Decizia Nr.297 din 22.05.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 521 din 14 iulie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Asztalos Csaba Ferencs în Dosarul nr. 3.460/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 668D/2013.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 6 mai 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 22 mai 2014.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:3. Prin Sentinţa civilă nr. 2.852 din 30 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.460/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Asztalos Csaba Ferencs cu ocazia soluţionării unei contestaţii împotriva deciziilor emise de Uniunea Naţională a Barourilor din România.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 se referă la primirea în profesia de avocat, nefăcând distincţie între avocaţii cu drept de exercitare a profesiei şi cei incompatibili. Astfel, primirea în profesia de avocat desemnează dreptul de a valorifica examenul sau interviul pe care candidatul îl susţine. Nu există nicio distincţie relevantă între persoanele care au promovat examenul de primire în profesia de avocat şi sunt în situaţia de incompatibilitate, respectiv persoanele înscrise pe tabloul avocaţilor suspendaţi, incompatibili. Ambele categorii sunt în situaţia de incompatibilitate, ambele categorii au avut ca şi condiţie de primire în profesia de avocat examenul (interviul până la modificarea legii). Nu există nicio o justificare obiectivă care să urmărească un scop legitim pentru impunerea acestei interdicţii, textul criticat fiind, astfel, discriminatoriu.5. De asemenea, impunerea termenului de două luni de la data emiterii deciziei de primire în profesia de avocat, în vederea înlăturării incompatibilităţii, încalcă dreptul la încadrarea în muncă (dreptul de a valorifica un examen) în condiţii de egalitate a cetăţenilor care ocupă funcţii de demnitate publică, pe o perioadă determinată. Cetăţenii aflaţi în funcţii de demnitate publică numiţi pe o perioadă determinată, care promovează examenul de primire în profesia de avocat (interviu până la modificarea legii), se află în situaţia fie de a demisiona din funcţia publică incompatibilă cu profesia de avocat, fie de a pierde valorificarea examenului de primire în profesia de avocat. Cetăţenii care exercită o funcţie de demnitate publică pe o perioadă determinată, fără posibilitatea întreruperii temporare a mandatului, pentru a valorifica examenul de primire în profesia de avocat sunt dezavantajaţi faţă de acei cetăţeni care au această posibilitate legală. Soluţia echitabilă şi legală, care să corespundă principiului egalităţii şi nediscriminării, ar fi ca în aceste cazuri termenul obligatoriu de 2 luni să curgă din momentul expirării mandatului de demnitate publică.6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal remarcă faptul că, prin Decizia nr. 219/2013, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 51/1995.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Textul de lege criticat se referă la ipoteza în care persoana admisă în profesia de avocat - indiferent că admiterea are loc în urma examenului prevăzut la art. 17 alin. (1) şi (2) din lege sau la cerere, cu scutire de examen, pentru anumite categorii de persoane - se află într-o situaţie de incompatibilitate, prin suprapunerea, temporară, a calităţii de avocat cu cea pe care o avea înainte de promovarea examenului de admitere în profesie, respectiv înainte de aprobarea cererii de înscriere cu scutire de examen. Prevederile legale criticate instituie regula potrivit căreia, în cazul în care o persoană ce desfăşoară o activitate incompatibilă cu cea de avocat, decizia Consiliului baroului de primire în profesie va produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei.9. Dispoziţiile legale criticate nu pot fi considerate ca instituind o discriminare între o anumită categorie de persoane (persoanele care exercită o funcţie de demnitate publică) şi celelalte persoane vizate de ipoteza normei legale criticate, întrucât se aplică în mod egal tuturor acelora care se află într-o situaţie de incompatibilitate cu profesia de avocat. Textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie privitor la dreptul la muncă, deoarece libertatea alegerii profesiei, a meseriei şi a locului de muncă nu este incompatibilă cu stabilirea condiţiilor în care poate fi exercitată o profesie, pentru ca aceasta să corespundă naturii şi finalităţii sale.10. Astfel, apreciază că textul de lege ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate are rolul de a preveni întrunirea concomitentă de către aceeaşi persoană a două calităţi care, prin natura lor, sunt incompatibile - cea de avocat şi cea de persoană aflată în exercitarea unei funcţii de demnitate publică -, conflictul de interese fiind, într-o asemenea situaţie, evident. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin deciziile nr. 219/2013 şi nr. 223/2013.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 51/1995. Din motivarea excepţiei rezultă însă că autorul acesteia critică, în realitate, doar alin. (2) al art. 25, astfel că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, cu următorul conţinut: „(2) În cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei.“14. În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 41 alin. (1) referitor la dreptul la muncă.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit art. 17 din Legea nr. 51/1995, primirea în profesia de avocat se realizează în baza unui examen organizat de Uniunea Naţională a Barourilor din România. De asemenea, înainte de modificările survenite prin Legea nr. 270/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 28 decembrie 2010, potrivit art. 16 din lege, la cerere, putea fi primită în profesie, cu scutire de examen, persoana care era titularul diplomei de doctor în drept sau persoana care a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani cu condiţia de a nu-i fi încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat, acesta fiind şi cazul autorului excepţiei de neconstituţionalitate. Totodată, dispoziţiile art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 51/1995 reglementează incompatibilităţile şi compatibilităţile în exercitarea profesiei de avocat.16. Având în vedere cele reţinute, Curtea observă că dispoziţiile Legii nr. 51/1995 dispun în legătură cu două noţiuni diferite, anume primirea în profesia de avocat şi exercitarea acestei profesii, fără ca acestea să se suprapună. Astfel, dacă primirea în profesia de avocat presupune promovarea examenului de primire în profesie (sau emiterea de către Consiliul Baroului a unei hotărâri de primire în profesie în cazul scutirii de examen) şi emiterea deciziei consiliului baroului în acest sens, exercitarea profesiei de avocat presupune desfăşurarea efectivă a activităţii de avocat prin modalităţile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995.17. În continuare, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 15 şi a celor ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, Curtea reţine că, în cazul avocaturii, starea de incompatibilitate nu intervine prin simplul fapt al ocupării simultane a două funcţii, ci, în cazul acestei profesii, relevantă în stabilirea stării de incompatibilitate este exercitarea simultană şi efectivă a acelor funcţii/atribuţii.18. Această concluzie se desprinde şi din faptul că pentru avocaţii a căror incompatibilitate intervine după primirea în profesie, Consiliul Baroului, la cerere sau din oficiu, emite decizii de trecere a acestora pe tabloul avocaţilor incompatibili (cu posibilitatea reînscrierii pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei după încetarea stării de incompatibilitate), fără a le fi influenţată în vreun fel apartenenţa la această profesie.19. Prin urmare, Curtea observă că, deşi, în cazul avocaturii incompatibilitatea este indisolubil legată de exercitarea efectivă a acestei profesii, efectul constatării stării de incompatibilitate este diferit în funcţie de momentul în care aceasta intervine. Astfel, dacă incompatibilitatea intervine după primirea în profesie, ca efect al constatării acestei stări, astfel cum s-a arătat, persoanele în cauză sunt trecute pe tabloul avocaţilor incompatibililor, în vreme ce în cazul în care starea de incompatibilitate este chiar efectul primirii în profesia de avocat, persoana nerenunţând la funcţia deţinută anterior, în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, ca efect al constatării acestei stări persoanei în cauză i se aplică o veritabilă sancţiune, acea a excluderii din profesie.20. Aşa fiind, Curtea observă că pentru persoane aflate în situaţii analoage - persoane primite în profesie de avocat care se află într-o stare de incompatibilitate - se instituie un tratament juridic diferit.21. Pentru a constata dacă în cauză a fost încălcat principiul egalităţii în drepturi, Curtea urmează să realizeze o analiză structurată pe două paliere. Astfel, Curtea apreciază că, pentru început, trebuie stabilit dacă scopul urmărit este unul legitim, iar, dacă acest criteriu este îndeplinit, trebuie, în continuare, analizat dacă există un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.22. Aplicând aceste criterii cauzei de faţă, Curtea reţine că scopul urmărit de legiuitor este acela de a crea o independenţă efectivă a avocaţilor în exercitarea profesiei lor, prin evitarea existenţei unor influenţe de natură să creeze suspiciuni referitoare la desfăşurarea corectă a actului de justiţie, ceea ce reprezintă un scop legitim.23. Referitor la existenţa unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia, Curtea reţine că, în esenţă, principiul proporţionalităţii impune ca mijloacele utilizate să rămână în limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru atingerea scopului avut în vedere. De asemenea, Curtea consideră că în evaluarea proporţionalităţii este relevant dacă obiectivul urmărit ar putea fi îndeplinit prin mijloace mai puţin discriminatorii decât cele folosite.24. Curtea apreciază că scopul urmărit putea fi atins prin trecerea, din oficiu sau la cerere, a avocaţilor aflaţi în stare de incompatibilitate la data primirii în profesie pe tabloul avocaţilor incompatibili, astfel cum, de altfel, se întâmplă cu acei avocaţi a căror stare de incompatibilitate survine după primirea în profesie.25. Astfel, Curtea constată că, prin instituirea, în cazul primei categorii de avocaţi, a obligaţiei încetării stării de incompatibilitate în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, cu consecinţa, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, a excluderii din profesie, constituie o veritabilă sancţiune, care depăşeşte limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru atingerea scopului avut în vedere.26. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că, deşi se circumscrie unui obiectiv legitim, mijloacele utilizate nu sunt proporţionale cu scopul urmărit, contravenind astfel principiului nediscriminării consacrat de prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1).27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asztalos Csaba Ferencs în Dosarul nr. 3.460/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că sintagma „care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei“ prevăzută în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat este neconstituţională.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 22 mai 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu OPINIE SEPARATĂNu împărtăşim soluţia adoptată prin decizia de mai sus. Apreciem că excepţia de neconstituţionalitate trebuia respinsă, ca neîntemeiată, pentru motivele pe care le prezentăm în continuare.1. Chestiunea incompatibilităţii avocaţilor este rezolvată suficient de clar prin Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare. Chiar dacă textul art. 25 criticat nu este foarte riguros, din ansamblul reglementării rezultă că există două categorii de situaţii distincte în care se pune problema incompatibilităţii şi cărora li se adresează prevederile normative care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.Prima situaţie priveşte cazul avocatului aflat în exerciţiul profesiei¹ care - devenind incompatibil în condiţiile legii² - poate solicita înscrierea pe tabloul avocaţilor incompatibili³. Unui asemenea caz i se aplică dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995⁴.

__¹ Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte.² Conform dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 51/1995, „Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu: a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat (s.n.); b) ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele moravuri; c) exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerţ.“³ În conformitate cu prevederile art. 28 lit. a) din Legea nr. 51/1995, calitatea de avocat este suspendată, în caz de incompatibilitate, pe durata existenţei acestei stări.⁴Art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 prevede: „Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaţilor incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate“ (s.n.). Din textul de lege reprodus mai sus rezultă - indubitabil - că reînscrierea pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei se referă exclusiv la acei avocaţi care se aflau în exerciţiul profesiei la momentul când au intrat în stare de incompatibilitate.Cea de-a doua situaţie se referă la persoana care - deţinând, în momentul intrării în profesie, o funcţie incompatibilă cu avocatură⁵ - dobândeşte calitatea de avocat⁶. Acestui din urmă caz îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995⁷.__⁵ Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 51/1995, „Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă numai cu: a) calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau judeţene; b) activităţi şi funcţii didactice în învăţământul juridic superior; c) activitatea literară şi publicistică; d) calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier în proprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat, administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciară, în condiţiile legii.“ Prin urmare, orice altă funcţie sau demnitate publică nu este compatibilă cu avocatura.⁶ Dobândirea calităţii de avocat este reglementată prin cap. II secţiunea I (art. 12-26) din Legea nr. 51/1995.⁷ Art. 25 alin. (2) statuează că „În cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei“.2. Dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 stabilesc - prin teza finală - condiţia rezolvării, în termen de două luni, a stării de incompatibilitate în care se află persoana căreia, în urma examenului de admitere în avocatură, i s-a emis decizia de primire în profesie; este vorba despre o condiţie suspensivă şi în acelaşi timp o condiţie de fond, întrucât până la îndeplinirea ei avocatul nu poate exercita profesia⁸, iar neîndeplinirea condiţiei legale are ca efect lipsirea de efecte juridice a deciziei de primire în profesie.Neîndeplinirea condiţiei legale menţionate poate avea semnificaţia renunţării de către solicitant la beneficiul opţiunii între profesiile incompatibile. Că este aşa, rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale care a reţinut că - prin rezolvarea stării de incompatibilitate în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în avocatură - legiuitorul a urmărit prevenirea întrunirii concomitente de către aceeaşi persoană a două calităţi care, prin natura lor, sunt incompatibile⁹.__⁸ Altfel spus, rezolvarea (înlăturarea) stării de incompatibilitate în termenul prevăzut de lege reprezintă ea însăşi o condiţie pentru primirea în profesia de avocat (în sensul dobândirii dreptului de a exercita profesia, ca urmare a înscrierii pe tabloul avocaţilor activi ai unui barou din Uniunea Naţională a Barourilor din România).⁹ Prin aceeaşi decizie, Curtea a stabilit că durata de două luni a termenului în care trebuie rezolvată starea de incompatibilitate nu afectează constituţionalitatea textului de lege dedus controlului său (Decizia nr. 223 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 18 iunie 2013).În aceste condiţii, solicitarea autorului excepţiei - de a fi trecut pe tabloul avocaţilor incompatibili, imediat după intrarea în profesie (dar înainte de a avea dreptul să o exercite) - contravine dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 care califică drept admisibilă o asemenea cerere doar dacă ea este formulată de un avocat aflat în exercitarea profesiei (înscris pe tabloul avocaţilor dintr-un barou al Uniunii Naţionale a Barourilor din România). Iar înscrierea pe tabloul avocaţilor dintr-un barou se poate face numai de către persoana care - primind decizia de admitere în profesie - îşi rezolvă incompatibilitatea (în cazul în care aceasta există) în termenul prevăzut de lege.3. Prin urmare, apreciem că din coroborarea prevederilor art. 25 alin. (1) şi alin. (2), precum şi din analizarea lor prin prisma întregii reglementări în materie rezultă că dispoziţiile alin. (1) privesc exercitarea profesiei de către avocat, iar cele ale alin. (2) se circumscriu condiţiilor de dobândire a calităţii de avocat. Fiind vorba de situaţii diferite, nu se poate invoca cu temei încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie¹⁰.__10 Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 354 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 19 iunie 2012, că „Principiul egalităţii în faţa legii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic identic numai în situaţii egale, iar situaţiile în mod obiectiv diferite justifică chiar şi din punct de vedere constituţional un tratament juridic diferit (...)“.Cu privire la celelalte prevederi constituţionale invocate de autorul excepţiei, apreciem că art. 16 alin. (3) din Constituţie nu este aplicabil în cauză¹¹, iar critica formulată prin raportare la art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală este nefondată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc dreptul la muncă şi nici nu afectează libertatea alegerii profesiei¹².__¹¹ Faptul rezultă din conţinutul normativ al dispoziţiei constituţionale a art. 16 alin. (3), potrivit căruia „Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi“.¹² Curtea Constituţională a statuat, prin jurisprudenţa sa, că instituirea prin lege a unor condiţii pentru exercitarea anumitor profesii nu reprezintă o încălcare a dreptului la muncă sau la alegerea profesiei (a se vedea, Decizia nr. 679 din 18 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 18 iunie 2010, Decizia nr. 300 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 13 august 2004 sau Decizia nr. 379 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 25 octombrie 2004). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că atunci când legislaţia naţională supune admiterea într-o profesie determinată anumitor condiţii, iar cel interesat le satisface, acesta are un drept de acces la profesia în discuţie, drept de natură civilă, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie (a se vedea CEDO, 23 iunie 1994, De Moor c/Belgique, Serie A nr. 292-A, §43, în C. Bîrsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, Ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p. 383)Pentru cele arătate, fiind evident că cerinţa îndeplinirii condiţiei legale [prevăzută de dispoziţia art. 25 alin. (2) ultima teză] nu prezintă niciun viciu de neconstituţionalitate, excepţia de neconstituţionalitate trebuia respinsă ca neîntemeiată.JUDECĂTORProf. univ. dr. Mircea Ştefan Minea