DECIZIE Nr.
291 din 18 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 1-5 si 26, art. III, art. IV,
art. V, art. VIII si anexei nr. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
105/2009 privind unele masuri în domeniul functiei publice, precum si pentru
întarirea capacitatii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate
ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale
din unitatile administrativ-teritoriale si ale altor servicii publice, precum
si pentru reglementarea unor masuri privind cabinetul demnitarului din
administratia publica centrala si locala, cancelaria prefectului si cabinetul
alesului local
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 272 din 27 aprilie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Valentina Bărbăţeanu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de
îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice,
excepţie ridicată de Virgil Lungu în Dosarul nr. 659/36/2009 al
Curţii de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă
şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, care
formează obiectul Dosarului nr. 7.189D/2009al Curţii
Constituţionale.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr.
7.614D/2009, nr. 7.615D/2009, nr.' 7.620D/2009, nr. 7.635D/2009, nr.
7.639D/2009, nr. 7.641 D/2009, nr. 7.827D/2009, nr. 7.846D/2009, nr.
7.847D/2009, nr. 7.848D/2009, nr. 7.992D/2009, nr. 7.996D/2009, nr. 8.024D/2009
şi nr. 8.069D/2009, având ca obiect excepţii de
neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a
activităţii administraţiei publice, în ansamblul său,
precum şi ale art. I, art. III alin. (1), art. III şi art. IV din
aceasta, în special.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curţii că
autorii excepţiilor de neconstituţionalitate ce formează
obiectul dosarelor nr. 7.189D/2009 şi nr. 7.635D/2009, domnii Virgil Lungu
şi Ilie Liviu Constantin, au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Totodată, menţionează că Ministerul Educaţiei,
Cercetării, Tineretului şi Sportului, parte în Dosarul nr. 7.641
D/2009, a transmis note scrise prin care opinează că excepţia de
neconstituţionalitate ar trebui respinsă ca devenită
inadmisibilă.
Curtea, din oficiu, văzând identitatea
parţială de obiect al cauzelor menţionate, pune în discuţie
problema conexării lor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
propunerea de conexare a acestor cauze.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5)
din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 7.614D/2009, nr.
7.615D/2009, nr. 7.620D/2009, nr. 7.635D/2009, nr. 7.639D/2009, nr.
7.641D/2009, nr. 7.827D/2009, nr. 7.846D/2009, nr. 7.847D/2009, nr.
7.848D/2009, nr. 7.992D/2009, nr. 7.996D/2009, nr. 8.024D/2009 şi nr.
8.069D/2009 la Dosarul nr. 7.189D/2009, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei ca
devenită inadmisibilă, precizând, în acest sens, că, prin
Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a
constatat, în cadrul controlului prealabil, că Legea pentru aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele
măsuri de îmbunătăţire a activităţii
administraţiei publice este neconstituţională. In plus, prin
Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a
constatat că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 37/2009 au fost preluate în integralitate în Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, astfel că şi
reglementările din aceasta sunt, de asemenea, neconstituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, reţine următoarele:
Prin încheierile din 2 iulie 2009, 23 septembrie 2009,
21 septembrie 2009, 5 octombrie 2009, 30 septembrie 2009, 2 octombrie 2009, 29
septembrie 2009, 9 octombrie 2009, 22 octombrie 2009 si 30 octombrie 2009,
pronunţate în dosarele nr. 659/36/2009,' nr. 355/45/2009, nr. '
409/45/2009, nr. 1.699/85/2009, nr. 432/42/2009, nr. 959/35/CA/2009, nr.
1.151/46/2009, nr. 649/36/2009, nr. 1.552/54/2009, nr. 1.642/54/2009, nr.
1.553/54/2009, nr. 4.804/62/2009, nr. 302/32/2009, nr. 645/36/2009 şi nr.
647/36/2009, Curtea de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă
şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel
Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de
Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal,
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios
administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Oradea - Secţia
comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de
Apel Piteşti - Secţia comercială şi de contencios
administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios
administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Braşov - Secţia
contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Bacău -
Secţia comercială şi de contencios administrativ au sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a
activităţii administraţiei publice, în ansamblul său,
precum şi ale art. I, art. III alin. (1), art. III şi art. IV din
aceasta, în special.
Excepţiile au fost ridicate de Virgil Lungu, Emil
Alexandru Bănceanu, Ioan Zamfir, Aurel Badiu, Ilie Liviu Constantin, Ioan
Popa, Ion Gabriel Popa, Laura Secui, Dumitru Barbu, Paul Adamescu, Anghel
Docea, Vasile Ungureanu, Liliana Manole, Doru Ţabrea şi Nicolae
Acceleanu în cauze având ca obiect acţiuni în anulare a unor acte
administrative emise în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 37/2009, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de
muncă ale autorilor excepţiei.
In motivările excepţiei de
neconstituţionalitate având un conţinut
similar, se susţine, în esenţă, că Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 a fost adoptată cu
încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât
nu este motivată din punct de vedere al urgenţei şi nu cuprinde
justificarea situaţiei excepţionale care a determinat recurgerea la
această modalitate de reglementare. Totodată, se arată că
ordonanţa de urgenţă criticată afectează dreptul la
muncă în însăşi substanţa lui, drept care are un
conţinut complex, incluzând dreptul la salariu şi la condiţii
rezonabile de viaţă. Se susţine că sunt încălcate
şi prevederile constituţionale şi convenţionale care
garantează dreptul de proprietate, arătând, în acest sens, că,
potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Buchen
împotriva Cehiei, 2002), noţiunea de „bun" înglobează orice
interes ce are valoare economică, astfel că dreptul la salariu poate
fi asimilat unui drept de proprietate. Se mai arată că se
nesocoteşte principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât numai
instanţele judecătoreşti pot să pronunţe încetarea
raporturilor juridice constituite prin contractele încheiate prin voinţa
liberă a părţilor, desfiinţarea directă prin lege
reprezentând un abuz legislativ, care încalcă şi principiul
libertăţii contractuale.
Curtea de Apel Constanţa - Secţia
comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ
şi fiscal a considerat, în Dosarul său
nr. 659/36/2009, că excepţia de neconstituţionalitate este
admisibilă şi a sesizat Curtea Constituţională cu
soluţionarea acesteia, fără să îşi exprime opinia cu
privire la constituţionalitatea acesteia. In celelalte dosare ale sale,
respectiv nr. 649/36/2009, nr. 645/36/2009 şi nr. 647/36/2009, a apreciat
că textele de lege criticate sunt neconstituţionale. Aceeaşi
opinie au exprimat-o şi Curtea de Apel Iaşi - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Alba Iulia -
Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel
Piteşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ
şi fiscal, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios
administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Bacău - Secţia
comercială şi de contencios administrativ.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia
comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de
Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ
şi fiscal, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ
şi fiscal au opinat în sensul respingerii
excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Guvernul precizează
că ordonanţa de urgenţă criticată a fost abrogată
expres prin art. XIV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
105/2009, ale cărei dispoziţii - care au preluat în integralitate, cu
unele modificări nesemnificative, dispoziţiile iniţiale în
materia respectivă - au fost declarate neconstituţionale prin Decizia
Curţii Constituţionale nr. 1.629/2009. In aceste condiţii,
apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 a
devenit inadmisibilă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului
si Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale
Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor şi concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îi constituie, potrivit încheierilor de sesizare, prevederile Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de
îmbunătăţire a activităţii administraţiei
publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din
22 mai 2009, în ansamblul său, precum şi cele ale art. I, art. III
şi art. IV din aceasta. Curtea observă că Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 fost abrogată expres prin art.
XIV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009
privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi
pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor
publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale
administraţiei publice centrale din unităţile
administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi
pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din
administraţia publică centrală şi locală, cancelaria
prefectului şi cabinetul alesului local, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009. Dispoziţiile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 au fost preluate
în integralitatea lor, cu modificări nesemnificative, în cuprinsul actului
normativ abrogator, astfel că instanţa de contencios
constituţional urmează să se pronunţe asupra prevederilor
art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexei
nr. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009.
In opinia autorilor excepţiei de
neconstituţionalitate, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 37/2009 şi textele criticate din cuprinsul acesteia contravin
următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (5) care
instituie obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei
acesteia şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea
cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor
publice, art. 41 alin. (1) care garantează dreptul la muncă, art. 44
referitor la dreptul de proprietate privată, art. 61 alin. (1) care
statuează cu privire la rolul Parlamentului de unică autoritate
legiuitoare a ţării, art. 115 alin. (4) şi art. 115 alin. (6) care
prevăd condiţiile şi limitele în care Guvernul poate adopta
ordonanţe de urgenţă. De asemenea, sunt invocate şi
dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la
drepturile economice, sociale şi culturale care recunosc şi garantează
dreptul la muncă şi cele ale art. 1 paragraful 1 din primul Protocol
adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale privind protecţia
proprietăţii. In plus, sunt invocate şi prevederile art. 2, art.
7 şi art. 21 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului, care consacră, sub diverse forme, egalitatea oamenilor în
faţa legii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14
ianuarie 2010, Curtea a analizat constituţionalitatea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 şi a observat că
dispoziţiile acesteia au fost preluate în integralitate şi cu
modificări nesemnificative în cuprinsul unor dispoziţii din actul
normativ abrogator - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
105/2009. Ca atare, Curtea s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. I
pct. 1- 5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexei nr. 1
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 şi a
constatat, pentru argumentele acolo arătate, că acestea sunt
neconstituţionale.
Ulterior pronunţării acestei decizii, Curtea
a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi
prevederi legale cu care a fost sesizată şi în cauza de
faţă şi, ţinând cont de dispoziţiile art. 147 alin.
(1) şi (4) din Constituţie şi de cele ale art. 29 alin. (3)
şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, a respins-o ca devenită inadmisibilă,
prin Decizia nr. 68 din 19 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 119 din 23 februarie 2010. Intrucât, până la
momentul pronunţării prezentei decizii, nu au mai intervenit alte
evenimente legislative, se impune menţinerea aceleiaşi soluţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă,
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct.
1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexei nr. 1 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri
în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea
capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate
ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice
centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii
publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul
demnitarului din administraţia publică centrală şi
locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local,
excepţie ridicată de Virgil Lungu, Emil Alexandru Bănceanu, Ioan
Zamfir, Aurel Badiu, Ilie Liviu Constantin, Ioan Popa, Ion Gabriel Popa, Laura
Secui, Dumitru Barbu, Paul Adamescu, Anghel Docea, Vasile Ungureanu, Liliana
Manole, Doru Ţabrea si Nicolae Acceleanu în dosarele nr. 659/36/2009, nr.
355/45/2009, nr. 409/45/2009, nr. 1.699/85/2009, nr. 432/42/2009, nr.
959/35/CA/2009, nr. 1.151/46/2009, nr. 649/36/2009, nr. 1.552/54/2009, nr.
1.642/54/2009, nr. 1.553/54/2009, nr. 4.804/62/2009, nr. 302/32/2009, nr.
645/36/2009 şi nr. 647/36/2009 ale Curţii de Apel Constanţa -
Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios
administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Iaşi - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Alba Iulia -
Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel
Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ
şi fiscal, Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială
şi de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel
Piteşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ
şi fiscal, Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios
administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Braşov - Secţia
contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bacău
- Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 18 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu