Decizia Nr.321 din 21.05.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Pavel Filip în Dosarul nr. 1.020/112/2017 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.887D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 840 din 13 decembrie 2018.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 24 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.020/112/2017, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Pavel Filip cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de concediere. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege care prevăd încetarea de drept a contractului individual de muncă la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare sunt contrare art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 47 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie. În acest sens arată că aceste dispoziţii de lege nu sunt clare pentru că nu stabilesc cine, când şi cum face comunicarea deciziei de pensionare către angajator pentru a declanşa încetarea de drept a contractului individual de muncă. Totodată, nu stabilesc dacă angajatul, ca titular al deciziei de pensionare, are obligaţia de a comunica sau nu angajatorului această decizie. Formularea neclară justifică aplicarea principiului de drept „dacă legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge", fapt ce duce la imposibilitatea înfăptuirii corecte a actului de justiţie. 6. Totodată, autorul excepţiei arată că dispoziţiile de lege criticate intervin într-un contract de muncă dispunând încetarea acestuia, fără a ţine cont de actul de voinţă al părţilor contractante. Acest fapt constituie o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Codul muncii, precum şi a dispoziţiilor art. 1.169 şi art. 1.170 din Codul civil.7. Autorul excepţiei arată şi că angajatorul are la dispoziţie alte norme juridice prevăzute de Codul muncii prin care să dispună încetarea contractului individual de muncă al unui angajat care nu mai dă randamentul necesar în muncă. Vârsta nu poate fi o cauză de încetare dacă angajatul este apt din punct de vedere medical şi psihologic, corespunde din punct de vedere profesional şi îşi realizează corespunzător sarcinile de serviciu prevăzute de fişa postului. Totodată, dacă angajatul doreşte încetarea raporturilor de muncă are la dispoziţie instituţia demisiei, chiar cu prestarea muncii în termenul legal de preaviz, fără a pune în dificultate angajatorul prin plecarea sa. 8. Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. 9. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta vizează doar dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua, ultima ipoteză, potrivit căreia „contractul individual de muncă existent încetează de drept [...] la data comunicării deciziei de pensie în cazul [...] pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare", astfel că doar acestea vor constitui obiectul analizei controlului de constituţionalitate. 13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că aceste dispoziţii de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (3) referitor la statul român, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 47 alin. (2) referitor la dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua ultima ipoteză au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 840 din 13 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 22 martie 2019, Curtea a reţinut, în esenţă, că „acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei de pensionare reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor persoanelor care au lucrat în condiţii solicitante sau periculoase, ce au avut drept efect o deteriorare mai accentuată a sănătăţii şi capacităţii de muncă, ori care au lucrat în condiţii defavorizante, ceea ce a presupus un efort sporit, aşa cum sunt cei care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap sau nevăzătorii. Prin urmare, reducerea vârstei de pensionare are valoarea unei reglementări cu caracter compensatoriu" (paragraful 17). În ipoteza textului de lege criticat „încetarea are loc ca urmare a exprimării opţiunii asiguratului pentru deschiderea anticipată a dreptului la pensie, în condiţiile permise de lege. În aceste condiţii este evident că derularea în continuare a raportului de muncă ar fi contrară voinţei exprimate de cel care solicită deschiderea dreptului la pensie, astfel că încetarea de drept a contractului individual de muncă este justificată, fără a avea semnificaţia încălcării dreptului la muncă al salariatului" (paragraful 18).15. Cât priveşte critica vizând caracterul neclar şi lipsit de previzibilitate al dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua ultima ipoteză din Legea nr. 53/2003, Curtea, prin aceeaşi decizie, a observat că „reglementările referitoare la condiţiile pentru acordarea dreptului la pensie şi procedura de pensionare nu constituie obiectul Codului muncii, ci al unor acte normative distincte, aşa cum este Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, sau alte acte normative cu caracter special, vizând doar anumite categorii profesionale, aşa cum este, spre exemplu, Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015. Prin urmare, pretinsa omisiune a reglementării, criticată de autorul excepţiei, nu priveşte cadrul reglementării supuse controlului de constituţionalitate" (paragraful 19).16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele Deciziei nr. 840 din 13 decembrie 2018 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Pavel Filip în Dosarul nr. 1.020/112/2017 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua ultima ipoteză din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 21 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea