DECIZIE Nr.
225 din 9 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 si ale art. 15 din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 241 din 15 aprilie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 şi ale art. 15 din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de
Consiliul Local al Oraşului Ungheni în Dosarul nr. 1.341./102/2009 (nr. în
format vechi 3.526/2009) al Tribunalului Mureş - Secţia contencios
administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei,
deoarece, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a mai
pronunţat în sensul respingerii aceleiaşi excepţii,
faţă de aceleaşi critici de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 13 iulie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 1.341 ./102/2009 (nr. în format vechi 3.526/2009), Tribunalul
Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 14 şi ale art. 15 din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost
ridicată de Consiliul Local al Oraşului Ungheni într-o cauză de
contencios administrativ privind suspendarea executării unui act administrativ.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că textele de lege criticate, prin instituirea
facultăţii instanţei de judecată de a dispune suspendarea
executării unui act administrativ, înainte de judecata în fond, încalcă
principiul prezumţiei de legalitate de care se bucură un act
administrativ, precum şi regula executării din oficiu a unui astfel
de act. Autoritatea emitentă a actului administrativ respectiv este
pusă în situaţia de a dovedi legalitatea acestuia, fără a
avea posibilitatea propunerii de probe în acest sens, care pot fi administrate
doar cu ocazia judecării în fond. In plus, se arată că
instanţa de judecată se subrogă astfel în dreptul
autorităţilor locale de a hotărî autonom asupra treburilor
interne pe care le au în competenţă.
Tribunalul Mureş - Secţia contencios
administrativ şi fiscal apreciază ca
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece
dispoziţiile de lege criticate se justifică prin urgenţa şi
caracterul provizoriu al măsurii de suspendare a actului administrativ,
iar în cadrul cererii de suspendare pot fi formulate apărări.
Dacă sunt îndeplinite cerinţele legii, instanţa de judecată
poate dispune suspendarea actului, fără ca prin aceasta să
„hotărască autonom asupra treburilor interne" din
competenţa autorităţilor administraţiei publice locale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la
excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 14 şi ale art. 15 din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost
modificate prin art. I pct. 20, 21 şi 22 din Legea nr. 262/2007 pentru
modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510
din 30 iulie 2007. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 14 - Suspendarea executării actului:
„(1) In cazuri bine justificate şi pentru
prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art.
7, a autorităţii publice care a emis actul sau a
autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată
poate să ceară instanţei competente să dispună
suspendarea executării actului administrativ unilateral până la
pronunţarea instanţei de fond. In cazul în care persoana
vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în
termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi
fără nicio formalitate.
(2) Instanţa soluţionează cererea de
suspendare, de urgenţă şi cu precădere, cu citarea
părţilor.
(3) Când în cauză este un interes public
major, de natură a perturba grav funcţionarea unui serviciu public
administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi
introdusă şi de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare,
prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.
(4) Hotărârea prin care se pronunţă
suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în
termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.
(5) In ipoteza în care se emite un nou act
administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de
către instanţă, acesta este suspendat de drept. In acest caz nu
este obligatorie plângerea prealabilă.
(6) Nu pot fi formulate mai multe cereri de
suspendare succesive pentru aceleaşi motive.
(7) Suspendarea executării actului
administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare,
până la expirarea duratei suspendării.";
-Art. 15 - Solicitarea suspendării prin
acţiunea principală:
„(1) Suspendarea executării actului
administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele
prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei
competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. In acest
caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat,
până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a
cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea
principală sau printr-o acţiune separată, până la
soluţionarea acţiunii în fond.
(2) Dispoziţiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.
(3) Hotărârea dată cererii de suspendare
este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin.
(4), nu suspendă executarea.
(4) In ipoteza admiterii acţiunii de fond,
măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se
prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă
şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat
suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)."
In opinia autorului excepţiei, textele de lege
menţionate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16
alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, ale art. 21
alin. (2) privind interdicţia îngrădirii prin lege a
exerciţiului accesului liber la justiţie, ale art. 24 care
garantează dreptul la apărare, ale art. 120 alin. (1) care
statuează principiile descentralizării, autonomiei locale şi
deconcentrării serviciilor publice ca principii de bază ale
administraţiei publice locale şi ale art. 121 alin. (1), potrivit
cărora autonomia locală se realizează, la nivelul
administraţiei publice din comune şi oraşe, prin consiliile
locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea Constituţională observă că s-a mai pronunţat în
numeroase rânduri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor
art. 14 şi ale art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, controlul de constituţionalitate fiind raportat la prevederile
art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (2) şi ale art. 24 din Constituţie,
invocate şi în acest dosar. Astfel, prin Decizia nr. 1.211 din 11
noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
832 din 10 decembrie 2008, sau Decizia nr. 804 din 27 septembrie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23
octombrie 2007, Curtea, pentru argumentele acolo reţinute, a respins excepţia
de neconstituţionalitate.
Cele statuate în jurisprudenţa
constituţională în materie, la care s-a făcut referire, îşi
menţin valabilitatea, întrucât în cauza de faţă nu au fost
prezentate elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei
jurisprudenţe.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate
privind încălcarea art. 120 alin.' (1) şi a art. 121 alin. (1) din
Legea fundamentală, Curtea Constituţională constată că
sunt neîntemeiate. Atribuţia definitorie a puterii judecătoreşti
este înfăptuirea justiţiei, iar, în materia actelor administrative
emise de autorităţi publice, prevederile art. 126 alin. (6) din
Constituţie garantează controlul judecătoresc asupra acestora,
exercitat pe calea contenciosului administrativ. A afirma că un asemenea
control are semnificaţia încălcării principiului autonomiei
locale, prin amestecul unei instanţe de judecată în „treburile
interne ale administraţiei publice", echivalează cu negarea
principiului separaţiei puterilor în stat şi al garantării
liberului acces la justiţie, principii ce condiţionează
existenţa şi funcţionarea efectivă a statului de drept
într-o societate democratică. In plus, instanţele de judecată
sunt învestite cu efectuarea controlului de legalitate şi temeinicie
asupra actelor administrative, acte ce, chiar dacă se bucură,
până la proba contrarie, de prezumţia de legalitate, nu pot fi
sustrase cenzurii judecătoreşti sub aceste aspecte, fără ca
astfel să se realizeze, aşa cum susţine autorul excepţiei,
încălcarea competenţei autorităţii publice, guvernate de
principiul autonomiei locale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 14 şi ale art. 15 din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Consiliul Local al
Oraşului Ungheni în Dosarul nr. 1.341./102/2009 (nr. în format vechi
3.526/2009) al Tribunalului Mureş - Secţia contencios administrativ
şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 9 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi