Decizia Nr.237 din 15.04.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 518 din 11 iulie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 33 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ştefania Corina Pispris, Alexandru Crişcotă şi Gheorghe-Şerban Crişcotă în Dosarul nr. 15.995/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 130D/2014.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, avocatul Monica Livescu, cu delegaţie depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că în speţa dedusă controlului nu este incidentă cauza de inadmisibilitate regăsită în dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că Decizia nr. 88/2014 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Astfel, consideră că dispoziţiile de lege criticate pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, solicitând, în consecinţă, pronunţarea de către instanţa de contencios constituţional a unei decizii de admitere. În continuare, arată că, în condiţiile în care dispoziţiile legii criticate creează situaţii inegale, se ajunge la ruperea echilibrului procesual şi încălcarea dreptului la un proces echitabil. De asemenea, sunt încălcate dispoziţiile art. 17, art. 20, art. 41 şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Arată că sunt încălcate şi prevederile art. 124 din Constituţie, prin ingerinţa pe care dispoziţiile criticate o realizează în actul de justiţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, solicită pronunţarea unei decizii interpretative, textul criticat încălcând prevederile constituţionale ale art. 15 şi art. 16.4. Reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014, pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, apreciază că aceasta este inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:5. Prin Încheierea din data de 23 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 15.995/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Ştefania Corina Pispris, Alexandru Crişcotă şi Gheorghe-Şerban Crişcotă cu ocazia soluţionării unei cauze ce are ca obiect refuzul municipiului Bucureşti, prin primarul general, de a soluţiona notificarea depusă de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 raportate la prevederile art. 16 din Legea fundamentală, că egalitatea părţilor în faţa legii şi a autorităţilor judiciare implică respectarea unor cerinţe, precum judecarea proceselor pentru toţi cetăţenii de către aceleaşi organe şi potrivit aceloraşi reguli procedurale, fără ca prin aceasta să se excludă existenţa unor organe speciale de jurisdicţie sau a unor reguli procedurale speciale în anumite materii. De asemenea, aceleaşi drepturi procesuale trebuie acordate tuturor părţilor, fără nicio deosebire, pornind de la teoria egalităţii tuturor în faţa legii şi a interzicerii discriminării, iar instanţa de judecată are obligaţia de a asigura un echilibru în situaţia procesuală a părţilor.7. Garantarea acestor principii este condiţionată de înlăturarea oricăror impedimente faptice sau juridice susceptibile de a da naştere unor privilegii sau, după caz, unor discriminări. Astfel, aplicarea unor prevederi legale de natură a afecta principiile în însăşi substanţa lor, prin favorizarea poziţiei procesuale a uneia dintre părţi, se constituie într-o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 16. În mod corelativ, plasarea persoanelor aflate într-un raport sau conflict juridic pe poziţii inechitabile, prin norme juridice care favorizează una dintre aceste părţi şi mai ales când una dintre ele implică exerciţiul autorităţii publice, conduce în mod inevitabil la înfrângerea principiului egalităţii, cu consecinţa ruperii echilibrului indispensabil bunei funcţionări a statului de drept.8. În continuare, se susţine că dispoziţiile art. 4, care permit aplicarea art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 litigiilor în curs la data intrării în vigoare a acestei legi, determină aplicarea retroactivă o noii reglementări, ceea ce contravine principiului tempus regit actum potrivit căruia actele şi faptele juridice se supun legii aplicabile la data la care s-au născut. Permiţând aplicarea retroactivă a dispoziţiilor criticate, se ajunge inclusiv la o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi a celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a atras atenţia asupra „pericolelor inerente în folosirea legislaţiei cu efect retroactiv care poate influenţa soluţionarea judiciară a unui litigiu în care statul este parte, inclusiv atunci când efectul noii legislaţii este acela de a transforma litigiul întrunul imposibil de câştigat“. În acest sens invocă hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Kastelic împotriva Croaţiei, Forrer-Niedenthal împotriva Germaniei, Satka şi alţii împotriva Greciei, Crişan împotriva României, Papageorgiu împotriva Greciei, Dimitrios Georgiadis împotriva Greciei, Arnolin şi alţii împotriva Franţei, Lilly împotriva Franţei. Intervenţia legislativă care permite aplicarea retroactivă a unor legi în procesele în care participă statul este o formă a inegalităţii de arme. În litigiile în care statul este implicat, faptul că, în cursul procesului, apare o noua lege care influenţează hotărâtor rezultatul procesului, în favoarea statului, rezultă din folosirea de către stat a unei prerogative suverane, pe care cealaltă parte nu o are la dispoziţie.9. În motivarea excepţiei, autorii acesteia mai susţin că, în Cauza Anheuser-Busch Inch. împotriva Portugaliei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit, cu privire la acest subiect, că în anumite circumstanţe aplicarea retroactivă a unei legi, având ca efect privarea persoanei îndreptăţite la o valoare patrimonială preexistentă, care face parte din „bunurile“ acesteia, poate constitui o ingerinţă care conduce la ruperea justului echilibru ce vizează interesul general şi respectul dreptului de proprietate. Din această perspectivă apreciază că şi în cauza de faţă aplicarea retroactivă a dispoziţiilor criticate echivalează cu o încălcare a dreptului de proprietate ocrotit de prevederile art. 44 din Constituţie şi de cele ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.10. Aplicarea în cadrul unui proces în curs a dispoziţiilor criticate încalcă şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din perspectiva caracterului accesibil şi previzibil al unei legi - principiu de drept general valabil, care se încadrează în noţiunea de proces echitabil.11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, întrucât s-a acţionat, de fapt, asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. În acest sens, menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008. De asemenea, apreciază că prin instituirea noilor reguli privind soluţionarea notificărilor, care au determinat judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere. În acest context, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea în vigoare a legii s-au aflat întro situaţie mai favorabilă, dar discriminatoare faţă de persoanele ale căror procese au fost în curs de soluţionare la data intrării în vigoare.12. Dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 pun în discuţie şi dreptul la un proces echitabil, deoarece, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Analizând excepţia de neconstituţionalitate aşa cum aceasta a fost ridicată, Curtea reţine că incidenţa dispoziţiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 în cauza dedusă judecăţii este, în mod necesar, subsecventă admiterii caracterului novator al reglementărilor consacrate prin legea menţionată cu privire la materia măsurilor reparatorii prin echivalent. Aşa fiind, instituirea noilor reglementări reprezintă o soluţie legislativă nouă, de imediată aplicare, care a devenit incidentă în cauza aflată pe rolul instanţei judecătoreşti prin intermediul normei consacrate de art. 4 din lege. Ca atare, plecând de la aceste premise şi ţinând seama de motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013.Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut:

– Art. 4: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

– Art. 33: „(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:a)în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;b)în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;c)în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).“;

– Art. 35: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.“16. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) cu privire la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014*), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.*) Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014. 18. Curtea, având în vedere şi cele susţinute oral de către avocatul autorilor excepţiei referitor la existenţa unei cauze de inadmisibilitate, apreciază că, potrivit jurisprudenţei sale, de exemplu, Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, şi Decizia nr. 13 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 13 februarie 2014, în măsura în care instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Raţiunea aplicării acestor dispoziţii legale constă în faptul că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile. 19. Curtea a reţinut că într-o atare situaţie excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă (a se vedea, mutatis mutandis, şi Decizia nr. 121 din 16 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 27 mai 1997), iar a contesta din nou constituţionalitatea interpretărilor care au fost deja excluse din cadrul constituţional echivalează cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie, coroborat cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. 20. Mai mult, Curtea constată că, de exemplu, prin Decizia nr. 349 din 10 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 5 martie 2003, şi Decizia nr. 761 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008, a reţinut că, deşi decizia de constatare a neconstituţionalităţii nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial al României, iar, potrivit art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie, „(...) de la data publicării, deciziile sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor“, sunt aplicabile în cauză prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Împrejurarea că decizia anterioară nu a fost încă publicată nu are relevanţă faţă de Curte, soluţia prin care s-a constatat neconstituţionalitatea fiindu-i opozabilă de la data pronunţării deciziei de admitere a excepţiei. 21. În consecinţă, obiect al controlului de constituţionalitate îl poate forma numai acea interpretare a normei legale care nu a fost exclusă din cadrul constituţional, ceea ce nu este însă valabil în speţa de faţă. Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale de către instanţa judecătorească, Curtea urmează să respingă această excepţie ca devenită inadmisibilă. 22. În continuare, Curtea reţine că instanţa de judecată urmează ca, în virtutea prevederilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, să respecte deciziile Curţii Constituţionale în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi sub cel al considerentelor pe care acesta se sprijină. De aceea, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, şi Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012 - decizia anterioară de constatare a neconstituţionalităţii art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie. 23. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că art. 35 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 din Legea nr. 165/2013. În continuare, Curtea constată că, atâta timp cât termenele prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii, deci nici cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, rezultă că nu se poate vorbi de o decizie emisă cu respectarea prevederilor art. 33 susceptibilă de a fi atacată potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013. 24. Astfel, având în vedere reglementările criticate raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“. Or, „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. În aceste condiţii, Curtea va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele art. 35 din Legea nr. 165/2013. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ştefania Corina Pispris, Alexandru Crişcotă şi Gheorghe-Şerban Crişcotă în Dosarul nr. 15.995/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 aprilie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu