DECIZIE Nr.
216 din 30 august 2010
pentru modificarea Deciziei
primului-ministru nr. 410/2009 privind stabilirea atributiilor domnului Mitea
Ilie Dumitru Haralambie, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului
General al Guvernului
ACT EMIS DE:
PRIMUL-MINISTRU
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 617 din 1 septembrie 2010
Având în vedere propunerea formulată de Ministerul
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, înregistrată sub nr. 20/8.901/D.N.A. din 3
mai 2010, precum şi prevederile art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.
341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici,
managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, cu modificările
şi completările ulterioare,
în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind
organizarea si funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu
modificările şi completările ulterioare,
primul-ministru emite
prezenta decizie.
Articol unic. -Articolul unic din Decizia
primului-ministru nr. 410/2009 privind stabilirea atribuţiilor domnului Mitea
Ilie Dumitru Haralambie, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului
General al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
206 din 31 martie 2009, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Articol unic. - Incepând cu data intrării în vigoare a
prezentei decizii, domnul Mitea Ilie Dumitru Haralambie, inspector
guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, este desemnat să
îndeplinească, la nivelul judeţului Sibiu, atribuţii ce intră în sfera de
competenţă a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Fişa de descriere
a atribuţiilor şi responsabilităţilor şi a modului de raportare a activităţii
desfăşurate se stabileşte prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării
rurale. Plata drepturilor salariale ale inspectorului guvernamental şi a
celorlalte drepturi aferente se realizează de Secretariatul General al
Guvernului, în condiţiile legii, pe bază de pontaj şi raport bilunar de
urmărire a indicatorilor punctuali ai activităţii pe care o desfăşoară în
teritoriu, aprobat de ordonatorul de credite şi/sau reprezentantul Ministerului
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la nivelul judeţului unde îşi desfăşoară
activitatea. Evaluarea anuală se realizează, în condiţiile legii, pe baza
raportărilor realizate în urma activităţii desfăşurate."
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Daniela Nicoleta Andreescu