DECIZIE Nr.
242 din 16 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 si art. 11 din anexa nr. VI la
Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din
fonduri publice
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 328 din 18 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga -
procuror
Patricia Marilena Ionea -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi art.
11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind
salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi
altor categorii de personal din sistemul justiţiei, excepţie ridicată
de Ilenuţa Bădiceanu, Georgeta Ionescu, Livia Popescu, Mircea Stan,
Gabriela Iordache, Andreea Terzea, Raluca Trandafir, Alina Mateescu, Dumitru
Dumitru Daniel, Florina Mitrofan, Anda Pluteanu, Magdalena Papaianopol,
Cornelia Inge Ene, Elena Anton, Maria Alis Grădinariu, Mihalea
Dumitraşcu, Camelia Pîrvu, Anca Rădulescu, Ana Maria Dumbravă,
Elena Bărbulescu, Elena Fodor, Filofteia Voicescu, Ionuţ Scarlat
Comănescu, Gabriel Apostol, Gabriela Apostol, Corina Postelnicescu, Carmen
Anton şi Boroş Margareta în Dosarul nr. 515/109/2008 al Curţii
de Apel Piteşti - Secţia civilă, conflicte de muncă şi
asigurări sociale, minori şi de familie.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune să se facă apelul
şi în Dosarul nr. 4.680D/2009, având ca obiect excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) şi art. 11 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, excepţie
ridicată de Ilenuţa Bădiceanu, Georgeta Ionescu, Livia Popescu, Mircea
Stan, Gabriela Iordache, Andreea Terzea, Raluca Trandafir, Alina Mateescu,
Dumitru Dumitru Daniel, Florina Mitrofan, Anda Pluteanu, Magdalena Papaianopol,
Cornelia Inge Ene, Elena Anton, Maria Alis Grădinariu, Mihalea
Dumitraşcu, Camelia Pîrvu, Anca Rădulescu, Ana Maria Dumbravă,
Elena Bărbulescu, Elena Fodor, Filofteia Voicescu, Ionuţ Scarlat
Comănescu, Gabriel Apostol, Gabriela Apostol, Corina Postelnicescu, Carmen
Anton si Boros Margareta în Dosarul nr. 238/46/2009 al Curţii de
ApelPiteşti - Secţia civilă, conflicte de muncă şi
asigurări sociale, minori şi de familie.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că obiectul
excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr.
4.675D/2009 şi nr. 4.680D/2009 este identic, pune în discuţie, din
oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea, deliberând, în temeiul art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 4.680D/2009 la Dosarul nr.
4.675D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că
tratamentul juridic diferenţiat, criticat de autorii excepţiei, este
justificat de situaţiile diferite în care se află categoriile sociale
comparate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor,
constată următoarele:
Prin încheierile din 11 mai 2009 şi 29 aprilie
2009, pronunţate în dosarele nr. 515/109/2008 şi nr. 238/46/2009, Curtea
de Apel Piteşti - Secţia civilă, conflicte de muncă şi
asigurări sociale, minori şi de familie a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi art. 11 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte
drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de
personal din sistemul justiţiei. Excepţia a fost ridicată de
Ilenuţa Bădiceanu, Georgeta Ionescu, Livia Popescu, Mircea Stan,
Gabriela Iordache, Andreea Terzea, Raluca Trandafir, Alina Mateescu, Dumitru
Dumitru Daniel, Florina Mitrofan, Anda Pluteanu, Magdalena Papaianopol,
Cornelia Inge Ene, Elena Anton, Maria Alis Grădinariu, Mihalea
Dumitraşcu, Camelia Pîrvu, Anca Rădulescu, Ana Maria Dumbravă,
Elena Bărbulescu, Elena Fodor, Filofteia Voicescu, Ionuţ Scarlat
Comănescu, Gabriel Apostol, Gabriela Apostol, Corina Postelnicescu, Carmen
Anton şi Boroş Margareta cu prilejul soluţionării
recursurilor formulate împotriva Sentinţei civile nr. 574/CM din 16 iunie
2008, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr.
515/109/2008, respectiv împotriva Sentinţei civile nr. 234/CM din 11
martie 2008, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr.
3.574/109/2007.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorii acesteia
susţin, în esenţă, că prevederile art. 3 alin. (1) şi
art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 sunt
contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. In acest
sens, arată că dispoziţiile de lege criticate instituie un mod
de salarizare care creează o inegalitate vădită între nivelul
indemnizaţiilor acordate judecătorilor de la instanţele obişnuite
şi procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie
şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism.
Curtea de Apel Piteşti - Secţia
civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi
de familie consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este întemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului,
precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de
vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului, invocând
cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr.
861/2009, consideră că prevederile de lege criticate sunt
constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Avocatului Poporului,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 11 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte
drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de
personal din sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007. In ceea
ce priveşte dispoziţiile art. 11, se constată că, în
realitate, critica autorilor excepţiei se referă doar la prevederile
alin. (1), astfel că doar acestea vor fi supuse controlului de
constituţionalitate.
Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 3 alin. (1): „Judecătorii, procurorii,
personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi au dreptul
pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie de
încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul
instanţelor sau parchetelor, cu funcţia deţinută şi cu
vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr.
303/2004, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, pe baza valorii de referinţă sectorială şi a
coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexa care face
parte integrantă din prezenta ordonanţă de
urgenţă.";
- Art. 11 alin. (1): „Procurorii din cadrul
Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism sunt salarizaţi potrivit nr. crt. 6-13
de la lit. A din anexă, în raport cu funcţiile pe care le deţin
sau cu care sunt asimilaţi potrivit legii."
Autorii excepţiei consideră că aceste
texte de lege sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie
privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea observă că dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi ale art.
11 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2006 au fost abrogate prin
art. 48 alin. (1) pct. 7 din cap. VI al părţii a III-a din Legea nr.
330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
762 din 9 noiembrie 2009. Soluţiile legislative criticate au fost preluate
însă în dispoziţiile art. 6 şi art. 11 din anexa nr. VI la actul
abrogator, astfel că acestea urmează a constitui obiect al
controlului de constituţionalitate.
Aceste texte de lege au următoarea redactare:
- Art. 6: „Judecătorii, procurorii, personalul
de specialitate juridică asimilat acestora şi
magistraţii-asistenţi au dreptul pentru activitatea desfăşurată
la o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită în
raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor, cu funcţia
deţinută şi cu vechimea în magistratură prevăzută
de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, pe baza coeficienţilor de
ierarhizare prevăzuţi în anexa nr. VI/1.";
-Art. 11: „Pe durata exercitării funcţiei,
procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi
cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază de o
indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită pe baza
coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la nr. crt. 3, 4 şi
6-10 din anexa nr. VI/1, în raport cu funcţiile pe care le
deţin sau cu care sunt asimilaţi potrivit legii."
Cu privire la soluţia legislativă
criticată, în raport cu aceleaşi prevederi din Legea
fundamentală şi prin analizarea unor argumente
asemănătoare, Curtea s-a mai pronunţat şi prin Decizia nr.
861 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 517 din 28 iulie 2009.
Cu acel prilej, respingând ca neîntemeiată critica
de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că
„esenţială în definirea cadrului juridic analizat este stabilirea
gradului instanţelor sau parchetelor pe lângă care magistraţii,
fie ei procurori, judecători sau magistraţi-asistenţi,
funcţionează". Prin urmare, Curtea a statuat că „o atare
diferenţiere este una justificată în mod obiectiv şi
raţional şi că discriminarea salarială ar fi apărut
numai atunci când legiuitorul nu ar fi ţinut cont de poziţia
superioară a parchetului sau instanţei de judecată, după
caz".
Intrucât nu au intervenit elemente noi de natură
să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii
Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei amintite
îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 6 şi art. 11 din anexa nr. VI la Legea nr.
330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice, excepţie ridicată de Ilenuţa Bădiceanu,
Georgeta Ionescu, Livia Popescu, Mircea Stan, Gabriela Iordache, Andreea
Terzea, Raluca Trandafir, Alina Mateescu, Dumitru Dumitru Daniel, Florina
Mitrofan, Anda Pluteanu, Magdalena Papaianopol, Cornelia Inge Ene, Elena Anton,
Maria Alis Grădinariu, Mihalea Dumitrascu, Camelia Pîrvu, Anca
Rădulescu, Ana Maria Dumbravă, Elena Bărbulescu, Elena Fodor,
Filofteia Voicescu, Ionuţ Scarlat Comănescu, Gabriel Apostol,
Gabriela Apostol, Corina Postelnicescu, Carmen Anton şi Boroş
Margareta în dosarele nr. 515/109/2008 şi nr. 238/46/2009 ale Curţii
de Apel Piteşti - Secţia civilă, conflicte de muncă şi
asigurări sociale, minori şi de familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 16 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea