Decizia Nr.340 din 23.05.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Corneliu Miloş în Dosarul nr. 18.728/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.085D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât apreciază că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci solicită, în realitate, completarea legii, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Sentinţa civilă nr. 2.817 din 19 aprilie 2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/23003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Corneliu Miloş cu prilejul unei cauze în care angajatorul, Societatea Legba - S.R.L. din Bucureşti, a solicitat ca autorul excepţiei să răspundă patrimonial pentru prejudiciul cauzat societăţii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 1 alin. (3) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât nu limitează la 5 salarii minime brute pe economie contravaloarea pagubei recuperate de la angajat, limitare pe care dispoziţiile art. 254 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 o prevăd în cazul în care părţile stabilesc în mod amiabil recuperarea contravalorii pagubei. De asemenea arată că soluţia legislativă consacrată de art. 254 alin. (1) din Codul muncii, potrivit căreia faptele care sunt în legătură cu o muncă prestată produc răspunderea civilă contractuală a angajatului, este nefirească. Mai mult, nu există o limitare a contravalorii pagubelor, întreg riscul implicat de efectuarea activităţii productive fiind transferat angajatului. Angajatorul este privilegiat în acest fel, neparticipând la costurile derivate din procesul de producţie. Un lucrător poate ajunge într-o situaţie precară, de faliment, în urma desfăşurării unei activităţi creativ-producătoare. Profitul acţionarilor este protejat în detrimentul lucrătorului, al forţei de muncă. Această protecţie perverteşte relaţiile de muncă, fiind permis angajatorului să aibă un comportament abuziv.6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, autorul acesteia neformulând veritabile critici de neconstituţionalitate, ci propuneri de modificare sau completare a textului de lege, care intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. 7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât aspectele învederate de autorul acesteia vizează modul de aplicare a legii.9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că, în realitate, critica autorului excepţiei se întemeiază pe compararea a două texte de lege între ele, respectiv a prevederilor art. 254 alin. (1) din Codul muncii cu prevederile alin. (4) din acelaşi articol. Or, aminteşte că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, examinarea unui text de lege are în vedere conformitatea acestuia cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele. De asemenea arată că reglementarea criticată nu instituie un privilegiu în favoarea angajatorului. În realitate, dispoziţiile art. 254 din Codul muncii reglementează răspunderea patrimonială a salariaţilor, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, atunci când produc pagube angajatorului lor. Este firească reglementarea de către legiuitor a obligaţiei salariaţilor de a repara prejudiciul cauzat angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora: „Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor." 13. Autorul excepţiei consideră că acest text de lege este contrar prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul român şi ale art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat face parte din ansamblul reglementării Codului muncii referitoare la răspunderea patrimonială a părţilor raportului de muncă, avându-şi sediul în art. 253-259 din capitolul III al titlului XI - „Răspunderea juridică". În acest context, art. 254 din Legea nr. 53/2003 reglementează răspunderea patrimonială a salariaţilor, care, aşa cum reiese din chiar alin. (1) al articolului menţionat, se întemeiază pe „normele şi principiile răspunderii civile contractuale", fiind o varietate a acesteia, marcată de anumite particularităţi ce decurg din specificul raporturilor juridice de muncă. 15. Spre deosebire de reglementarea anterioară, a Legii nr. 10/1972 - Codul muncii, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la răspunderea materială, care limita obligaţia de reparare numai la prejudiciul efectiv, temeiurile răspunderii civile contractuale care caracterizează răspunderea patrimonială a salariatului în reglementarea actuală impun atât repararea prejudiciului efectiv, cât şi a beneficiului nerealizat, potrivit art. 1.531 din Codul civil, care dispune astfel: „(1)Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
(2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ţine seama şi de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului." 16. De asemenea, spre deosebire de reglementarea anterioară, dispoziţiile actuale ale Codului muncii nu mai prevăd posibilitatea stabilirii răspunderii patrimoniale pe calea emiterii unei decizii de imputare dacă salariatul nu îşi asumă în scris un angajament de plată, constituind titlu executoriu, ci dispun că stabilirea răspunderii patrimoniale se face pe cale judecătorească. În acest sens, art. 169 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 prevede că „reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă". Excepţie face situaţia când părţile au ajuns la o rezolvare amiabilă, în limitele statuate însă prin art. 254 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 53/2003, respectiv atunci când angajatorul propune salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un termen care nu poate fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării. Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părţilor nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie. 17. Prin urmare, Legea nr. 53/2003 instituie două modalităţi distincte de stabilire a răspunderii patrimoniale a salariatului - pe cale judecătorească şi pe cale amiabilă. În cazul răspunderii patrimoniale stabilite pe cale judecătorească, salariatul răspunde pentru întreg prejudiciul efectiv şi beneficiul nerealizat cauzate angajatorului. Pe cale amiabilă, repararea prejudiciului se face în temeiul acordului părţilor, doar în limita a 5 salarii minime brute pe economie. 18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 pentru că, în cazul răspunderii patrimoniale stabilite pe cale judecătorească, nu este prevăzută o limită maximă a obligaţiei de despăgubire, aşa cum se stabileşte în alin. (4) al aceluiaşi articol de lege pentru situaţiile în care recuperarea pagubei se face prin acordul părţilor. 19. Analizând aceste critici, Curtea constată că, în formularea lor, autorul excepţiei de neconstituţionalitate porneşte de la o premisă falsă, considerând că dispoziţiile art. 254 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 53/2003 instituie o limitare a răspunderii patrimoniale a salariatului la cuantumul a 5 salarii minime brute pe economie şi, implicit, o exonerare pentru obligaţia de despăgubire a contravalorii pagubei ce ar depăşi acest cuantum. Or, Curtea constată că sensul acestor dispoziţii de lege nu este acela de a institui o exonerare parţială a răspunderii patrimoniale a salariatului, ci de a stabili limitele în care recuperarea contravalorii pagubei se poate face ca urmare a acordului părţilor raportului de muncă, în urma constatării şi evaluării realizate de către angajator. Aceasta constituie o reglementare menită să faciliteze recuperarea pagubelor produse de către salariat, fără a mai recurge la procedurile judiciare, mai îndelungate, şi poate fi utilizată de părţile raportului de muncă ori de câte ori, în condiţiile art. 254 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, au încheiat un acord asupra celor constate de angajator cu privire la existenţa unei pagube produse din vina şi în legătură cu munca salariatului şi cu privire la evaluarea acestei pagube. În măsura în care aceste condiţii sunt întrunite, dispoziţiile art. 254 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora „contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părţilor, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie" devin incidente, fiind aplicabile tuturor persoanelor care se află în ipoteza normei, fără privilegii ori discriminări. 20. În măsura în care, însă, nu s-a realizat un acord între angajator şi salariat cu privire la recuperarea pagubei în condiţiile mai sus arătate, fie pentru că angajatorul a apreciat că un astfel de acord nu este în beneficiul său, întrucât valoarea pagubei depăşeşte semnificativ limita impusă de art. 254 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 şi doreşte recuperarea integrală a pagubei pe cale judecătorească, fie pentru că salariatul nu a fost de acord cu nota de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea pagubei se poate face doar pe cale judecătorească. În mod evident, situaţiile în care se află părţile raportului juridic în aceste ipoteze sunt diferite de situaţia la care se referă art. 254 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, când au fost de acord asupra recuperării contravalorii pagubei în limita a 5 salarii minime brute pe economie, astfel că tratamentul juridic diferit nu poate dobândi semnificaţia încălcării principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Prin Decizia nr. 454 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 25 octombrie 2005, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţie, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. 21. În concluzie, Curtea reţine că principiul răspunderii patrimoniale integrale a salariatului, precum şi cel al stabilirii existenţei acestei forme de răspundere şi a întinderii sale pe cale judiciară constituie regula în materie, în timp ce dispoziţiile art. 254 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 53/2003 reglementează limitele în care, cu titlu de excepţie, recuperarea contravalorii pagubei se poate face prin acordul părţilor. 22. În continuare, analizând critica referitoare la instituirea unui regim juridic mai favorabil pentru angajator, cu afectarea drepturilor salariatului, Curtea observă că autorul excepţiei se referă la faptul că, în stabilirea contravalorii pagubei, nu au fost avute în vedere şi costurile pe care ar trebui să le suporte angajatorul, ca derivând din procesul de producţie. Or, Curtea apreciază că această critică se întemeiază, în realitate, pe aspecte ce ţin de aplicarea legii, ce revin competenţei instanţei de judecată, şi nu vizează veritabile probleme de neconstituţionalitate care să poată fi supuse controlului exercitat de instanţa de contencios constituţional. 23. În sfârşit, în ceea ce priveşte critica raportată la prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că reglementarea răspunderii patrimoniale a salariatului, ce derivă din înseşi normele şi principiile răspunderii civile contractuale, nu poate fi privită ca având semnificaţia încălcării caracterului democratic şi social al statului român, 24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Corneliu Miloş în Dosarul nr. 18.728/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. Valer Dorneanu Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea