Decizia Nr.29 din 05.02.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Vasea Aurelian Şoric în Dosarul nr. 329/32/2011* al Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.083D/2012 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal răspunde, personal, autorul excepţiei. De asemenea, răspunde, pentru partea Agenţia Naţională pentru Integritate, doamna Ioana Lazăr, în calitate de director al Direcţiei juridice, control, relaţii publice şi comunicare, având delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalţi părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor prezente.Autorul excepţiei arată că, faţă de opinia exprimată de Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în cuprinsul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, a transmis la dosar precizări scrise prin care a înţeles să aducă unele clarificări cu privire la motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că excepţia este admisibilă, întrucât nu deduce neconstituţionalitatea textelor de lege criticate din modalitatea de interpretare a acestora de către instanţa de judecată. Solicită Curţii Constituţionale ca, ţinând seama şi precizările de menţionate, să admită excepţia de neconstituţionalitate, susţinând, în esenţă, că prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, întrucât perioada avută în vedere pentru evaluarea averii de către inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Integritate este exclusiv cea în care persoana verificată exercită o funcţie sau demnitate publică. În ceea ce priveşte prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, arată că, în opinia sa, acestea sunt neconstituţionale, întrucât permit doar în mod formal informarea persoanei vizate cu privire la existenţa unor diferenţe semnificative între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă.Reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Integritate solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Precizează că nu este afectat dreptul de proprietate privată al persoanei verificate pentru perioada desfăşurării funcţiei sau demnităţii publice, diferenţele fiind stabilite prin comparare cu datele înscrise în declaraţia asumată şi depusă de persoana în cauză la accederea în respectiva funcţie publică. Referitor la pretinsa informare formală criticată de autorul excepţiei, arată că persoana vizată de activitatea de evaluare desfăşurată de inspectorii de integritate are posibilitatea să se prezinte chiar însoţită de un avocat pentru a prezenta un punct de vedere cu privire la cele constatate. În plus, menţionează faptul că, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, fără invitarea şi informarea persoanei vizate, sunt lovite de nulitate absolută. De asemenea, precizează că evaluarea averii este realizată de Agenţia Naţională de Integritate, dar controlul averii este efectuat de comisia de cercetare a averilor prevăzută în Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici. Depune şi note scrise în susţinerea celor prezentate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, considerând că textele de lege ce formează obiectul acesteia sunt în concordanţă cu dispoziţiile din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei. Arată că prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 nu sunt de natură să nesocotească dispoziţiile constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată, precizând că bunurile dobândite anterior accederii în funcţia sau demnitatea publică vor putea fi avute în vedere la evaluarea averii în măsura în care au fost înscrise în declaraţia de avere iniţială. Apreciază că nici prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 nu sunt neconstituţionale, un argument în acest sens regăsindu-se chiar în dispoziţiile alin. (4) al aceluiaşi articol, care prevăd că persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informaţii pe care le consideră necesare.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 31 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 329/32/2011*, Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Vasea Aurelian Şoric într-un litigiu de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea sesizării formulate de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bacău.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 contravin dispoziţiilor constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată, limitează analiza pe care o face inspectorul de integritate, iar mai apoi Comisia de cercetare a averilor şi instanţa de contencios administrativ, „exclusiv“ la intervalul de timp în care persoana evaluată a exercitat funcţii ori demnităţi publice. Arată că, prin aplicarea textului de lege criticat, se încalcă prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie, prin aceea că nu se recunoaşte dreptul de proprietate asupra unor bunuri deţinute înaintea perioadei de exercitare a funcţiei publice, aşa cum sunt, de exemplu, veniturile obţinute din vânzarea unor proprietăţi sau din salarii. Precizează, sub acest aspect, că, în ordonanţa emisă de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a consemnat faptul că nu s-au luat în calcul anumite venituri, întrucât au fost anterioare datei de începere a perioadei de verificare. Susţine că se contravine garantării dreptului fundamental la proprietate, întrucât nu are dreptul de a folosi proprietatea asupra unor bunuri dobândite în condiţii legale înainte de exercitarea funcţiei sau a demnităţii publice pentru a justifica o parte din provenienţa averii deţinute la data declanşării evaluării sau controlului.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, autorul excepţiei arată că nu rezultă din acestea obligaţia inspectorului de integritate de a informa persoana în cauză asupra cuantumului şi modului în care au fost constatate diferenţele semnificative între avere şi veniturile realizate la care acesta se referă. De aceea, autorul excepţiei susţine că este privat de dreptul de a formula un punct de vedere argumentat. Arată că se încalcă şi art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind dreptul la informaţie ca urmare a neinformării corecte asupra cuantumului şi modului de stabilire a existenţei diferenţelor semnificative, în contradicţie cu textul constituţional privind „informarea corectă“ asupra „unor probleme de interes personal“. Susţine că se creează astfel premisele înaintării unor rapoarte de evaluare netemeinice, care încarcă în mod inutil rolul instanţelor şi vatămă persoana vizată, care este forţată să participe la un proces civil în care trebuie să argumenteze ceea ce prevederea legală criticată i-a restricţionat în faza de evaluare efectuată de Agenţia Naţională de Integritate. Arată că scopul textului de lege criticat s-a dorit a fi de garantare a dreptului la o informare corectă, însă, din cauza limitării pe care o introduce prin acceptarea unei informări formale, îl face incompatibil cu prevederile constituţionale ale art. 31 alin. (1) şi (2).Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că persoana cercetată a motivat-o prin invocarea unor opinii subiective referitoare la interpretarea celor două texte de lege criticate, raportându-se la propria persoană, respectiv la propria cauză aflată pe rolul instanţei.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că criticile aduse de autorul excepţiei prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 vizează modul de interpretare şi aplicare a acestora, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituţionalitate. În ce priveşte dispoziţiile art. 14 alin. (2) din aceeaşi lege, arată că îşi menţine punctul de vedere exprimat în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.528D/2011. Cu acel prilej, a observat că, prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, instanţa de contencios constituţional a constatat că o serie de articole cuprinse în Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, între care şi art. 14 lit. c), d), e) şi f), sunt neconstituţionale, întrucât anumite activităţi desfăşurate de inspectorii de integritate au caracter jurisdicţional. În continuare, în acelaşi punct de vedere, a reţinut că, printr-o decizie ulterioară, Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se tinde la păstrarea soluţiilor legislative afectate de vicii de constituţionalitate. Avocatul Poporului a conchis că dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate sunt neconstituţionale în măsura în care menţin soluţiile legislative care au fost constatate, prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 şi Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, ca fiind în contradicţie cu prevederile Legii fundamentale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, precum şi notele şi precizările scrise depuse de acestea, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11 alin. (2) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, al căror conţinut este următorul:

– Art. 11 alin. (2): „Activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor, exclusiv pentru perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice“.Potrivit alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 176/2010, la care face referire textul de lege reprodus, „Activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora“.

– Art. 14 alin. (1): „(1) Dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere“.Art. 18 stabileşte înţelesul pe care Legea nr. 176/2010 îl dă acestor „diferenţe semnificative“, şi anume diferenţa mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie şi art. 44 alin. (1) care garantează dreptul de proprietate privată. În ceea ce priveşte invocarea art. 31 alin. (1) şi (2), se observă că, în realitate, autorul şi-a raportat critica art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 doar la dispoziţiile art. 31 alin. (2) din Constituţie care prevăd că autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: I. Menţiunea din cuprinsul prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în sensul că evaluarea declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite se realizează exclusiv pentru perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice, se înscrie în logica reglementării. Astfel, din perspectiva scopului legii, declarat în chiar titlul acesteia, respectiv asigurarea integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, este lipsită de interes verificarea averilor sau a fluctuaţiilor pe care acestea le suferă pe perioada anterioară exercitării funcţiei sau demnităţii publice de către o anumită persoană. Este, în acelaşi timp, evident însă că, pentru a evalua variaţiile averii funcţionarului public sau a demnitarului pe perioada exercitării funcţiei, inspectorul de integritate va trebui să facă o comparaţie din care să rezulte eventualele diferenţe. Or, în acest demers, va porni inevitabil de la averea pe care persoana vizată o avea la momentul preluării funcţiei sau demnităţii publice şi pe care aceasta a declarat-o la acel moment iniţial, informaţiile înscrise în declaraţia de avere dată pe propria răspundere depusă cu acel prilej constituind reperul la care inspectorul de integritate se va raporta în activitatea de evaluare a modificărilor intervenite în averea persoanei verificate. În acest context, nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la pretinsa încălcare a art. 44 alin. (1) din Constituţie, deoarece prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 nu pun în discuţie dreptul de proprietate privată al persoanei verificate asupra bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale dobândite anterior preluării funcţiei respective, astfel cum persoana în cauză le-a declarat la momentul preluării funcţiei, potrivit obligaţiei legale ce îi revenea în acest sens. II. În ceea ce priveşte prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Curtea reţine următoarele aspecte: 1. În punctul său de vedere cu privire la prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului a apreciat că dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate sunt neconstituţionale în măsura în care menţin soluţiile legislative care au fost constatate, prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 şi Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, ca fiind în contradicţie cu prevederile Legii fundamentale. Prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cap. I „Dispoziţii generale“ (art. 1-9) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate şi a constatat că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care prevăd competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate de a efectua şi întocmi acte de cercetare şi de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor. Prevederile actualului art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 îşi găseau un corespondent în cele ale art. 5 şi, mai ales, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, care aveau următoarea redactare:

– Art. 5: „(1) În termen de 30 de zile de la primirea sesizării, inspectorul de integritate desemnat de conducerea Agenţiei, potrivit legii, efectuează verificarea prealabilă a documentelor depuse prin sesizare, inclusiv declaraţia de avere şi declaraţia de interese ale persoanei în cauză.
(2) Inspectorul de integritate desemnat procedează la verificarea sesizării, a declaraţiilor de avere prezentate şi compară datele din sesizare cu cele din declaraţiile de avere. În situaţia în care rezultă că persoana verificată în perioada supusă controlului a dobândit şi alte bunuri decât cele înscrise în declaraţia de avere sau se constată neconcordanţe vădite, inspectorul de integritate solicită persoanei în cauză informaţii şi dovezi suplimentare.(3) Dacă în urma comparării datelor din declaraţii, respectiv a analizării documentelor suplimentare primite, inspectorul de integritate constată că există o diferenţă vădită între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă, acesta procedează după cum urmează:a)verifică dacă diferenţa vădită este justificată. În cazul în care inspectorul de integritate constată că diferenţa nu este justificată, sesizează instanţa competentă pentru stabilirea părţii de avere dobândită sau a bunului determinat dobândit cu caracter nejustificat, a cărui confiscare o solicită; b)sesizează organele fiscale, în situaţia în care se constată încălcarea legislaţiei fiscale; c)suspendă verificarea şi sesizează organele de urmărire penală, în situaţia în care se constată existenţa unor probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unor fapte penale.“Prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 nu mai conservă viciul de neconstituţionalitate constatat de Curte prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 referitor la art. 1-9 din Legea nr. 144/2007 (deci inclusiv art. 5), în sensul că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care prevăd competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate de a efectua şi întocmi acte de cercetare şi de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor. De altfel, prin Decizia nr. 136 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 24 martie 2011, examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, Curtea a apreciat că soluţia legislativă consacrată de acest text de lege nu a fost preluată de Legea nr. 176/2010, după ce a făcut o comparaţie cu prevederile art. 14 din Legea nr. 176/2010. De aceea, Curtea a respins ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 144/2007. Prin urmare, Curtea constată că textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 poate fi examinat pe fond prin raportare la criticile formulate în cauza de faţă. 2. Autorul excepţiei critică art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 pe motiv că din acesta nu ar rezulta obligaţia inspectorului de integritate de a informa persoana vizată asupra cuantumului şi modului în care au fost constatate diferenţele semnificative între avere şi veniturile realizate, ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului de a fi corect informat asupra problemelor de interes personal, potrivit art. 31 alin. (2) din Constituţie. Examinând textul de lege criticat, Curtea constată că această critică nu este întemeiată. Astfel, informarea persoanei vizate asupra existenţei unor „diferenţe semnificative“ este acoperitoare într-o măsură rezonabilă în ce priveşte dreptul consacrat prin art. 31 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, nici susţinerea autorului excepţiei în sensul că nu ar putea să prezinte un punct de vedere argumentat nu poate fi reţinută. Aceasta, deoarece diferenţele respective nu ar putea să provină decât din neconcordanţa dintre informaţiile înscrise în declaraţiile de avere completate şi depuse la diferite intervale de timp, pe parcursul exercitării funcţiei, de către persoana verificată. Or, în principiu, aceasta cunoaşte exact conţinutul declaraţiilor sale, astfel că poate să explice menţiunile din cuprinsul acestora. De altfel, din prevederile legii în sensul că inspectorul de integritate are obligaţia de a invita persoana verificată pentru a prezenta un punct de vedere nu se înţelege că aceasta se limitează la o singură prezentare a persoanei verificate, ci, aflând care sunt informaţiile pe care trebuie să le clarifice, aceasta va putea să revină cu date şi lămuriri suplimentare. Relevante sub acest aspect sunt, de asemenea, şi prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, care prevăd că persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informaţii pe care le consideră necesare, dar şi cele ale art. 16 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, potrivit cărora, pentru lămurirea tuturor aspectelor privind diferenţele semnificative, poate fi efectuată o expertiză extrajudiciară, potrivit legii, cu acordul persoanei a cărei avere este supusă evaluării, aceasta având dreptul să-şi aleagă un expert asistent. Curtea observă, totodată, că activitatea concretă desfăşurată de inspectorii de integritate, modalitatea concretă în care aceştia înţeleg să efectueze activitatea de evaluare a averilor persoanelor care exercită funcţii sau demnităţi publice nu poate fi cenzurată de instanţa de contencios constituţional, eventualele abuzuri sau posibila interpretare ori aplicare incorectă a prevederilor legale corespunzătoare urmând să fie constatate şi sancţionate de instanţa de judecată competentă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Vasea Aurelian Şoric în Dosarul nr. 329/32/2011* al Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 februarie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu