DECIZIE   Nr. 352 din 23 septembrie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145^1 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 942 din 14 octombrie 2004

    Ioan Vida             - presedinte
    Nicolae Cochinescu    - judecator
    Aspazia Cojocaru      - judecator
    Constantin Doldur     - judecator
    Acsinte Gaspar        - judecator
    Kozsokar Gabor        - judecator
    Petre Ninosu          - judecator
    Ion Predescu          - judecator
    Serban Viorel Stanoiu - judecator
    Nicoleta Grigorescu   - procuror
    Florentina Geangu     - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145^1 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Genica Boerica in Dosarul nr. 3.746/2004 al Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti.
    La apelul nominal partile sunt lipsa, procedura de citare fiind legal indeplinita.
    Cauza fiind in stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind inadmisibila, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 47/1992, republicata, a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145^1 din Codul de procedura penala, intrucat ceea ce se critica este o lipsa de reglementare care excede competentei Curtii Constitutionale.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Prin Incheierea din 8 aprilie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 3.746/2004, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145^1 din Codul de procedura penala. Exceptia a fost ridicata de inculpatul Genica Boerica intr-o cauza avand ca obiect solutionarea cererii formulate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Serviciul independent de combatere a macrocriminalitatii - privind prelungirea masurii preventive a obligarii inculpatului de a nu parasi tara, care este cercetat pentru savarsirea infractiunii de complicitate la evaziune fiscala.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile art. 145^1 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale fata de prevederile art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) si art. 53 din Constitutie, republicata, deoarece nu stabilesc procedura de prelungire sau mentinere a masurii obligarii de a nu parasi tara si in faza de judecata, dupa sesizarea instantei. Pe cale de consecinta, autorul exceptiei considera ca dispozitiile art. 145^1 din Codul de procedura penala limiteaza exercitiul dreptului de a ataca o astfel de masura, ingradesc dreptul partilor de a avea un proces echitabil si de a se prevala de toate garantiile procesuale care conditioneaza intr-o societate democratica procesul echitabil, iar justitia nu se aplica in mod egal fata de aceeasi persoana in cele doua faze ale procesului penal.
    Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti considera ca exceptia este intemeiata, deoarece textul de lege criticat nu stabileste procedura de prelungire a masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara si nu distinge cu privire la durata masurii sau necesitatea analizarii temeiurilor ce au stat la baza luarii acesteia la un anumit interval de timp, pe parcursul cercetarii judecatoresti, fapt care creeaza un regim discriminatoriu fata de persoanele cercetate in cele doua faze ale procesului penal.
    Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, iar in conformitate cu prevederile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.
    Guvernul considera exceptia ca fiind neintemeiata, deoarece legiuitorul instituie in sarcina instantei de judecata obligatia de a dispune revocarea din oficiu a masurii preventive in cazul in care nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea masurii preventive ori in cazul in care masura a fost luata cu incalcarea dispozitiilor legale. Astfel, potrivit art. 139 din Codul de procedura penala, masura preventiva luata se inlocuieste cu alta masura preventiva, cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii, iar cand nu mai exista un temei care sa justifice mentinerea masurii preventive, aceasta trebuie invocata din oficiu sau la cerere. De asemenea, masura se revoca din oficiu si atunci cand a fost luata cu incalcarea prevederilor legale. Asadar, dreptul inculpatului trimis in judecata de a ataca masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara nu este restrans ori inlaturat. Dimpotriva, masura poate fi atacata in orice stadiu, etapa sau moment al judecatii. In lipsa cererii inculpatului, instanta poate revoca masura din oficiu, pe tot parcursul judecatii. Guvernul precizeaza ca, in baza acelorasi argumente, nu se poate sustine nici incalcarea dispozitiilor art. 21 alin. (3) din Constitutie, republicata, referitoare la dreptul la un proces echitabil, ori a dispozitiilor art. 124 alin. (2) din Constitutie, republicata, potrivit carora justitia este unica, impartiala si egala pentru toti.
    Avocatul Poporului considera ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. In sustinerea acestui punct de vedere se arata ca nu poate fi retinuta critica de neconstitutionalitate intemeiata pe invocarea incalcarii dispozitiilor art. 21 alin. (3) din Constitutie, intrucat textul criticat nu incalca dreptul partilor la un proces echitabil si nici la solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil. Totodata, se arata ca prevederile art. 145^1 din Codul de procedura penala nu contravin nici dispozitiilor art. 124 alin. (2) din Legea fundamentala, ele aplicandu-se in mod egal, fara privilegii sau discriminari, tuturor partilor din proces aflate in situatii identice. Referitor la invocarea incalcarii dispozitiilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, republicata, Avocatul Poporului apreciaza ca aceasta nu poate fi retinuta, deoarece prin prevederile procedurale ale art. 145^1 legiuitorul a reglementat continutul masurii obligarii de a nu parasi tara si procedura prelungirii acestei masuri. Potrivit punctului de vedere al Avocatului Poporului, nici sustinerea ca dispozitiile criticate ar incalca prevederile art. 53 din Constitutie, republicata, intrucat, se arata in continuare, restrangerea exercitiului dreptului la libera circulatie este realizata prin lege, este proportionala cu situatia care a determinat-o, se aplica in mod nediscriminatoriu si nu aduce atingere existentei dreptului la libera circulatie. In aceste conditii, sustine Avocatul Poporului, dispozitiile de lege criticate sunt in concordanta si cu prevederile constitutionale ale art. 25 alin. (1) teza a doua, potrivit carora legea stabileste conditiile exercitarii dreptului la libera circulatie.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

    CURTEA
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, republicata, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, republicata, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicata, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 145^1 din Codul de procedura penala, introduse prin Legea nr. 281/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, dispozitii care au urmatorul continut: "Masura obligarii de a nu parasi tara consta in indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului, de procuror, in cursul urmaririi penale, sau de instanta de judecata in cursul judecatii, de a nu parasi tara fara incuviintarea organului care a dispus aceasta masura.
    Dispozitiile art. 145 se aplica in mod corespunzator si in cazul masurii obligarii de a nu parasi tara.
    Copia ordonantei procurorului sau, dupa caz, a incheierii instantei, ramasa definitiva, se comunica, dupa caz, invinuitului sau inculpatului si sectiei de politie in a carei raza teritoriala locuieste acesta, organelor competente sa elibereze pasaportul, precum si organelor de frontiera. Organele in drept refuza eliberarea pasaportului sau, dupa caz, ridica provizoriu pasaportul pe durata masurii."
    Din continutul dosarului instantei de judecata rezulta ca la data de 12 martie 2003, prin Ordonanta nr. 2/P/2004, procurorul a dispus luarea masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, fata de inculpatul Genica Boerica, in considerarea faptului ca, date fiind imprejurarile comiterii faptelor, cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat, ca si posibilitatea ca acesta sa paraseasca Romania si astfel sa zadarniceasca efectuarea urmaririi penale, luarea masurii se impune. Analizand conditiile care au stat la baza dispunerii acestei masuri preventive, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Serviciul independent de combatere a macrocriminalitatii - a constatat ca acestea subzista si in prezent, motiv pentru care, in temeiul art. 145^1, coroborat cu art. 145 alin. 2 raportat la art. 159 alin. 7 - 9 si art. 13 din Codul de procedura penala, a solicitat instantei de judecata prelungirea masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, pe o durata de 30 de zile, incepand cu data de 11 aprilie 2004. La primul termen de judecata din 8 aprilie 2004, inculpatul a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145^1 din Codul de procedura penala in raport cu prevederile constitutionale ale art. 21 alin. (3), potrivit carora "Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil", ale art. 124 alin. (2), conform carora "Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti", precum si ale art. 53, in conformitate cu care "(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii".
    In esenta, art. 145^1 din Codul de procedura penala este considerat ca fiind neconstitutional, deoarece "nu stabileste procedura de prelungire sau mentinere a masurii preventive si in faza de judecata, dupa sesizarea instantei".
    Examinand exceptia invocata, prin prisma dispozitiilor constitutionale pretins incalcate, se constata urmatoarele:
    Faptul ca legiuitorul a instituit numai pentru faza urmaririi penale o durata maxima de 30 de zile in care invinuitul sau inculpatul este supus masurii obligarii de a nu parasi tara nu poate conduce la concluzia ca in acest mod s-ar crea o discriminare nejustificata a persoanelor aflate in faza judecatii, fata de care instanta poate dispune luarea masurii preventive pe intreaga durata a desfasurarii procesului. Aceasta imprejurare este justificata de necesitatea solutionarii cu celeritate a procesului penal si pentru evitarea obstructionarii cercetarii judecatoresti. Este evident ca situatiile in care se afla aceste persoane nu sunt similare, astfel incat tratamentul juridic nu poate fi decat diferentiat. De altfel, in conformitate cu prevederile art. 139 din Codul de procedura penala, exista oricand posibilitatea revocarii masurii obligarii de a nu parasi localitatea, din oficiu sau la cerere, atunci cand nu mai exista temei pentru mentinerea masurii preventive. De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 141 din Codul de procedura penala, incheierea data in prima instanta si in apel, prin care se dispune luarea, revocarea, inlocuirea sau mentinerea unei masuri preventive, cum este si cea a obligarii de a nu parasi tara, poate fi atacata separat cu recurs.
    Curtea constata ca nu poate fi retinuta nici sustinerea autorului exceptiei privind incalcarea art. 21 alin. (3) din Constitutie, republicata, nefiind incalcat dreptul partilor la un proces echitabil si nici dreptul la solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil. Dispozitiile art. 145^1 din Codul de procedura penala sunt conforme si cu prevederile art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care presupune dreptul oricarei persoane la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, si care va hotari, in materie penala, asupra temeiniciei oricarei acuzatii indreptate impotriva sa. Totodata, prevederile legale criticate nu cuprind reguli prin care sa se afecteze efectuarea actelor de procedura, desfasurarea normala a procesului, fara intreruperi si amanari de natura sa intarzie stabilirea pe cale judiciara a situatiei drepturilor subiective ale partilor si fara a impiedica existenta mai multor grade de jurisdictie.
    Critica de neconstitutionalitate este neintemeiata si cu privire la incalcarea art. 124 alin. (2) din Constitutie, intrucat dispozitiile de lege criticate nu aduc atingere sub nici un aspect prevederilor constitutionale potrivit carora justitia este unica, impartiala si egala pentru toti.
    De asemenea, dispozitiile art. 145^1 din Codul de procedura penala sunt in concordanta si cu prevederile constitutionale continute in art. 126 alin. (2), potrivit carora competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege. In acest sens, Curtea Constitutionala a statuat in jurisprudenta sa faptul ca legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, cum sunt si cele referitoare la masura obligarii de a nu parasi tara, precum si modalitati diferite de exercitare a drepturilor procesuale.
    In sfarsit, este de observat ca masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara reprezinta o restrangere a exercitiului dreptului la libera circulatie, in deplina concordanta cu prevederile art. 53 din Constitutie, republicata. Aceasta masura se impune pentru desfasurarea in bune conditii a instructiei penale, iar legea reglementeaza cazurile si conditiile in care ea este aplicabila, in acord cu dispozitiile art. 25 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentala, fara a aduce atingere existentei dreptului.

    Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicata, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145^1 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Genica Boerica in Dosarul nr. 3.746/2004 al Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 23 septembrie 2004.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE
              prof. univ. dr. IOAN VIDA

                              Magistrat asistent,
                              Florentina Geangu