Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.34 din 18.01.2012

privind aprobarea tarifelor pentru activităţile cu caracter specific prestate de Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune - S.A.
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 64 din 26 ianuarie 2012



SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. II alin. (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 93/2011,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă tarifele pentru activităţile cu caracter specific prestate de Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune - S.A., denumită în continuare CNCIR, pentru activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2. Articolul 2În sensul prezentei hotărâri activităţile specifice prestate de CNCIR sunt activităţile de verificări tehnice în utilizare şi verificări tehnice în vederea autorizării la instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată. Articolul 3(1) Tarifele prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 sunt tarife de bază şi se aplică în cazul în care activităţile respective se desfăşoară în cadrul programului normal de lucru.(2) În cazul în care activităţile specifice se efectuează, la solicitarea beneficiarilor, în afara zilelor şi programului normal de lucru, tarifele prevăzute în anexe se majorează astfel:
Perioada în care se desfăşoară activitatea Majorarea (%)
Zile lucrătoare, între orele 16,00-22,00 50
Zile lucrătoare, între orele 22,00-8,00 75
Zile nelucrătoare, între orele 8,00-16,00 100
Zile nelucrătoare, între orele 16,00-22,00 125
Zile nelucrătoare, între orele 22,00-8,00 150

Articolul 4(1) În cazul în care beneficiarii solicită în scris, prin comandă fermă, efectuarea verificărilor tehnice într-un interval de timp de maximum două zile lucrătoare, la tarifele de bază, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, se aplică o majorare de urgenţă de 50%. (2) Termenul de maximum două zile lucrătoare prevăzut la alin. (1) se calculează luându-se în considerare data de înregistrare la CNCIR a comenzii ferme şi data raportului de verificare. Articolul 5Pentru serviciile de verificări tehnice în utilizare la instalaţii şi echipamente, CNCIR acordă o reducere de până la 10% din tarifele aferente activităţilor prestate, în funcţie de cuantumul activităţilor prestate de CNCIR pe durata de valabilitate a contractului, astfel: a)între 30 000 lei - 50 000 lei se acordă o reducere de 3%; b)între 50 001 lei - 100 000 lei se acordă o reducere de 6%; c)peste 100.001 lei se acordă o reducere de 10%. Articolul 6În cazul în care pentru desfăşurarea activităţilor cu caracter specific este necesară efectuarea unor verificări tehnice suplimentare, prealabile, determinate de pregătirea necorespunzătoare a instalaţiilor/echipamentelor de către deţinătorii/utilizatorii acestora, în conformitate cu cerinţele din documentaţiile tehnice şi/sau prevederile prescripţiilor tehnice aprobate, tarifarea activităţilor suplimentare se face la numărul de ore prestate, cu 100 lei/oră. Articolul 7Tarifele prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 nu conţin TVA. Articolul 8Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 9Prevederile prezentei hotărâri sunt aplicabile contractelor încheiate după intrarea sa în vigoare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: p. Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Károly Borbély, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu ANEXA Nr. 1TARIFE pentru verificări tehnice în vederea autorizării funcţionării şi verificări tehnice în utilizare pentru instalaţii/echipamente sub presiune şi de ridicat

Poz. Instalaţia/Echipamentul supusă/supus verificării Tariful de bază (lei/verificare)
Verificarea documentaţiei tehnice RI IP IE RE
Instalaţii sub presiune Col. 1 Col. 2 Col. 3 Col. 4 Col. 5
1. Cazan de abur sau de apă fierbinte, având suprafaţa de încălzire (S) ori debitul (D; Q):
a) S ≤ 20 m2 100 150 150 - 100
b) 20 m2 < S ≤ 60 m2 sau D ≤ 30 t/h ori Q ≤ 10 Gcal/h 150 280 280 - 200
c) 60 m2 < S ≤ 150 m2 sau 30 t/h < D ≤ 50 t/h ori 10 Gcal/h < Q ≤ 25 Gcal/h 200 520 520 - 250
d) 50 t/h < D ≤ 120 t/h sau 25 Gcal/h < Q ≤ 50 Gcal/h 280 650 650 - 300
e) 120 t/h < D ≤ 420 t/h sau 50 Gcal/h < Q ≤ 100 Gcal/h 350 780 780 - 350
f) D > 420 t/h sau > 100 Gcal/h 400 900 900 - 400
2. Cazan de apă caldă şi de abur de joasă presiune, având puterea (P) sau debitul (Q): a) 400 < P ≤ 2000 kW sau 0,6 t/h < Q ≤ 8,7 t/h b) 2000 ˂ P ≤ 5800 kW sau 0,6t/h ˂ Q ≤ 8,7 t/h c) P > 5800 kw sau Q > 8,7 t/h 120 150 200 200 300 400 200 300 400 100 150 200
3. Recipient stabil, cisternă, container sau butoi sub presiune, având capacitatea (V): a) V ≤ 500 l b) 500 l < V ≤ 1.500 l c) 1.500 l < V ≤ 50.000 l d) 50.000 l < V ≤ 100.000 l e) V > 100.000 l 50 100 200 280 330 50 120 350 450 5201.2) 50 120 350 450 5201.2) 50 110 250 350 4001.2) 50 100 150 200 2501.2)
4. Recipient - butelie transportabil 161.3) 30 30 31 20
5. Conducte cu fluide sub presiune, conducte de abur şi conducte de apă fierbinte 210 3501.4) 3501.5) 300 1501.4)
6. a) Instalaţii de distribuţie GPL supraterane: b) Instalaţii de distribuţie GPL subterane sau îngropate: 350 440 400 500 400 500 300 375 150 -

NOTE: 1.1. Tarifele de la col. 1 poz.1-6 sunt valabile pentru verificarea documentaţiei de însoţire (la autorizarea iniţială) şi pentru verificarea documentaţiei tehnice de reparare. 1.2. Pentru fiecare 100.000 litri dintr-un recipient care depăşeşte cantitatea/limita de 200.000 litri se va percepe în plus 150 lei/verificare; pentru fiecare fracţiune dintr-un recipient care depăşeşte cantitatea/limita de 50.000 litri se percepe în plus 150 lei/verificare. 1.3. Pentru fiecare tip constructiv 1.4. Pentru fiecare 50 metri care depăşeşte limita de 100 metri se percepe în plus 100 lei/verificare; pentru fiecare fracţiune care depăşeşte limita de 25 metri se percepe în plus 100 lei/verificare. 1.5. Tarifare valabilă pentru o singură încercare. În cazul în care pe circuit se execută mai multe încercări la presiune, la presiuni diferite sau pe tronsoane diferite la aceeaşi presiune, tarifarea se face pentru fiecare încercare în parte.

Poz. Instalaţia/Echipamentul supusă/supus verificării Tariful de bază (lei/verificare)
Verificarea documentaţiei tehnice Verificarea tehnică a instalaţiei
Instalaţii de ridicat Col. 1 Col. 2
7. Mecanism de ridicat a) vinciuri, trolii, palane, cricuri sau tirfoare b) transpalete manuale c) transpalete pietonale cu acţionare electrică d) alte mecanisme de ridicat 100 100 120 120 160 180 300 300
8. Elevator pentru vehicule 150 350
9. Macara rotitoare, consolă, de perete, pivotantă sau electropalan fix 160 300
10. Palane pe grindă fixă 150 350
11. Pod rulant de uz general, de turnare, de forjare sau similare, având sarcina nominală (Sn): a) Sn ≤ 50 t b) Sn > 50 t 250 350 600 900
12. Macara Derrick 400 800
13. Macara turn 450 1000
14. Macara pe pneuri, pe şenile, montată pe vagon de cale ferată, montată pe autovehicul (care deserveşte propria platformă) sau similare, având sarcina nominală (Sn): a) Sn ≤ 50 t - cu braţ de lungime fixă b) Sn > 50 t - cu braţ de lungime fixă c) Sn ≤ 50 t - cu braţ telescopic d) Sn > 50 t - cu braţ telescopic 300 400 300 400 1000 1500 1250 1875
15. Macara portal sau semiportal şi macara portic ori semiportic, având sarcina nominală (Sn): a) Sn ≤ 32 t - pentru încărcare pe un cârlig b) Sn > 32 t - pentru încărcare pe un cârlig c) Sn ≤ 32 t - pentru încărcare pe două sau mai multe cârlige d) Sn > 32 t - pentru încărcare pe două sau mai multe cârlige 300 350 300 350 600 800 750 1000
16. Pod rulant stivuitor, translator stivuitor, electrostivuitor sau motostivuitor, având sarcina nominală (Sn): a) Sn ≤ 5 t b) Sn > 5 t 200 300 350 500
17. Macara pe cablu 250 480
18. Macara de construcţie specială sau care nu se încadrează în cele menţionate anterior, având sarcina nominală (Sn): a) Sn ≤ 100 t b) Sn > 100 t 300 500 1100 1500
19. Ascensor de persoane a) cu uşi manuale sau semiautomate la palier b) cu uşi automate la palier c) cu acţionare Ward-Leonard, convertizoare de frecvenţă/tensiune sau hidraulică (indiferent de tipul uşilor) 100 150 200 300 350 400
20. Ascensor de materiale sau de persoane şi materiale 200 400
21. Ascensor pentru şantiere de construcţii sau cu schip 200 500
22. Nacele şi platforme ridicătoare 150 500
23. Teleferic de persoane cu cabină (telecabină) 1.220, plus câte 280 lei pentru fiecare 500 m peste 2 km sau fracţiune peste 250 m. 1.960, plus câte 380 lei pentru fiecare 500 m peste 2 km sau fracţiune peste 250 m.
Poz. Instalaţia/Echipamentul supusă/supus verificării Tariful de bază (lei/verificare)
Verificarea documentaţiei tehnice Verificarea tehnică a instalaţiei
Instalaţii de ridicat Col. 1 Col. 2
24. Teleferic de persoane cu vehicule tip gondolă sau decuplabile 560, plus câte 190 lei pentru fiecare 500 m peste 2 km sau fracţiune peste 250 m. 1.220, plus câte 280 lei pentru fiecare 500 m peste 2 km sau fracţiune peste 250 m.
25. Teleschi sau telescaun 280, plus câte 100 lei pentru fiecare 500 m peste 1 km sau fracţiune peste 250 m. 560, plus câte 150 lei pentru fiecare 500 m peste 1 km sau fracţiune peste 250 m.
26. Teleferic de materiale 560, plus câte 190 lei pentru fiecare 500 m peste 2 km sau fracţiune peste 250 m. 1.220, plus câte 280 lei pentru fiecare 500 m peste 2 km sau fracţiune peste 250 m.
27. Instalaţie de ridicat pe plan înclinat de persoane, de materiale sau combinaţie 190, plus câte 65 lei pentru fiecare 100 m peste 100 m sau fracţiune peste 50 m. 380, plus câte 125 lei pentru fiecare 100 m peste 100 m sau fracţiune peste 50 m.
28. Ascensoare de construcţie specială pentru materiale 200 400
29. Trape de scenă, trape de decoruri şi instalaţii de cortine pentru incendiu din sălile de spectacole 200 350
30. Scări şi trotuare rulante 200 400
Echipamente/Instalaţii utilizate în domeniul activităţilor de agrement
31. Echipamente/Instalaţii destinate copiilor a) Echipamente/Instalaţii având capacitatea de până la două persoane b) Echipamente/Instalaţii având capacitatea de peste două persoane 100 200 300 500
32. Echipamente/Instalaţii destinate copiilor însoţiţi de adulţi a) Echipamente/Instalaţii având capacitatea de până la două persoane b) Echipamente/Instalaţii având capacitatea de peste două persoane 200 300 550 1000
33. Echipamente/Instalaţii destinate adulţilor a) Echipamente/Instalaţii având capacitatea de până la două persoane b) Echipamente/Instalaţii având capacitatea de peste două persoane 350 500 1300 1700

NOTE: 1.6. Tarifele de la col. 1 poz. 7-33 sunt valabile pentru verificarea documentaţiei de însoţire (la autorizarea iniţială) şi pentru verificarea documentaţiei tehnice de reparare sau de remontare (după caz). 1.7. În cazul în care la autorizarea funcţionării sunt analizate şi interpretate verificările şi încercările efectuate la constructor, tarifele percepute sunt cu 50% mai mici faţă de cele stabilite în prezenta anexă. 1.8. Pentru alte verificări efectuate în timpul reparării, tarifele percepute se stabilesc luându-se în considerare timpul necesar pentru efectuarea lucrării şi tariful de 100 lei/oră. 1.9. Pentru RE şi IC se aplică tariful de 100 lei/oră, corespunzător timpului consumat efectiv la verificare. 1.10. Eliberarea cărţii sau a duplicatului acesteia pentru instalaţie-partea de exploatare (carte tip ISCIR) se tarifează cu 150 lei. RI - Revizia interioară; IP - Încercarea de presiune hidrostatică; IE - Încercarea de etanşeitate; RE - Revizie exterioară; IC - Încercarea la cald a cazanelor de abur şi de apă fierbinte. ANEXA Nr. 2TARIFE pentru verificarea regimului chimic la cazanele de apă caldă, de abur şi apă fierbinte şi pentru verificarea procesului de ardere şi analiza gazelor de ardere la cazane

Poz. Categoria cazanelor verificate şi verificări Tariful de bază (lei/verificare)
1. Verificarea programată a regimului chimic al apei la: a) cazane de apă caldă şi abur de joasă presiune b) cazane de apă fierbinte c) cazane de abur ignitubulare d) cazane de abur acvatubulare e) cazane de abur cu circulaţie forţată multiplă şi cu străbatere forţată 300 350 400 450 600
2. Verificarea operaţiei de spălare chimică la cazane 500
3. Verificarea procesului de ardere şi analiza gazelor de ardere la cazane 800



SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 34/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 34 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 34/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu