DECIZIE Nr. 34
din 14 decembrie 2009
cu privire la stabilirea
instantei competente sa solutioneze procedura de schimbare a condamnarii
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 742 din 5 noiembrie 2010
Dosar nr. 21/2009
Sub preşedinţia doamnei judecător Lidia Bărbulescu,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite,
în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciara, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursurile
în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sesizările Colegiului de conducere al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (nr. 924/III-5/2009 şi nr.
566/III-5/2009) cu privire la stabilirea instanţei competente să soluţioneze
procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după transferarea
persoanei condamnate, conform art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi în legătură cu stabilirea instanţei
competente să soluţioneze cererile de contopire a pedepselor aplicate de către
instanţele naţionale cu pedepse aplicate de către instanţe străine prin
hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti în cadrul procedurii de
transferai persoanei condamnate, conform art. 149 alin. (4) şi art. 150 din
Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 67 de
judecători din 103 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procuror Gabriela Scutea -
adjunct al procurorului general.
Prin Incheierea de şedinţă de la 16 noiembrie 2009 s-a
dispus amânarea recursului în interesul legii privind stabilirea instanţei
competente să soluţioneze procedura de schimbare a condamnării, procedură care
are loc după transferarea persoanei condamnate, conform art. 146 alin. (3) din
Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, problemă
formând obiectul sesizării Colegiului de conducere a[ Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Bucureşti nr. 566/III-5/2009, pentru ca procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie să îşi exprime
punctul de vedere şi cu privire la instanţa competentă să soluţioneze cererile
de contopire a pedepselor aplicate de către instanţele naţionale cu pedepse
aplicate de către instanţe străine prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel
Bucureşti în cadrul procedurii de transfer al persoanei condamnate, conform
art. 149 alin. (4) şi art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, chestiune de drept pusă în discuţie prin sesizarea
Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr.
924/III-5/2009.
Cum procurorul general al Parchetului de pe lângă
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat un recurs în interesul legii
având ca obiect problema de drept asupra căreia se solicitase un punct de
vedere, Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotărât
conexarea celor două recursuri în interesul legii, având în vedere că
chestiunile de drept în legătură cu care s-a solicitat pronunţarea unei decizii
prin care să se stabilească modul unitar de interpretare şi aplicare a
dispoziţiilor legale sunt subsecvente.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursurile în interesul
legii, punând concluzii pentru admiterea acestora, în sensul de a se stabili că
instanţa competentă să soluţioneze procedura de schimbare a condamnării, care
are loc după transferarea persoanei condamnate, este Curtea de Apel Bucureşti.
In ceea ce priveşte cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanţele
naţionale cu pedepse aplicate de instanţe străine, prin hotărâri recunoscute de
Curtea de Apel Bucureşti în cadrul procedurii de transfer al persoanei
condamnate, a solicitat a se stabili că este competentă să soluţioneze o atare
cerere instanţa corespunzătoare instanţei de executare în a cărei
circumscripţie se află locul de deţinere.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursurilor în interesul legii şi
sesizărilor Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti,
constată următoarele:
In aplicarea dispoziţiilor art. 146 alin. (3) din Legea
nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a constatat că în
practica judiciară nu există un punct de vedere unitar referitor la instanţa
căreia îi revine competenţa de examinare a procedurii de schimbare a
condamnării, după transferarea în ţară a persoanei condamnate în străinătate,
precum şi în legătură cu instanţa competentă să soluţioneze cererea de
contopire a pedepselor apiicate de instanţele din România cu pedepse aplicate
de instanţe din alte state, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel
Bucureşti în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (4) şi art. 150 din
aceeaşi lege.
1. Astfel, în timp ce unele instanţe au considerat că,
după transferarea în România a persoanei condamnate în străinătate, Curtea de
Apel Bucureşti rămâne competentă să judece în cadrul procedurii de schimbare a
condamnării în condiţiile reglementate de art. 146 alin. (3) din Legea nr.
302/2004, alte instanţe, dimpotrivă, au apreciat că această competenţă revine
curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială se află locul de deţinere
a persoanei condamnate în străinătate.
2. Pe de altă parte, unele instanţe, invocând
dispoziţiile art. 144 şi 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, au apreciat că soluţionarea cererilor ce privesc
conversiunea pedepsei, formulate ulterior pronunţării hotărârii Curţii de Apel
Bucureşti, prin care s-au recunoscut hotărârea instanţei dintr-un stat străin şi
transferarea persoanei condamnate, în vederea executării pedepsei în România,
ar reveni tot acestei curţi, iar alte instanţe au decis că instanţa competentă să soluţioneze cererea de
contopire a pedepselor aplicate de instanţele din România cu pedepsele aplicate
de instanţele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti,
este cea corespunzătoare instanţei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei
circumscripţie teritorială se află locul de deţinere a persoanei condamnate.
In fine, ivindu-se şi situaţii când ultima hotărâre
definitivă aparţine unei instanţe străine, unele instanţe s-au pronunţat în
sensul că, în astfel de situaţii, competenţa de a judeca o cerere de modificare
a pedepsei, ca efect al contopirii, ar reveni Curţii de Apel Bucureşti, ca
autoritate judiciară cu atribuţia de a realiza procedurile la care se referă
art. 149 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în
timp ce alte instanţe au hotărât că este competentă să soluţioneze cererea de
contopire a pedepselor instanţa abilitată de lege să judece în primă instanţă
în a cărei circumscripţie teritorială se află locul de deţinere a persoanei
condamnate.
Examinarea acestor puncte de vedere contradictorii din
practica instanţelor de judecată, în legătură cu aplicarea reglementărilor
specifice din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
impune următoarele aprecieri şi concluzii de interpretare:
In combaterea fenomenului de creştere a criminalităţii,
determinat şi de neîntrerupta sporire a numărului de persoane care se stabilesc
pentru anumite perioade de timp în alte ţări ori le tranzitează, s-a conturat
şi grija firească de a fi luate măsuri adecvate pentru evitarea dublei
condamnări, de către state diferite, a aceleiaşi conduite antisociale a unei
persoane.
In acest cadru de preocupare, adoptarea Legii nr.
302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală a oferit
prilejul reglementării instituţiei „transferarea persoanelor condamnate",
având ca finalitate asigurarea unei mai eficiente şi rapide reeducări şi
reintegrări sociale a persoanei condamnate în ţara de origine, precum şi
accesul acesteia la toate regimurile de executare a pedepselor privative de
libertate specifice acelei ţări.
In aducerea la îndeplinire a
obligaţiilor pe care şi Ie-a asumat prin ratificarea Convenţiei europene asupra
persoanelor condamnate şi a Protocolului adiţional adoptat la 18 decembrie
1997, prin dispoziţiile cuprinse în titlul VI din Legea
nr. 302/2004, cu modificările şi completările
ulterioare, s-a reglementat procedura privind transferarea persoanelor
condamnate, în vederea executării pedepselor, în ipoteza în care statul român
este stat de executare.
Din analiza prevederilor art. 127-152, cuprinse în titlul menţionat din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, reiese că resortisantul român condamnat într-un alt
stat se poate adresa autorităţilor române cu cerere de transfer, în vederea
exercitării pedepsei închisorii în România, fie direct, fie prin intermediul
autorităţilor competente ale statului în care a fost condamnat.
Ministerul Justiţiei, desemnat ca singura autoritate a
statului român pentru primirea cererilor şi transmiterea răspunsurilor, după
obţinerea informaţiilor, înscrisurilor necesare şi a consimţământului
autorităţii competente a statului străin în care a fost pronunţată condamnarea,
examinează regularitatea acestor acte şi le transmite, însoţite de traduceri,
procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competentă, care
sesizează, la rândul său, curtea de apel, pentru ca aceasta să recunoască
hotărârea străină şi să o pună în executare, conform prevederilor art. 145 sau
art. 146 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că prin art. 281 pct. 5 din Codul de procedură
penală, introdus prin Legea nr. 281/2003, este prevăzută o normă generală de
competenţă, potrivit căreia curtea de apel „soluţionează cererile prin care s-a
solicitat extrădarea sau transferul persoanelor condamnate în
străinătate", precum şi că, potrivit art. 138 alin. (3) şi art. 139 alin.
(3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererea
de transfer formulată de un resortisant străin condamnat de o instanţă din
România se soluţionează de curtea de apel în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a condamnatului ori
domiciliul acestuia, în cazul în care nu a început
executarea.
Dar este de observat că, prin derogare de la aceste
dispoziţii, în art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările
ulterioare, se prevede că „autorităţile judiciare competente în procedurile la
care se referă art. 149 sunt Curtea de Apel Bucureşti şi parchetul de pe lângă
aceasta".
Ca urmare, numai Curtea de Apel Bucureşti este abilitată
prin legea specială menţionată ca, pronunţându-se asupra cererii de transfer a
condamnatului prin hotărâre a unei instanţe dintr-un stat străin, să recunoască
acea hotărâre şi să dispună fie continuarea executării pedepsei aplicate,' fie
schimbarea condamnării prin adaptarea ei la o pedeapsă prevăzută de legea
română pentru fapta reţinută, în conformitate cu art. 145 sau art. 146 din
Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
In acest sens, instanţa română trebuie să specifice în
ce măsură natura juridică şi durata pedepsei stabilite în hotărârea
judecătorească străină sunt compatibile cu legislaţia română, în raport cu
minimul general, precum şi cu maximul special prevăzut pentru infracţiunea ce a
făcut obiectul condamnării în străinătate.
Numai în aceste condiţii Curtea de Apel Bucureşti,
odată cu admiterea transferului şi recunoaşterea hotărârii de condamnare în
străinătate, poate decide fie continuarea executării pedepsei aplicate prin
acea hotărâre, fie conversiunea ei în limitele specifice legislaţiei naţionale,
fără să aibă însă posibilitatea legală de a examina sau modifica ori reforma
vreo altă dispoziţie a hotărârii penale străine.
Doar conformându-se acestei proceduri Curtea de Apel
Bucureşti, prin sentinţă penală definitivă, dă autoritate de lucru judecat'
hotărârii pronunţate în străinătate, căreia îi conferă putere să producă
efectele juridice recunoscute de legea noastră naţională.
Potrivit reglementării de ansamblu a art. 122 din Legea
nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea penală
străină îşi păstrează şi după recunoaşterea sa de către autoritatea judiciară
competentă caracterul de extraneitate, neputând fi convertită în hotărâre a
unei instanţe judecătoreşti din România.
Acest caracter de extraneitate rezultă nu numai din
dispoziţiile înscrise în alin. 3 din articolul menţionat, potrivit cărora „statul
străin care solicită executarea este singurul competent să decidă asupra unei
căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de executat", ci şi din
prevederea de la alin. (4) al aceluiaşi articol, prin care este afirmată
menţinerea prerogativei statului străin de a acorda amnistia şi graţierea, ca
şi statul român, care preia acest atribut după recunoaşterea hotărârii
instanţei străine.
Mai mult, prin art. 122 alin. (6) din Legea nr.
302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a reglementat că
începerea executării pedepsei în România are ca efect doar renunţarea statului
străin la executarea ei pe teritoriul său, precum şi că în cazul sustragerii
condamnatului de la executarea pedepsei statul străin redobândeşte dreptul la
executarea hotărârii.
De altfel, potrivit art. 144
alin. (2) din aceeaşi lege, încă înainte de transferarea persoanei condamnatei
autorităţile statului român sunt obligate să indice statului de condamnare, la
cererea acestuia, dacă acea persoană va continua executarea pedepsei imediat
sau în baza unei hotărâri judecătoreşti ori urmează să i se schimbe
condamnarea, prin hotărâre judecătorească, în sensul înlocuirii pedepsei
aplicate de instanţa străină cu o pedeapsă corespunzătoare prevăzută în
legislaţia română pentru aceeaşi infracţiune.
Or, pentru ultima ipoteză a fost reglementată, prin
art. 146 din aceeaşi lege, procedura conversiunii condamnării, stabilindu-se, în
alin. (3), că, atunci „când procedura de schimbare a condamnării are loc
după transferarea persoanei condamnate, statul român va menţine acea persoană
în detenţie sau va lua alte măsuri în scopul de a asigura prezenţa ei pe
teritoriul statului român până la finalizarea acestei proceduri".
Curtea de Apel Bucureşti, singura instanţă competentă,
potrivit art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările
ulterioare, în derularea procedurilor la care se referă art. 149 din aceeaşi
lege, emite, în temeiul alin. (6) al acestui articol, mandat de executare a
pedepsei, care este transmis autorităţii centrale competente din statul de
condamnare, în vederea transferării persoanei condamnate.
Prin derogare de la principiul instituit în art. 418
din Codul de procedură penală rezultă deci că singura instanţă învestită cu
competenţă teritorială şi materială de soluţionare a procedurii de schimbare a
condamnării după transferarea în România a persoanei condamnate, prevăzută în
art. 149 cu referire la art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu
modificările şi completările ulterioare, este Curtea de Apel Bucureşti.
Dar această competenţă, reglementată în dispoziţiile
menţionate, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea
hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în
alte segmente ale executării, între care cele privind schimbările în executarea
unor hotărâri, amânarea sau întreruperea executării pedepsei, înlăturarea ori
modificarea pedepsei, pentru ele fiind aplicabile dispoziţiile referitoare la
competenţă existente în art. 449 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Aşadar, pentru toate situaţiile în care se formulează
cereri de contopire a pedepselor aplicate de instanţele din România cu pedepse
pronunţate de instanţe străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel
Bucureşti, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate în
străinătate, instanţa competentă să soluţioneze astfel de cereri nu poate fi
decât cea corespunzătoare instanţei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei
circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate.
Ca urmare, şi în ipoteza în care ultima hotărâre
definitivă a fost pronunţată de o instanţă străină se impune, pentru identitate
de raţiune, să revină competenţa de judecată a cererii de modificare a pedepsei
tot instanţei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi trebuit
să judece cauza în primă instanţă, evident, cu respectarea condiţiei ca locul
de deţinere a persoanei condamnate să se afle în circumscripţia teritorială a
acelei instanţe.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004, republicată, şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală,
urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că, după
transferarea persoanei condamnate, în condiţiile art. 146 alin. (3) din Legea
nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea de Apel
Bucureşti este instanţa competentă exclusiv, teritorial şi material, să
efectueze procedura de schimbare a condamnării, precum şi că instanţa
competentă să soluţioneze cererea de contopire a pedepselor aplicate de
instanţele naţionale cu pedepsele pronunţate de instanţele străine, prin
hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti în cadrul procedurii
transferării persoanei condamnate, este instanţa corespunzătoare celei de
executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripţie se află locul de
deţinere a persoanei condamnate.
In fine, în legătură cu acest al doilea aspect, se
impune a se stabili că, în cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost
pronunţată de o instanţă străină, competenţa de a judeca cererea de modificare
a pedepsei revine instanţei corespunzătoare celei care, potrivit legii române,
ar fi trebuit să judece cauza în primă instanţă şi este îndeplinită şi condiţia
ca locul de deţinere a persoanei condamnate să se afle în circumscripţia sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursurile în interesul legii declarate de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi sesizările Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Bucureşti. Se stabileşte că:
1. Curtea de Apel Bucureşti este instanţa competentă
exclusiv, teritorial şi material, să soluţioneze procedura de schimbare a
condamnării, procedură care are loc după transferarea persoanei condamnate, în
condiţiile art. 146 alin. 3 din Legea nr. 302/2004.
2. Instanţa competentă să soluţioneze cererea de
contopire a pedepselor aplicate de instanţele naţionale cu pedepsele aplicate
de instanţele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti,
în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate este instanţa
corespunzătoare instanţei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripţie
se află locul de deţinere a persoanei condamnate.
In cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost
pronunţată de o instanţă străină, competenţa de a judeca cererea de modificare
a pedepsei revine instanţei corespunzătoare celei care, potrivit legii române,
ar fi judecat cauza în primă instanţă şi în a cărei circumscripţie se află
locul de deţinere a persoanei condamnate.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie
2009.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
Lidia Bărbulescu
Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White