Decizia Nr.32 din 03.02.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 261 din 20 aprilie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Oana Cristina Puică	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Costică Ostrovanu în Dosarul nr. 662/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 768D/2014.2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 786D/2014, nr. 791D/2014, nr. 792D/2014, nr. 793D/2014 şi nr. 814D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Petru Gîtman, Daniel Penghiş, George Melinte şi Ionel Sbîrcea în dosarele nr. 3.850/121/2014, nr. 775/121/2014, nr. 1.030/121/2014 şi nr. 457/121/2014 ale Tribunalului Galaţi - Secţia penală şi de Neculai Udilă în Dosarul nr. 17.838/245/2014 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală.4. La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 768D/2014, nr. 786D/2014, nr. 791D/2014, nr. 792D/2014, nr. 793D/2014 şi nr. 814D/2014 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.6. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea dosarelor.7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 786D/2014, nr. 791D/2014, nr. 792D/2014, nr. 793D/2014 şi nr. 814D/2014 la Dosarul nr. 768D/2014, care este primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 365/2014.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:9. Prin sentinţele penale nr. 414 din 22 aprilie 2014, nr. 720 din 18 iulie 2014, nr. 409/F din 22 aprilie 2014, nr. 390/F din 17 aprilie 2014 şi nr. 403/F din 22 aprilie 2014, pronunţate în dosarele nr. 662/121/2014, nr. 3.850/121/2014, nr. 775/121/2014, nr. 1.030/121/2014 şi nr. 457/121/2014, Tribunalul Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Costică Ostrovanu, Petru Gîtman, Daniel Penghiş, George Melinte şi Ionel Sbîrcea cu ocazia soluţionării unor cereri privind aplicarea legii penale mai favorabile.10. Prin Încheierea din 24 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 17.838/245/2014, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Neculai Udilă cu ocazia soluţionării unei cereri privind aplicarea legii penale mai favorabile.11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, care nu permit reducerea pedepsei aplicate printro hotărâre rămasă definitivă sub imperiul Codului penal din 1969 dacă respectiva pedeapsă nu depăşeşte maximul special prevăzut de noul Cod penal, încalcă principiile constituţionale privind aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, egalitatea în drepturi, unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, respectiv principiul convenţional al legalităţii pedepsei, întrucât exclud aplicarea art. 15 din Codul penal din 1969 referitor la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive şi creează, astfel, discriminare între persoanele condamnate.12. Tribunalul Galaţi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 este neîntemeiată. În acest sens arată că, în aplicarea principiului constituţional al legii penale mai favorabile, legiuitorul determină, în baza anumitor considerente de politică penală, modalitatea şi condiţiile concrete în care pot fi reduse pedepsele aplicate de instanţele judecătoreşti ca urmare a intrării în vigoare a unor dispoziţii penale ce prevăd pedepse reduse. Câtă vreme pedepsele astfel aplicate se circumscriu noilor limite de pedeapsă stabilite de legiuitor, principiul „nulla poena sine lege“ nu este încălcat.13. Judecătoria Iaşi - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât legiuitorul, din raţiuni ce ţin de asigurarea securităţii raporturilor juridice şi prezervarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive, a limitat aplicarea legii penale mai favorabile numai la cazurile în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă, iar în acest mod nu este încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.14. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.15. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 sunt constituţionale. Face trimitere, în acest sens, la deciziile nr. 365/2014, nr. 385/2014 şi nr. 437/2014 ale Curţii Constituţionale.16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul cuprins: „Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.“19. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, precum şi a prevederilor art. 7 referitor la legalitatea pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi a constatat că, având în vedere importanţa principiilor autorităţii de lucru judecat, al securităţii juridice şi al separaţiei puterilor în stat, legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie (paragraful 41).21. Tot prin Decizia nr. 365/2014, paragrafele 43 şi 44, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu contravin nici prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din perspectiva principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, principiu încorporat în regula potrivit căreia, în cazul în care există diferenţe între legea penală în vigoare la momentul comiterii infracţiunii şi legile penale ulterioare adoptate înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţele trebuie să aplice legea ale cărei prevederi sunt cele mai favorabile inculpatului (Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei nr. 2, paragraful 109).22. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, prin Decizia nr. 365/2014, paragrafele 45, 51 şi 52, Curtea a observat că autorii excepţiei deduc neconstituţionalitatea textului de lege criticat dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat persoanelor condamnate definitiv, determinat de renunţarea la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive. Analiza în cauză porneşte de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparaţia de către autorii excepţiei sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică. Curtea a constatat, însă, că diferenţa rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne, astfel, în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din Codul penal actual, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găsesc şi autorii excepţiei, sancţiunile aplicate acestora nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată, însă, în Codul penal actual. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror pedeapsă definitivă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii.23. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acestei legi, şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziţii, prin Decizia nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014, Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situaţii identice (unele persoane au fost condamnate definitiv, altele nu au fost condamnate definitiv), astfel că tratamentul juridic diferenţiat este justificat şi nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări (paragraful 36).24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Costică Ostrovanu, Petru Gîtman, Daniel Penghiş, George Melinte şi Ionel Sbîrcea în dosarele nr. 662/121/2014, nr. 3.850/121/2014, nr. 775/121/2014, nr. 1.030/121/2014 şi nr. 457/121/2014 ale Tribunalului Galaţi - Secţia penală şi de Neculai Udilă în Dosarul nr. 17.838/245/2014 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Galaţi - Secţia penală şi Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 3 februarie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică