DECIZIE   Nr. 26 din 15 februarie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN:            MONITORUL OFICIAL  NR. 232 din 26 mai 2000

    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Iuliana Nedelcu        - procuror
    Gabriela Dragomirescu  - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Gheorghe Mudura in Dosarul nr. 5.308/1999 al Curtii de Apel Pitesti - Sectia penala.
    La apelul nominal se constata lipsa partii, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
    Cauza fiind in stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei ca nefondata. Se arata ca masura arestarii, prevazuta la art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, poate fi dispusa doar ca urmare a indeplinirii in mod cumulativ a conditiilor privind existenta probelor sau a indiciilor temeinice ca inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea penala prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani, iar lasarea in libertate a inculpatului ar prezenta un pericol pentru ordinea publica. Ca atare, se considera ca textul criticat asigura respectarea garantiilor constitutionale referitoare la prezumtia de nevinovatie, nefiind incalcate, astfel cum sustine autorul exceptiei, prevederile art. 23 alin. (8) din Constitutie si nici cele ale Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 23 noiembrie 1999, pronuntata in Dosarul nr. 5.308/1999, Curtea de Apel Pitesti - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Gheorghe Mudura intr-o cauza in care acesta a fost arestat preventiv si este cercetat penal sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute la art. 10 si 13 din Legea nr. 87/1994 si a infractiunii de inselaciune prevazute la art. 215 alin. 1, 4 si 5 din Codul penal.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca masura arestarii inculpatului, ce poate fi luata daca acesta a savarsit o infractiune pentru care legea penala prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani, este o masura abuziva care nu are la baza o conceptie stiintifica, ci exprima considerente de politica penala, iar conditia din acelasi text, potrivit careia lasarea inculpatului in libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publica, constituie o legalizare a abuzului si un instrument de represiune, deoarece permite ca o persoana sa fie declarata periculoasa pentru ordinea publica inainte de a se dovedi vinovatia acesteia. Ca atare, se considera ca art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala contravine art. 23 alin. (8) din Constitutie, deoarece, desi se bucura de prezumtia de nevinovatie, inculpatul este, totusi, considerat un pericol public. Se mai sustine ca art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala contravine si urmatoarelor texte din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale: art. 1, privind obligatia de a respecta drepturile omului, art. 6, care reglementeaza dreptul la un proces echitabil, art. 7, referitor la legalitatea pedepsei, art. 13, care priveste dreptul la un recurs efectiv, art. 17, privitor la interzicerea abuzului de drept, si art. 18, privind limitarea folosirii restrangerii drepturilor.
    Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, intrucat prevederile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala nu incalca in nici un fel principiile ce calauzesc procesul penal si nu ingradesc dreptul la aparare, care este garantat in tot cursul procesului penal.
    Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala este neintemeiata. Se arata ca masura arestarii preventive, fiind un mijloc destinat sa asigure desfasurarea normala a urmaririi penale si a procesului penal, in general, nu are, potrivit doctrinei si practicii judiciare, intelesul ca inculpatului i se imputa deja savarsirea unei infractiuni, ci ca exista probe sau indicii considerate temeinice in raport cu stadiul in care se afla procesul penal. In ceea ce priveste art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, se apreciaza ca in acest caz este si mai evidenta intentia legiuitorului nu de a-l considera pe inculpat deja vinovat de savarsirea unei infractiuni, ci de a permite luarea masurii arestarii preventive, daca fapta este pedepsita de lege cu inchisoare mai mare de 2 ani. Se mai mentioneaza ca insasi Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale prevede la art. 5 paragraful 1 lit. c) situatia in care persoana a fost arestata sau retinuta in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, "atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune [...]". In spiritul Conventiei, prezumtia de nevinovatie nu exclude arestarea preventiva, iar pe intreaga durata a urmaririi penale si atata timp cat vinovatia nu a fost legal stabilita prezumtia de nevinovatie isi produce in intregime efectele. Este citata, in acest sens, Decizia din 9 ianuarie 1959 a Comisiei Europene a Drepturilor Omului referitoare la plangerea nr. 367/1958, tragandu-se concluzia in sensul ca garantiile pe care Codul de procedura penala le prevede pentru respectarea prezumtiei de nevinovatie sunt in deplina concordanta atat cu dispozitiile constitutionale, cat si cu normele din conventiile europene, in interpretarea data acestora de organele jurisdictionale competente.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost legal sesizata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, potrivit carora: "Masura arestarii inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si numai in vreunul din urmatoarele cazuri: [...];
    h) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani, iar lasarea sa in libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publica."
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala constata ca aceasta este neintemeiata si urmeaza sa fie respinsa.
    I. O prima critica de neconstitutionalitate este formulata in legatura cu conditiile prevazute la art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, potrivit carora masura arestarii inculpatului poate fi luata daca acesta a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani, iar lasarea lui in libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publica. In legatura cu cea dintai conditie, se sustine ca este o sursa de abuz pentru organele judiciare, deoarece face posibila luarea masurii arestarii preventive a unei persoane, indiferent de gravitatea reala a faptei de a carei savarsire ea este invinuita, iar cu referire la cea de a doua conditie, se considera ca aceasta dispozitie da posibilitatea organelor judiciare sa renunte la strangerea probelor privind existenta infractiunii si a raspunderii penale. In concluzie, se solicita "suprimarea sau reformularea unui text de sorginte comunista, cu un evident caracter represiv si aleatoriu, contrar conceptiei dreptului penal modern, referitoare la infractiune, infractor, temeiul raspunderii penale, asigurarea unui proces echitabil si asigurarea dreptului la aparare".
    Examinand aceasta sustinere, Curtea constata ca nu poate fi retinuta afirmatia autorului exceptiei, potrivit careia dispozitiile legale criticate ar fi de sorginte comunista, intrucat si in reglementarile anterioare codurile de procedura penala cuprindeau prevederi asemanatoare. Astfel, la art. 193 alin. 2 din Codul de procedura penala roman de la 1864 se prevedea ca "Judecatorul de instructie va putea da mandat de arestare in circumstante grave si cand arestarea este indispensabila instructiunii cauzei, sau este reclamata de un interes al sigurantei publice. Acest mandat nu poate fi dat decat daca faptul imputat este pedepsit cu o pedeapsa minimum de trei luni". O dispozitie asemanatoare se gaseste in Codul de procedura penala de la 1936, republicat in 1948, care la art. 200, printre cazurile de retinere a faptuitorului, prevede la pct. 9: "in caz de delict, cand acesta se pedepseste de lege cu o pedeapsa mai mare de un an sau cand legea autoriza sporirea pedepsei la mai mult de un an, daca retinerea este necesara cercetarilor, sau este reclamata de un interes al ordinii sau sigurantei publice, ori exista temere fondata de disparitie"; iar la art. 250 alin. 2: "Organul de urmarire penala poate emite mandat de arestare fie din oficiu, fie pe baza dispozitiei procurorului, cand fapta imputata este pedepsita de lege cu o pedeapsa mai mare de un an, daca arestarea este in interesul cercetarilor sau anchetei penale, sau daca este reclamata de un interes al ordinii sau sigurantei publice, ori exista temere fondata de disparitie." In Codul penal de la 1968, in vigoare si in prezent, cazurile in care se dispune arestarea inculpatului sunt enumerate la art. 148 alin. 1 lit. a) - h), ultimul, aflat in discutie, referindu-se la infractiuni pedepsite cu inchisoare mai mare de 2 ani si daca se constata ca lasarea in libertate a faptuitorului ar prezenta un pericol pentru ordinea publica.
    De altfel, in aceasta materie prevederi asemanatoare se regasesc, de exemplu, si in art. 144 din Codul de procedura penala francez. Dispozitia mentionata prevede ca detentia provizorie poate fi ordonata sau prelungita in materie criminala si in materie corectionala, daca pedeapsa prevazuta de lege este egala sau mai mare de un an inchisoare in caz de delict flagrant ori mai mare de 2 ani inchisoare in celelalte cazuri, in situatiile in care detentia provizorie a persoanei puse sub urmarire penala este unicul mijloc de a conserva probele sau indiciile materiale ori de a impiedica fie o presiune asupra martorilor sau victimelor, fie o concertare frauduloasa intre persoanele puse sub urmarire si complici. Masura arestarii preventive se dispune si atunci cand detentia este necesara spre a proteja persoana in cauza, pentru a pune capat infractiunii sau pentru a preveni savarsirea din nou a acesteia, precum si pentru a garanta mentinerea persoanei respective la dispozitia justitiei sau pentru a apara ordinea publica de tulburarea cauzata prin infractiune.
    Asa fiind, Curtea constata ca, sub acest aspect, exceptia este neintemeiata.
    Nu poate fi retinuta nici critica potrivit careia prevederile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala dau posibilitatea organelor judiciare sa renunte la strangerea probelor privind existenta infractiunii si a raspunderii penale, intrucat constitutionalitatea textului criticat trebuie examinata avand in vedere ambele conditii pe care acesta le impune, iar nu numai cu privire la gravitatea pedepsei prevazute de lege pentru fapta imputata. Astfel, pentru luarea masurii arestarii inculpatului organul judiciar trebuie sa constate, pe de o parte, ca exista probe sau indicii temeinice ca inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani, iar pe de alta parte, ca exista, de asemenea, probe sau indicii temeinice ca lasarea in libertate a inculpatului ar prezenta un pericol pentru ordinea publica.
    II. Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine, de asemenea, ca dispozitiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala incalca prevederile art. 23 alin. (8) din Constitutie, potrivit carora "Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata". Se apreciaza ca, desi inculpatul se bucura de prezumtia de nevinovatie, el este totusi considerat un pericol public.
    Nici aceasta critica nu poate fi retinuta. Asa cum se arata si in punctul de vedere al Guvernului, conditia privitoare la savarsirea unei infractiuni de o anumita gravitate nu inseamna ca inculpatul este considerat ca a comis o infractiune. Aceasta conditie este prevazuta pentru a permite luarea masurii arestarii preventive, daca pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea mai mare de 2 ani, iar prezumtia de nevinovatie nu interzice arestarea preventiva. Afirmatia autorului exceptiei, in sensul ca prezumtia de nevinovatie ar fi incompatibila cu conditia ca lasarea in libertate a faptuitorului sa prezinte un pericol pentru ordinea publica, nu este nici ea intemeiata. Conditia privitoare la existenta infractiunii este indeplinita atunci cand s-a constatat ca exista probe sau indicii temeinice ca inculpatul a savarsit o fapta ce se incadreaza in textul de lege care o prevede si o sanctioneaza cu inchisoare mai mare de 2 ani, iar conditia privitoare la starea de pericol pentru ordinea publica se realizeaza atunci cand, in urma analizei tuturor circumstantelor privitoare la fapta si la faptuitor, se constata ca lasarea in libertate ar constitui un pericol pentru ordinea publica. Aceasta conditie trebuie motivata in mod special, deoarece, asa cum s-a stabilit in practica judiciara, ea nu rezulta si nu se confunda cu pericolul social al faptei, ci trebuie sa fie constatata pe baza altor imprejurari privind in special persoana faptuitorului.
    III. Criticile autorului exceptiei, potrivit carora dispozitiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala ar fi contrare unor dispozitii ale Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sunt, de asemenea, neintemeiate. Astfel, se considera ca textul criticat contravine prevederilor art. 6 pct. 1 din conventie privitor la dreptul la un proces echitabil, fara insa sa se formuleze vreun argument in motivarea acestei afirmatii si, in consecinta, Curtea Constitutionala nu poate retine aceasta sustinere. Nu poate fi retinuta nici sustinerea referitoare la contrarietatea textului de lege criticat cu prevederile art. 7 din conventie, privitor la regula "Nici o pedeapsa fara lege", intrucat, asa cum s-a aratat, masura arestarii preventive nu se confunda cu pedeapsa. Autorul exceptiei considera ca, intrucat, in temeiul art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, o persoana poate fi arestata si abia ulterior se pune in discutie legalitatea si temeinicia acestei masuri, se incalca art. 13 din conventie, care reglementeaza "Dreptul la un recurs efectiv", precum si art. 17 din aceasta, privitor la "Interzicerea abuzului de drept". Curtea Constitutionala constata ca, fata de cele deja aratate, aceste sustineri sunt nejustificate. In sfarsit, urmeaza sa fie inlaturata si sustinerea potrivit careia textul criticat contravine art. 18 din conventie, referitor la "Limitarea folosirii restrangerii drepturilor", deoarece restrangerea libertatii, pe care o implica masura arestarii preventive, este justificata, asa cum prevede art. 49 alin. (1) din Constitutie, de necesitatea desfasurarii instructiei penale, fiind, in acelasi timp, proportionala cu situatia care a determinat-o si deci in conformitate cu prevederile alin. (2) al aceluiasi articol din Legea fundamentala.
    Raportand dispozitiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala la prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea Constitutionala constata ca, in mod contrar afirmatiilor autorului exceptiei, aceste dispozitii legale exprima, in dreptul intern, prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din conventie, potrivit carora: "[...] Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale: [...];
    c) daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia." Sunt respectate, de asemenea, si prevederile pct. 4 al art. 5 din conventie, conform carora: "Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala." Intr-adevar, in dreptul intern aceste principii se regasesc in art. 5 alin. 3 din Codul de procedura penala, care dispune: "Daca cel impotriva caruia s-a luat masura arestarii preventive sau o masura de restrangere a libertatii considera ca aceasta este ilegala, are dreptul, in tot cursul procesului, sa se adreseze instantei competente, potrivit legii."
    Fata de cele aratate rezulta ca art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, care prevede unul dintre cazurile in care poate fi luata masura arestarii preventive, nu contravine normelor sau principiilor constitutionale si nici prevederilor Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, iar aspectele referitoare la aplicarea acestui text nu fac obiectul contenciosului constitutional.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Gheorghe Mudura in Dosarul nr. 5.308/1999 al Curtii de Apel Pitesti - Sectia penala.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 15 februarie 2000.

            PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent,
                              Gabriela Dragomirescu