DECIZIE   Nr. 2 din 16 ianuarie 2006

in vederea examinarii recursului in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la incadrarea juridica a faptei de insusire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente si instalatii de telecomunicatii, radiocomunicatii, precum si componente de comunicatii

ACT EMIS DE: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 291 din 31 martie 2006

Dosar nr. 30/2005

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la încadrarea juridică a faptei de însuşire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea cerinţelor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 85 de judecători din totalul de 108 în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că fapta de sustragere de cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal, chiar dacă, în momentul sustragerii, nu erau efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii.

SECŢIILE    UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

In practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit diversitate de opinii cu privire la încadrarea juridica ce trebuie dată faptei de însuşire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi de componente de comunicaţii, în cazul în care acestea nu sunt efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii.

Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că o atare faptă constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal chiar şi în cazul în care cablurile, liniile, echipamentele şi instalaţiile de telecomunicaţii sau de radiocomunicaţii şi componentele acestora nu sunt efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii.

S-a motivat că, în raport cu structura de redactare a art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal, se impune să se considere că legiuitorul a urmărit să încadreze în infracţiunea de furt calificat prevăzută de acest text de lege însuşirea pe nedrept a oricăruia dintre elementele ce intră în compunerea unei reţele sau a unui sistem de telecomunicaţii ori radiocomunicatii, independent dacă ele sunt sau nu integrate într-o astfei de reţea sau în sistem.

Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că fapta de însuşire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicatii, precum şi componente de comunicaţii constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal numai dacă, în momentul sustragerii, acestea erau efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii aflat sau nu în funcţiune.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.

Intr-adevăr, în art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal este inclusă, în sfera infracţiunii de furt calificat, sustragerea de „cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicatii, precum şi componente de comunicaţii".

Din această prevedere explicită a legii rezultă că oricare dintre aceste componente de comunicaţii poate face obiectul infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1   raportat la art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal.

Dar pentru ca fapta de însuşire pe nedrept a unuia sau mai multor elemente componente dintr-o reţea sau dintr-un sistem de comunicaţii să fie susceptibilă de a fi încadrată în agravanta prevăzută de acest text de lege, este necesar ca respectivele componente să fi fost integrate efectiv într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii aflat sau nu în funcţiune. Altfel, dispoziţia de agravare nu ar fi aplicabilă, deoarece din însăşi reglementarea ce i s-a dat rezultă voinţa legiuitorului ca protecţia penală mai eficientă să asigure ocrotirea nu numai a sistemelor de comunicaţii aflate sau nu în funcţiune, ci şi a elementelor din compunerea lor, însă numai în măsura în care sunt integrate efectiv în aceste sisteme.

Raţiunea unei asemenea cerinţe este firească dacă se are în vedere că numai integrarea efectivă a componentelor de comunicaţii într-o reţea sau într-un sistem le conferă valoarea deosebită impusă de posibilitatea de a fi folosite numai asamblate potrivit destinaţiei lor specifice.

De aceea, ori de câte ori sustragerile privesc doar cabluri, echipamente sau alte elemente disparate, neintegrate efectiv în reţea sau sistem de comunicaţii, atari fapte nu pot fi considerate că întrunesc trăsăturile specifice ale agravantei menţionate, rămânând astfel susceptibile de a fi încadrate, după caz, într-o altă agravantă sau doar ca simplu act de sustragere vizat de dispoziţiile art. 208 alin. 1 din Codul penal.

In această privinţă este de observat că şi forma agravată a infracţiunii de distrugere prevăzută în art. 217 alin. 3 din Codul penal, precum şi infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 276 alin 1 din Codul penal vizează instalaţii sau sisteme în întregul lor, iar nu doar componente neintegrate în acestea.

Aşa fiind, se impune să se considere că dispoziţiile art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal se referă la cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicatii, precum şi componente de comunicaţii efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii, aflat sau nu în funcţiune, iar nu doar la elemente componente, separate, ale acestora.

In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale ari. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că fapta de însuşire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal numai dacă, în momentul sustragerii, acestea erau efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii aflat sau nu în funcţiune.

PENTRU    ACESTE    MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

In aplicarea dispoziţiilor art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal, stabilesc:

Fapta de însuşire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de textul de lege menţionat numai dacă, în momentul sustragerii, acestea erau efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii aflat sau nu în funcţiune.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţa publică din 16 ianuarie 2006.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent-şef,

Victoria Maftei