DECIZIE Nr. 29
din 18 ianuarie 2011
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 262 alin. 1 pct. 1 lit. a) din Codul
de procedura penala si art. 281 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 115 din 15 februarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 262 alin. 1 pct. 1 lit. a) din Codul
de procedură penală şi art. 281 din Codul penal, excepţie ridicată de Vasile
Anghel în Dosarul nr. 6.805/256/2009 al Judecătoriei Medgidia.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, făcând trimitere la jurisprudenţa
existentă în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 13 mai 2010, pronunţată în Dosarul
nr. 6.805/256/2009 (înregistrat în evidenţa A.N.'s.PC.P 4.140), Judecătoria
Medgidia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 262 alin. 1 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală şi
art. 281 din Codul penal, excepţie ridicată de Vasile Anghel într-o cauză având
ca obiect judecarea unei acţiuni penale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 281 din Codul penal încalcă
dispoziţiile constituţionale
ale art. 73 alin. (1) referitoare la categoriile de legi şi art. 115 alin. (1)
referitoare la delegarea legislativă, deoarece, de vreme ce Parlamentul nu
poate adopta decât legi constituţionale, organice şi ordinare, este evident că
nu poate emite o lege specială cu referire la exercitarea fără drept a
profesiei. In plus, art. 115 alin. (1) din Constituţie „consfinţeşte
împrejurarea în care Parlamentul poate adopta decât o singură lege
specială" - legea prin care Guvernul este abilitat pentru a emite
ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Prin urmare, legea
specială invocată de art. 281 din Codul penal nu poate fi Legea nr. 51/1995,
pentru că legea avocaturii este „lege organică, nu specială".
De asemenea, prevederile art.
262 alin. 1 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile
constituţionale ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la
apărare, deoarece, în cazul autorului excepţiei, procurorul, după ce a pus în
mişcare acţiunea penală şi a dat rechizitoriu, nu l-a mai chemat pe inculpat
pentru a-i aduce la cunoştinţă întregul material de urmărire penală existent la
dosar. Face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 24 din 23 februarie
1999 prin care s-a declarat neconstituţională dispoziţia „.. .dacă socoteşte
necesar..." din art. 257 din Codul de procedură penală.
Judecătoria Medgidia opinează
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art.1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 262 alin. 1 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură
penală cu denumirea marginală Rezolvarea cauzelor şi art. 281 din Codul penal - Exercitarea fără drept a unei
profesii, care au următorul conţinut:
-Art. 262 alin. 1 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură
penală: „Dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile legale
care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând
probele necesare şi legal administrate, procedează, după caz, astfel:
1. când din materialul de urmărire penală rezultă că
fapta există, că a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat şi că acesta
răspunde penal:
a) dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în
cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea
penală şi dispune trimiterea în judecată;";
- Art. 281 din Codul penal: „Exercitarea
fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activităţi pentru care legea
cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale,
dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează
potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu
amendă."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, ale art.
73 alin. (1) referitoare la categoriile de legi şi ale art. 115 alin. (1)
referitoare la delegarea legislativă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său
din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei
nr. 1.293 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din
Codul penal, statuând că
„Incriminarea şi sancţionarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau
activităţi, pentru care se cere o anumită pregătire şi, în consecinţă, sunt
supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o
importanţă deosebită, inclusiv viaţa şi integritatea fizică şi psihică ale
persoanei, precum şi interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate
îngădui ca anumite profesiuni, precum aceea de medic, de farmacist sau de
stomatolog, să fie practicate de persoane fără calificare şi fără răspunderea
necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Nu pot fi, de exemplu,
toleraţi electricieni instalatori care efectuează lucrări de instalaţii
electrice fără să aibă pregătirea şi, mai ales, răspunderea pe care o astfel de
activitate o presupune. Faptul că aceleaşi cerinţe, cu aceleaşi consecinţe
juridice, au fost impuse şi profesiei de avocat este o opţiune a legiuitorului,
determinată, astfel cum s-a mai arătat, de o anumită oportunitate, care intră
în activitatea de legiferare a Parlamentului.
De altfel, în concepţia legiuitorului, avocatura este
un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi
speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional
selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Asigurarea unei
asistenţe juridice calificate este un deziderat al legii speciale, iar normele
în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale, cei care
doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să
accepte regulile impuse de aceasta.
Profesia de avocat, ca de altfel şi alte profesii
reglementate de norme speciale, se poate exercita numai cu respectarea legii,
şi nu împotriva ei, astfel că niciuna dintre prevederile constituţionale şi
convenţionale invocate nu sunt nesocotite prin dispoziţiile de lege
criticate."
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 262 alin. 1 pct.
1 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea constată că autorul excepţiei
critică modul de aplicare a acestora de către organele de urmărire penală. Or,
aceste aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate
exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei învestite cu soluţionarea
litigiului. In aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 262 alin. 1 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală
este inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal, excepţie
ridicată de Vasile Anghel în Dosarul nr. 6.805/256/2009 al Judecătoriei
Medgidia.
2. Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 262 alin. 1 pct. 1 lit. a) din Codul
de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al
aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie
2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru