Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.21 din 18.01.2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala a Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 175 din 23 februarie 2018



SmartCity1

Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în Dosarul nr. 1.926/1/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală – Camera preliminară. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.975D/2016.2. Dezbaterile au avut loc la data de 31 octombrie 2017, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, a părţilor Nelu Zărnică, personal, şi Gabriel Oprea, prin avocat Gheorghe Iulian Ioniţă, cu împuternicire depusă la dosar, precum şi a reprezentantului Ministerului Afacerilor Interne, consilierul juridic Viorel Tatu, cu delegaţie la dosar. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, luând act de imposibilitatea constituirii completului de judecată în vederea începerii deliberărilor, în temeiul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 7 noiembrie 2017. La data de 7 noiembrie 2017, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi art. 56 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 28 noiembrie 2017. La termenul stabilit, având în vedere cererea formulată de unii membri ai completului privind amânarea judecării cauzei în scopul studierii dosarului, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi art. 56 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea a dispus o nouă amânare a judecării cauzei pentru data de 18 ianuarie 2018, când a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din Camera de Consiliu din 4 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.926/1/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală - Camera preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, într-o cauză penală aflată în etapa procesuală a camerei preliminare. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că normele legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată au legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii instanţei, întrucât prin excluderea probelor clasificate în condiţiile aplicării art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală, pe de o parte, ar fi afectat dreptul părţii civile la un proces echitabil, care presupune dreptul de a propune probe şi de a-i fi admise cererile de administrare a unor probe pe latura penală a cauzei şi, pe de altă parte, ar fi create premisele unei situaţii inegale a inculpaţilor în faţa legii, care ar putea fi achitaţi sau condamnaţi în funcţie de avizul unei autorităţi administrative. Procedura privind mijloacele de probă clasificate, prevăzută de art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală, nu a avut în vedere respectarea drepturilor celorlalte părţi din proces, în afara inculpatului, şi nici inegalitatea inculpaţilor în faţa legii penale, pe baza hotărârii discreţionare a unei autorităţi administrative. Or, restrângerea dreptului de acces la probele cauzei într-un mod discreţionar de către o autoritate administrativă încalcă dreptul la un proces echitabil. 5. Autorul criticilor de neconstituţionalitate susţine că legiuitorul a avut în vedere numai aspectul unui eventual proces intentat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de către un inculpat care nu a avut acces la probele acuzării şi a presupus, în mod eronat, că prin excluderea probelor clasificate în acuzare a fost evitată încălcarea drepturilor fundamentale, fără să se ţină cont de alte argumente, cum ar fi: dreptul la un proces echitabil al celorlalte părţi, în afara inculpatului, care presupune atât accesul la probele clasificate, cât şi folosirea acestor probe pentru dovedirea faptei penale şi a pretenţiilor civile; posibilitatea emitentului documentului clasificat de a permite selectiv accesul avocaţilor inculpaţilor la probele clasificate, astfel încât, în funcţie de decizia unei autorităţi administrative, deşi se află în situaţii egale, chiar în acelaşi dosar, unii inculpaţi ar putea fi condamnaţi, iar alţii achitaţi, pe criterii străine dreptului penal; în situaţia în care o categorie de funcţionari îşi desfăşoară atribuţiile de serviciu aproape exclusiv în legătură cu documente/informaţii clasificate (cum este cazul inculpaţilor din prezenta cauză, care sunt angajaţi ai unui serviciu de informaţii), prin excluderea probelor clasificate din voinţa exclusivă, nemotivată şi necenzurată a conducătorului unei astfel de instituţii, s-ar ajunge la situaţia unei adevărate „imunităţi" în faţa legii penale pentru categoria profesională respectivă, în ceea ce priveşte infracţiunile comise în legătură cu serviciul.6. Pe de altă parte, având în vedere conţinutul normativ al art. 3 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, se pare că legiuitorul român dă preeminenţă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în raport cu protecţia informaţiilor clasificate. Prin urmare, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie susţine că refuzul autorităţii emitente de a declasifica un înscris nu poate fi unul discreţionar, atunci când aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În acest sens face trimitere la Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pronunţată la 8 aprilie 2014 în cauzele conexate C-293/12 şi C-594/12, în care s-a reţinut că, potrivit „articolului 52 alineatul (1) din Cartă, orice restrângere a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor consacrate de aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să respecte substanţa lor şi, prin respectarea principiului proporţionalităţii, pot fi impuse restrângeri privind aceste drepturi şi libertăţi numai în cazul în care acestea sunt necesare şi numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesităţii protejării drepturilor şi libertăţilor celorlalţi". Aceste considerente se regăsesc şi în motivarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 440 din 8 iulie 2014. Or, condiţionarea dreptului de acces la probele clasificate de obţinerea, pe cale administrativă, a unei autorizaţii de acces la informaţii clasificate încalcă dreptul la un proces echitabil din două motive: sub aspectul intruziunii nejustificate în viaţa privată a avocatului/părţii, prin procedura administrativă de obţinere a autorizaţiei, care presupune furnizarea de informaţii despre identitatea, ocupaţia, veniturile, călătoriile membrilor familiei restrânse şi extinse, acordul de a fi verificat trecutul, prezentul, anturajul (ceea ce include acordul de a fi urmărit), consimţământul de a nu fi informat asupra motivelor de neacordare a autorizaţiei de acces, respectiv sub aspectul incertitudinii accesului la o astfel de procedură.7. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a apreciat că dacă o procedură de valorificare a unui drept procesual, în pofida faptului că este reglementată normativ, nu se regăseşte în jurisprudenţa statului respectiv, accesibilitatea acelei proceduri este incertă şi, ca atare, încalcă dreptul la un proces echitabil. Arată că dreptul la un proces echitabil este circumscris Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (art. 10), a cărei aplicare directă în dreptul intern este obligatorie pentru organele judiciare române, prin semnarea de către statul român a Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Potrivit art. 6 din Convenţie, dreptul la un proces echitabil include dreptul la informare cu privire la natura şi cauza acuzaţiei penale şi dreptul la apărare, inclusiv dreptul de a fi asistat de un avocat ales. În aplicarea art. 6 din Convenţie, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au emis Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, care la art. 6 prevede Dreptul la informare cu privire la acuzare, astfel „statele membre se asigură că persoanele suspectate primesc informaţii cu privire la fapta penală de a cărei comitere acestea sunt suspectate sau acuzate. Informaţiile respective se furnizează cu promptitudine şi cu detaliile necesare pentru a se putea garanta caracterul echitabil al procedurilor şi exercitarea efectivă a dreptului la apărare". Paragraful (28) al Directivei stabileşte că informaţiile puse la dispoziţia persoanelor suspectate sau acuzate cu privire la fapta penală ar trebui să fie furnizate cu promptitudine, cel târziu înainte de primul lor interogatoriu oficial, de către poliţie sau de către altă autoritate competentă şi fără a aduce atingere desfăşurării anchetei în curs. Ar trebui furnizată o descriere suficient de detaliată a faptelor, inclusiv, dacă se cunosc, a momentului şi locului, referitoare la infracţiunea de a cărei comitere sunt suspectate sau acuzate persoanele, precum şi a încadrării juridice posibile a infracţiunii prezumate, având în vedere etapa procedurilor penale în care se furnizează o astfel de descriere, astfel încât să se garanteze caracterul echitabil al procedurilor menţionate şi să se permită exercitarea efectivă a dreptului la apărare. În cuprinsul art. 7, intitulat Dreptul de acces la materialele cauzei, s-a prevăzut, ca regulă, că „Statele membre se asigură că autorităţile competente acordă persoanelor suspectate sau învinuite sau avocaţilor acestora accesul cel puţin la toate mijloacele de probă aflate în posesia lor, indiferent dacă sunt în apărarea sau împotriva persoanelor suspectate sau acuzate, pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor şi pentru a pregăti apărarea". Excepţia de la această regulă este menţionată în alin. (4) al aceluiaşi articol „prin derogare de la alineatele (2) şi (3), cu condiţia ca aceasta să nu aducă prejudicii dreptului la un proces echitabil, accesul la anumite materiale poate fi refuzat, în cazul în care astfel de acces ar putea conduce la periclitarea gravă a vieţii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau dacă refuzul este strict necesar pentru apărarea unui interes public important, ca de exemplu în cazurile în care accesul poate prejudicia o anchetă în curs sau poate afecta grav securitatea internă a statului membru în care se desfăşoară procedurile penale. Statele membre se asigură că, în conformitate cu dispoziţiile dreptului intern, decizia prin care se refuză accesul la anumite materiale în conformitate cu prezentul alineat este luată de o autoritate judiciară sau poate face, cel puţin, obiectul controlului judiciar". Potrivit jurisprudenţei recente a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, obligaţia de interpretare conformă are un caracter primar şi principal, judecătorul sau autoritatea publică având obligaţia de a interpreta conform norma de drept intern cu directiva incidentă şi, doar dacă această interpretare s-ar dovedi limitată, ar urma să se aplice cu efect direct dispoziţiile din directivă care se pretează la o astfel de invocabilitate.8. Analizând dreptul la informare în raport cu principiile de drept expuse, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că se impun două concluzii. Prima este aceea că, sub sancţiunea nulităţii absolute a actelor efectuate cu încălcarea ei, protecţia informaţiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar faţă de dreptul la informare al acuzatului atunci când informaţia priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunii pentru care au fost formulate acuzaţii penale (dreptul la informare asupra acuzaţiei penale). A doua concluzie este aceea că, în ceea ce priveşte accesul la mijloacele de probă clasificate (altele decât cele care vizează conţinutul constitutiv al infracţiunii), acesta poate fi restricţionat dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii: accesul să afecteze grav securitatea naţională şi decizia de refuz a accesului să aparţină judecătorului (dreptul de acces la materialele cauzei). 9. În concluzie, autorul excepţiei apreciază că excluderea probelor clasificate în procesul penal, prin hotărârea nemotivată şi discreţionară a unei autorităţi administrative, conform art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală, încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 53 alin. (1) şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în faţa legii.10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală - Camera preliminară arată că dreptul statului de a clasifica anumite informaţii, date, înscrisuri etc. (drept exercitat prin persoanele, autorităţile, instituţiile prevăzute expres şi limitativ de lege) este un atribut al suveranităţii sale, iar, în raport cu valorile sociale concrete la care se referă acestea, clasificarea se realizează pe grade diferite. Stabilirea gradului de clasificare a informaţiilor, datelor, documentelor etc. trebuie corelată şi cu obligaţiile statului român asumate în relaţiile cu alte state, în cadrul unor organizaţii, structuri militare, poliţieneşti ori politice. De asemenea, valori sociale interne deosebite, uneori protejarea vieţii unor funcţionari ori agenţi ai statului român (sau chiar protejarea vieţii membrilor lor de familie), justifică clasificarea informaţiilor, datelor şi documentelor (spre exemplu, datele şi informaţiile militare, ale serviciilor de informaţii, ale serviciilor diplomatice şi consulare, datele legate de sistemul de protecţie a martorilor, chiar date şi informaţii ale organelor de urmărire penală privind activităţi specifice etc.). Singura entitate competentă să aprecieze dacă este posibilă declasificarea totală ori trecerea într-un grad inferior de clasificare este, în mod rezonabil, chiar cea care a clasificat informaţia sau documentul, aceasta fiind în măsură să aprecieze în raport cu importanţa valorii sociale ocrotite avute în vedere la momentul clasificării. Legea nr. 182/2002 conţine numeroase prevederi prin care se reglementează atât contestarea clasificării, cât şi prevenirea oricărui abuz în materia clasificării informaţiilor [spre exemplu, art. 3, art. 20, art. 24 alin. (4), (5) şi (10), art. 33 din lege]. În condiţiile refuzului de declasificare ori de trecere în alt grad de clasificare a informaţiilor, textul art. 352 alin. (12) din Codul de procedură penală este expresia necesarului echilibru între interesul particular al justiţiei sau al unui subiect procesual (întro cauză concretă, punctuală) şi interesul superior/suveran al statului de a clasifica informaţii, respectiv de a refuza declasificarea sau trecerea într-un alt grad de clasificare a unei informaţii, document etc. În cele mai multe cazuri, chiar motivarea refuzului de declasificare ar putea conduce la deconspirarea unor persoane, situaţii, împrejurări etc. avute în vedere la momentul clasificării. Textul art. 352 alin. (12) din Codul de procedură penală protejează, deopotrivă, atât interesul suveran al statului de a menţine clasificarea sau gradul de clasificare al informaţiei, cât şi interesul particular al unui subiect procesual dintr-o cauză penală, respectiv protejarea părţilor din respectivul proces penal de utilizare de către organele judiciare, împotriva lor, a unor informaţii, date, probe, înscrisuri etc. la care nu au acces.11. În concluzie, opinia instanţei este în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate şi constatării caracterului neîntemeiat al criticilor formulate.12. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.13. Guvernul arată că art. 352 din Codul de procedură penală reglementează unul dintre principiile procesului penal, şi anume publicitatea şedinţei de judecată. Publicitatea şedinţei de judecată reprezintă una dintre garanţiile explicite ale dreptului la un proces echitabil, fiind consacrată de prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul cărora „orice persoană are dreptul la judecarea [...] în mod public [...] a cauzei sale". De asemenea, după cum a reţinut chiar Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, prin faptul că oferă oricărei persoane posibilitatea de a asista la desfăşurarea judecăţii, acest principiu constituţional constituie „un mijloc de a prezerva încrederea opiniei publice în instanţele judecătoreşti". În acord cu dispoziţiile art. 127 din Constituţie, art. 352 din Codul de procedură penală instituie în alin. (1) principiul publicităţii şedinţei de judecată, iar în alin. (3) şi (4) ale acestui articol reglementează cazurile de excepţie, în care şedinţa de judecată este nepublică. Dispoziţiile alin. (11) ale art. 352 prevăd faptul că, în situaţia în care în dosarul cauzei există şi informaţii clasificate, iar acestea sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa solicită, de urgenţă, după caz, declasificarea totală, declasificarea parţială sau trecerea într-un alt grad de clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului. Prevederile alin. (12) al art. 352 impun ca, în situaţia în care apărătorului inculpatului nu i se permite accesul la informaţiile clasificate care sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, o hotărâre de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei în cauză să nu se întemeieze pe respectivele informaţii clasificate.14. În temeiul dispoziţiilor art. 2 şi art. 7 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 182/2002, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140 din 6 februarie 2014 a fost aprobat Regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la informaţii clasificate secrete de stat şi secrete de serviciu. Sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002, prevederi criticate pentru o pretinsă nerespectare a dreptului la un proces echitabil, ca urmare a faptului că părţile nu pot avea acces la conţinutul unor înscrisuri clasificate decât cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, a respins ca neîntemeiată respectiva excepţie, reţinând că „este firesc ca Legea nr. 182/2002, având ca obiect de reglementare protecţia informaţiilor clasificate, să conţină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informaţii al anumitor persoane care au calitatea de părţi într-un proces, respectiv cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerinţele şi procedura specifice de obţinere a acestuia, prevăzute de aceeaşi lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, etape justificate prin importanţa pe care asemenea informaţii o poartă, nu se poate susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil [...]. Pe de altă parte, însăşi Constituţia prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi - inclusiv a garanţiilor aferente unui proces echitabil - pentru raţiuni legate de apărarea securităţii naţionale. Reglementarea mai strictă a accesului la informaţiile clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informaţii, precum şi a unor proceduri de verificare, control şi coordonare a accesului la aceste informaţii, reprezintă o măsură necesară în vederea asigurării protecţiei informaţiilor clasificate, în acord cu dispoziţiile constituţionale ce vizează apărarea securităţii naţionale". 15. În ceea ce priveşte critica formulată de autorul excepţiei prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, Guvernul arată că dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor inculpaţilor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, fără privilegii sau discriminări. Partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu inculpatul, de aceea reglementările aplicabile celor trei părţi nu sunt identice. Prin urmare, în opinia Guvernului, excepţia este neîntemeiată sub acest aspect. Pentru a dovedi această pretinsă neconformitate cu dispoziţiile constituţionale, autorul excepţiei afirmă că înlăturarea probelor s-ar face în mod discreţionar de către o autoritate administrativă. În realitate, dispoziţiile art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală stabilesc că atunci când în dosarul cauzei sunt şi informaţii clasificate, informaţii pe care judecătorul le apreciază a fi esenţiale pentru soluţionarea cauzei, există două posibilităţi: fie instanţa va solicita, de urgenţă, după caz, declasificarea totală, declasificarea parţială sau trecerea într-un alt grad de clasificare, fie instanţa va solicita permiterea accesului avocatului inculpatului la respectivele informaţii clasificate. În prima ipoteză, procedura de declasificare a unor informaţii clasificate se face în condiţiile legii, declasificarea urmând a se face fie pentru că termenul de clasificare a expirat, fie pentru că dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare. Nu se poate invoca ca argument al pretinsei neconstituţionalităţi a prevederilor legale criticate faptul că hotărârea de a declasifica sau de a trece într-un alt grad de clasificare anumite informaţii clasificate este luată în mod discreţionar. Chiar dacă ar fi adevărat, este vorba de un aspect care ţine de aplicarea în concret a legii, acesta neputând constitui un motiv de neconstituţionalitate a legii. De altfel, potrivit art. 17 alin. (2) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, „Supraevaluarea sau subevaluarea nivelului de secretizare a informaţiilor şi a duratei pentru care au fost clasificate se pot contesta de către orice persoană fizică sau juridică română, în contencios administrativ". În cea de-a doua ipoteză, instanţa va cere permiterea accesului avocatului inculpatului la respectivele informaţii clasificate. Accesul avocatului se va face cu respectarea procedurilor prevăzute de legislaţia referitoare la protecţia informaţiilor clasificate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis faptul că, în conformitate cu prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţie, dreptul la un proces echitabil presupune şi egalitatea armelor între acuzare şi apărare, fără a exista un drept absolut de acces la toate probele din dosarul cauzei. Atunci când, fiind în balanţă interese concurente (necesitatea de a proteja securitatea naţională şi drepturile inculpatului), se decide ca anumite probe să nu fie dezvăluite apărării, este necesar ca limitarea adusă drepturilor inculpatului să fie contrabalansată de judecătorul cauzei (Hotărârea din 16 februarie 2000, pronunţată în Cauza Rowe şi Davis împotriva Regatului Unit).16. Tocmai pentru a se asigura egalitatea de arme, care este o condiţie a dreptului la un proces echitabil, legiuitorul infraconstituţional a prevăzut un remediu pentru ipoteza în care avocatul inculpatului nu are acces la informaţii clasificate, socotite a fi esenţiale pentru soluţionarea cauzei. În această ipoteză, respectivele probe nu pot servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei în cauză. După cum rezultă din dispoziţiile art. 352 alin. (12) din Codul de procedură penală, „înlăturarea" informaţiilor clasificate nu se face „discreţionar" de către o autoritate administrativă, ci, instanţa de judecată, constatând că aceste informaţii nu au fost declasificate sau, alternativ, avocatului inculpatului nu i s-a permis accesul la respectivele probe, va dispune, motivat, o soluţie în cauză numai în temeiul acelor probe la care a avut acces şi apărarea. De aceea, în opinia Guvernului, textele legale criticate sunt conforme cu prevederile art. 21 din Constituţie şi cu cele ale art. 6 din Convenţie, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Pentru aceleaşi argumente, nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie nu este întemeiată.17. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate, prin care este conferită instanţei judecătoreşti posibilitatea de a solicita, de urgenţă, după caz, declasificarea totală, declasificarea parţială sau trecerea într-un alt grad de clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului, cu prevederea consecinţei fireşti, potrivit căreia, în măsura în care autoritatea emitentă nu permite apărătorului inculpatului accesul la informaţiile clasificate, acestea să nu poată servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei în cauză, nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate. Prin Decizia nr. 1.440 din 4 noiembrie 2010, referitoare la dispoziţii din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, Curtea Constituţională a statuat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 9 februarie 1995, pronunţată în Cauza Vereniging Weekblad Bluf împotriva Olandei - paragraful 28), accesul la informaţiile publice poate fi îngrădit pentru protejarea interesului naţional, în conformitate cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din care rezultă că îngrădirile libertăţii de informare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie prevăzute de lege, să aibă un scop legitim şi să fie necesare într-o societate democratică. Or, cu acel prilej, Curtea Constituţională a observat că îngrădirile aduse accesului la informaţii sunt prevăzute de lege - Legea nr. 182/2002 -, au un scop legitim - protecţia informaţiilor clasificate şi a surselor confidenţiale ce asigură acest tip de informaţii, prin instituirea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor -, şi sunt necesare într-o societate democratică. De asemenea, prin Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, Curtea Constituţională a apreciat că atâta vreme cât prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, justificaţi de importanţa pe care asemenea informaţii o prezintă, nu se poate reţine încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului egalităţii în faţa legii.18. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia pot fi create premisele unei situaţii inegale a inculpaţilor în faţa legii, care ar putea fi achitaţi sau condamnaţi în funcţie de avizul unei autorităţi administrative, Avocatul Poporului consideră că aceasta nu poate fi reţinută, fiind vorba despre posibile aspecte de fapt, iar nu de drept, astfel că ele excedează controlului de constituţionalitate.19. Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală, respectiv Legea nr. 135/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare. Textele de lege criticate au următorul cuprins: „(11) În cazul în care informaţiile clasificate sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa solicită, de urgenţă, după caz, declasificarea totală, declasificarea parţială sau trecerea într-un alt grad de clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului.
(12) Dacă autoritatea emitentă nu permite apărătorului inculpatului accesul la informaţiile clasificate, acestea nu pot servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei în cauză."22. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 23. Examinând situaţia de fapt care a generat invocarea criticilor în prezenta cauză, Curtea reţine că, pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a înregistrat, în data de 9 ianuarie 2016, Dosarul de urmărire penală nr. 20/P/2016, ca urmare a denunţurilor formulate de trei avertizori publici, respectiv trei ofiţeri ai Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, membri ai Comisiei de control al fondurilor operative, comisie însărcinată cu analiza legalităţii cheltuielilor operative din cadrul departamentului. Potrivit actelor de sesizare, în cadrul activităţii de control, denunţătorii au constatat mai multe nereguli: achiziţionarea unor bunuri şi servicii din fondurile operative care nu aveau legătură cu activitatea informativ-operativă a D.I.P.I., lipsa de implicare a conducerii D.I.P.I. în recuperarea prejudiciilor constatate, distrugerea nelegală şi selectivă a documentelor care atestau cheltuielile nelegale din fondurile operative. Totodată, denunţătorii susţin că au fost supuşi unor presiuni exercitate asupra lor de conducerea D.I.P.I., în vederea eliminării din actele constatatoare a aspectelor menţionate. Având în vedere aceste aspecte, au sesizat organul de urmărire penală cu privire la posibile fapte penale care rezidă în cheltuirea unor fonduri destinate realizării securităţii naţionale (respectiv acţiuni, misiuni şi activităţi informativ-operative desfăşurate la nivelul D.I.P.I., în condiţiile legii şi a regulamentelor interne), în alte scopuri decât cele pentru care fuseseră destinate, respectiv achiziţionarea de bunuri şi servicii din fonduri operative, contrar destinaţiei legale şi a celor reglementate intern (de exemplu, achiziţionarea, printre altele, a unui autoturism Audi A8, în valoare de 91.295,73 euro). Operaţiunile de achiziţionare s-au realizat prin acte pentru care autoritatea în cauză (D.I.P.I.) a dispus clasificarea. În urma efectuării actelor de urmărire penală, în cauză s-a întocmit Rechizitoriul nr. 20/P/2016 din 10 mai 2016, prin care 5 persoane au fost trimise în judecată sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu şi deturnare de fonduri. Conţinutul acestor infracţiuni a constat în întocmirea unor rapoarte (clasificate) de decontare a unor cheltuieli cu pretins caracter operativ (în realitate, bunuri şi servicii cu destinaţii aprobate la alte articole bugetare: reprezentare şi protocol, înzestrare cu uniforme de chestor, mijloace fixe pentru dotarea sediului principal ş.a.), cu ignorarea destinaţiei legale (realizarea securităţii naţionale), precum şi a destinaţiei stabilite prin normative administrative clasificate (achiziţii circumscrise misiunilor, acţiunilor şi activităţilor informativ-operative). 24. În cadrul dezbaterilor din camera preliminară, a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală. Motivele pe care îşi întemeiază critica de neconstituţionalitate autorul sesizării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, sunt încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului egalităţii în faţa legii a cetăţenilor, întrucât textul de lege criticat permite excluderea din procesul penal a probelor care constituie informaţii clasificate, ca urmare a unei hotărâri nemotivate şi discreţionare a autorităţii administrative care a clasificat informaţiile şi care refuză declasificarea acestora sau accesul apărătorului inculpatului la ele. 25. Cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, sub aspectul legăturii sale cu cauza dedusă judecăţii, Curtea apreciază, mai întâi, ca fiind necesară stabilirea naturii juridice a informaţiilor clasificate. Din examinarea dispoziţiilor art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală, rezultă că sfera lor de incidenţă vizează informaţii clasificate „esenţiale pentru soluţionarea cauzei", care sunt susceptibile „de a servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei", deci cu privire la care există argumente rezonabile că ar putea concura la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului. Or, potrivit art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, „În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă." Sub acest aspect, Curtea constată că dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, după ce enumeră expres declaraţiile (ale părţilor în procesul penal, ale persoanei vătămate, ale martorilor), înscrisurile, rapoartele de expertiză sau constatare, procesele-verbale, fotografiile, mijloacele materiale de probă, prevăd, la lit. f), că „Proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace: [...] f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis de lege." Aşa fiind, pentru a produce consecinţele prevăzute de lege, legiuitorul a conferit informaţiilor clasificate, apreciate „esenţiale pentru soluţionarea cauzei", valoare probatorie în procesul penal, acestea putând dovedi, singure sau coroborate cu alte probe, dincolo de orice îndoială rezonabilă, veridicitatea acuzaţiei penale formulate împotriva inculpatului. 26. Prin urmare, Curtea reţine că informaţiile clasificate dobândesc calitatea de probe în dosar, urmând a fi supuse regimului juridic al probelor instituit de Codul de procedură penală. 27. O primă consecinţă juridică a acestei constatări este incidenţa dispoziţiilor referitoare la controlul legalităţii probelor. Potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competenţa judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, în verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, judecătorul de cameră preliminară îşi va exercita atribuţiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanţei de judecată, deci „notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale" şi, implicit, o acuzaţie în materie penală. 28. Principiile pe care se fundamentează faza procesuală a camerei preliminare au fost stabilite de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014. Pornind de la premisa că instanţa europeană a drepturilor omului consideră procedurile penale ca pe un întreg, Curtea a constatat că anumite condiţii impuse de art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, „precum termenul rezonabil sau dreptul la apărare, pot fi, de asemenea, relevante la acest stadiu al procedurii, în măsura în care echitatea procesului poate fi grav încălcată prin nerespectarea iniţială a acestor condiţii impuse (Hotărârea din 24 noiembrie 1993 pronunţată în Cauza Imbrioscia împotriva Elveţiei, paragraful 36). Astfel, modul în care se aplică aceste garanţii în cursul anchetei preliminare depinde de caracteristicile procedurii şi de circumstanţele cauzei (Hotărârea din 8 februarie 1996 pronunţată în Cauza John Murray împotriva Regatului Unit, paragraful 62)". Mai mult, Curtea a constatat că, „în Hotărârea din 7 ianuarie 2003, pronunţată în Cauza Korellis împotriva Ciprului, instanţa europeană a considerat prima cerere a reclamantului ca fiind admisibilă deoarece, potrivit celor susţinute de către acesta, exista posibilitatea ca rezultatul procedurii referitoare la admisibilitatea probei să fie decisiv pentru stabilirea temeiniciei unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Totodată, Curtea reţine că, în altă cauză, instanţa europeană a decis că, deşi judecătorul de instrucţie nu trebuie să se pronunţe cu privire la temeinicia unei „acuzaţii în materie penală", actele pe care le îndeplineşte au o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis. Prin urmare, art. 6 paragraful 1 poate fi considerat aplicabil procedurii de urmărire penală desfăşurate de un judecător de instrucţie, chiar dacă e posibil ca anumite garanţii procedurale prevăzute de art. 6 paragraful 1 să nu se aplice (Hotărârea din 6 ianuarie 2010 pronunţată în Cauza Vera Fernández-Huidobro împotriva Spaniei, paragrafele 108-114)". În acest sens, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, plecând de la incidenţa prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală asupra tuturor litigiilor şi având în vedere şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie şi cele ale art. 53 din Convenţie, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 6 din Convenţie trebuie respectate de legiuitor şi atunci când reglementează în domeniul procedurilor penale care nu ţin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv în ceea ce priveşte procedura desfăşurată în camera preliminară. 29. Aşa fiind, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că egalitatea armelor este o trăsătură inerentă a unui proces echitabil, care presupune ca fiecărei părţi să i se acorde posibilitatea rezonabilă de a prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajoasă vizavi de adversarul său (Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, paragraful 95). Un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil este acela că, în materie penală, inclusiv elementele ce ţin de procedură ar trebui să se desfăşoare întro manieră contradictorie, trebuind să existe egalitate de arme între acuzare şi apărare. Dreptul la un proces în contradictoriu înseamnă, într-un caz penal, că atât procurorului, cât şi inculpatului trebuie să li se ofere posibilitatea de a avea cunoştinţă şi de a putea aduce observaţii referitoare la toate probele prezentate sau la observaţiile depuse de către cealaltă parte în vederea influenţării deciziei instanţei (Hotărârea din 16 februarie 2000, pronunţată în Cauza Rowe şi Davis împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Legislaţia naţională poate îndeplini această exigenţă în diverse maniere, dar metoda adoptată de către aceasta trebuie să garanteze ca partea adversă să fie la curent cu depunerea observaţiilor şi să aibă posibilitatea veritabilă de a le comenta (Hotărârea din 28 august 1991 pronunţată în Cauza Brandstetter împotriva Austriei). 30. Prin urmare, Curtea, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, a apreciat că „probele reprezintă elementul central al oricărui proces penal, iar organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. [...] Potrivit art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală, probele care au fost excluse de judecător în această fază nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei". Totodată, Curtea a observat că „legalitatea administrării probelor este strâns şi exclusiv legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal". Aşadar, prin soluţiile care pot fi dispuse sunt prevăzute criteriile în baza cărora se stabileşte dacă procedura în cursul urmăririi penale a avut caracter echitabil pentru a se putea proceda la judecata pe fond, împrejurare ce a determinat Curtea să constate că „procedura desfăşurată în camera preliminară este deosebit de importantă, având o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis". 31. Având în vedere aceste considerente, respectiv că probele reprezintă elementul central al oricărui proces penal, iar informaţiile clasificate, apreciate „esenţiale pentru soluţionarea cauzei", au valoare probatorie în procesul penal, pe de o parte, şi că principiul contradictorialităţii este un element al principiului egalităţii armelor şi al dreptului la un proces echitabil, iar legalitatea administrării probelor are o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procesului penal, pe de altă parte, singura concluzie care se desprinde este că inculpatul trebuie să aibă acces la informaţiile clasificate în vederea combaterii sau a susţinerii, în mod contradictoriu cu acuzatorul, a legalităţii administrării acestor probe. 32. Consecinţa acestei constatări este că, până cel târziu la finalizarea procedurii de cameră preliminară, probele care constau în informaţii clasificate şi pe care se întemeiază actul de sesizare a instanţei de judecată trebuie să fie accesibile inculpatului în vederea asigurării posibilităţii contestării legalităţii acestora, în acord cu obiectul procedurii în camera preliminară, prevăzut de art. 342 din Codul de procedură penală. Numai întro atare situaţie acestea pot fundamenta o soluţie de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, adoptată ca urmare a parcurgerii unui proces penal echitabil. Aşa fiind, nu instanţa de fond - aşa cum arată locul reglementării, dispoziţiile art. 352 fac parte din titlul III - Judecata din Codul de procedură penală - este aceea care trebuie să solicite, din oficiu, de urgenţă, după caz, declasificarea totală, declasificarea parţială sau trecerea într-un alt grad de clasificare şi permiterea accesului la acestea de către apărătorul inculpatului. Problema informaţiilor clasificate, esenţiale pentru soluţionarea cauzei, respectiv verificarea legalităţii administrării unor astfel de probe, trebuie să fi fost deja soluţionată în camera preliminară, deci înainte de a se trece la faza procesuală a judecăţii în fond, întrucât, în această din urmă fază a procesului penal, nu au cum să mai existe probe constând în informaţii clasificate inaccesibile părţilor, fără a se încălca dispoziţiile art. 324-347 din Codul de procedură penală şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia procedurii camerei preliminare. 33. Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală are legătură cu cauza în care a fost invocată, respectiv soluţionarea procedurii de cameră preliminară. 34. Examinând, pe fond, excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că principiul fundamental al accesului la informaţie este consacrat în art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit căruia „Dreptul unei persoane de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit", iar autorităţile publice au obligaţia să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. De asemenea, în art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu titlul „Libertatea de exprimare", este reglementat dreptul oricărei persoane la liberă exprimare, drept care include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau comunica informaţii ori idei. La nivel infraconstituţional, liberul acces la informaţiile de interes public este reglementat de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, care la art. 1 prevede că accesul liber şi neîngrădit la orice informaţii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice. 35. Accesul liber la informaţie nu este însă un drept absolut. El poate suferi anumite limitări în condiţiile prevăzute de Constituţie şi de lege. Astfel, art. 31 alin. (3) din Constituţie statuează că „Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională", iar art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale menţionează că „exercitarea libertăţii de opinie şi a libertăţii de a primi sau comunica informaţii ori idei poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni, care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti". Cu alte cuvinte, Curtea reţine că există situaţii în care publicitatea anumitor informaţii poate avea/produce consecinţe negative asupra intereselor statului, a instituţiilor sau autorităţilor acestuia sau chiar a persoanelor juridice de drept privat, astfel că se impune păstrarea acestora într-un regim secret/clasificat, accesul la conţinutul unor asemenea informaţii fiind permis, în condiţiile legii, doar unei categorii restrânse de persoane şi numai în măsura necesităţii de a cunoaşte. 36. Potrivit Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de lege. Potrivit art. 15 lit. b) din lege, constituie informaţii clasificate „informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională, care, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate". Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate sunt obligatorii şi se stabilesc de către Serviciul Român de Informaţii numai cu acordul Autorităţii Naţionale de Securitate. 37. Informaţiile secrete de stat se clasifică pe niveluri de secretizare, în funcţie de importanţa valorilor protejate, de către autorităţile publice expres prevăzute de lege. Orice persoană fizică sau juridică română poate face contestaţie la autorităţile care au clasificat informaţia respectivă, împotriva clasificării informaţiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum şi împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Informaţiile secrete de serviciu se stabilesc de conducătorul persoanei juridice, pe baza normelor prevăzute prin hotărâre a Guvernului. Prin includerea informaţiilor secrete de serviciu în categoria informaţiilor clasificate rezultă implicit că acestea sunt informaţii „de interes pentru securitatea naţională". Potrivit legii, accesul la informaţii secrete de stat sau secrete de serviciu este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. 38. Legea interzice expres clasificarea ca secrete de stat a informaţiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informaţiile de interes public, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime, precum şi a informaţiilor, datelor sau documentelor referitoare la o cercetare ştiinţifică fundamentală care nu are o legătură justificată cu securitatea naţională [art. 24 alin. (5) şi (6) din lege]. De asemenea, legea interzice expres clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei. 39. În conformitate cu art. 5 lit. c) din Legea nr. 182/2002, măsurile ce decurg din aplicarea legii sunt destinate să garanteze că informaţiile clasificate sunt distribuite exclusiv persoanelor îndreptăţite, potrivit legii, să le cunoască. În acest sens, art. 26 şi art. 33 din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 5 iulie 2002, prevăd că transmiterea informaţiilor clasificate către alţi utilizatori se va efectua numai dacă aceştia deţin certificate de securitate sau autorizaţii de acces corespunzător nivelului de secretizare, iar accesul la informaţii clasificate este permis cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare a informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu (în această situaţie regăsindu-se şi avocaţii). 40. În ceea ce priveşte informaţiile secrete de stat, în temeiul art. 24 alin. (10) din aceeaşi lege, declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizată numai de persoanele sau autorităţile publice competente să aprobe clasificarea şi nivelul de secretizare a informaţiilor respective. Declasificarea se realizează prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului [art. 24 alin. (4) din lege]. Potrivit art. 20 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, „Declasificarea sau trecerea la un alt nivel de secretizare a informaţiilor secrete de stat se realizează de împuterniciţii şi funcţionarii superiori abilitaţi prin lege să atribuie niveluri de secretizare, cu avizul prealabil al instituţiilor care coordonează activitatea şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, potrivit competenţelor materiale". Standardele naţionale privind protecţia informaţiilor clasificate se aplică în mod corespunzător şi informaţiilor secrete de serviciu în ceea ce priveşte clasificarea, declasificarea şi măsurile minime de protecţie (a se vedea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 5 august 2002). Potrivit art. 20 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, „Informaţiile se declasifică dacă: a) termenul de clasificare a expirat; b) dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare; c) a fost atribuit de o persoană neîmputernicită prin lege". Art. 24 din aceeaşi hotărâre prevede că „Informaţiile secrete de serviciu se declasifică de conducătorii unităţilor care le-au emis, prin scoaterea de pe listele prevăzute la art. 8, care vor fi reanalizate ori de câte ori este necesar". 41. Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002, pot avea acces la informaţii clasificate secrete de stat persoanele verificate în prealabil cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii, iar potrivit art. 28 din aceeaşi lege, accesul la informaţii secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, această autorizaţie fiind eliberată pe niveluri de secretizare prevăzute la art. 15 lit. f) din lege - strict secret de importanţă deosebită, strict secret şi secret -, în urma verificărilor efectuate cu acordul scris al persoanei în cauză asupra acesteia. 42. De asemenea, în conformitate cu art. 33 din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, accesul la informaţiile clasificate este permis doar cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte, numai persoanelor care deţin certificate de securitate sau autorizaţie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare a informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. În art. 35 din aceeaşi hotărâre se precizează că persoanele cărora le-au fost eliberate certificate de securitate sau autorizaţii de acces vor fi instruite, atât la acordarea acestora, cât şi periodic, cu privire la conţinutul reglementărilor din materia protecţiei informaţiilor clasificate. Există cazuri excepţionale (determinate de situaţii de criză, calamităţi sau evenimente imprevizibile) când se poate acorda acces de către conducătorul unei unităţi unor persoane care nu deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, cu condiţia asigurării unui sistem corespunzător de evidenţă (art. 36 din hotărâre). 43. În acest context normativ, anterior modificării Legii nr. 182/2002 prin Legea nr. 255/2013, Curtea Constituţională sa pronunţat prin Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, stabilind constituţionalitatea dispoziţiilor de lege care condiţionează accesul la informaţiile secrete de stat de obţinerea autorizaţiei (impuse de legea de la acea dată inclusiv magistraţilor), arătând că „dispoziţiile referitoare la persoanele ce urmează să aibă acces la informaţiile clasificate, protecţia acestor informaţii prin măsuri procedurale, nivelul de secretizare a acestora, precum şi interdicţia clasificării unor categorii de informaţii sau accesul la informaţiile secrete de stat nu reprezintă impedimente de natură să afecteze drepturile şi libertăţile constituţionale, fiind în deplin acord cu normele din Legea fundamentală invocate. De asemenea, acestea nu înlătură posibilitatea judecătorului de a avea acces la informaţiile secrete de stat, cu respectarea regulilor de natură procedurală prevăzute de lege". Curtea a mai reţinut că „critica privind încălcarea [...] principiului egalităţii în drepturi, prin instituirea unor nivele diferite de acces la informaţie pentru acuzare şi apărare, este neîntemeiată, deoarece pentru a avea acces la informaţii clasificate trebuie să se urmeze aceeaşi procedură prealabilă de obţinere a certificatelor/autorizaţiilor de securitate, indiferent de persoana care solicită acest lucru". În acelaşi sens se pronunţase Curtea şi prin Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008, statuând că „este firesc ca Legea nr. 182/2002, având ca obiect de reglementare protecţia informaţiilor clasificate, să conţină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informaţii al anumitor persoane care au calitatea de părţi într-un proces, respectiv cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerinţele şi procedura specifică de obţinere a acestuia, prevăzute de aceeaşi lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, etape justificate prin importanţa pe care asemenea informaţii o poartă, nu se poate susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi. Pe de altă parte, însăşi Constituţia prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi - inclusiv a garanţiilor aferente unui proces echitabil - pentru raţiuni legate de apărarea securităţii naţionale. Reglementarea mai strictă a accesului la informaţiile clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informaţii, precum şi a unor proceduri de verificare, control şi coordonare a accesului la aceste informaţii, reprezintă o măsură necesară în vederea asigurării protecţiei informaţiilor clasificate, în acord cu dispoziţiile constituţionale ce vizează apărarea securităţii naţionale." 44. O modificare importantă a legislaţiei în materie s-a produs ca urmare a intrării în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, lege care a modificat şi completat Legea nr. 182/2002. Astfel, prin art. 51 pct. 1 şi pct. 2 din Legea nr. 255/2013 a fost modificat alin. (4) al art. 7 şi a fost introdus alin. (5) la art. 7 din Legea nr. 182/2002. Potrivit noilor prevederi legale, în cazul Preşedintelui României, prim-ministrului, miniştrilor, deputaţilor, senatorilor, judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, este garantat, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului. Persoanele care exercită aceste funcţii, în concordanţă cu atribuţiile specifice, sunt îndreptăţite să aibă acces la informaţiile clasificate fără îndeplinirea cerinţelor impuse de lege în general, în baza unor proceduri interne ale instituţiilor din care fac parte, avizate de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, după ce au luat cunoştinţă de responsabilităţile ce le revin privind protecţia informaţiilor clasificate şi au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului. De asemenea, se prevede că judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor avea acces la informaţii clasificate în baza unui regulament elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii şi avizat de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. Scopul modificării legislative a fost eliminarea judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi din categoria persoanelor care trebuie să urmeze procedura prealabilă de obţinere a certificatelor/autorizaţiilor de securitate. 45. În temeiul acestor dispoziţii legale a fost adoptat Regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la informaţii clasificate secrete de stat şi secrete de serviciu, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140 din 6 februarie 2014. Potrivit art. 2 alin. (1) din acest regulament, pentru judecători, procurori şi magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, accesul la informaţii clasificate secrete de stat, respectiv secrete de serviciu, este garantat. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că judecătorii şi procurorii, inclusiv membrii Consiliului Superior al Magistraturii care au calitatea de judecător şi procuror, sunt îndreptăţiţi să aibă acces la informaţiile clasificate secret de stat ori secret de serviciu, fără îndeplinirea procedurilor de verificare prevăzute la art. 7 alin. (1)-(3) şi art. 28 din Legea nr. 182/2002, după ce au luat cunoştinţă de responsabilităţile ce le revin privind protecţia informaţiilor clasificate şi au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut de art. 7 alin. (4), respectiv art. 36 alin. (3) din aceeaşi lege. Art. 11 din regulament prevede că documentele clasificate pot fi accesibile personalului instanţelor sau, după caz, al parchetelor, părţilor, apărătorilor acestora, experţilor, interpreţilor, potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 182/2002, Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 781/2002, numai dacă deţin certificate de securitate pentru acces la informaţii clasificate sau autorizaţii de acces, corespunzător clasei, respectiv nivelului de secretizare a fiecăruia dintre documentele volumului corespunzător şi dacă argumentează principiul necesităţii de a cunoaşte. 46. Cu privire la folosirea informaţiilor clasificate în procesul penal, Curtea reţine că dreptul la informare asupra conţinutului acuzaţiilor penale este garantat atât în dreptul internaţional, cât şi în dreptul intern, fiind circumscris dreptului la apărare, care, la rândul său, reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede, la art. 10, dreptul la un proces echitabil, asemenea art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care, la paragraful 3, prevede că „Orice acuzat are, în special, dreptul: a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale [...]". În temeiul art. 3 din Legea nr. 182/2002, „Nicio prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informaţiile de interes public sau al ignorării Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor şi a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi şi răspândi informaţii", în vreme ce art. 10 alin. (3) din Codul de procedură penală prevede că „Suspectul are dreptul de a fi informat de îndată şi înainte de a fi ascultat despre fapta pentru care se efectuează urmărirea penală şi încadrarea juridică a acesteia. Inculpatul are dreptul de a fi informat de îndată despre fapta pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva lui şi încadrarea juridică a acesteia". 47. Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, adoptată de Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L142d din 1 iunie 2012, prevede la art. 6 - Dreptul la informare cu privire la acuzare că „(1) Statele membre se asigură că persoanele suspectate primesc informaţii cu privire la fapta penală de a cărei comitere acestea sunt suspectate sau acuzate. Informaţiile respective se furnizează cu promptitudine şi cu detaliile necesare pentru a se putea garanta caracterul echitabil al procedurilor şi exercitarea efectivă a dreptului la apărare". De asemenea, art. 6 alin. (3) prevede că „Statele membre se asigură că, cel târziu la prezentarea fondului acuzării în instanţă, se oferă informaţii detaliate cu privire la acuzare, inclusiv natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, precum şi forma de participare a persoanei acuzate". Cu privire la obligaţia statului de a informa cu privire la acuzare, directiva stabileşte, la paragraful 28 din preambulul său, că „Informaţiile puse la dispoziţia persoanelor suspectate sau acuzate cu privire la fapta penală de a cărei comitere sunt suspectate ar trebui să fie furnizate cu promptitudine, cel târziu înainte de primul lor interogatoriu oficial, de către poliţie sau de către o altă autoritate competentă şi fără a aduce atingere desfăşurării anchetei în curs. Ar trebui furnizată o descriere suficient de detaliată a faptelor, inclusiv, dacă se cunosc, a momentului şi locului, referitoare la infracţiunea de a cărei comitere sunt suspectate sau acuzate persoanele, precum şi a încadrării juridice posibile a infracţiunii prezumate, având în vedere etapa procedurilor penale în care se furnizează o astfel de descriere, astfel încât să se garanteze caracterul echitabil al procedurilor menţionate şi să se permită exercitarea efectivă a dreptului la apărare". 48. În acest context, Curtea apreciază ca având relevanţă şi Rezoluţia 1.551 (2007) privind echitatea procedurilor judiciare în cazurile de spionaj sau divulgare a secretelor de stat, adoptată la 19 aprilie 2007 de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Rezoluţia statuează că „interesul legitim al statului în protejarea secretelor de stat nu trebuie să devină un pretext pentru a restrânge în mod nejustificat libertatea de exprimare sau de informare [...] şi activitatea avocaţilor sau a altor apărători ai drepturilor omului" (paragraful 1). Importanţa libertăţii de exprimare şi de informare într-o societate democratică rezidă în „posibilitatea de a denunţa în mod liber corupţia, încălcarea drepturilor omului, distrugerea mediului înconjurător şi orice abuz al autorităţilor publice" (paragraful 2). Revine autorităţilor judiciare ale statelor membre şi Curţii Europene a Drepturilor Omului sarcina de a găsi echilibrul între interesul statului în protecţia informaţiilor secrete de stat, pe de o parte, şi libertatea de exprimare şi libertatea de informare în materie ştiinţifică sau în probleme de interes public, precum abuzul de putere, pe de altă parte (paragraful 9). Instanţele ar trebui să vegheze la garantarea caracterului echitabil al proceselor, acordând o atenţie deosebită principiului egalităţii armelor între acuzare şi apărare (paragraful 10.5). 49. Revenind la Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, Curtea reţine că aceasta consacră la art. 7 - Dreptul de acces la materialele cauzei, stabilind că „statele membre se asigură că autorităţile competente acordă persoanelor suspectate sau învinuite sau avocaţilor acestora accesul cel puţin la toate mijloacele de probă aflate în posesia lor, indiferent dacă sunt în apărarea sau împotriva persoanelor suspectate sau acuzate, pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor şi pentru a pregăti apărarea" [alin. (2)], accesul la aceste materiale „se acordă în timp util pentru a permite exercitarea efectivă a drepturilor în materie de apărare şi cel târziu la prezentarea fondului acuzării în instanţă. În cazul în care alte mijloace de probă intră în posesia autorităţilor competente, acestea acordă accesul la ele în timp util pentru a putea fi luate în considerare" [alin. (3)]. Prin derogare de la alin. (2) şi (3), „cu condiţia ca aceasta să nu aducă prejudicii dreptului la un proces echitabil, accesul la anumite materiale poate fi refuzat, în cazul în care astfel de acces ar putea conduce la periclitarea gravă a vieţii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau dacă refuzul este strict necesar pentru apărarea unui interes public important, ca de exemplu în cazurile în care accesul poate prejudicia o anchetă în curs sau poate afecta grav securitatea internă a statului membru în care se desfăşoară procedurile penale. Statele membre se asigură că, în conformitate cu dispoziţiile dreptului intern, decizia prin care se refuză accesul la anumite materiale în conformitate cu prezentul alineat este luată de o autoritate judiciară sau poate face, cel puţin, obiectul controlului judiciar" [alin. (4)]. 50. În continuare, directiva, la art. 10 - Menţinerea nivelului de protecţie, prevede expres că „Nicio dispoziţie a prezentei directive nu se interpretează ca o limitare sau ca o derogare de la oricare dintre drepturile sau garanţiile procedurale care sunt asigurate în temeiul Cartei, în temeiul CEDO, în temeiul altor dispoziţii relevante de drept internaţional sau în temeiul dreptului intern al oricărui stat membru, care asigură un nivel mai ridicat de protecţie". Cu alte cuvinte, accesul la mijloacele de probă materiale, aflate în posesia autorităţilor competente, în apărarea sau împotriva persoanei suspectate sau acuzate poate fi refuzat, în conformitate cu dreptul intern, însă decizia prin care se refuză accesul „trebuie privită în raport cu drepturile în materie de apărare ale persoanei suspectate sau acuzate, ţinând seama de diferitele etape ale procedurilor penale. Restricţiile la acest acces ar trebui interpretate strict şi în conformitate cu dreptul la un proces echitabil şi astfel cum este interpretat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului" (paragraful 32 din preambulul directivei). 51. Aşa fiind, incidenţă în cadrul controlului de constituţionalitate efectuat în prezenta cauză o au şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, referitor la noţiunea de „acuzaţie în materie penală", aceasta are o semnificaţie „autonomă", independentă de clasificările utilizate de sistemele juridice naţionale ale statelor membre. Conceptul de „acuzaţie" trebuie înţeles în sensul Convenţiei, ca „notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale", definiţie care depinde, de asemenea, de existenţa sau absenţa unor „repercusiuni importante asupra situaţiei (suspectului)" (Hotărârea din 27 februarie 1980, pronunţată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, paragraful 46; Hotărârea din 15 iulie 1982, pronunţată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, paragraful 73). Totodată, instanţa europeană a raportat definiţia noţiunii de „materie penală" la 3 criterii alternative: criteriul calificării interne, cel al naturii faptei incriminate şi cel al scopului şi severităţii sancţiunii (Hotărârea din 8 iunie 1976, pronunţată în Cauza Engel şi alţii împotriva Olandei, paragrafele 80-85). 52. Pe de altă parte, instanţa europeană a statuat în jurisprudenţa sa că, pentru pregătirea apărării în cadrul unei proceduri penale, inculpatul trebuie să ia cunoştinţă de toate elementele dosarului. Deşi a admis faptul că acest drept nu este absolut, excepţiile trebuie să fie justificate şi trebuie să existe o compensare pentru aceste dificultăţi procedurale create (Hotărârea din 24 iunie 2003, pronunţată în Cauza Dowsett împotriva Regatului Unit, paragrafele 41 şi 42). În acelaşi timp, Curtea a socotit că exigenţele Convenţiei sunt respectate şi atunci când acuzatului nu i s-a permis accesul personal la dosarul cauzei, însă acest drept i-a fost acordat avocatului acestuia (Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunţată în Cauza Kamasinski împotriva Austriei, paragraful 88). Această ultimă exigenţă pe care jurisprudenţa Curţii europene o consideră îndeplinită în legătură cu dreptul inculpatului de a fi informat cu privire la actele/documentele/ materialele aflate la dosarul cauzei nu poate fi nicidecum interpretată în sensul că avocatul acuzatului se substituie în dreptul acestuia la informare, ci doar în sensul că, atunci când acuzatul este în imposibilitatea de a accesa personal şi, eventual, asistat de avocat, dosarul, dreptul său la informare nu este afectat dacă este reprezentat de avocatul său, căruia i se asigură accesul la dosarul cauzei. 53. În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor în cauză de a prezenta observaţiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor. Convenţia nedorind să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, pag. 16, paragraful 33), acest drept nu poate trece drept efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt într-adevăr «ascultate», adică examinate cu atenţie de instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică în special în sarcina «instanţei» obligaţia de a examina efectiv mijloacele, argumentele şi ofertele de probă ale părţilor, fără a le aprecia pertinenţa (Perez împotriva Franţei [GC], nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDO 2004-I, şi Van de Hurk, citat anterior, paragraful 59)" (a se vedea Hotărârea din 15 februarie 2007, pronunţată în Cauza Boldea împotriva României, paragraful 28, sau Hotărârea din 8 ianuarie 2013, pronunţată în Cauza Bucur şi Toma împotriva României, paragraful 129). 54. În contextul normativ şi jurisprudenţial, intern şi european, prezentat mai sus, în materia dreptului la informare în cadrul procesului penal, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, „În cazul în care informaţiile clasificate sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa solicită, de urgenţă, după caz, declasificarea totală, declasificarea parţială sau trecerea într-un alt grad de clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului". În ipoteza în care emitentul documentului nu permite apărătorului inculpatului accesul la informaţiile clasificate, intervine sancţiunea prevăzută de art. 352 alin. (12) din cod, adică „acestea nu pot servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei". 55. Curtea reţine că, în temeiul dispoziţiilor criticate, în vederea asigurării accesului la informaţiile clasificate care sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, judecătorul are la dispoziţie posibilitatea de a solicita, în regim de urgenţă, după caz: declasificarea totală a acestora, declasificarea parţială, trecerea într-un alt grad de clasificare sau permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului. Cererea care conţine solicitarea astfel formulată se adresează autorităţii publice competente care a aprobat clasificarea şi nivelul de secretizare a informaţiilor respective. 56. În ceea ce priveşte primele trei ipoteze (declasificarea totală, declasificarea parţială şi trecerea într-un alt grad de clasificare), prin solicitarea adresată de judecător, se declanşează procedura de declasificare/trecere într-un alt grad de clasificare, procedură care, aşa cum s-a arătat în prealabil, urmează regulile instituite de art. 24 din Legea nr. 182/2002. Cu privire la aceste prevederi, autorul excepţiei susţine că refuzul autorităţii emitente de a declasifica un înscris este unul discreţionar şi, prin urmare, aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei. 57. Analizând dispoziţiile de procedură penală care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în acest cadru procesual, nu pot fi reţinute criticile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât aspectele criticate nu sunt reglementate în conţinutul normei procesual penale, ci într-un alt act normativ cu privire la care instanţa constituţională nu a fost sesizată şi care nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate în această cauză. Dispoziţiile art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală prevăd una dintre modalităţile de declanşare a procedurilor de declasificare/trecere într-un alt grad de clasificare, respectiv formularea unei solicitări de către o instanţă judecătorească, care, considerând „esenţiale pentru soluţionarea cauzei" anumite informaţii clasificate, se adresează autorităţii care a clasificat informaţia. Aceasta, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 182/2002, va decide păstrarea caracterului clasificat al respectivelor informaţii sau, dimpotrivă, va declasifica sau va degrada clasificarea informaţiei. Având în vedere că prescripţia normativă criticată nu reglementează cu privire la refuzul autorităţii emitente de a declasifica sau degrada clasificarea unui înscris, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală, sub aspectul criticilor astfel formulate, este neîntemeiată. 58. În ceea ce priveşte a patra ipoteză prevăzută de textul legal, aceasta vizează cererea formulată de judecător prin care solicită autorităţii publice care a dispus clasificarea să permită accesul apărătorului inculpatului la informaţiile clasificate. Critica autorului excepţiei se referă, pe de o parte, la condiţionarea dreptului de acces la probele clasificate de obţinerea, pe cale administrativă, a unei autorizaţii de acces la informaţii clasificate care încalcă dreptul la un proces echitabil din două motive: sub aspectul intruziunii nejustificate în viaţa privată a avocatului/părţii, prin procedura administrativă, şi sub aspectul incertitudinii accesului la o astfel de procedură. Pe de altă parte, autorul susţine că protecţia informaţiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar faţă de dreptul la informare al acuzatului şi, în ceea ce priveşte accesul la mijloacele de probă clasificate, că acesta nu poate fi restricţionat decât dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii: accesul să afecteze grav securitatea naţională şi decizia de refuz a accesului să aparţină judecătorului, iar nu unei autorităţi administrative. 59. Analizând textele de lege criticate, Curtea constată că, în temeiul acestora, ţinând cont de interesul deosebit pentru securitatea naţională al informaţiilor (care, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate justifică păstrarea caracterului clasificat), dar apreciind cu privire la înrâurirea pe care astfel de informaţii o au asupra soluţionării cauzei (ca urmare a constatării caracterului lor esenţial în cadrul probelor administrate), judecătorul, în considerarea garanţiilor pe care le implică dreptul la un proces echitabil, apreciază nu doar oportunitatea, ci şi necesitatea accesului acuzatului la informaţia respectivă. Prin urmare, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, transmiterea informaţiilor clasificate către alţi utilizatori, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege, se va efectua numai dacă aceştia deţin certificate de securitate sau autorizaţii de acces corespunzător nivelului de secretizare, iar accesul la informaţii clasificate este permis, cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte, numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare a informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu (în această situaţie regăsindu-se şi avocatul, deci apărătorul inculpatului). 60. Cu privire la primul aspect criticat, respectiv condiţionarea accesului la informaţiile clasificate de deţinerea certificatului de securitate sau a autorizaţiei de acces corespunzător nivelului de secretizare, Curtea apreciază că rămân pe deplin valabile argumentele reţinute în Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008 şi în Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, precitate. Astfel, „de vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, etape justificate prin importanţa pe care asemenea informaţii o poartă, nu se poate susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi. Pe de altă parte, însăşi Constituţia prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi - inclusiv a garanţiilor aferente unui proces echitabil - pentru raţiuni legate de apărarea securităţii naţionale" (a se vedea paragraful 43 din prezenta decizie). Prin urmare, Curtea reţine ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate care vizează accesul la informaţiile clasificate condiţionat de îndeplinirea cerinţei unei forme de autorizare prealabilă. 61. Cu privire la cel de-al doilea aspect criticat, respectiv faptul că protecţia informaţiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar faţă de dreptul la informare al acuzatului, Curtea, pornind de la constatarea că informaţiile clasificate au valoare probatorie în procesul penal (a se vedea paragrafele 25-32 din prezenta decizie), urmează să analizeze în ce măsură dispoziţiile legale criticate satisfac exigenţele dreptului la un proces echitabil. Astfel, ţinând seama de considerentele reţinute în deciziile menţionate mai sus, potrivit cărora dispoziţiile legale în vigoare la efectuarea controlului (anul 2008) nu au ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la informaţiile clasificate, ci doar îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, respectiv de obţinerea unei autorizaţii scrise, eliberate, potrivit legii, de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, şi fără a se abate de la jurisprudenţa menţionată, Curtea observă că legea procesual penală în vigoare, supusă prezentului control de constituţionalitate, introduce o nouă condiţie în ceea ce priveşte accesul la acest tip de informaţii: obţinerea permisiunii autorităţii emitente. Astfel, Curtea constată că normele criticate plasează inculpatul (prin intermediul avocatului său) într-o poziţie mai dificilă decât cea pe care o reglementa legea anterioară, în sensul că, pe lângă menţinerea cerinţei autorizaţiei de acces în ceea ce îl priveşte (aşa cum s-a menţionat în prealabil, legiuitorul a eliminat această condiţie doar referitor la judecători, procurori şi magistraţi-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu şi cu privire la avocaţi), potrivit noilor norme procedurale, apărătorul inculpatului are nevoie de acordul autorităţii emitente a informaţiilor clasificate privind accesul la aceste informaţii. Cu alte cuvinte, Curtea constată că, ulterior evaluării realizate de judecător cu privire la caracterul „esenţial pentru soluţionarea cauzei" al informaţiilor clasificate şi la necesitatea asigurării accesului la acestea, în virtutea dreptului de informare, corolar al dreptului la un proces echitabil, o autoritate publică administrativă, în temeiul art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală poate refuza accesul apărătorului inculpatului la cele clasificate. Refuzul autorităţii emitente de a permite accesul la documentele/informaţiile clasificate nu este lipsit de efecte juridice. Dimpotrivă, întrucât acestea rămân inaccesibile inculpatului, în mod firesc, ele „nu pot servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei". 62. Or, o atare soluţie legislativă, care condiţionează folosirea informaţiilor clasificate, calificate de judecător ca fiind esenţiale pentru soluţionarea procesului penal şi cu privire la care apreciază incidenţa dreptului de informare a inculpatului, deci pe care judecătorul le califică drept probe în dosarul cauzei, de permisiunea autorităţii publice administrative emitente de a le accesa, este susceptibilă de a împiedica organele judiciare să-şi îndeplinească obligaţia prevăzută de art. 5 alin. (1) din Codul de procedură penală, aceea de „a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului". Mai mult, prevederile art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală lipsesc de efecte juridice şi dispoziţiile art. 1 alin. (2) din cod, potrivit cărora „Normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a atribuţiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părţilor şi ale celorlalţi participanţi în procesul penal astfel încât să fie respectate prevederile Constituţiei, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie procesual penală, precum şi ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte." 63. Soluţia legislativă criticată rupe justul echilibru între interesele generale şi cele particulare, prin aceea că atribuie decizia de refuz al accesării informaţiilor clasificate cu valoare probatorie în procesul penal unei autorităţi administrative, ceea ce echivalează cu un impediment în calea dreptului de informare al inculpatului, cu consecinţe directe asupra dreptului său la un proces echitabil, impediment care nu este supus niciunei forme de control judiciar. Într-o atare ipoteză, accesul la informaţiile clasificate nu este condiţionat doar de parcurgerea unor paşi procedurali în vederea obţinerii unei autorizaţii prevăzute de lege, ci, după parcurgerea procedurii legale şi obţinerea autorizaţiilor necesare, apărătorul inculpatului poate fi pus în situaţia unui refuz al autorităţii emitente, care are ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la informaţiile clasificate. Consecinţele juridice sunt cu atât mai grave cu cât solicitarea de acces la aceste informaţii nu aparţine inculpatului/apărătorului inculpatului, ci chiar judecătorului cauzei, care, în prealabil, a constatat caracterul esenţial pentru soluţionarea procesului penal a acestor informaţii, atribuindu-le valoare probatorie. Or, în măsura în care, în procesul penal, se utilizează probe care nu pot fi cunoscute de inculpat şi avocatul său, chiar dacă, în final, acestea nu pot servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, dar care au fost reţinute în actul de sesizare al instanţei, fundamentând acuzaţia penală, este evident că nu se mai poate discuta despre o egalitate a armelor şi, implicit, despre un proces echitabil. 64. Mai mult, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate sunt de natură a crea discriminări chiar în cadrul categoriei inculpaţilor dintr-o cauză, autoritatea emitentă a actului clasificat având posibilitatea de a permite selectiv accesul apărătorilor acestora la probele clasificate, astfel încât, în funcţie de decizia autorităţii administrative, inculpaţii aflaţi în situaţii identice sau similare, în acelaşi dosar penal, ar putea fi unii condamnaţi, iar alţii achitaţi, pe baza unor criterii care, potrivit legii, nu pot face obiectul unui control judecătoresc. 65. Accesul la anumite informaţii/materiale/documente poate fi refuzat, în cazul în care un astfel de acces ar putea conduce la periclitarea gravă a vieţii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau dacă refuzul este strict necesar pentru apărarea unui interes public important, ca, de exemplu, în cazurile în care accesul poate prejudicia o anchetă în curs sau poate afecta grav securitatea naţională. Pentru această ipoteză, Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale a prevăzut la art. 7 alin. (4), dispoziţie care nu a fost încă transpusă în legislaţia internă, că „Statele membre se asigură că, în conformitate cu dispoziţiile dreptului intern, decizia prin care se refuză accesul la anumite materiale în conformitate cu prezentul alineat este luată de o autoritate judiciară sau poate face, cel puţin, obiectul controlului judiciar". Or, soluţia legislativă criticată prevede contrariul celor statuate în norma de drept european, în sensul că accesul/refuzul accesului la informaţiile esenţiale pentru soluţionarea cauzei penale este dispus de o autoritate administrativă, iar refuzul nu poate face obiectul controlului judiciar. 66. O atare soluţie este contrară şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, aşa cum s-a precizat în prealabil, a statuat că, pentru pregătirea apărării în cadrul unei proceduri penale, inculpatul trebuie să ia cunoştinţă de toate elementele dosarului. Deşi a admis faptul că acest drept nu este absolut, excepţiile trebuie să fie justificate şi trebuie să existe o compensare pentru aceste dificultăţi procedurale create (Hotărârea din 24 iunie 2003, pronunţată în Cauza Dowsett împotriva Regatului Unit, paragrafele 41, 42). Pentru a fi respectate prevederile convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, instanţa europeană a statuat cu privire la necesitatea examinării, sub toate aspectele, de către o instanţă judecătorească, a interesului păstrării confidenţialităţii informaţiilor clasificate, pe de o parte, şi a interesului public de a lua cunoştinţă de acestea, pe de altă parte, şi, în urma examenului efectuat, instanţa să dispună cărui interes acordă prevalenţă. 67. De asemenea, Curtea apreciază relevantă, pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, şi Decizia din 24 octombrie 2013, pronunţată de Curtea Constituţională a Sloveniei în Cauza nr. U-I-134/10, prin care aceasta a constatat neconstituţionalitatea prevederilor legale care nu permiteau instanţelor să decidă dacă o parte poate sau nu poate avea acces la informaţii confidenţiale. Având în vedere faptul că în codul de procedură civilă sloven nu era inclusă nicio dispoziţie specială care să vizeze informaţiile clasificate, Curtea a reţinut că legea aplicabilă şi în procedurile judecătoreşti în curs de desfăşurare, întemeiate pe prevederile codului menţionat, este Legea privind informaţiile clasificate, care însă nu este adaptată naturii acestor proceduri judecătoreşti. Ţinând seama de aplicabilitatea Legii privind informaţiile clasificate şi în procedura civilă, Curtea a reţinut că era posibil să apară o situaţie în care evaluarea, de către o instanţă, a necesităţii şi a modului de administrare a unei probe sau a colaborării unei părţi cu ocazia administrării unei probe să intre în conflict cu evaluarea conducătorului autorităţii care a clasificat informaţia, care putea decide să nu permită părţilor în procedura judecătorească accesul la informaţii clasificate sau să îl permită cu anumite restricţii stabilite de acesta. Lipsa unei reglementări speciale în cadrul normelor privind procedura de judecată, în temeiul căreia, pentru a se ajunge la o decizie corectă şi legală într-un litigiu, să se constate necesitatea, în orice mod, a dezvăluirii, gestionării sau folosirii de informaţii clasificate, face imposibil ca o instanţă independentă şi nepărtinitoare să decidă cu privire la toate chestiunile cauzei, în special cu privire la asigurarea dreptului părţilor de a da declaraţii, drept circumscris în art. 22 din Constituţia Sloveniei, care consacră Protecţia egală a drepturilor. Curtea a reţinut că o astfel de lacună duce la golirea de substanţă a dreptului fundamental la Protecţie judiciară, prevăzut la art. 23 alin. (1) din Constituţia Sloveniei, pe care îl încalcă. Legiuitorul sloven şi-a îndeplinit obligaţia stabilită de Curtea Constituţională în decizia menţionată, conform noilor dispoziţii ale Codului de procedură civilă, astfel că, în prezent, instanţa judecătorească poate solicita declasificarea informaţiilor, conform dispoziţiilor legii slovene privind informaţiile clasificate, sau, după examinarea informaţiilor clasificate în cursul îndeplinirii atribuţiilor sale (judecătorul are acces la astfel de informaţii în baza funcţiei sale, ca parte a puterii judecătoreşti, fără necesitatea vreunei autorizaţii suplimentare, în temeiul art. 3 din Legea privind informaţiile clasificate), poate decide accesul părţilor la aceste informaţii şi, implicit, le poate folosi în soluţionarea cauzei. 68. Argumentele reţinute de instanţa constituţională slovenă în materia procedurii civile sunt cu atât mai pertinente în materia procedurii penale, raţionamentul utilizat fiind aplicabil a fortiori cu privire la necesitatea unui control judecătoresc asupra accesului la informaţiile clasificate care au valoare probatorie în procesul penal. 69. În fine, aşa cum menţionează şi autorul excepţiei de neconstituţionalitate în susţinerea criticilor sale, Curtea nu poate trece cu vederea situaţia în care se află o categorie de funcţionari, care îşi desfăşoară atribuţiile de serviciu aproape exclusiv în legătură cu documente/informaţii clasificate (cum este cazul inculpaţilor din dosarul în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, care sunt angajaţi ai unui serviciu de informaţii). Într-o atare împrejurare, prin excluderea probelor clasificate din voinţa exclusivă a instituţiei angajatoare, nesupuse niciunui control judiciar, se poate ajunge la situaţia unei adevărate „imunităţi" în faţa legii penale pentru această categorie profesională, în ceea ce priveşte infracţiunile comise în legătură cu serviciul, concluzie pe care Curtea o apreciază ca inadmisibilă într-o societate democratică, guvernată de principiile statului de drept. Statutul juridic distinct, privilegiat, sub aspectul răspunderii penale, contravine principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". Mai mult, în măsura în care anumite subiecte de drept sunt excluse, prin efectul unei dispoziţii legale susceptibile de o interpretare arbitrară/părtinitoare în ceea ce le priveşte, incidenţei unei reglementări legale constituind dreptul comun în materie, dispoziţiile legale în cauză nesocotesc principiul constituţional potrivit căruia „nimeni nu este mai presus de lege" (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, pct. 3 din considerente). 70. Având în vedere necesitatea aflării adevărului în procesul penal şi cerinţa explicită a Codului de procedură penală ca o persoană să fie condamnată în baza unui probatoriu care să-i demonstreze vinovăţia dincolo de orice îndoială rezonabilă, Curtea reţine că orice informaţie care poate fi utilă aflării adevărului trebuie să fie folosită în procesul penal. Astfel, în cazul în care informaţiile clasificate sunt indispensabile aflării adevărului, accesul la acestea trebuie să fie dispus de judecătorul cauzei atât acuzării, cât şi apărării, altfel nu se poate discuta despre o egalitate a armelor şi de respectarea dreptului la un proces echitabil. Pe de altă parte, accesul la informaţiile clasificate poate fi şi refuzat de judecător, care, deşi constată rolul esenţial al acestora în soluţionarea cauzei deduse judecăţii, apreciază că accesul poate conduce la periclitarea gravă a vieţii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau că refuzul este strict necesar pentru apărarea unui interes public important sau poate afecta grav securitatea naţională. Prin urmare, numai un judecător poate aprecia cu privire la interesele care intră în conflict - cel public, general, al statului, referitor la protejarea informaţiilor de interes pentru securitatea naţională sau pentru apărarea unui interes public major, respectiv cel individual, al părţilor unei cauze penale concrete, astfel încât, prin soluţia pe care o pronunţă, să asigure un just echilibru între cele două. 71. În concluzie, Curtea apreciază că protecţia informaţiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar faţă de dreptul la informare al acuzatului şi faţă de garanţiile dreptului la un proces echitabil ale tuturor părţilor din procesul penal, decât în condiţii expres şi limitativ prevăzute de lege. Restrângerea dreptului la informaţie poate avea loc doar atunci când are la bază un scop real şi justificat de protecţie a unui interes legitim privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau siguranţa naţională, decizia de refuz a accesului la informaţiile clasificate aparţinând întotdeauna unui judecător. 72. De altfel, aşa cum s-a menţionat în prealabil, însăşi Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale prevede, la art. 7 alin. (4), că „Statele membre se asigură că, în conformitate cu dispoziţiile dreptului intern, decizia prin care se refuză accesul la anumite materiale în conformitate cu prezentul alineat este luată de o autoritate judiciară sau poate face, cel puţin, obiectul controlului judiciar", iar, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, obligaţia de interpretare conformă are un caracter primar şi principal, judecătorul sau autoritatea publică având obligaţia, înainte de oricare alta, de a interpreta conform norma de drept intern cu directiva incidentă. „În această privinţă, trebuie amintit că principiul interpretării conforme impune în plus ca instanţele naţionale să facă tot ce ţine de competenţa lor, luând în considerare ansamblul dreptului intern şi aplicând metodele de interpretare recunoscute de acesta pentru a garanta efectivitatea deplină a directivei în discuţie şi pentru a identifica o soluţie conformă cu finalitatea urmărită de aceasta" (a se vedea Hotărârea Marii Camere din 24 ianuarie 2012, pronunţată în Cauza C-282/10, Maribel Dominguez împotriva Centre informatique du Centre Ouest Atlantique şi Préfet de la Région Centre, paragraful 27). 73. Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că dispoziţiile art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală contravin dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi principiului unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi, prevăzut de art. 16 alin. (1) şi alin. (2) şi de art. 124 alin. (2) din Constituţie. 74. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi constată că sintagma „instanţa solicită" cu raportare la sintagma „permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală este neconstituţională. 2. Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că sintagma „autoritatea emitentă" din cuprinsul dispoziţiilor art. 352 alin. (12) din Codul de procedură penală este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 ianuarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 21/2018

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 21 din 2018
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Hotărârea 5 2019
    It’s a privilege to share this to the world. You deserve all the praise that comes to you. DR Amber has been a blessing to me since our encounter on the internet. He alone knows it all. I love him so much for his kindness, care, honesty and his help in the life of everyone that has come in contact with him. If not for DR Amber how would I have been able to survive this hardship. His spell made me a LOTTO MAX winner of 60 Million Dollars making my whole life beautiful and amazing. The numbers he gave me to play the lottery was a life changing number from grass to grace and I want to say I’m forever grateful to him. Thank you sir for being a blessing to the helpless. Anyone reading this that needs help can communicate with DR Amber online for indeed he has no match. Website: amberlottotemple.com OR Email: amberlottotemple@yahoo.com
ANONIM a comentat Ordin 1471 2020
    Bună, sunteți în căutarea unui împrumut de consolidare a datoriilor, împrumuturi negarantate, împrumuturi pentru afaceri, împrumuturi ipotecare, împrumuturi auto, împrumuturi pentru studenți, împrumuturi personale, capital de risc etc! Sunt creditor privat, acord împrumuturi companiilor și persoanelor fizice cu dobânzi mici și rezonabile de 2%. E-mail la: christywalton355@gmail.com
ANONIM a comentat Legea 243 2021
    Hello everyone, I want to use this medium to thank a great spell caster called Dr Grceondu for transforming my life financially, i have been playing lottery game for long but have never won any reasonable amount, I contacted Dr Graceondu after i red about him on the internet on how he help a lady with a lottery winning numbers and the lady won a very big amount of money, so i contacted him and He instructed me on what to do which i did and he told me to give him some time to prayers, on the second day he sent me some numbers and he said i should go and play them, so i went to play the numbers he gave me, after two day the result came out, and i went to check and to my greatest surprise my name came out as one of the winners i won $45 million, i still cant believe what happened to me that i am now a millionaire over night, i just want to say a very big thank you to Dr Graceondu i have never seen a powerful man like him, I will advice everyone out there to contact Dr Graceondu if you want to win big in your lottery game. You can reach him via his email, drgraceondu12@gmail.com or WhatsApp him +15204677763, you can also visit his Website. https://drgraceonduadodo.com
ANONIM a comentat Decretul 1231 2021
    i will never stop until the whole World knows about the MOST powerful priest maurice whose contact details I saw in a comment section here few weeks ago, so and i decided to contact him because i was badly in need of help TO SAVE MY MARRIAGE, I explained my situation to PRIEST MURICE. that Everything was going down the drain as my husband WAS constantly cheating on me with other women and he physically abuse me. priest maurice promised to help that my husband will change and will love me unconditionally in less than a week as far that my heart still beats for him. I FOLLOWED HIS INSTRUTION and he prepared a spell for me and my husband called me exactly when priest maurice said. He pleaded and said he needs me back since then he have been the sweetest man on earth. anyone out there reading this comment that need a effect spell caster Can reach him on email:psychicspellsolution@gmail.coM whatsapp:+1(571)3573337
ANONIM a comentat Ordin 12 2006
    Mai este in vigoare acest ordin, din moment ce aven Regulamentul (CE) 396:2005, revizuit 2019, referitor la rezidurile de pesticide din alimente, inclusiv din fructe si legume?
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    HOW TO GET YOUR EX LOVER BACK & HOW I GOT MY EX LOVER. BACK I want to thank Dr Omokpo for saving my marriage. My husband treated me badly and left home for almost 3 month this got me sick and confused. Then I told my friend about how my husband has changed towards me. Then he told me to contact: {dromokpo@gmail.com}that he will help me bring my husband back to being a good man. That this great man helped her too. Then I gave him a try. after 3 days of casting the spell my husband came back home and I forgive him and today we are living in joy and happiness If you are going through any relationship stress or broken marriage situation and you want your Ex lover, Ex boyfriend, Ex girlfriend or Divorced husband or wife back you reach him via: dromokpo@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 390 2018
    HOW TO GET YOUR EX LOVER BACK & HOW I GOT MY EX LOVER. BACK I want to thank Dr Omokpo for saving my marriage. My husband treated me badly and left home for almost 3 month this got me sick and confused. Then I told my friend about how my husband has changed towards me. Then he told me to contact: {dromokpo@gmail.com}that he will help me bring my husband back to being a good man. That this great man helped her too. Then I gave him a try. after 3 days of casting the spell my husband came back home and I forgive him and today we are living in joy and happiness If you are going through any relationship stress or broken marriage situation and you want your Ex lover, Ex boyfriend, Ex girlfriend or Divorced husband or wife back you reach him via: dromokpo@gmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 353 2008
    HOW TO GET YOUR EX LOVER BACK & HOW I GOT MY EX LOVER. BACK I want to thank Dr Omokpo for saving my marriage. My husband treated me badly and left home for almost 3 month this got me sick and confused. Then I told my friend about how my husband has changed towards me. Then he told me to contact: {dromokpo@gmail.com}that he will help me bring my husband back to being a good man. That this great man helped her too. Then I gave him a try. after 3 days of casting the spell my husband came back home and I forgive him and today we are living in joy and happiness If you are going through any relationship stress or broken marriage situation and you want your Ex lover, Ex boyfriend, Ex girlfriend or Divorced husband or wife back you reach him via: dromokpo@gmail.com
ANONIM a comentat OUG 114 2021
    Într-un cuvânt, wow!! Nu pot să cred că banii sunt deja în contul meu. Multumesc, multumesc, multumesc! De obicei, ați transformat o sarcină lungă, consumatoare de timp și intimidantă într-o experiență foarte plăcută și simplificată. Nu pot să vă mulțumesc vouă și doamnei Della Taylor pentru suficientă asistentă. Dna Della Taylor Împrumuturi pentru un sistem excelent și pentru un serviciu excelent. Ambele sunt grozave! dacă aveți nevoie de un împrumut de urgență, îi puteți e-mail la Dellastaylors@yahoo.com WhatsApp pe +1 (209) 251-1529
ANONIM a comentat Decizia 2 2007
    I never use to believe in spell casting until i met Lord Zuma a powerful spell caster who helped me to be a happy person again. i reside in USA. After 4 years of Broken marriage, my husband left me with two kids. I felt like my life was about to end and i almost committed suicide, i was emotionally down for a very long time. Thanks to a Great spell caster called Lord Zuma which i met online on one faithful day when I was browsing through the internet, i came across a lot of testimonies about this particular Great spell caster how he has helped so many people. he has helped people to bring back their Ex lover, some testified that he restores womb, cure cancer and other sickness, and so on. I also came across a testimony, it was about a woman called Sandra, she testified about how his spell made her to be pregnant after so many years of bareness and at the end of her testimony she dropped Lord Zuma's email address. After reading all these, i decided to give it a try and i contacted him and explained my problem to him and he assured me that in less than 48 hours, my husband will call me and beg for forgiveness but i thought it will not work. When he had finished casting the spell, the next day my husband called me and he was begging for forgiveness just as Lord Zuma said. This is not brain washing and after the spell has been cast, i realized that my husband love me like never before and the spell caster opened him up to know how much i love him and how much love we need to share. We are even happier now than before. Lord Zuma is really a gifted man and i will not stop publishing him because he is a wonderful man. If you have a problem and you are looking for a real and a genuine spell caster to solve all your problems contact Lord Zuma now on spiritualherbalisthealing@gmail.com or just visit https://spiritualherbal.blogspot.com and see so many he has helped that are testifying about his good work. He will help you solve all your problems. Once again thank you Lord Zuma for your good deeds. His whatsapp number +1 506 800 1647
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 21/2018
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu