Decizia Nr.352 din 23.05.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de comuna Luna, prin primar Laurenţiu Tor, în Dosarul nr. 4.887/117/2016* al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.685D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că diferenţa de tratament juridic criticată pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este justificată de situaţia diferită în care se găsesc categoriile de persoane comparate, nefiind, în consecinţă, contrară prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 26 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.887/117/2016*, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de comuna Luna, prin primar Laurenţiu Tor, în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ şi fiscal.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010 sunt discriminatorii, întrucât creează o situaţie defavorabilă pentru funcţionarii publici implicaţi în proiecte finanţate din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum şi din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile în raport cu personalul extern, care poate fi remunerat pe baza unui contract individual de muncă sau contract de prestări servicii şi personalul intern cu contract individual de muncă, implicat în desfăşurarea aceloraşi proiecte. În acest sens arată că experţii externi sunt remuneraţi conform tarifelor orare prevăzute în cererile de finanţare, în bugetele aprobate ale proiectelor, precum şi în ghidul solicitantului, în conformitate cu nişte limite maximale impuse prin programul respectiv. De asemenea, pentru personalul intern cu contract individual de muncă, art. 34 alin. (12) din Legea-cadru nr. 284/2010 stabileşte un mod de remunerare asemănător. În schimb, pentru funcţionarii publici, alin. (1) al aceluiaşi articol de lege prevede că remunerarea se poate face numai în limitele stabilite de acest text de lege. Astfel, „apare discrepanţa majoră între modul de remunerare al experţilor externi şi al personalului contractual, pe de o parte, iar de cealaltă parte, al funcţionarilor publici, deşi aceştia din urmă prestează acelaşi tip de activităţi, respectiv alocă acelaşi timp efectiv de lucru (după programul de lucru de 8 ore/zi), ca şi primele două categorii." Prin urmare, consideră că se impune modificarea legislaţiei, în sensul ca şi funcţionarilor publici să le fie aplicat acelaşi tip de remunerare cu al personalului contractual pentru activitatea desfăşurată în cadrul proiectelor, în afara timpului de lucru, în vederea corectării, chiar şi numai parţiale, a salarizării pentru această categorie socioprofesională care este supusă unor limitări şi incompatibilităţi.6. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât nu rezultă sub ce aspect este formulată critica de neconstituţionalitate, nefiind indicate prevederi constituţionale pretins a fi încălcate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea vizează, în realitate, doar dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, potrivit cărora: „Personalul din autorităţile administraţiei publice centrale, din structurile din subordinea autorităţilor administraţiei publice centrale şi din instituţiile publice locale, nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum şi din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile, beneficiază de la data intrării în vigoare a prezentei legi de o majorare a salariului de bază cu până la 75%, iar începând cu 1 ianuarie 2011, în locul majorării de până la 75%, de o majorare de până la 25 de clase de salarizare suplimentare aplicată la salariul de bază lunar, proporţional cu timpul efectiv alocat realizării activităţilor pentru fiecare proiect, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat, fără a depăşi durata maximă a timpului de lucru prevăzută de normele legale în vigoare şi fără a depăşi în total numărul maxim de clase de salarizare prevăzut la art. 10 alin. (2)." Curtea constată că Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", precum şi faptul că dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 sunt incidente în cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează să examineze constituţionalitatea acestui text de lege.12. Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii, contravenind prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, cât şi dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în esenţă, critica formulată de autoarea acesteia priveşte tratamentul juridic diferit din punctul de vedere al remunerării muncii la care sunt supuse persoanele încadrate în ipoteza art. 34 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 în raport cu persoanele încadrate în ipoteza alin. (12) al aceluiaşi articol de lege. Astfel, acesta arată că, în timp ce pentru persoanele aflate în prima ipoteză legea prevede majorări salariale ce nu pot depăşi o anumită limită, pentru a doua ipoteză se prevede că „se aplică tarifele orare prevăzute de cererile de finanţare şi ghidul solicitantului - condiţii generale şi specifice aplicabile". Prin urmare, se poate ajunge la situaţia în care persoane care au desfăşurat aceeaşi muncă sunt remunerate diferit.14. Faţă de aceste critici, Curtea reţine că dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010 se referă la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Aceleaşi fonduri constituie şi sursa plăţii drepturilor prevăzute de art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege, astfel că stabilirea unor condiţii şi limite ale drepturilor băneşti acordate în temeiul acestui text de lege este necesară pentru evaluarea, previzionarea şi gestionarea corectă a modului în care sunt utilizate aceste fonduri. Legiuitorul, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, se bucură de atributul exclusiv de a stabili aceste limite şi condiţii, instanţa de contencios constituţional neputând sancţiona oportunitatea acestor opţiuni legislative fără a se transforma într-un legislator pozitiv.15. Cu toate acestea, Curtea Constituţională este competentă să analizeze modul în care legiuitorul, în exerciţiul competenţei sale consacrate la nivel constituţional, a respectat prevederile şi principiile ce derivă din Legea fundamentală, aşa cum sunt şi cele care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor, invocată de autorul excepţiei. Prin urmare, Curtea urmează să analizeze, în continuare, dacă ipotezele legale diferite comparate de autoarea excepţiei creează un tratament discriminatoriu, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie.16. Astfel, Curtea arată că, potrivit celor reţinute în jurisprudenţa sa, aşa cum este Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014. Având în vedere aceste repere jurisprudenţiale, Curtea, prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, a reţinut că nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. În acest sens, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei sale, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau o favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. Aşadar, Curtea reţine că sintagma „fără privilegii şi fără discriminări" din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite, astfel cum sa arătat mai sus.17. Analizând critica de neconstituţionalitate din prezenta cauză, Curtea observă că aceasta se referă la o pretinsă discriminare, autorul excepţiei invocând faptul că persoanele încadrate în ipoteza art. 34 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 nu pot fi remunerate potrivit tarifelor orare prevăzute de cererile de finanţare şi ghidul solicitantului, aşa cum se procedează în cazul persoanelor încadrate în ipoteza alin. (12) al aceluiaşi articol de lege.18. Or, Curtea observă că cele două categorii de personal se află în situaţii diferite. Astfel, personalul din autorităţile administraţiei publice centrale, din structurile din subordinea autorităţilor administraţiei publice centrale şi din instituţiile publice locale, nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum şi din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile îndeplinesc sarcinile pe care realizarea acestor proiecte le presupune în cadrul raportului de serviciu, remunerarea suplimentară făcându-se printr-o majorare raportată la un element de referinţă concret, respectiv salariul de bază. Personalul încadrat în ipoteza art. 34 alin. (12) din Legea-cadru nr. 284/2010 însă, fiind angajat doar pe o perioadă determinată şi doar în scopul derulării proiectului, nu se poate raporta la acelaşi element de referinţă, astfel că legiuitorul a optat pentru o reglementare diferită, adecvată ipotezei avute în vedere.19. Chiar aşa fiind, Curtea apreciază că cele două alineate ale art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010 nu conduc în mod necesar la concluzia unei remunerări diferite între categoriile de persoane comparate. În acest sens trebuie amintit că, aşa cum prevăd dispoziţiile alin. (12) ale articolului mai sus menţionat, tarifele orare sunt stabilite potrivit cererilor de finanţare şi ghidului solicitantului. Prin urmare, un rol determinant în asigurarea unei remunerări egale pentru o muncă egală revine, în fapt, solicitantului, care va previziona necesarul de personal, activităţile necesar a fi desfăşurate în vederea realizării proiectului şi contribuţia efectivă a fiecărei categorii de personal.20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de comuna Luna, prin primar Laurenţiu Tor, în Dosarul nr. 4.887/117/2016* al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea