DECIZIE Nr. 33 din 4 martie 1999
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 pct. 2
lit. a), ale art. 361 lit. c) si ale art. 385^1 lit. c) din Codul de procedura
penala, modificat si completat prin Legea nr. 45/1993
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 199 din 7 mai 1999
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Ion Bonini - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) si ale art. 385 lit.
c) din Codul de procedura penala, modificat si completat prin Legea nr.
45/1993, exceptie ridicata de Darvaru Ion si Stan Cornel Emilian in Dosarul nr.
2.942/1997 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia penala.
La apelul nominal raspund personal Darvaru Ion si Stan Cornel Emilian, asistati
de avocat Danil Matei.
Cauza fiind in stare de judecata, se da cuvantul, pe fond, avocatului
autorilor exceptiei, care arata ca sentinta pronuntata in cauza nu poate fi
atacata cu apel, ci numai cu recurs, astfel ca inculpatii pe care ii apara nu pot
exercita aceasta cale de atac, ceea ce contravine normelor constitutionale, cu
referire speciala la art. 16 si 20 din Constitutie. Legea nr. 92/1992 a
introdus calea ordinara a apelului, inlaturata in anul 1948, astfel incat se
efectueaza, de catre instanta superioara celei care a pronuntat sentinta, o
noua judecata in fond a cauzei, prin aprecierea probelor si cu posibilitatea
administrarii unora noi, efectul devolutiv fiind asigurat tocmai de
posibilitatea refacerii probelor. Codul de procedura penala, astfel cum a fost
modificat prin Legea nr. 45/1993, a instituit, prin art. 279 alin. 2 lit. a),
art. 361 lit. c) si art. 385^1, derogari de la regula potrivit careia
sentintele pronuntate, in fond, la prima instanta pot fi supuse apelului, in
sensul ca acestea pot fi atacate numai cu recurs. In continuare se apreciaza ca
nici chiar necesitatea stabilirii de competente speciale in cazul unor
categorii de persoane apartinand celor mai inalte demnitati ale statului nu ar
putea incalca principii fundamentale, cum sunt cele consfintite prin art. 16 si
21 din Constitutie. Respectarea principiului egalitatii in fata legii si a
autoritatilor publice, precum si tratarea nediscriminatorie a inculpatilor cu
privire la folosirea tuturor cailor de atac nu conduc la uniformitate.
Recursul, cu deosebire in penal, nu ar mai avea fizionomia unei cai
extraordinare de atac, iar instanta suprema nu ar mai fi transformata in
instanta de fond. In acest sens, aparatorul face referire la opiniile unor
teoreticieni cunoscuti in domeniul dreptului procesual penal. De asemenea, se
apreciaza ca punctul de vedere comunicat de Guvern, in sensul ca exceptia este
neintemeiata, nu este convingator, unele argumente, desprinse din Constitutiile
altor tari, precum cea a Frantei sau ale unor tari latino-americane, venind
chiar in sprijinul exceptiei de neconstitutionalitate invocate. Se face
trimitere la Constitutia Romaniei din 1923, la Codul penal si la Codul civil
din 1936, la Legea de organizare judecatoreasca din 1938, la Legea Curtii de Casatie
din 1939. Apreciaza ca necesara reabilitarea institutiei Casatiei in
administrarea justitiei. In final, solicita admiterea exceptiei, asa cum
aceasta a fost ridicata.
In cuvantul sau, reprezentantul Ministerului Public evoca jurisprudenta
Curtii, cu trimitere la deciziile nr. 1/1994, nr. 70/1993, nr. 74/1994, nr.
85/1994, nr. 73/1996, nr. 92/1996, nr. 13/1999 si pune concluzii de respingere
a exceptiei. Considera ca dispozitiile legale atacate sunt constitutionale si
in concordanta cu practica constitutionala a altor tari, precum si a Curtii
Europene a Drepturilor Omului. In continuare apreciaza ca, in ceea ce priveste
garantiile procesuale, trebuie sa se tina seama de conditiile prevazute la art.
385^6 - 385^9 din Codul de procedura penala. Dreptul la un proces echitabil nu
implica imperios existenta mai multor grade de jurisdictie, astfel ca textele
atacate sunt in concordanta cu art. 6 si 14 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. De asemenea, se apreciaza ca
numai legiuitorul poate stabili competenta si procedura de judecata, astfel
incat nu se poate retine nici infrangerea normelor prevazute la art. 125 si 128
din Constitutie.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 25 septembrie 1998, pronuntata in Dosarul nr.
2.942/1997, Curtea Suprema de Justitie - Sectia penala a sesizat Curtea
Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29
pct. 2 lit. a), art. 361 lit. c) si ale art. 385 lit. c) din Codul de procedura
penala, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 45/1993,
exceptie ridicata de Darvaru Ion si Stan Cornel Emilian cu ocazia judecarii
recursurilor declarate impotriva Sentintei penale nr. 2/F din 30 iunie 1997,
pronuntata de Curtea de Apel Pitesti.
In motivarea exceptiei se sustine, in esenta, ca textele atacate contravin
prevederilor constitutionale ale art. 16 privind egalitatea in drepturi, ale
art. 21 referitor la accesul liber la justitie, ale art. 125 privind instantele
judecatoresti si ale art. 128, care arata ca "impotriva hotararilor
judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de
atac, in conditiile legii", prin aceea ca sentinta pronuntata in cauza nu
poate fi atacata cu apel, ci numai cu recurs, in timp ce alte persoane, in
cazul comiterii acelorasi infractiuni, pot folosi si aceasta cale de atac.
Exprimandu-si opinia, Curtea Suprema de Justitie apreciaza ca exceptia este
intemeiata, deoarece reglementarea accesului partial la justitie nu respecta
principiul potrivit caruia "justitia este unica si egala pentru toti"
si, asa cum se refuza existenta unor tribunale extraordinare, trebuie sa se
respinga si existenta oricaror privilegii si discriminari, pentru ca cetatenii
sa poata beneficia de aceleasi cai de atac "si de aceeasi procedura in
procese similare". In sprijinul opiniei sale instanta de judecata invoca
Decizia Curtii Constitutionale nr. 60/1993, care "respinge ideea unei
discriminari in folosirea cailor de atac, aducandu-se atingere dispozitiilor
art. 16 din Constitutie". In final, se apreciaza ca "un tratament
diferit nu poate fi doar expresia aprecierii legiuitorului, ci trebuie sa se
justifice si rational in situatia normelor procedurale ce sunt de imediata si
stricta aplicare".
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, au fost
solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului si Guvernului.
Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca sustinerile autorilor
exceptiilor nu sunt intemeiate pentru urmatoarele motive:
1. Cu privire la critica adusa prevederilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale
art. 361 lit. c) si ale art. 385^1 lit. c) din Codul de procedura penala - in
sensul ca se deroga de la regula ca justitia se infaptuieste in trei grade de
jurisdictie, stabilind ca hotararile penale pot fi atacate numai cu recurs
atunci cand ele sunt pronuntate in prima instanta de curtile de apel si de
Curtea Militara de Apel, incalcandu-se dispozitiile art. 16 din Constitutie -
se sustine ca aceasta critica nu este fondata. In sprijinul sustinerii,
instanta apreciaza ca autorii exceptiei au dat o interpretare eronata
principiului egalitatii consacrat in art. 16 din Constitutie, interpretare care
este in vadita contradictie cu modul in care a statuat Curtea Constitutionala
in jurisprudenta sa.
2. Referitor la sustinerea potrivit careia dispozitiile legale atacate ar
contraveni prevederilor art. 21, 125 si 128 din Constitutie se invoca jurisprudenta
Curtii Constitutionale, care a statuat, in mod constant, ca accesul liber la
justitie nu presupune ca in toate cazurile trebuie sa fie asigurat accesul la
toate structurile judecatoresti si la toate caile de atac prevazute de lege,
intrucat competenta de judecata si procedura sunt stabilite de legiuitor, care
poate prevedea reguli deosebite, asigurand partilor posibilitatea de a ajunge
in fata instantelor judecatoresti.
3. Dispozitiile legale atacate indeplinesc conditiile prevazute la art. 2
din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale si sunt asadar compatibile cu prevederile acesteia.
4. Critica vizand neconstitutionalitatea acelorasi prevederi legale, pe
motiv ca ele se bazeaza pe ideea excluderii pentru anumite categorii de
cetateni a caii de atac a apelului, tinandu-se seama de calitatea lor in
procesele penale, este inexacta. Textele de lege mentionate privesc, pe de o
parte, infractiuni savarsite de anumite categorii de persoane, iar pe de alta
parte, se refera la anumite categorii de infractiuni.
5. In legislatia altor tari este concretizata necesitatea stabilirii de
competente speciale in raport cu calitatea unor categorii de persoane.
Argumentul determinant in aceasta privinta il reprezinta dispozitiile din
Constitutie care stabilesc competente speciale in privinta anumitor categorii
de demnitari.
6. Faptul ca nu este prevazuta calea de atac a apelului in cazul
sentintelor pronuntate, in prima instanta, de curtile de apel si de Curtea
Militara de Apel nu atrage concluzia ca in aceste situatii nu sunt garantate
drepturile procesuale prevazute pentru cazurile in care exista posibilitatea
exercitarii, in afara de recurs, si a apelului.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
judecatorului-raportor, sustinerile partilor prezente, concluziile
procurorului, dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 si urmatoarele din
Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si
este competenta sa solutioneze exceptia ridicata.
Din cuprinsul cererii adresate instantei pentru ridicarea exceptiei rezulta
ca dispozitiile legale atacate prevad ca hotararile penale pronuntate de
curtile de apel si de Curtea Militara de Apel pot fi atacate numai cu recurs,
care se judeca de Curtea Suprema de Justitie.
Desi autorii exceptiei, astfel cum rezulta din cererea pentru ridicarea
exceptiei, au atacat ca neconstitutional textul art. 385^1 lit. c) din Codul de
procedura penala si, desi instanta de judecata a luat in discutie aceasta norma
legala, dupa cum rezulta din incheierea de sesizare, totusi din eroare, prin
dispozitiv, instanta a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 385 lit. c) din Codul de procedura
penala, care reglementeaza limitele rejudecarii. Prin urmare, Curtea va examina
constitutionalitatea dispozitiilor art. 385^1 lit. c) din Codul de procedura
penala.
Textele legale atacate au urmatorul cuprins:
Art. 29
"Curtea Suprema de Justitie: [...]
2. ca instanta de recurs, judeca:
a) recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate, in prima instanta,
de curtile de apel si Curtea Militara de Apel";
Art. 361
"Sentintele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel: [...]
c) sentintele pronuntate de curtile de apel si Curtea Militara de
Apel".
Art. 385^1: "Pot fi atacate cu recurs: [...]
c) sentintele pronuntate de curtile de apel si Curtea Militara de
Apel".
Aceste prevederi legale sunt considerate neconstitutionale de autorii
exceptiei, in raport cu dispozitiile art. 16, 21, 125 si 128 din Constitutie si
cu prevederile art. 6 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si
a libertatilor fundamentale, pentru ca se limiteaza liberul acces la justitie
si se incalca principiul egalitatii in drepturi a cetatenilor, fara privilegii
si fara discriminari, prin ingradirea accesului unor categorii de justitiabili
la calea de atac a apelului.
Cu privire la liberul acces la justitie, Curtea Constitutionala s-a
pronuntat asupra compatibilitatii acestui drept cu instituirea unor proceduri
speciale, precum si asupra faptului daca liberul acces la justitie implica
existenta unei proceduri unice, inclusiv in ceea ce priveste exercitarea cailor
de atac.
Astfel, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Plenului Curtii
Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69
din 16 martie 1994, s-a statuat ca liberul acces la justitie presupune accesul
la mijloacele procedurale prin care se infaptuieste actul de justitie. S-a
considerat ca stabilirea regulilor de desfasurare a procesului in fata
instantelor judecatoresti este de competenta exclusiva a legiuitorului. Aceasta
solutie rezulta din dispozitiile constitutionale ale art. 125 alin. (3),
potrivit caruia "Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de
lege" si ale art. 128, in conformitate cu care "Impotriva hotararilor
judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac,
in conditiile legii".
In considerentele aceleiasi decizii se retine ca semnificatia art. 21 alin.
(2) din Constitutie, potrivit careia accesul la justitie nu poate fi ingradit
prin lege, este aceea ca nu se poate exclude de la exercitiul drepturilor
procesuale nici o categorie de persoane sau grup social. Legiuitorul poate
institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de
procedura, precum si modalitati de exercitare a drepturilor procedurale, astfel
incat accesul liber la justitie nu inseamna accesul, in toate cazurile, la
toate structurile judecatoresti si la toate caile de atac. In acest sens s-a
pronuntat Curtea Constitutionala si prin Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie
1996.
In legatura cu argumentul potrivit caruia s-a incalcat principiul
egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, consacrat de
art. 16 alin. (1) din Constitutie, Curtea Constitutionala a statuat ca nu este
"contrar acestui principiu (de egalitate) instituirea unor reguli
speciale, inclusiv in ceea ce priveste caile de atac, atata timp cat ele
asigura egalitatea juridica a cetatenilor in utilizarea lor". Principiul
egalitatii nu inseamna uniformitate, asa incat, daca la situatii egale trebuie
sa corespunda un tratament egal, la situatii diferite tratamentul nu poate fi
decat diferit. In acest sens este si practica jurisdictionala a Curtii, asa cum
rezulta din deciziile nr. 70/1993, nr. 74/1994 si nr. 85/1994.
Faptul ca, datorita unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge in
situatii defavorabile, apreciate subiectiv si prin prisma propriilor lor
interese, nu reprezinta o discriminare care sa efectueze constitutionalitatea
textelor respective. In acest fel a rationat Curtea Constitutionala in Decizia
nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 345 din 17 decembrie 1996.
De asemenea, Curtea retine ca legiuitorul constituant sau cel ordinar, prin
dispozitii constitutionale ori prin dispozitii legale, a stabilit regimuri
diferite in raport cu natura unor autoritati si cu atributiile acestora. Acest
tratament priveste si exercitarea doar a unei cai de atac (recursul). Este
cazul sentintelor care privesc infractiunile savarsite de senatori, deputati,
membri ai Guvernului, judecatori ai Curtii Constitutionale, consilieri de
conturi, judecatori, procurori si controlori financiari ai Curtii de Conturi,
presedintele Consiliului Legislativ, maresali, amirali si generali, sefi ai cultelor
religioase organizate potrivit legii si de ceilalti membri ai Inaltului Cler
care au cel putin rangul de arhiereu sau echivalentul acestuia, de judecatori
si magistrati-asistenti de la Curtea Suprema de Justitie, judecatori de la
curtile de apel si Curtea Militara de Apel si de procurori de pe langa aceste
instante.
De altfel, in legatura cu efectul devolutiv al recursului si al limitelor
sale, in aceasta cauza este necesar sa se aiba in vedere si garantiile
procesuale reglementate de art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedura penala. In
temeiul acestor prevederi, "Recursul declarat impotriva unei hotarari
care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele
de casare prevazute in art. 385^9, iar instanta este obligata ca, in afara
temeiurilor invocate si cererilor formulate de recurent, sa examineze intreaga
cauza sub toate aspectele".
Cu privire la exercitarea cailor de atac si la concordanta legii procesuale
romanesti cu art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, care consacra dreptul persoanei la un proces
echitabil, Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996,
statuand ca, in sensul practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului,
conceptul de "proces echitabil" nu implica imperios "existenta
mai multor grade de jurisdictie, a unor cai de atac al hotararilor
judecatoresti, inclusiv exercitarea acestor cai de atac de catre toate partile
din proces".
Intrucat nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea
practicii Curtii Constitutionale, urmeaza ca exceptia de neconstitutionalitate
invocata sa fie respinsa.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie,
precum si al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din
Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 pct. 2 lit.
a), ale art. 361 lit. c) si ale art. 385^1 lit. c) din Codul de procedura
penala, modificat si completat prin Legea nr. 45/1993, exceptie ridicata de
Darvaru Ion si Stan Cornel Emilian in Dosarul nr. 2.942/1997 al Curtii Supreme
de Justitie - Sectia penala.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din data de 4 martie 1999.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat asistent,
Doina Suliman