DECIZIE Nr.
243 din 20 martie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (4) si art. 22 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod
abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 301 din 7 mai 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor -
judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) şi art. 21 din Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ester Gruenberg
în Dosarul nr. 2.702/83/2005 al Tribunalului Satu Mare - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare
este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent arată că autoarea excepţiei a
depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 20 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.702/83/2005, Tribunalul Satu Mare -
Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) şi art. 21 din Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Ester Gruenberg într-o cauză având ca
obiect judecarea plângerii formulate împotriva unei dispoziţii a Primăriei Satu
Mare prin care s-a respins cererea de restituire în natură a unui
imobil-construcţie.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001
contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la moştenire
deoarece condiţionează acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.
10/2001 către moştenitorii legali sau testamentari care au formulat o
notificare în vederea restituirii imobilelor ce au aparţinut antecesorilor lor,
potrivit art. 21 alin. (5) din acelaşi act normativ. De asemenea, se susţine că
limitarea în timp a dreptului de a solicita restituirea în natură a imobilelor
preluate în mod abuziv de către stat contravine protecţiei dreptului de
proprietate privată, astfel cum este reglementată în prevederile art. 1 din
primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin
raportare la art. 11 şi 20 din Constituţie.
Tribunalul Satu Mare - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Se arată că prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu contravin
dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la moştenire, deoarece
neformularea unei notificări pentru restituirea imobilelor ce cad sub incidenţa
Legii nr. 10/2001 nu semnifică pierderea calităţii de moştenitor, ci pierderea
dreptului de a beneficia de măsurile reparatorii instituite prin actul normativ
criticat. In ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 21 alin. (1) din
lege, instanţa arată că aceste prevederi legale nu contravin protecţiei
dreptului de proprietate, aşa cum este reglementată prin convenţiile
internaţionale.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile legale criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că
soluţia legislativă instituită prin prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr.
10/2001 nu contravine dreptului la moştenire, deoarece notificarea persoanei
juridice deţinătoare a imobilului a cărui restituire se cere are valoare de
acceptare a succesiunii pentru bunurile ce fac obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit motivării excepţiei, obiectul acesteia îl
constituie prevederile art. 4 alin. (4) şi art. 21 alin. (1), devenit art. 22
alin. (1) după republicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit cărora:
- Art. 4 alin. (4): „De
cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura
prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite
care au depus în termen cererea de restituire.";
- Art. 22 alin. (1): „Persoana
îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a
prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură
a imobilului. In cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face
câte o notificare pentru fiecare imobil."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale
cuprinse în art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 -
Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 46 - Dreptul la
moştenire.
De asemenea, se invocă şi dispoziţiile art. 17 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie şi ale art. 17
din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Analizând excepţia, Curtea constată următoarele:
I. Prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 condiţionează acordarea măsurilor reparatorii
prevăzute de acest act normativ de formularea unei cereri de restituire a
imobilelor preluate în mod abuziv, de către moştenitorii care au acceptat sau
nu succesiunea. Pentru moştenitorii care nu au acceptat iniţial succesiunea,
cererea are valoare de acceptare pentru bunurile a căror restituire se
solicită, în temeiul art. 4 alin. (3) din această lege.
Aşadar, neformularea unei astfel de cereri nu conduce
la pierderea calităţii de moştenitor, ci are drept efect pierderea dreptului de
a mai beneficia de măsurile reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001, în
favoarea celorlalţi moştenitori legali sau testamentari care s-au conformat
prevederilor legii, astfel încât susţinerile autoarei excepţiei sunt neîntemeiate.
II. In ceea ce priveşte
invocarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr.
10/2001, Curtea constată că aceasta a mai fost analizată în jurisprudenţa sa
recentă, prin raportare la art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la art. 17
din aceeaşi convenţie şi la art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului şi cu o motivare similară.
Astfel, prin Decizia nr. 557 din 25 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.056 din 26 noiembrie 2005, s-a
statuat că legiuitorul a condiţionat exercitarea dreptului la restituire a
imobilelor de respectarea unor termene, cum este şi termenul de 6 luni prevăzut
de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în interiorul căruia trebuie
trimisă notificarea către persoana juridică deţinătoare a imobilului, în
exercitarea competenţei sale de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea
atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune
cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor
subiecte de drept, instituind limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca
drept subiectiv garantat.
Mai mult, s-a arătat în decizia menţionată, prevederile
legale criticate dau expresie competenţei constituţionale a legiuitorului de a
stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, în deplină concordanţă
cu art. 1 alin. 2 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia dispoziţiile
referitoare la protecţia proprietăţii private nu aduc atingere dreptului
statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru interesul
general.
Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia
menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Referitor la invocarea prevederilor art. 17 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitoare la abuzul de drept, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în
cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie