Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Balate Florica, Balate Gianina Elena, în nume propriu, şi ca reprezentant legal al minorilor Balate Karina şi Balate Alexandru în Dosarul nr. 19.032/197/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.656D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că abrogarea prin dispoziţiile criticate a unor cazuri de casare a fost realizată ţinându-se seama de finalitatea şi de specificul recursului în casaţie, care reprezintă o cale de atac extraordinară. Susţine că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, apreciază că soluţia şi considerentele reţinute în jurisprudenţă îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, astfel că solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 19.032/197/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Balate Florica, Balate Gianina Elena, în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorilor Balate Karina şi Balate Alexandru, cu ocazia soluţionării admisibilităţii în principiu a unei cereri de recurs în casaţie.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii excepţiei susţin că textul de lege criticat nu îndeplineşte cerinţa previzibilităţii, întrucât cazurile de casare rămase în legislaţie nu asigură o verificare efectivă sub aspectul legalităţii şi temeiniciei a hotărârii definitive. Astfel, sunt încălcate şi prevederile art. 21 din Constituţie şi cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, arată că nu pot fi găsite raţiuni de politică penală care să stea la baza legii abrogatoare, aceasta din urmă fiind inechitabilă şi neproporţională, încălcând prevederile constituţionale ale art. 53.6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de „recurs în casaţie", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Recursul în casaţie urmăreşte asigurarea unei practici unitare la nivelul întregii ţări prin analizarea conformităţii hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Faţă de specificul acestei căi extraordinare de atac, legea impune condiţii stricte cu privire la termenul de declarare, la cuprinsul cererii de recurs în casaţie şi la titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori şi discipline procesuale şi al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.7. Instanţa apreciază că reţinerea neconstituţionalităţii unui text de lege pentru considerentele expuse de autorii excepţiei ar presupune să se constate că părţilor fie nu li se recunoaşte un grad de jurisdicţie în condiţiile impuse de tratatele internaţionale, fie că, în raport de persoanele aflate în aceeaşi situaţie se prevăd condiţii diferite de declarare şi examinare a căii de atac, fie că textele invocate limitează dreptul la apărare. Dispoziţiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 sunt în acord cu prevederile constituţionale ale art. 21 şi art. 124, precum şi cu prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, modul de reglementare a recursului în casaţie nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi apărate, de a promova căile de atac ordinare prevăzute de lege şi de a se prevala de garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil. Posibilitatea exercitării căii de atac extraordinare reprezintă o garanţie în plus a eliminării „pericolului neîndreptării erorilor judiciare", în concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil, iar nu o încălcare a acestui drept. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt în acord cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate, câtă vreme acestea nu împiedică părţile interesate să apeleze la o instanţă de judecată care să se bucure de jurisdicţie deplină, adică să analizeze cauza atât în ceea ce priveşte aspectele de fapt cât şi cele de drept, nici nu limitează dreptul acestora de a fi apărate, de a promova căile ordinare de atac prevăzute de lege şi în condiţiile prevăzute de aceasta, putând să se prevaleze de toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil. De asemenea, arată că, potrivit art. 129 din Constituţie, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile legii, motiv pentru care apreciază că dispoziţiile criticate, prin care s-au restrâns cazurile în care se poate formula o cerere de recurs în casaţie, sunt conforme cu prevederile convenţionale şi constituţionale invocate.10. În continuare, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care s-a reţinut faptul că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie. Acest drept poate fi supus unor condiţionări de fond şi formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte. 11. Avocatul Poporului susţine că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, care se poate exercita în condiţiile expres stabilite de lege. Astfel, arată că potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, ca atare reglementarea acesteia (cazuri, condiţii, termene) intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Stabilirea de către legiuitor a cazurilor în care se poate recurge la calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine. Mai mult decât atât, aminteşte că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind în art. 129 că acestea se exercită „în condiţiile legii".12. În ceea ce priveşte reducerea numărului motivelor de recurs în casaţie, prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală prin Legea nr. 255/2013, arată că din expunerea de motive rezultă că legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac. În realizarea acestui scop, au fost menţinute, ca motive ale recursului în casaţie, doar acelea care vizează îndreptarea erorilor de drept fiind eliminate din sfera acestei instituţii şi din competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie motivele care vizau aspecte procedurale şi care au fost transformate în motive ale contestaţiei în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac. În final, arată că textul criticat a fost supus controlului de constituţionalitate faţă de critici similare, Curtea, prin Decizia nr. 424 din 9 iunie 2015, respingând excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, art. 3, art. 10 şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează: (...) 267. La articolul 438 alineatul (1), punctele 2-6, 9, 10, 13 şi 14 se abrogă." 16. În opinia autorilor excepţiei textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, răspunzând unor critici similare, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 424 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 21 august 2015, a constatat că, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casaţie, ce are ca scop controlul legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive. Soluţionarea recursului în casaţie este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, finalitatea recursului în casaţie este aceea de a înlătura erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.18. Totodată, Curtea a reţinut că, aşa cum reiese şi din expunerea de motive a Legii nr. 255/2013, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casaţie, prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac. În realizarea acestui scop, au fost menţinute, ca motive ale recursului în casaţie, doar acelea care vizează îndreptarea erorilor de drept, fiind eliminate din sfera acestei instituţii şi din competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie motivele care vizau aspecte procedurale şi care au fost transformate în motive ale contestaţie în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac.19. Având în vedere argumentele expuse anterior şi raportând textele criticate la scopul recursului în casaţie, Curtea a reţinut că restrângerea de către legiuitor a hotărârilor ce pot fi supuse casării la cele prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, aşa cum acesta a fost modificat prin dispoziţiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, este justificată de finalitatea instituţiei analizate, aceea de verificare a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, şi de natura acesteia, cea de cale extraordinară de atac. Astfel, pentru considerentele expuse anterior şi având în vedere că recursul în casaţie reprezintă o cale extraordinară de atac prin care se realizează un control de legalitate, Curtea nu a putut reţine încălcarea prin prevederile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 a dispoziţiilor art. 6 şi 13 din Convenţie.20. În final, Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, Curtea apreciază că soluţia şi considerentele mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Balate Florica, Balate Gianina Elena, în nume propriu, şi ca reprezentant legal al minorilor Balate Karina şi Balate Alexandru în Dosarul nr. 19.032/197/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 5 mai 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu