Decizia Nr.264 din 22.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Ughenu Obinna Vincent în Dosarul nr. 11.642/4/RF/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă doamna Elena Andrei, interpretul autorizat de limba engleză solicitat pentru a asigura traducerea în cauză. Magistratul-asistent învederează Curţii că partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 3 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 11.642/4/RF/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Ughenu Obinna Vincent într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva deciziei Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate „sunt imprecise cu privire la spectrul motivelor de pedepse şi tratamente inumane care permit acordarea protecţiei umanitare condiţionate“ şi pot genera interpretări eronate cu privire la natura şi conţinutul acestora.Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât argumentele invocate se referă la posibilitatea unor interpretări restrictive ale textului de lege criticat, fără a releva un conflict real între acesta şi prevederile art. 22 alin. (1) şi (2) din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse la dosar, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conţinut:– Art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 - „Protecţia subsidiară:
(1) Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: [...]2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;“. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Constituţie şi celor ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ambele referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor şi a tratamentelor inumane ori degradante. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai exercitat controlul de constituţionalitate asupra textelor de lege ce formează obiect al acesteia, constatând, prin numeroase decizii, conformitatea lor cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate şi în cauza de faţă. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 1.178 din 30 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, Curtea a reţinut că prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 oferă cetăţenilor străini sau apatrizilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat posibilitatea de a beneficia de o altă formă de protecţie din partea statului român, denumită protecţie subsidiară. Astfel, protecţia subsidiară poate fi acordată acestora dacă există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi aveau reşedinţa obişnuită, vor fi expuşi unui risc serios şi dacă aceştia nu pot sau, din cauza existenţei acestui risc, nu doresc protecţia acelei ţări. Dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 explicitează noţiunea „risc serios“, iar Curtea a observat că, în definirea acesteia, legiuitorul român foloseşte termeni identici cu cei pe care Consiliul Uniunii Europene a înţeles să îi utilizeze în reglementarea aceleiaşi problematici, mai exact în art. 15 din Directiva 2004/83/CE din 29 aprilie 2004 privind standardele minime pentru calificare şi statutul cetăţenilor ţărilor terţe sau apatrizilor ca refugiaţi sau ca persoane aflate în nevoie de protecţie internaţională şi conţinutul protecţiei acordate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 304 din 30 septembrie 2004, directivă pe care Legea nr. 122/2006 o transpune la nivel naţional, aşa cum rezultă din menţiunea cuprinsă în finalul acesteia. De asemenea, Curtea a mai observat că în preambulul acestui act european se prevede la pct. 5 că regulile privind statutul refugiaţilor trebuie completate prin măsuri referitoare la forme de protecţie subsidiară, iar la pct. 24 din acelaşi preambul se precizează că protecţia subsidiară trebuie să fie complementară şi adiţională protecţiei refugiaţilor prevăzute de Convenţia de la Geneva. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că textele de lege criticate reprezintă, prin însăşi forma suplimentară de protecţie pe care o instituie în favoarea acelor străini care nu îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat, o modalitate de concretizare a rigorilor impuse de necesitatea respectării de către statul român a principiului fundamental referitor la interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Totodată, Curtea a constatat că prevederile legale ce formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate se conformează exigenţelor rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privitoare la calitatea legii naţionale. Aceasta, deoarece dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 oferă suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înţeleagă condiţiile în funcţie de care i se poate acorda forma de protecţie solicitată, astfel că nu se poate reţine critica referitoare la pretinsa lipsă de precizie şi claritate a acestora. În plus, Curtea a reamintit că examinarea şi aprecierea în concret a circumstanţelor specifice fiecărei situaţii particulare, a riscurilor la care ar putea fi expusă o persoană în cazul returnării sale în ţara de origine, chestiunile legate de interpretarea şi aplicarea la speţă a textului de lege criticat, precum şi determinarea existenţei unor motive care să justifice acordarea statutului de refugiat sau a protecţiei subsidiare sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constituţionalitate, acestea fiind atribute ale organelor administrative competente în această materie sau, după caz, ale instanţei de judecată. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Ughenu Obinna Vincent în Dosarul nr. 11.642/4/RF/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu