DECIZIE Nr.
298 din 3 martie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 244 1 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 239 din 10 aprilie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen Cătălina Gliga - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2441 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Faur" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 20.940/3/2008 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal lipsesc
părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 1 septembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 20.940/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2441 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Faur" - S.A. din Bucureşti.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile art. 2441 din Codul
de procedură civilă sunt neconstituţionale, contravenind principiului
egalităţii în drepturi a cetăţenilor, întrucât împotriva încheierii prin care
instanţa de judecată a respins cererea de suspendare a judecării cauzei nu
poate fi exercitată calea de atac decât odată cu fondul, spre deosebire de
încheierea prin care se admite o astfel de cerere, care poate fi atacată
separat. Or, o atare împrejurare
este de natură a crea o situaţie discriminatorie între părţile aflate în
proces, ceea ce contravine prevederilor art. 16 şi 21 din Constituţie. Liberul
acces la justiţie, ca şi dreptul la un proces echitabil presupun inclusiv
posibilitatea părţilor să atace efectiv soluţia nelegală ori de câte ori
drepturile şi interesele lor legitime sunt în mod abuziv încălcate de instanţa
de judecată.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 2441 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: „Asupra
suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care
poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în
recurs.
Recursul se poate declara cât timp durează
suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi
împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la
accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. De asemenea, sunt
invocate şi prevederile art. 6 paragraful întâi din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
In ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 2441 din Codul de procedură civilă,
Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra unei critici asemănătoare. Astfel,
prin Decizia nr. 324 din 26 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 938
din 20 decembrie 2002, Curtea a statuat că textul legal criticat nu conţine
nicio dispoziţie discriminatorie, regimul juridic diferit - constând în aceea
că numai încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii poate fi atacată
cu recurs separat, în vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de
suspendare poate fi atacată doar odată cu fondul - fiind determinat de
deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite, ambele fiind
determinate de asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul
instanţelor. Reglementarea procedurală dedusă controlului nu contravine nici art. 21 din Constituţie, întrucât,
chiar dacă încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacată
cu recurs separat, ea poate fi atacată odată cu fondul, potrivit prevederilor
art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care constituie reglementarea
de drept comun în materie.
Pe de altă parte, Curtea constată că împotriva
încheierii susceptibile de a fi atacată separat poate fi exercitată aceeaşi
cale de atac precum împotriva hotărârii pronunţate pe fondul cauzei.
Imprejurarea că încheierea prin care se dispune suspendarea judecării
procesului este pronunţată în faza procesuală a recursului justifică pe deplin
opţiunea legiuitorului în sensul exceptării ei de la posibilitatea exercitării
căii de atac prevăzute de lege pentru celelalte situaţii. Astfel, întrucât
stadiul procesual este recursul, hotărârea care soluţionează cauza are caracter
irevocabil. Prin urmare, încheierea prin care se dispune suspendarea judecăţii
îşi însuşeşte acest caracter, tocmai pentru că, pregătind pronunţarea hotărârii
finale, ea urmează soarta acesteia din urmă. O atare soluţie împiedică
prelungirea excesivă a duratei procesului şi contribuie la soluţionarea cauzei
într-un termen rezonabil.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2441 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Faur" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 20.940/3/2008 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 martie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu