Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (1) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.210 din 13.03.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 379 din 06 iunie 2012

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) şi Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Anca Maria Galiceanu în Dosarul nr. 49.686/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.043D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.221D/2011, nr. 1.249D/2011, nr. 1.250D/2011, nr. 1.251D/2011, nr. 1.299D/2011 şi nr. 1.553D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, excepţie ridicată de Mariea Mincu, Doina Chiriţescu, Irina Ghidrăşeanu, Maria Cişmigiu, Constanţa Dincă şi Mihaela Cojocaru Oprea în dosarele nr. 50.437/3/2010, nr. 55.208/3/2010, nr. 52.478/3/2010, nr. 54.161/3/2010, nr. 51.955/3/2010 şi nr. 55.217/3/2010 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se prezintă personal Doina Chiriţescu. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.252D/2011, nr. 1.253D/2011, nr. 1.398D/2011, nr. 1.551D/2011 şi nr. 1.552D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) şi Legea nr. 119/2010, excepţie ridicată de Aurelia Berca, Ilie Radu, Mioara Silvia Lixandru, Ioan Lixandru şi Anca Ileana Gavrilescu în dosarele nr. 51.453/3/2010, nr. 50.101/3/2010, nr. 54.426/3/2010, nr. 51.990/3/2010 şi nr. 52.504/3/2010 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se prezintă personal Ilie Radu şi Anca Ileana Gavrilescu. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.043D/2011, nr. 1.221D/2011, nr. 1.249D/2011-nr. 1.253D/2011, nr. 1.299D/2011, nr. 1.398D/2011 şi nr. 1.551D/2011-1.553D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Părţile prezente sunt de acord cu conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.221D/2011, nr. 1.249D/2011-nr. 1.253D/2011, nr. 1.299D/2011, nr. 1.398D/2011 şi nr. 1.551D/2011-1.553D/2011 la Dosarul nr. 1.043D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor prezente.Doina Chiriţescu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi depune note scrise în susţinerea acesteia.Ilie Radu arată că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât intrarea lor în vigoare nu a fost anunţată, astfel că cei cărora li se aplică aceste dispoziţii nu au putut lua cele mai bune decizii cu privire la obţinerea dreptului la pensie. Astfel, arată că, dacă ar fi ştiut că aceste dispoziţii se vor aplica şi celor care aveau deschis deja dreptul la pensie, nu ar fi optat pentru pensionarea anticipată.Anca Ileana Gavrilescu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată în motivarea scrisă.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 50.437/3/2010, încheierile din 21 octombrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 55.208/3/2010, nr. 52.478/3/2010 şi nr. 54.161/3/2010, Încheierea din 14 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 51.955/3/2010 şi Sentinţa civilă nr. 9.120 din 24 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 55.217/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Excepţia a fost ridicată de Mariea Mincu, Doina Chiriţescu, Constanţa Dincă, Irina Ghidrăşeanu, Maria Cişmigiu şi Mihaela Cojocaru Oprea cu prilejul soluţionării contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de stabilire a pensiei.Prin Încheierea din 9 august 2011, pronunţată în Dosarul nr. 49.686/3/2010, încheierile din 10 octombrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 51.453/3/2010 şi nr. 50.101/3/2010, Încheierea din 15 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 54.426/3/2010 şi încheierile din 28 noiembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 51.990/3/2010 şi nr. 52.504/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Excepţia a fost ridicată de Anca Maria Galiceanu, Aurelia Berca, Ilie Radu, Mioara Silvia Lixandru, Ioan Lixandru şi Anca Ileana Gavrilescu cu prilejul soluţionării contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de stabilire a pensiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că Legea nr. 119/2010 a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 146 din Constituţie, respectiv înainte de expirarea termenului de două zile prevăzut de art. 15 din Legea nr. 47/1992, termen necesar exercitării dreptului de a formula obiecţii de neconstituţionalitate. De asemenea, arată că dreptul la pensie, inclusiv categoria de pensie, constituie o creanţă asupra statului, astfel că orice atingere adusă acestora este de natură să încalce principiul constituţional al garantării creanţelor asupra statului. Totodată, arată că acordarea pensiilor de serviciu a fost justificată de necesitatea corectării inechităţilor determinate de condiţiile speciale în care şi-au desfăşurat activitatea anumite categorii socioprofesionale, iar prin înlăturarea acestui tip de pensie se revine la situaţia inechitabilă anterioară. Actul normativ criticat este în acelaşi timp retroactiv, întrucât determină schimbarea categoriei pensiei şi micşorarea cuantumului acesteia stabilite potrivit legislaţiei anterioare. Totodată, prevederile Legii nr. 119/2010 sunt discriminatorii, întrucât nu prevăd beneficiul recalculării pensiei cu păstrarea în plată a cuantumului mai avantajos, aşa cum dispune art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 pentru celelalte categorii de pensionari. De asemenea, aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 s-a făcut diferit, utilizându-se procedee diferite de recalculare a pensiei.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a exprimat puncte de vedere diferite cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Astfel, în dosarele nr. 52.504/3/2010, nr. 51.990/3/2010, nr. 50.101/3/2010 şi nr. 51.453/3/2010, instanţa de judecată a arătat că aspectele de neconstituţionalitate invocate sunt identice cu cele susţinute de contestatori (autorii excepţiei) în motivarea fondului contestaţiei, astfel că, pentru a evita o antepronunţare, instanţa se va abţine de la a-şi expune punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.În Dosarul nr. 55.217/3/2010, însă, instanţa a respins contestaţia formulată de Mihaela Cojocaru Oprea, pronunţânduse asupra aspectelor privind conformitatea dispoziţiilor de lege criticate cu prevederile internaţionale invocate şi în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate.În dosarele nr. 55.208/3/2010, nr. 51.955/3/2010, nr. 52.478/3/2010, nr. 54.161/3/2010, nr. 50.437/3/2010 şi nr. 54.426/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a arătat că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, în timp ce în Dosarul nr. 49.686/3/2010 s-a exprimat în sensul temeiniciei acesteia.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile Legii nr. 119/2010 sunt constituţionale şi invocă, de asemenea, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile actului normativ criticat sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 privind proprietatea privată, art. 47 alin. (2) referitor la dreptul la pensie, art. 136 alin. (5) prin care se arată că proprietatea privată este inviolabilă şi art. 146 privind atribuţiile Curţii Constituţionale. De asemenea, invocă dispoziţiile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aspectele invocate de autorii excepţiei au mai constituit obiect al analizei instanţei de contencios constituţional.Astfel, analizând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă aduse Legii nr. 119/2010 raportate la prevederile art. 146 din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, a reţinut că, deşi Preşedintele României a promulgat legea criticată pentru neconstituţionalitate, titularii dreptului de sesizare aveau dreptul şi posibilitatea să sesizeze Curtea Constituţională în termenul de două zile prevăzut de lege cu privire la textele care au făcut obiectul reexaminării, iar „încălcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituţionalitate a legii, lege care a fost adoptată de către Parlament, din punct de vedere extrinsec, cu respectarea tuturor exigenţelor de ordin constituţional“.Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat, în mod principial, că textele de lege criticate, conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.Având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă şi raţională, Curtea a considerat că acestea pot fi eliminate doar dacă există o raţiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a constatat că o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea a observat că măsura nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, nu prevede diferenţieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează, pentru a nu determina ca una ori alta să suporte mai mult sau mai puţin măsura de reducere a venitului obţinut dintr-o atare pensie.Curtea a statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de „bun“, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.Curtea a arătat, în privinţa pretinsei încălcări a art. 47 din Constituţie, că drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, şi anume îndrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentară) fiind supus elementelor variabile amintite mai sus, şi anume optica legiuitorului şi resursele financiare ale statului care pot fi alocate în această direcţie.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 nu s-a făcut uniform pentru toţi pensionarii, aceasta nu vizează aspecte de neconstituţionalitate, ci numai probleme de aplicare a legii, de competenţa instanţelor judecătoreşti.De asemenea, având în vedere susţinerile referitoare la caracterul intempestiv al legii criticate, Curtea reţine că niciun text constituţional nu obligă autoritatea legiuitoare să îşi anunţe intenţiile sale legislative anterior adoptării actelor normative.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,11 A se vedea opinia separată de la Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Anca Maria Galiceanu, Mariea Mincu, Doina Chiriţescu, Irina Ghidrăşeanu, Maria Cişmigiu, Mihaela Cojocaru Oprea, Constanţa Dincă, Ilie Radu, Mioara Silvia Lixandru, Ioan Lixandru, Anca Ileana Gavrilescu şi Aurelia Berca în dosarele nr. 49.686/3/2010, nr. 50.437/3/2010, nr. 55.208/3/2010, nr. 52.478/3/2010, nr. 54.161/3/2010, nr. 51.955/3/2010, nr. 55.217/3/2010, nr. 50.101/3/2010, nr. 54.426/3/2010, nr. 51.990/3/2010, nr. 51.453/3/2010 şi nr. 52.504/3/2010 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,Augustin ZegreanMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 210/2012

07.06.2012 20:52:50  Anonim  a scris :
Intrebarea este cat de constitutionala va fi o lege care va recalcula candva,(este posibil sa apara cineva care sa propuna aceasta) cuantumul retrocedarilor facute in baza legilor proprietatii, evident, recalculare facuta fara afectarea dreptului de proprietate in sine conform principiilor care au stat la baza legii 119/2010. Si dreptul inalienabil la viata putem sa il golim de continut in lumina deciziei 210/2012, putem sa spunem ca dreptul este inalienabil, nu continutul acestui drept - viata. Cat de constitutionala va fi o lege care va recalcula cuantumul pensiilor, fara afectarea dreptului la pensie care este garantat de stat si va rezulta o pensie egala cu 0. Este posibil sa fie constitutionala oare? Poate ca da conform rationamentelor CC. Principiul ca un drept poate fi garantat, fara garantarea cuntinutului acestuia, este de neinteles. Cred ca totul este un precedent foarte periculos.
   
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 210/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu