Decizia Nr.203 din 10.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 969, art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, precum şi a celor ale art. 24 şi art. 25 din Legea locuinţei nr. 114/1996, excepţie ridicată de Cornelia Lupu în Dosarul nr. 418/257/2010 al Judecătoriei Mediaş.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 24/2009 şi nr. 311/2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 14 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 418/257/2010, Judecătoria Mediaş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 969, art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, precum şi a celor ale art. 24 şi art. 25 din Legea locuinţei nr. 114/1996, excepţie ridicată de Cornelia Lupu într-o cauză civilă având ca obiect reziliere contract, evacuare şi pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 969 din Codul civil permit ca persoane private să stabilească convenţii care să aibă putere de lege, fiind înfrântă astfel voinţa legiuitorului şi aducându-se atingere dreptului de legiferare al Parlamentului. De asemenea, consideră că prevederile art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil sunt neconstituţionale, deoarece orice transfer de proprietate determinat de o altă cauză decât voinţa părţilor sau executarea silită reprezintă o încălcare a principiului garantării dreptului de proprietate. În ceea ce priveşte prevederile art. 24 şi art. 25 din Legea locuinţei nr. 114/1996, acestea sunt considerate a fi neconstituţionale, prin excluderea garanţiei păstrării calităţii de chiriaş şi pentru viitor, în aceeaşi locuinţă şi în lipsa garantării de către stat a asigurării unei alte locuinţe corespunzătoare. Prin aceasta se creează un tratament discriminator în raport cu alţi chiriaşi, protejaţi de acte normative anterioare, precum Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat sau Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, prin care aceştia au achiziţionat locuinţele la preţuri rezonabile. De asemenea, susţine că prin condiţionarea, de către lege, a păstrării dreptului locativ de îndeplinirea anumitor condiţii, cum sunt cele instituite prin Legea nr. 114/1996, se încalcă libertatea contractuală şi principiul consensualismului.Judecătoria Mediaş consideră excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din Codul civil, ca fiind inadmisibilă, iar în ceea ce priveşte textele din Legea nr. 114/1996, ca neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 969, art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, precum şi cele ale art. 24 şi art. 25 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997.Textele de lege criticate au următorul conţinut:– Art. 969 din Codul civil: „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.“; – Art. 1020 din Codul civil: „Condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său.“;– Art. 1021 din Codul civil: „Într-acest caz, contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu sa executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune de interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate.“;– Art. 24 din Legea locuinţei nr. 114/1996:Rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face în următoarele condiţii: a)la cererea chiriaşului, cu condiţia notificării prealabile întrun termen de minimum 60 de zile; b)la cererea proprietarului, atunci când:– chiriaşul nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutiv; – chiriaşul a pricinuit însemnate stricăciuni locuinţei, clădirii în care este situată aceasta, instalaţiilor, precum şi oricăror alte bunuri aferente lor, sau dacă înstrăinează fără drept părţi ale acestora; – chiriaşul are un comportament care face imposibilă convieţuirea sau împiedică folosirea normală a locuinţei; – chiriaşul nu a respectat clauzele contractuale; c)la cererea asociaţiei de proprietari, atunci când chiriaşul nu şi-a achitat obligaţiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioadă de 3 luni, dacă au fost stabilite, prin contractul de închiriere, în sarcina chiriaşului.“; – Art. 25 din Legea locuinţei nr. 114/1996:Evacuarea chiriaşului se face numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. Chiriaşul este obligat la plata chiriei prevăzute în contractul de închiriere, până la data executării efective a hotărârii de evacuare. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 care consacră accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate, art. 51 alin. (4) referitoare la dreptul de petiţionare, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 alin. (1) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 61 alin. (1) potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“, art. 120 alin. (1) referitoare la principii de bază (Administraţia publică locală), art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) privind economia. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi având motivări similare. Astfel, în ceea ce priveşte prevederile art. 969 din Codul civil, prin Decizia nr. 1.347/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 29 decembrie 2008, şi Decizia nr. 1.111/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 30 noiembrie 2010, Curtea a statuat că acest text de lege „consacră principii importante ale dreptului civil român - principiul forţei obligatorii a convenţiilor civile «pacta sunt servanda», principiul libertăţii contractuale, principiul relativităţii efectelor convenţiilor şi principiul irevocabilităţii actului juridic civil“. Analizând motivele de neconstituţionalitate invocate de autor, Curtea a constatat că încheierea unei convenţii, fiind guvernată de principiul libertăţii contractuale, părţile pot să determine, prin voinţa lor, clauzele contractuale şi efectele pe care acestea urmează să le producă, conform unei cauze morale şi licite. Convenţia astfel încheiată se impune părţilor întocmai ca legea, având caracter obligatoriu, iar nu facultativ. Cu privire la prevederile art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, Curtea a constatat că textele de lege criticate reglementează două forme de sancţionare a neexecutării obligaţiei de către o parte contractuală, şi anume rezoluţiunea sau rezilierea contractului, după cum contractul este cu executare uno ictu sau contract cu executare succesivă. În acest context, Curtea constată că nu pot fi primite criticile autorului excepţiei privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, deoarece, aşa cum Curtea a statuat prin Decizia nr. 24 din 8 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 27 ianuarie 2009, „pentru neexecutarea culpabilă a unor obligaţii contractuale, se recunoaşte părţii care şi-a executat sau este gata să-şi execute obligaţiile posibilitatea de a alege între executarea silită şi încetarea contractului prin rezoluţiune, respectiv reziliere, în cazul când cealaltă parte nu-şi execută obligaţiile sale contractuale, legiuitorul realizând astfel un echilibru între principiul forţei obligatorii a contractului şi principiul executării în natură şi cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate. Garanţia acestui echilibru este dată tocmai de competenţa instanţei judecătoreşti, reglementată prin teza ultimă a art. 1021 din Codul civil, de a aprecia asupra posibilităţii părţii creditoare de a cere rezoluţiunea sau rezilierea, acordând un termen de graţie, în situaţiile în care apreciază că este posibilă executarea în natură a obligaţiilor debitorului sau de a respinge acţiunea când debitorul şi-a executat obligaţiile în cursul procesului“. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a textelor de lege din Legea locuinţei nr. 114/1996, Curtea constată că susţinerile autorului sunt neîntemeiate, invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată neavând relevanţă în prezenta cauză. Astfel, în jurisprudenţa sa, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Fernandez-Molina Gonzales ş.a. contra Spaniei din 18 octombrie 2002), Curtea a statuat că dispoziţiile privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii se aplică numai titularilor dreptului de proprietate; or, în prezenta cauză, autorul excepţiei nu are calitate de proprietar, ci de chiriaş. În ceea ce priveşte susţinerea că „prin excluderea garanţiei păstrării calităţii de chiriaş şi pentru viitor, în aceeaşi locuinţă“ şi „în lipsa garantării de către stat a asigurării unei alte locuinţe corespunzătoare“ se creează un tratament discriminator în raport cu alţi chiriaşi, protejaţi de acte normative anterioare, prin care aceştia au achiziţionat locuinţele la preţuri rezonabile, prin Decizia nr. 1.059/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 4 august 2009, Curtea a reţinut că, potrivit art. 23 din Legea nr. 114/1996, în cazul în care părţile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriaşul este obligat să părăsească locuinţa la expirarea termenului contractual. Astfel, dacă pentru contractele în cauză nu a operat prorogarea legală (astfel cum s-a întâmplat în cazul contractelor de închiriere prelungite de drept conform Legii nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafeţe locative), la expirarea termenului prevăzut în contract încetează dreptul de folosinţă al chiriaşului, instanţa urmând să dispună evacuarea lui. Curtea a constatat că acest aspect nu este de natură să genereze obligaţia statului de a asigura o locuinţă chiriaşului evacuat la expirarea termenului contractual, cu atât mai mult cu cât statul este terţ faţă de raportul contractual intervenit între chiriaş şi locator. Potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În speţă, nu se poate susţine o egalitate de situaţii în care se află chiriaşii unor locuinţe construite din fondurile statului sau ale unităţilor economice ori bugetare de stat, asupra cărora acesta din urmă poate dispune prelungirea contractelor de închiriere sau vânzarea locuinţelor către locatari, pe de o parte, şi chiriaşii altor categorii de locuinţe, cărora le este opozabil regimul juridic reglementat de Legea locuinţei nr. 114/1996. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 969, art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, precum şi a celor ale art. 24 şi art. 25 din Legea locuinţei nr. 114/1996, excepţie ridicată de Cornelia Lupu în Dosarul nr. 418/257/2010 al Judecătoriei Mediaş. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora