DECIZIE Nr.
332 din 18 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 347 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 274 din 7 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Ion Florescu şi Ilie Florescu în Dosarul nr.
5.378/311/2007 al Judecătoriei Slatina.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Partea Marin Fesan a depus la dosar note scrise.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 10 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5.378/311/2007, Judecătoria Slatina a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 347 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Ion Florescu şi Ilie Florescu în dosarul de mai sus, având ca obiect
soluţionarea unei cauze penale referitoare la disjungerea acţiunii civile.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de
nevinovăţie şi ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la
apărare, deoarece instanţa învestită cu soluţionarea laturii civile astfel
disjunse va dispune, în baza unei hotărâri de fond de condamnare pronunţate în
penal, obligarea părţii interesate la daune, în pofida împrejurării că apelul
privitor la latura penală nu a fost soluţionat.
Judecătoria Slatina opinează
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nu se poate
reţine că se încalcă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul sau
dispoziţiile care garantează dreptul la apărare.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nu se poate
susţine că existenţa unor căi de atac privind hotărârea penală pronunţată în
care s-ar modifica soluţia, în sensul achitării inculpatului, şi acordarea de
despăgubiri de către instanţa penală ar fi de natură să încalce prezumţia de
nevinovăţie, prezumţie care se aplică în privinţa existenţei unei infracţiuni,
comisă de persoana inculpată, nu în raport cu pagubele produse cu ocazia
săvârşirii infracţiunii.
De asemenea, prevederile art. 347 din Codul de
procedură penală nu pot fi considerate neconstituţionale în raport cu
garantarea dreptului la apărare, deoarece inculpaţilor nu le este îngrădit acest
drept, acţiunea civilă urmând a se judeca de către instanţa penală, cu
respectarea dreptului la apărare, a dreptului de a propune probe etc. Mai mult
decât atât, inculpaţii au dreptul de a introduce o cale de atac, în condiţiile
legii, precum şi dreptul la apărare în cadrul căilor de atac, indiferent dacă
este vorba de latura penală ori de latura civilă a procesului penal.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile
legale criticate, conferind instanţei penale posibilitatea de a dispune
disjungerea acţiunii civile şi amânarea judecării acesteia într-o altă şedinţă,
în cazul când rezolvarea pretenţiilor civile ar provoca întârzierea
soluţionării acţiunii penale, nu încalcă prezumţia de nevinovăţie de care se
bucură inculpatul. Judecarea acţiunii civile disjunse rămâne în competenţa
instanţei penale, care o judecă potrivit regulilor de procedură penală
aplicabile dacă ar fi fost judecată odată cu acţiunea penală, acţiunii civile
dându-i-se, prin altă sentinţă penală, soluţia corespunzătoare, în raport de
existenţa sau lipsa elementelor răspunderii civile, dar în conformitate cu
soluţia dată acţiunii penale.
Cât priveşte critica referitoare la încălcarea
dreptului la apărare, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale
criticate nu aduc atingere sub niciun aspect art. 24 alin. (1) din Legea
fundamentală, deoarece nu opreşte părţile interesate de a beneficia de
asistenţă juridică. Totodată, dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc
dreptul părţilor de a-şi valorifica pretenţiile şi de a dovedi netemeinicia
pretenţiilor părţii adverse.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art.'2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992,
să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 347 din Codul de procedură penală, cu denumirea
marginală Rezolvarea separată a acţiunii civile, care au
următorul conţinut: „Instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile şi
amânarea judecării acesteia într-o altă şedinţă, în cazul când rezolvarea
pretenţiilor civile ar provoca întârzierea soluţionării acţiunii penale."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că autorul excepţiei susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor
legale pornind de la modul de aplicare a normelor procedural penale de către
instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei acţiuni civile disjunse din
cea penală. Astfel, prin refuzul instanţei de a suspenda soluţionarea acţiunii
civile, în condiţiile în care sub aspect penal nu se pronunţase o hotărâre
definitivă, se încalcă prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare.
O astfel de susţinere nu poate
fi primită, deoarece prezumţia de nevinovăţie consacrată prin art. 23 alin.
(11) din Constituţie implică interdicţia de a se lua împotriva unei persoane
măsuri de constrângere pentru vreo faptă de natură a atrage răspunderea
juridică, de care această persoană ar fi acuzată. Aşa fiind, acest principiu
operează numai în materie penală, iar exercitarea acţiunii civile, fie
împreună, fie separat de acţiunea penală, nu constituie o măsură de
constrângere a făptuitorului, ci un drept al părţii păgubite prin comiterea
unei fapte penale de a fi despăgubită pentru prejudiciul cauzat.
Vinovăţia inculpatului, ca element atât al răspunderii
penale, cât şi al răspunderii civile a acestuia, se stabileşte prin hotărârea
definitivă de condamnare, şi nu în momentul exercitării acţiunii civile.
Judecarea separată a acţiunii penale în situaţia
circumscrisă textului legal criticat este justificată de raţiuni ce ţin de buna
administrare a actului de justiţie şi constituie aspecte ale procedurii de
judecată, pe care legiuitorul este liber să le reglementeze în conformitate cu
prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie. De altfel, potrivit art. 22 din
Codul de procedură penală, numai hotărârea definitivă a instanţei penale are
autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, şi nu invers.
De altfel, în sens contrar susţinerilor autorilor
excepţiei, Curtea de la Strasbourg a statuat, în Cauza Ycontra Norvegiei din 11 februarie
2003, că o faptă care poate da naştere unei cereri de despăgubire în baza
principiilor responsabilităţii civile şi care reuneşte în acelaşi timp
elementele constitutive ale unei infracţiuni nu reprezintă, în pofida
gravităţii sale, un motiv suficient pentru a considera că o persoană,
considerată responsabilă civilmente în cadrul unei acţiuni civile, este acuzată
şi de săvârşirea unei infracţiuni. Imprejurarea că elementele de probă administrate
cu ocazia procesului penal sunt folosite pentru a determina consecinţele faptei
în materie civilă nu poate justifica o asemenea concluzie. Dacă s-ar admite
acest lucru, art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale ar conferi unei persoane achitate
beneficiul unei imunităţi faţă de victima care ridică pretenţii în materia
responsabilităţii civile, ceea ce ar constitui o limitare arbitrară şi
disproporţionată a dreptului victimei de acces la justiţie. Aşa fiind, o
persoană declarată nevinovată cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, dar a
cărei responsabilitate ar putea fi reţinută în virtutea criteriilor ce
guvernează materia probelor aplicabile domeniului civil, ar beneficia de
avantajul injust de a scăpa de orice răspundere pentru faptele sale.
Nu poate fi primită nici susţinerea referitoare la
încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 24 alin. (1), deoarece textul
legal criticat nu împiedică partea interesată de a fi asistată de un avocat pe
tot parcursul procesului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 347 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion
Florescu şi Ilie Florescu în Dosarul nr. 5.378/311/2007 al Judecătoriei
Slatina.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 martie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru