Decizia Nr.286 din 23.04.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 473 din 30 iunie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Patricia Marilena Ionea	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, în Dosarul nr. 1.285/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 237D/2015.2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Şcoala Gimnazială Pomi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 341D/2015 şi 342D/2015, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, invocată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, în dosarele nr. 953/83/2014 şi nr. 1.276/83/2014 ale Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă.4. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi părţile Liceul cu Program Sportiv din Satu Mare şi Şcoala Gimnazială nr. 3 din Carei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 237D/2015, 341D/2015 şi 342D/2015, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 341D/2015 şi 342D/2015 la Dosarul nr. 237D/2015, care este primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:9. Prin Încheierea din 4 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.285/83/2014, şi încheierile din 12 februarie 2015, pronunţate în dosarele nr. 953/83/2014 şi nr. 1.276/83/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, cu prilejul soluţionării unor cauze având ca obiect drepturi băneşti.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 63/2011 contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât elimină coeficienţii de ierarhizare şi valoarea coeficientului de multiplicare prevăzuţi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008. Astfel, stabilirea drepturilor salariale se realizează prin raportare la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, care este neconstituţională, şi la dispoziţiile art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, care, practic, reia reglementarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009. Or, arată că, aşa cum s-a reţinut în deciziile nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 august 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu prilejul soluţionării unor recursuri în interesul legii, personalul didactic din învăţământ aflat în funcţie la data de 31 decembrie 2009 avea dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2008.11. De asemenea, arată că dreptul la salarizare a personalului didactic şi auxiliar din învăţământul preuniversitar prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008, s-a perpetuat şi după ianuarie 2010. Astfel, deşi prin Legea nr. 118/2010 s-a prevăzut diminuarea veniturilor brute, nu au fost modificaţi coeficienţii de calcul al salariilor de bază stabiliţi de Legea nr. 221/2008. Totodată, începând cu ianuarie 2011, a intrat în vigoare Legea nr. 285/2010, care a majorat salariile diminuate prin Legea nr. 118/2010 cu 15%, fără a se modifica în vreun fel coeficienţii de calcul al salariilor de bază. Cuantumul brut al salariilor în anul 2011 a fost stabilit la valoarea de referinţă stabilită în luna octombrie 2010, prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1 în cuantum de 400.0, aşa cum prevedea Legea nr. 221/2008, care a fost majorat cu 15%.12. Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată câtă vreme legiuitorului îi aparţine competenţa stabilirii sistemului de salarizare a personalului bugetar, iar în realizarea politicilor sale, raportat la condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat, poate prevedea un regim salarial distinct pentru anumite categorii de bugetari. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a opinat în sensul că statul e în măsură să stabilească valoarea sumelor ce urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, statul putând introduce, suspenda ori înceta plata unor astfel de sume prin modificări legislative. În acest sens aminteşte Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei.13. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatul Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011.17. Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitoare la obligaţia de a respecta Constituţia, supremaţia sa şi legile.18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Legea nr. 63/2011 a constituit obiect al controlului de constituţionalitate a priori prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Curtea constatând că obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile Legii privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ este neîntemeiată în raport cu criticile formulate.19. Totodată, actul normativ criticat, în ansamblu, a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, a posteriori, exercitat din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauză. În acest sens sunt, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 264 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 5 iunie 2012, Decizia nr. 322 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2012, Decizia nr. 526 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 16 iulie 2012, Decizia nr. 574 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 24 iulie 2012, Decizia nr. 577 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 14 august 2012, şi Decizia nr. 593 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 23 iulie 2012, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate, constatând că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.20. În jurisprudenţa precitată, Curtea a reţinut, în esenţă, faptul ca legea supusă controlului de constituţionalitate stabileşte drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare, aşadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Din examinarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie Curtea a constatat, de asemenea, că dreptul la anumite foloase băneşti în calitate de salariat a fost asimilat, în anumite condiţii, unui drept de proprietate şi analizat din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În această privinţă însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a distins între dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată. Astfel, prin Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu un anumit cuantum. Reluând aceste considerente în Hotărârea din 20 mai 2010, pronunţată în Cauza Lelas împotriva Croaţiei, paragraful 58, Curtea a reţinut că nu este consacrat prin Convenţie dreptul de a continua să fii plătit cu un salariu într-un anumit cuantum; venitul care a fost câştigat reprezintă însă un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în acelaşi sens, Decizia din 9 noiembrie 2000, pronunţată în Cauza Schettini şi alţii împotriva Italiei). Aceeaşi distincţie semnificativă este realizată şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aplicabilă, mutatis mutandis, în prezenta cauză, spre exemplu Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.21. Aşa încât, cât priveşte salariul ce urmează a fi plătit în viitor, Curtea a constatat că este dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În această privinţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că statul este cel în măsură să stabilească valoarea sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23). De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).22. Totodată, examinând legea criticată prin prisma exigenţelor referitoare la previzibilitatea normelor juridice şi protecţia aşteptărilor legitime ale cetăţenilor, Curtea Constituţională a constatat că acestea nu sunt încălcate câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. În plus, Curtea a reţinut că drepturile câştigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate.23. Cu acelaşi prilej, Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, a existat o situaţie juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare şi de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecinţele modificărilor legislative şi ale soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ.24. Totodată, Curtea a reţinut că în anul 2012 salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ s-a făcut conform prevederilor Legii nr. 63/2011, potrivit art. II - art. 1 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010. De asemenea, salariul personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, s-a majorat cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012, şi cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012. În anul 2013, salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ s-a făcut potrivit prevederilor Legii nr. 63/2011 şi s-au menţinut în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012. În anul 2014, salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ s-a făcut potrivit prevederilor Legii nr. 63/2011 şi sa menţinut la nivelul acordat pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul şi-a desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013.25. Faţă de cele menţionate, în ceea ce priveşte salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, Curtea a constatat o prelungire a aplicabilităţii dispoziţiilor criticate din Legea nr. 63/2011 în perioada 2012-2014. În acest sens sunt Decizia nr. 642 din 14 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012, Decizia nr. 691 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 16 august 2012, Decizia nr. 692 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 16 august 2012, Decizia nr. 722 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 23 august 2012, Decizia nr. 818 din 4 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 11 decembrie 2012, Decizia nr. 902 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013.26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.27. Distinct faţă de cele statuate în jurisprudenţa precitată, Curtea reţine că legiuitorul are dreptul, potrivit Legii fundamentale, de a reglementa salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar, iar Legea nr. 63/2011 a fost concepută ca o lege temporară (a cărei aplicabilitate a fost prelungită succesiv până la sfârşitul anului 2015). Totuşi, în activitatea de legiferare în această materie legiuitorul trebuie să ţină seama că învăţământul constituie o prioritate naţională, iar salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar trebuie să fie în acord cu rolul şi importanţa activităţii prestate.28. Cât priveşte invocarea de către autorii excepţiilor de neconstituţionalitate a deciziilor nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 octombrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, Curtea observă că acestea au vizat o situaţie existentă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2011, iar aspectele rezultate din aceste decizii nu mai subzistă în actuala reglementare care a stabilit un sistem de salarizare unitar pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ. De altfel, legiuitorul nu este obligat la adoptarea unei soluţii legislative care să preia cele stabilite în decizia pronunţată în urma soluţionării unui recurs în interesul legii, ci poate adopta o reglementare nouă şi neechivocă (în acest sens este Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011). Decizia pronunţată în urma promovării unui recurs în interesul legii reprezintă rezultatul unei activităţi de interpretare a legii (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 221 din 9 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 26 aprilie 2010), şi nu de legiferare (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), şi îşi găseşte aplicabilitatea atât timp cât temeiul de drept, mai precis norma interpretată, este în vigoare. De altfel, aceste considerente de principiu se regăsesc în prevederile art. 518 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora „Decizia în interesul legii îşi încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării“.29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Satu Mare în dosarele nr. 1.285/83/2014, 953/83/2014 şi 1.276/83/2014 ale Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea