I. 1. Cu Adresa nr. 51/1896 din 21 martie 2013, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 51 de deputaţi aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal, referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 14 [referitoare la introducerea art. 191 alin. (1)] şi ale art. IV din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.2. La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile autorilor acesteia: Roberta Alma Anastase, Gabriel Andronache, Ardeleanu Sanda-Maria, Ioan Bălan, Lucian Nicolae Bode, Camelia-Margareta Bogdănici, Claudia Boghicevici, Costică Canacheu, Dănuţ Culeţu, Ion Cupă, Constantin Dascălu, Florian Daniel Geantă, Florin Gheorghe, Tinel Gheorghe, Vasile Gudu, Dragoş-Ionel Gunia, Adrian Gurzău, Gheorghe Ialomiţianu, Vasile Iliuţă, George Ionescu, Liviu Laza-Matiuţă, Mircea Lubanovici, Mircea Man, Lucian Militaru, Petru Movilă, Mircia Muntean, Alexandru Nazare, Clement Negruţ, Ioan Oltean, Theodor Paleologu, Andreea-Maria Paul, Eusebiu-Manea Pistru-Popa, Dan-Cristian Popescu, Florin Aurelian Popescu, Florin Alin Augustin Popoviciu, Cezar Florin Preda, Romeo Rădulescu, Cristian-Constantin Roman, Cornel-Mircea Sămărtinean, Valeria-Diana Schelean, Florin Mihail Secară, Mihaela Stoica, Ştefan-Bucur Stoica, Cătălin-Florin Teodorescu, Mircea-Nicu Toader, Eugen Tomac, Elena Gabriela Udrea, Gheorghe Udrişte, Ionaş-Florin Urcan, Iulian Vladu şi Valerian Vreme.3. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.079 din 21 martie 2013 şi formează obiectul Dosarului nr. 184 A/2013.II. 1. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 2 alin. (1) referitoare la suveranitate, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, ale art. 69 alin. (1) privind mandatul reprezentativ, ale art. 70 privind mandatul deputaţilor şi al senatorilor şi ale art. 147 alin. (2) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale.2. Criticile art. I pct. 14 [referitoare la introducerea art. 191 alin. (1) ] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilorAutorii sesizării susţin că soluţia legislativă consacrată de acest text nu a fost pusă în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 81 din 27 februarie 2013 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în ansamblul său, precum şi, în mod special, a dispoziţiilor art. I pct. 3 (referitoare la modificarea art. 7) şi ale art. I pct. 14 (referitoare la introducerea art. 191) din lege.Astfel, Parlamentul a menţinut soluţia stabilită de reglementarea neconstituţională, reducând numai durata sancţiunii disciplinare la o lună. Or, reducerea perioadei de sancţionare la o lună nu face ca textul astfel adoptat să fie constituţional, „pentru că împiedicarea neconstituţională a exercitării mandatului există indiferent dacă această perioadă este de 6 luni sau o lună, întrucât nu asigură condiţiile de exercitare efectivă a mandatului“. Se apreciază că, pe cale de consecinţă, considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 81/2013, referitoare la neconstituţionalitatea împiedicării parlamentarului de a-şi exercita mandatul, ca urmare a aplicării unei sancţiuni disciplinare, rămân valabile.3. Criticile art. IV din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilorSe susţine că aceste dispoziţii au fost introduse după ce Curtea Constituţională a stabilit că două dintre textele din legea criticată sunt neconstituţionale, fără a exista o legătură cu aceste texte sau cu cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României. Ca urmare, introducerea dispoziţiilor legale criticate apare ca o depăşire a cererii de reexaminare şi, de asemenea, ca o nerespectare a deciziei Curţii Constituţionale, „datorită faptului că introducerea textului respectiv nu a avut drept scop realizarea vreunei corelări tehnico-legislative“. În plus, nefiind solicitat avizul Consiliului Legislativ mai întâi, „în acest moment nu este posibil să fie cunoscute influenţele unei asemenea aplicări ale prevederilor art. IV“.III. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.IV. Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/1.901/2013, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.195 din 28 martie 2013, punctul de vedere prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Cu privire la motivele de neconstituţionalitate a art. I pct. 14 [referitoare la introducerea art. 191 alin. (1) ] din lege, se arată că nu pot fi primite, întrucât, din argumentarea Curţii Constituţionale, cuprinsă în Decizia nr. 81/2013, „rezultă că nu instituirea unei sancţiuni disciplinare sub forma interzicerii participării la şedinţele Camerei este neconstituţională, ci perioada prea mare (cel mult 6 luni) pentru care se instituie această sancţiune este neconstituţională“.Referitor la art. IV din lege, se apreciază că nu reprezintă o depăşire a limitelor cererii de reexaminare. De asemenea, şi menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se arată că „eventualele necorelări de ordin legislativ nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate şi nici nu pot fi invocate drept argument în sprijinul susţinerii neconstituţionalităţii unor reglementări. Examinarea acestora nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, ci în competenţa exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor modificări, completări sau abrogări, pentru a asigura ordinea juridică necesară.“V. Preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, reţine următoarele:VI. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată de cei 51 de deputaţi aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal.VII. Obiectul sesizării îl constituie dispoziţiile art. I pct. 14 [referitoare la introducerea art. 191 alin. (1) ] şi ale art. IV din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, având următorul cuprins:– Art. I pct. 14: „După articolul 19 se introduce un nou articol, articolul 191, cu următorul cuprins: Articolul 191 Conflictul de interese (1) Deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese se sancţionează disciplinar cu sancţiunea prevăzută la art. 53 alin. (1) lit. f) [...]».“;
– Art. IV: „La data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziţie contrară se abrogă.“VIII. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 2 alin. (1) referitoare la suveranitate, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, ale art. 69 alin. (1) privind mandatul reprezentativ, ale art. 70 privind mandatul deputaţilor şi al senatorilor şi ale art. 147 alin. (2) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. IX. Pentru a răspunde criticilor autorilor sesizării este necesară stabilirea, mai întâi, a cadrului în care a fost formulată obiecţia de neconstituţionalitate. Curtea constată în acest sens că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor a fost adoptată de cele două Camere ale Parlamentului în şedinţa comună din 22 ianuarie 2013 şi trimisă la promulgare Preşedintelui României la data de 24 ianuarie 2013. La data de 4 februarie 2013, Preşedintele României a formulat o cerere de reexaminare a legii. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în forma adoptată după reexaminarea la cererea Preşedintelui României, a fost contestată la Curtea Constituţională de un număr de 25 de senatori, obiecţia de neconstituţionalitate fiind înregistrată cu nr. 630 din 14 februarie 2013. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate au criticat legea, în ansamblul său, sub aspectul procedurii de adoptare după reexaminarea la cererea Preşedintelui României, precum şi, în mod special, dispoziţiile art. I pct. 3 (referitoare la modificarea art. 7) şi ale art. I pct. 14 (referitoare la introducerea art. 191) din lege. Prin Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013, Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat, în raport de criticile formulate, că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale după cum urmează:
– art. I pct. 3, în ceea ce priveşte art. 7 alin. (2) lit. d) din legea astfel cum a fost modificată, referitor la termenul de 45 de zile în care deputatul sau senatorul poate contesta la instanţa de contencios administrativ raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate;
– art. I pct. 14, în ceea ce priveşte art. 191 alin. (1) şi (2) referitor la „Conflictul de interese“.După operarea unor modificări în vederea punerii în acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale mai sus menţionată, în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului din 20 martie 2013 a fost adoptată Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, ale cărei dispoziţii sunt criticate în prezenta cauză. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate consideră că art. I pct. 14 [referitor la introducerea art. 191 alin. (1)] din lege conservă, în parte, viciile de neconstituţionalitate constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 81/2013, iar art. IV al legii depăşeşte cadrul aceleiaşi decizii, precum şi al cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României. X. Cu privire la aceste susţineri, Curtea reţine următoarele: 1. În ceea ce priveşte criticile art. I pct. 14 [referitoare la introducerea art. 191 alin. (1) ] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor În forma legii asupra căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 81/2013, art. 191 alin. (1) introdus prin art. I pct. 14 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor avea următorul cuprins: „Deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese se sancţionează disciplinar cu interzicerea participării la lucrările Camerei din care face parte deputatul sau senatorul pe o perioadă de cel mult 6 luni.“ Curtea a constatat că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor Legii fundamentale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 2 alin. (1), art. 61 alin. (1) teza întâi, art. 69 alin. (1) şi în art. 70, texte care configurează regimul mandatului parlamentar în concordanţă cu exigenţele statului de drept. Curtea a reţinut în acest sens că „reprezentativitatea mandatului parlamentar, aşa cum este stabilită de dispoziţiile din Legea fundamentală [...], are importante consecinţe juridice. Una dintre acestea se referă la îndatoririle parlamentarului, care se exercită în mod continuu, de la momentul la care acesta intră în exerciţiul mandatului, până la data încetării calităţii de deputat sau de senator, legiuitorul trebuind ca, prin reglementările pe care le adoptă, să nu împiedice îndeplinirea acestora. Participarea la şedinţele Camerei din care fac parte deputatul sau senatorul constituie o îndatorire de esenţa mandatului parlamentar, astfel cum rezultă din întregul ansamblu al dispoziţiilor constituţionale care reglementează Parlamentul, cuprinse în titlul III cap. I al Legii fundamentale. Aceasta este reglementată expres de Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor în art. 29 alin. (1) - text care nu a suferit modificări prin legea supusă controlului de constituţionalitate, fiind caracterizată de legiuitor ca fiind «o obligaţie legală, morală şi regulamentară». Prin urmare, împiedicarea deputatului sau senatorului de a participa la şedinţele Camerei din care face parte pe o perioadă ce reprezintă jumătate de an din cei patru ani ai mandatului Camerei constituie o măsură de natură să îl împiedice să îşi realizeze mandatul dat de alegători. În considerarea faptului că fiecare parlamentar reprezintă naţiunea în întregul ei, trebuie asigurate condiţii de exercitare efectivă a mandatului, condiţii ce trebuie avute în vedere şi la reglementarea sancţiunilor disciplinare.“ În forma dată după reexaminarea legii pentru punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, art. 191 alin. (1) introdus prin art. I pct. 14 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor are următorul cuprins: „Deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese se sancţionează disciplinar cu sancţiunea prevăzută la art. 53 alin. (1) lit. f) [...].“ Articolul 53 alin(1) lit. f) din Legea nr. 96/2006, la care se face trimitere, are următorul cuprins: „(1) Sancţiunile disciplinare parlamentare pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 52 sunt următoarele: [...] f) interzicerea de a participa la lucrările Camerei din care face parte, pe o perioadă de cel mult 30 de zile calendaristice.“Curtea constată că, prin trimiterea la dispoziţiile art. 53 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 96/2006, textul criticat păstrează soluţia legislativă constând în interzicerea deputatului sau a senatorului aflat în conflict de interese de a participa la lucrările Camerei din care face parte. Diferenţa faţă de forma anterioară a textului este sub aspectul perioadei pentru care această sancţiune disciplinară poate fi aplicată, care nu mai are o reglementare specială şi distinctă („cel mult 6 luni“), fiind aceea prevăzută de textul legal în vigoare („cel mult 30 de zile calendaristice“). Ca urmare, art. 191 alin. (1) introdus prin art. I pct. 14 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor conservă soluţia legislativă constatată neconstituţională prin Decizia nr. 81/2013, încălcând astfel, deopotrivă, prevederilor Legii fundamentale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 2 alin. (1), art. 61 alin. (1) teza întâi, art. 69 alin. (1) şi în art. 70, care configurează regimul juridic al mandatului parlamentar, precum şi pe cele ale art. 147 referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. Cu privire la efectele deciziilor sale, Curtea Constituţională a subliniat faptul că „adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se tinde la păstrarea soluţiilor legislative afectate de vicii de neconstituţionalitate, încalcă Legea fundamentală. Or, într-un stat de drept, astfel cum este proclamată România în art. 1 alin. (3) din Constituţie, autorităţile publice nu se bucură de nicio autonomie în raport cu dreptul, Constituţia stabilind în art. 16 alin. (2) că nimeni nu este mai presus de lege, iar în art. 1 alin. (5) că respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“. (a se vedea Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010). Curtea mai reţine că, întrucât constatarea neconstituţionalităţii vizează însăşi soluţia legislativă la care textul de lege criticat face trimitere, Parlamentul trebuie să pună în acord cu decizia Curţii Constituţionale inclusiv reglementările în vigoare privitoare la sancţionarea disciplinară a deputaţilor şi senatorilor, în sensul abrogării dispoziţiilor care stabilesc sancţiunea disciplinară a interzicerii participării acestora la lucrările Camerelor din care fac parte. Aceasta având în vedere şi faptul că, în finalul Deciziei nr. 81/2013, Curtea a reţinut că, „în cadrul procesului de reexaminare a legii pentru punerea în acord cu decizia de constatare a neconstituţionalităţii, Parlamentul urmează să realizeze modificările, precum şi corelările pe care aceste modificări le impun“. Modificările şi recorelările, în cazul particular analizat, vizează şi punerea în acord a reglementărilor referitoare la sancţiunile disciplinare aplicabile deputaţilor şi senatorilor, în ansamblul lor, cu dispoziţiile Constituţiei şi decizia Curţii Constituţionale. Curtea constată în acest sens că prevederile cuprinse în cap. XI „Regimul disciplinei parlamentare“ din lege sunt necorelate cu dispoziţiile art. 220-221 din Regulamentul Camerei Deputaţilor care prevăd „sancţiunea“ interzicerii participării deputaţilor la lucrările Camerei pe o perioadă de maximum 15 zile sau excluderea temporară a deputatului în culpă de la o şedinţă până la maximum 30 de şedinţe în aceeaşi sesiune. Astfel, potrivit art. 220 din Regulament, „(1) În cazul unor abateri grave, săvârşite de deputat în mod repetat, sau al unor abateri deosebit de grave, Camera poate aplica sancţiunea interzicerii participării deputatului la lucrările ei pe o perioadă de maximum 15 zile sau poate hotărî, la propunerea Biroului permanent, excluderea temporară a deputatului în culpă. (2) Gravitatea abaterilor va fi stabilită de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi în cel mult 7 zile.“ iar, potrivit art. 221, „(1) Excluderea temporară poate varia de la o şedinţă până la maximum 30 de şedinţe din aceeaşi sesiune. (2) Aplicarea excluderii temporare are următoarele consecinţe: a) suspendarea indemnizaţiei lunare pe timpul excluderii; b) suspendarea drepturilor ce ţin de calitatea de deputat, cu excepţia imunităţii; c)interzicerea participării la lucrările Camerei şi ale comisiilor.“Curtea reţine şi faptul că independenţa parlamentarului şi posibilităţile sale de acţiune în exercitarea mandatului nu-l exonerează de răspunderea disciplinară. Viaţa parlamentară este guvernată de principii şi reguli de conduită, pe care legiuitorul le-a inserat în cap. III al Legii nr. 96/2006. Astfel, art. 9, modificat prin această lege, consacră „principiul interesului naţional“, art. 10 se referă la „principiul legalităţii şi al bunei-credinţe“, stabilind că „(1) Deputaţii şi senatorii, în calitatea lor de reprezentanţi aleşi ai poporului român, îşi îndeplinesc îndatoririle şi îşi exercită drepturile în conformitate cu Constituţia, legile ţării şi regulamentele Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe toată durata mandatului pe care îl deţin. (2) Deputaţilor şi senatorilor le este interzis să îşi asume faţă de persoanele fizice sau juridice obligaţii financiare ori de alt tip, menite să influenţeze exercitarea mandatului cu bună-credinţă, potrivit propriei conştiinţe“, iar art. 11 şi art. 12 reglementează „principiul transparenţei“ şi al „fidelităţii“.De aceea este necesar ca abaterile disciplinare săvârşite de deputaţi sau de senatori, precum şi sancţiunile disciplinare aplicabile care, împreună, alcătuiesc „regimul disciplinei parlamentare“ să fie reglementate prin lege, iar regulile de procedură în aceste cazuri să fie prevăzute în regulamentele celor două Camere. Formele de răspundere disciplinară stabilite pentru deputaţi sau senatori sunt specifice statutului acestora şi trebuie adaptate acestui statut, astfel încât să nu împiedice exercitarea mandatului încredinţat de alegători. În reglementarea acestor norme trebuie stabilite în mod clar inclusiv consecinţele situaţiilor în care deputaţii sau senatorii continuă săvârşirea faptei ce constituie abatere disciplinară sau repetă această faptă. 2. Criticile art. IV din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor Autorii sesizării susţin că dispoziţiile legale criticate apar ca o depăşire a cererii de reexaminare a Preşedintelui României şi, de asemenea, ca o nerespectare a deciziei Curţii Constituţionale, datorită faptului că introducerea lor „nu a avut drept scop realizarea vreunei corelări tehnico-legislative“. Curtea constată că art. IV din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor nu face decât să stabilească abrogarea, la data intrării în vigoare a legii, a oricărei dispoziţii contrare. De principiu, abrogarea are importante funcţii, şi anume de a înlătura textele de conflict între actul nou şi vechea reglementare, eventualele paralelisme legislative, discrepanţele şi necorelările, astfel încât introducerea unui text abrogator în cuprinsul unei legi nu poate fi apreciată ca fiind contrară scopului corelării tehnico-legislative. Astfel fiind, nu se poate admite, ca motiv de neconstituţionalitate, critica potrivit căreia art. IV din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor ar constitui o nerespectare a deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a statuat în sensul asigurării unei corelări a dispoziţiilor actului normativ supus controlului de constituţionalitate. Este adevărat însă că textul de lege criticat determină doar indirect dispoziţiile normative abrogate, prin sintagma „orice dispoziţie contrară“, lăsând la latitudinea destinatarilor legii şi a organelor chemate să aplice legea identificarea acestor dispoziţii. Aceste aspecte însă, care privesc interpretarea şi aplicarea legii în cazuri concrete, excedează în acest cadru controlului de constituţionalitate. Cu privire la formula utilizată de legiuitor, Curtea reţine însă că, într-o bună tehnică legislativă, abrogarea expresă directă este preferabilă celei exprese indirecte, întrucât realizează o delimitare clară între normele juridice care sunt în vigoare şi cele care sunt abrogate, prevenindu-se orice neclaritate sau confuzie. De aceea este recomandabilă folosirea de către legiuitor a modalităţii abrogării exprese directe. Cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte pct. 1, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite în parte obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 51 de deputaţi aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal şi constată că dispoziţiile art. I pct. 14 [referitoare la introducerea art. 191 alin. (1)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale, în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de aceiaşi autori cu privire la dispoziţiile art. IV din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 3 aprilie 2013 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán, Tudorel Toader, judecători. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta