Decizia Nr.199 din 06.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Florin Cristea în Dosarul nr. 3.291/107/2011 al Tribunalului Alba - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului nr. 632D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 965D/2011 şi nr. 1.021D/2011, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică, excepţie ridicată de Sindicatul Judeţean Sanitas din Vaslui şi Ana Maria Serea în dosarele nr. 1.057/89/2011 şi nr. 4.785/121/2011 ale Tribunalului Vaslui - Secţia civilă şi, respectiv, Tribunalului Galaţi - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 965D/2011 şi nr. 1.021D/2011 la Dosarul nr. 632D/2011.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 965D/2011 şi nr. 1.021D/2011 la Dosarul nr. 632D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.655 din 28 decembrie 2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 12 aprilie 2011 şi 10 august 2011 şi Sentinţa civilă din 30 iunie 2011, pronunţate în dosarele nr. 3.291/107/2011, nr. 1.057/89/2011 şi nr. 4.785/121/2011, Tribunalul Alba - Secţia comercială şi de contencios administrativ, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă şi Tribunalul Galaţi - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Florin Cristea, Sindicatul Judeţean Sanitas din Vaslui şi Ana Maria Serea şi alţii în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor introduse împotriva deciziilor de reîncadrare şi de stabilire a drepturilor salariale aferente potrivit dispoziţiilor Legii nr. 285/2010.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât măsura menţinerii diminuării drepturilor salariale este abuzivă. Se apreciază că menţinerea acestei diminuări a salariului constituie o restrângere atât a dreptului la muncă, cât şi a corolarului său, dreptul la salariu. Mai mult, salariul fiind un bun, se încalcă şi dreptul de proprietate al persoanei, ceea ce echivalează cu o veritabilă expropriere, fără însă a se obţine despăgubiri corespunzătoare pentru privarea de proprietate realizată.Dispoziţiile criticate nu au readus drepturile salariale la nivelul celor existente înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, astfel încât s-a ajuns la situaţia ca pentru munca prestată să nu se plătească un salariu corespunzător. Or, în aceste condiţii, a fost încălcat dreptul constituţional la muncă.Totodată, este invocată Cauza C-310/10, soluţionată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, arătându-se că, prin hotărârea pronunţată, această instanţă ar fi decis că dreptul primar al Uniunii Europene „se opune unei decizii a Curţii Constituţionale prin care li se interzice instanţelor naţionale să înlăture aplicarea unor dispoziţii interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii“ şi că judecătorul naţional este obligat să înlăture, „dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispoziţiilor legislative naţionale sau a deciziilor Curţii Constituţionale care sunt contrare dreptului Uniunii“.Tribunalul Alba - Secţia comercială şi de contencios administrativ, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Tribunalul Vaslui - Secţia civilă şi Tribunalul Galaţi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată. În acest sens sunt invocate considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 1.655 din 28 decembrie 2010.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, care au următorul cuprins: „(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.(5) În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.“Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 125 privind statutul judecătorilor şi art. 148 alin. (2) privind aplicarea cu prioritate a reglementărilor Uniunii Europene cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. De asemenea, sunt invocate în susţinerea excepţiei şi prevederile art. 17 privind dreptul la proprietate, art. 23 pct. 3 privind dreptul la o retribuire egală şi satisfăcătoare din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale Cartei sociale europene şi ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, art. 17 privind interzicerea abuzului de drept şi art. 18 privind limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: I. Prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, Curtea a arătat că, începând cu 1 ianuarie 2011, urmau să intre în vigoare dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009 în privinţa modalităţii de calcul al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute. Intrarea în vigoare a acestor prevederi ar fi produs consecinţe negative în ceea ce priveşte salarizarea muncii în domeniul public, şi anume: 1. imposibilitatea aplicării practice a Legii-cadru nr. 330/2009 în cursul anului 2011, punându-se atât problema modalităţii de calcul al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute, cât şi cea a acordării acestora. O atare situaţie s-ar fi datorat lipsei prevederii unei valori a coeficienţilor de ierarhizare pentru anul 2011, aspect ce nu poate fi suplinit de existenţa unei prevederi legale care impune ca până în 2015 valoarea acestui coeficient să fie de 1.100 lei; 2. în cazul stabilirii unei valori a coeficientului de ierarhizare pentru anul 2011, aceasta ar fi fost mult sub nivelul de 1.100 lei ce trebuia atins de abia în 2015, nivel care nu ar fi asigurat un cuantum al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute comparativ cu cel existent la 31 decembrie 2009. O astfel de reglementare ar fi atras un cuantum în plată al salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor brute mult mai scăzut decât cel din anul 2010, indiferent dacă este vorba despre perioada 1 ianuarie-2 iulie 2010 sau de perioada 3 iulie-31 decembrie 2010. Pentru a evita apariţia unor astfel de situaţii perturbatoare, legiuitorul a ales să permită ultraactivarea prevederilor legale anterioare adoptării Legii-cadru nr. 330/2009 în privinţa modului concret de calcul al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute lunare (a se vedea în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.073 din 16 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 11 octombrie 2010, şi Decizia nr. 1.114 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 26 octombrie 2010), însă cu un corectiv, respectiv prin creşterea cu 15% a bazei de calcul diminuate cu 25%. O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, respectiv că „începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Astfel, în urma aplicării măsurilor criticate se va menţine în plată acelaşi cuantum al salariilor/indemnizaţiilor şi al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticată. Este o obligaţie de rezultat pe care şi-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exerciţiului drepturilor“. Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la „cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare“. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010. Desigur, atât timp cât drepturile salariale stabilite sunt inferioare celor existente în momentul iunie 2010, înseamnă că, în continuare, există o restrângere a exerciţiului unui drept fundamental, respectiv al dreptului la salariu, ca şi corolar al dreptului la muncă. Prin urmare, invocarea situaţiei economico-financiare a ţării de către legiuitor pentru a restrânge exerciţiul unui drept fundamental nu este suficientă, ci trebuie ca restrângerea operată să îndeplinească toate exigenţele prevăzute de art. 53 din Constituţie. În acest sens, Curtea a reţinut că: 1. Restrângerea dreptului la salariu este prevăzută printr-o lege, şi anume Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, adoptată ca urmare a angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului. 2. Restrângerea dreptului la salariu se impune în măsura în care este necesară reducerea cheltuielilor bugetare. Însă legiuitorul poate apela la o atare restrângere numai în ultimă instanţă, respectiv numai dacă anterior a mai luat şi alte măsuri de natură a revigora situaţia economico-financiară a statului. Or, au mai fost adoptate şi alte acte normative având ca scop reducerea cheltuielilor bugetare, creşterea veniturilor la bugetul de stat şi redresarea situaţiei economico-financiare a ţării. 3. Soluţia legislativă criticată a fost determinată de apărarea securităţii naţionale, concept care nu implică numai securitatea militară, ci are şi o componentă socială şi economică. Astfel, nu numai existenţa unei situaţii manu militari atrage aplicabilitatea noţiunii de securitate naţională din textul art. 53, ci şi alte aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională. Curtea a constatat că se menţine în continuare pe parcursul anului 2011 existenţa unei ameninţări la adresa stabilităţii economice a ţării, deci, implicit, la adresa securităţii naţionale, în acest sens având în vedere expunerea de motive la legea criticată, care prevede, în esenţă, următoarele: A - „În anul 2010, în pofida unor uşoare îmbunătăţiri ale stării economice, condiţiile financiare s-au dovedit a fi mai dificile decât s-a anticipat iniţial, activitatea economică din România înregistrată în ultimele luni fiind în continuare marcată de recesiune, atât din cauza cererii interne reduse, cât şi a unei reveniri lente a partenerilor comerciali ai României. Conform Strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2011-2013, la finalul anului 2010 rata inflaţiei se apreciază că va ajunge faţă de sfârşitul anului 2009 la 8,1%, nivel superior cu 3,36 puncte procentuale faţă de anul anterior, în timp ce deficitul contului curent al balanţei de plăţi externe se aşteaptă să se menţină în limite sustenabile, reprezentând 5,7% din PIB.“. B - „În acest context de criză economică efectele măsurilor stabilite prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar nu au fost absorbite la nivelul preconizat, necesitând pentru anul 2011 aplicarea în continuare a unor măsuri de corecţie.“ 4. Măsura este necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situaţii de criză economică şi socială majoră a societăţii, care poate fi evitată doar prin adoptarea unor măsuri conjugate şi în alte domenii, astfel cum s-a arătat mai sus. Numai când celelalte măsuri luate nu au avut efectul scontat, măsura restrângerii unui drept fundamental devine necesară pentru protejarea, în final, a fiinţei statului, aşa cum rezultă din datele furnizate în expunerea de motive a legii. 5. Există un raport just de proporţionalitate între măsura criticată şi situaţia care a determinat-o, respectiv criza economică accentuată, păstrându-se un echilibru just între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului. 6. Măsura prevăzută de art. 1 din legea criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, respectiv întregului personal plătit din fonduri publice. 7. Legea criticată nu aduce atingere substanţei dreptului, din moment ce condiţiile prevăzute la art. 53 din Constituţie, analizate anterior, sunt respectate. De asemenea, măsura criticată are un caracter temporar, aplicându-se pe parcursul anului 2011, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exerciţiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menţine ameninţarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată. Nu în ultimul rând, Curtea a observat că, prin Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneţia, dată la cererea preşedintelui Curţii Constituţionale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la a cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia din 17-18 decembrie 2010, s-a arătat că o situaţie de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice, statul având o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulenţe economice grave care afectează întregul său sistem economic şi financiar. II. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, a stabilit că drepturile salariale constituie un bun care intră în sfera de protecţie a dreptului de proprietate. Desigur, acest lucru nu vizează drepturile salariale viitoare, ci numai cuantumul sumelor aferente salariilor care sunt certe, lichide şi exigibile (a se vedea în acelaşi sens, mutatis mutandis, consideraţiile Curţii Constituţionale referitoare la pensii, Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011). De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia de admisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 16, a stabilit că salariile viitoare cu greu pot fi considerate ca fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Prin aceeaşi decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în privinţa reducerilor salariale operate prin Legea nr. 118/2010, că şi dacă salariile viitoare ar fi considerate bunuri, ingerinţa (reducerea) este prevăzută de lege, aceasta urmăreşte o cauză de utilitate publică (salvarea echilibrului bugetar al statului) şi respectă un just echilibru între interesele generale ale colectivităţii şi interesele individuale ale cetăţeanului (paragrafele 17-20). Totodată, Curtea a atras atenţia că autorităţile naţionale se află într-o poziţie mai favorabilă decât judecătorul internaţional de a aprecia „utilitatea publică“ (paragraful 19). Rezultă că în cauză autorii excepţiei nu pot invoca protecţia dreptului de proprietate din moment ce salariile viitoare nu pot fi considerate bunuri şi, prin urmare, textele constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată şi protecţia proprietăţii nu au incidenţă în cauză. III. Prevederile criticate respectă cerinţele art. 16 din Constituţie, aplicându-se tuturor persoanelor plătite din fonduri publice, persoane care se află într-o situaţie juridică diferită faţă de cele care lucrează în mediul privat (a se vedea Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011). În privinţa art. 47 referitor la nivelul de trai, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.594 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 decembrie 2011, a statuat că nivelul de trai decent este un concept relativ, ceea ce înseamnă că, în stabilirea sau definirea acestuia, legiuitorul are un rol preponderent în funcţie de capacitatea economică şi financiară a ţării; or, salariile plătite din fonduri publice respectă un atare nivel, ele neputând coborî sub salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 670 lei pentru anul 2011 (a se vedea în acest sens Hotărârea Guvernului nr. 1.193/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010), fiind deci, de principiu, superioare din punctul de vedere al cuantumului acestui nivel apreciat ca minim al decenţei. Curtea mai reţine că dispoziţiile art. 124 şi 125 din Constituţie invocate în susţinerea excepţiei nu au incidenţă în cauză, autorii excepţiei neavând calitatea de judecător. IV. Referitor la invocarea Cauzei C-310/10, soluţionată prin Hotărârea din 7 iulie 2011, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea observă că autorii excepţiei, în mod eronat, trag anumite concluzii care nu rezultă din considerentele acestei hotărâri. Paragrafele 46 şi 47 ale hotărârii abordează chestiuni care ţin de repartizarea unor competenţe între Uniune şi statul membru, fără a aduce în discuţie efectele unei decizii ale instanţei constituţionale române. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că, „deşi necesitatea de a asigura interpretarea uniformă a normelor dreptului Uniunii poate, astfel cum s-a amintit anterior, să justifice extinderea competenţei Curţii în materie de interpretare la conţinutul unor astfel de norme, inclusiv în ipoteza în care acestea sunt aplicabile numai indirect unei situaţii date, în considerarea faptului că o normă de drept naţional face trimitere la acestea, nu este în schimb posibil ca, pe baza aceleiaşi consideraţii şi fără a fi încălcată repartizarea competenţelor între Uniune şi statele sale membre, să se confere supremaţie normei respective a dreptului Uniunii în raport cu normele interne de rang superior, care ar impune, într-o astfel de situaţie, înlăturarea aplicării respectivei norme de drept naţional sau a interpretării date acesteia“. Rezultă aşadar că domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice ţine de competenţa statului membru, şi nu a Uniunii, ceea ce înseamnă că acesta nu intră sub incidenţa reglementărilor Uniunii Europene. Astfel, Curtea reţine că susţinerile autorilor excepţiei referitoare la încălcarea generică a reglementărilor Uniunii Europene în cauza de faţă sunt mai degrabă nişte afirmaţii subiective, fără a ridica probleme de constituţionalitate, iar salarizarea personalului din fonduri publice este şi va rămâne o competenţă exclusivă a statelor membre. V. În fine, Curtea constată că celelalte prevederi invocate din actele internaţionale nu au incidenţă în cauză; de altfel, autorii excepţiei nici nu motivează în vreun fel încălcarea acestora, ci fac o trimitere generală la textele acestor tratate internaţionale. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Florin Cristea în Dosarul nr. 3.291/107/2011 al Tribunalului Alba - Secţia comercială şi de contencios administrativ, de Sindicatul Judeţean Sanitas din Vaslui în Dosarul nr. 1.057/89/2011 al Tribunalului Vaslui - Secţia civilă şi de Ana Maria Serea în Dosarul nr. 4.785/121/2011 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Benke Károly