DECIZIE Nr.
251 din 20 martie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
122/2006 privind azilul in Romania si a dispozitiilor art. 21 alin. (4) lit. b)
din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor
in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 255 din 17 aprilie 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte
Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie
ridicată de Weah Tony în Dosarul nr. 8.038/RF/2005 al Tribunalului Bucureşti
-Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios
administrativ şi fiscal, cauză înregistrată la Curtea Constituţională cu nr.
2.337D/2006.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul
autorizat de limba engleză desemnat în cauză, doamna Elena Andrei. Magistratul-asistent
informează Curtea că partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis note
scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr.
2.338D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate,
ridicată de Griris Rachid în Dosarul nr. 8.040/RF/2005 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios
administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent
informează Curtea că şi în acest dosar partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi
a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate
ca neîntemeiată.
Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul
excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune
în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr.
47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 2.338D/2006 la Dosarul nr.
2.337D/2006, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public arată că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost integral
abrogată prin Legea nr. 122/2006, iar dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit.
a) din aceasta au fost
preluate de art. 81 alin. (1) lit. b) din noua reglementare în materie, în timp
ce soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. b) din
ordonanţă nu se mai regăseşte în noul act normativ. In consecinţă, solicită
respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul
în România, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii, respectiv
respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000
privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin deciziile civile din 30 noiembrie 2006, pronunţate
în dosarele nr. 8.038/RF/2005 şi nr. 8.040/RF/2005, Tribunalul Bucureşti -
Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ
şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor „art. 21 alin. (4) lit. a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr.
102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România". Excepţiile
au fost ridicate de Weah Tony şi Griris Rachid în dosare având ca obiect
soluţionarea unor recursuri împotriva unor încheieri de şedinţă prin care
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a respins ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate, în Dosarul nr. 2.337D/2006,
autorul susţine că dispoziţiile art. 21 alin. (4) din
Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 contravin prevederilor art. 124 alin. (2) din
Constituţie, potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală
pentru toţi".
In esenţă, acesta arată că termenul imperativ de 10
zile, prevăzut de art. 21 alin. (4) din ordonanţa criticată, înăuntrul căruia
instanţa de judecată este obligată să se pronunţe în procedură accelerată
asupra unor probleme ce necesită administrarea unui probatoriu complex, este un
termen prea scurt faţă de termenul dispozitiv de 30 de zile stabilit pentru
persoanele ale căror cereri sunt soluţionate în procedură ordinară. Consideră
că astfel se creează o stare de inegalitate şi discriminare între cele două
categorii de petenţi, precum şi între solicitantul statutului de refugiat şi
Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, această parte în proces fiind
„favorizată" pe parcursul soluţionării cauzei.
Totodată, potrivit textului de lege criticat, instanţa
de judecată soluţionează plângerea fie respingând-o pentru cel puţin unul
dintre motivele prevăzute la art. 19 alin. (1) din ordonanţă, ceea ce implică
un control judiciar asupra fondului cererii, fie admite plângerea, însă fără a
putea acorda vreuna dintre formele de protecţie umanitară, întrucât trimite
cauza la Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, spre reexaminare, instituţie ce are
posibilitatea respingerii cererii de protecţie încă o dată, însă în procedură
ordinară.
Pe de altă parte, în Dosarul nr. 2.338D/2006, autorul
excepţiei susţine contrarietatea art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr.
102/2000 faţă de prevederile art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi ale art. 18 alin.
(2) din Constituţie, coroborat cu art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) din
aceasta, precum şi faţă de art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind
statutul refugiaţilor, Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991. In
esenţă, se arată că textul de
lege criticat instituie o diferenţă de tratament juridic, în sensul că
refugiatul nu poate obţine pe cale judecătorească recunoaşterea statutului său
de refugiat, ci doar o calificare a cererii sale ca trebuind să fie analizată
în procedură accelerată sau în procedură ordinară, însă poate pierde
posibilitatea de a solicita statutul de refugiat pe fond prin aceeaşi hotărâre.
Totodată, solicitantul de azil a cărui cerere a fost respinsă în procedura
accelerată nu are dreptul de a obţine în justiţie modificarea pe fond a
hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, ceea ce înseamnă un tratament
mai puţin favorabil în raport cu cetăţenii români.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de
muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate
ca neîntemeiată, „deoarece argumentele autorilor nu pun în discuţie în niciun
fel dreptul suveran al statului de a stabili condiţiile concrete în care
legislaţia internă să reglementeze procedurile de analiză ale cererilor
formulate de solicitanţii de azil".
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, deciziile civile au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere
ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula
punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din
Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în
România este neîntemeiată şi invocă, în acest sens, jurisprudenţa constantă în
materie a Curţii Constituţionale, de exemplu, deciziile nr. 389/2004 şi nr.
140/2005.
Avocatul Poporului precizează,
mai întâi, că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată prin art. 152
alin. (2) din Legea nr. 122/2006, iar dispoziţiile art. 21 alin. (4), criticate
iniţial, se regăsesc reglementate parţial în art. 81 din noua lege, conţinutul
acestora fiind însă modificat în mod substanţial. Având în vedere că unul
dintre aspectele esenţiale supuse criticii de neconstituţionalitate îl
reprezintă procedura reexaminării cererii de către Oficiul Naţional pentru
Refugiaţi, în urma admiterii de către instanţă a plângerii, procedură ce nu mai
este însă reglementată în noua lege în materie, rezultă că textul de lege
criticat iniţial nu mai este în vigoare. Prin urmare, apreciază, în temeiul
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, că excepţia de neconstituţionalitate
este inadmisibilă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând deciziile civile, punctele de vedere ale
Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România,
ordonanţă ce a fost însă abrogată în mod expres prin dispoziţiile art. 152
alin. (2) din Legea nr.
122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 428 din 18 mai
2006. Din analiza comparativă a celor două acte normative se constată că
soluţia legislativă prevăzută de art. 21 alin. (4) lit. a) se regăseşte la art.
81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006, în timp ce conţinutul juridic al
art. 21 alin. (4) lit. b) din ordonanţa abrogată nu a fost preluat în mod
identic în noul act normativ. Prin urmare, obiectul excepţiei îl constituie, în
realitate, dispoziţiile art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România şi ale art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.
Aceste texte au următorul conţinut:
- Art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006:
„(1) Instanţa de judecată soluţionează plângerea în
termen de 10 zile şi pronunţă o hotărâre motivată, prin care: [...]
b) menţine hotărârea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi."
- Art. 21 alin. (4)
lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000: ,,b) admite plângerea şi
dispune ca structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a
emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară."
In motivarea excepţiei autorii acesteia invocă
prevederile constituţionale ale art. 18 alin. (2), referitor la dreptul de
azil, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3), privind liberul acces la justiţie şi
dreptul la un proces echitabil, şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie,
potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi".
Prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi ale
art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, sunt invocate, de asemenea, şi
normele art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor,
Geneva, 1951, ratificată de România prin Legea nr. 46/1991, texte ce consacră
dreptul oricărui refugiat de a beneficia de acelaşi tratament ca oricare
cetăţean în ce priveşte dreptul de acces liber şi facil în faţa tribunalelor.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea Constituţională constată că textele de lege criticate au mai fost supuse
controlului de constituţionalitate
prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză şi cu o
motivare identică. Astfel, prin deciziile nr. 675/2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 21 noiembrie 2006, şi nr. 103/2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 14 martie 2007, Curtea, pentru argumentele acolo expuse, s-a
pronunţat în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
122/2006 privind azilul în România, arătând, în esenţă, că acestea nu contravin
principiilor unicităţii, independenţei şi egalităţii justiţiei, statuate de
art. 124 din Constituţie. In legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000,
Curtea a constatat, prin aceleaşi decizii menţionate mai sus, că acestea nu mai
sunt în vigoare, iar soluţia legislativă nu a fost preluată de noua lege în
materie, Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, astfel că a respins
excepţia ca inadmisibilă.
Intrucât faţă de cauzele soluţionate prin deciziile
amintite nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa în
materie a Curţii, rezultă că atât soluţia, cât şi considerentele ce au stat la
baza acesteia se menţin şi în prezenta cauză.
In consecinţă, criticile de neconstituţionalitate
referitoare la îngrădirea liberului acces la justiţie şi la încălcarea
dreptului la un proces echitabil au rămas, practic, fără obiect, deoarece
soluţia legislativă prevăzută de art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000, potrivit căreia instanţa de judecată chemată să soluţioneze
plângerea solicitantului împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru
Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat o admite
şi dispune ca structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a
emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară, nu se mai regăseşte
în actul normativ în vigoare de reglementare a azilului în România.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din
Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art.
29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca neîntemeiată,
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. (1) lit. b) din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Weah Tony şi
Griris Rachid în dosarele nr. 8.038/RF/2005 şi nr. 8.040/RF/2005 ale
Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale,
contencios administrativ şi fiscal.
II. Respinge, ca inadmisibilă,
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. b) din
Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în
România, excepţie invocată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi
instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi