Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, excepţie ridicată de Asociaţia „Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor" din Braşov în Dosarul nr. 1.880/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 348D/2016 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează probleme referitoare la interpretarea şi aplicarea legii. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 10 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.880/62/2015, Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor. Excepţia a fost ridicată de recurenta Asociaţia „Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor" din Braşov, cu prilejul soluţionării recursului împotriva unei sentinţe civile pronunţate de Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal într-o cauză având ca obiect obligaţia de „a face".5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 sunt neconstituţionale în măsura în care, prin formularea insuficient de clară, care afectează exigenţa de claritate şi predictibilitate a legii, încalcă dreptul la petiţionare în sensul că nu oferă petiţionarilor garanţia că nu vor fi privaţi de beneficiul concret al dreptului lor, prin primirea unui răspuns la petiţii care nu atinge întreaga problematică a acestor petiţii şi care nu oferă o soluţie clară de acceptare sau de respingere a cererilor/propunerilor petiţionarului. Dreptul constituţional de petiţionare include obligaţia autorităţilor publice de a răspunde la petiţiile primite, iar sensul acestei obligaţii nu poate fi decât acela al comunicării unui răspuns adecvat, care, pe de o parte, trebuie să acopere în totalitate conţinutul petiţiei şi, pe de altă parte, trebuie să lămurească în mod neechivoc petiţionarul, dacă petiţia/cererea/ propunerea sa este aprobată sau este respinsă de autoritatea publică. O adresă a unei autorităţi publice poate fi considerată drept „răspuns", în sensul art. 51 din Constituţie, numai dacă îndeplineşte în mod necesar şi riguros două condiţii: condiţia de a se referi exact la întregul conţinut al petiţiei care a declanşat-o şi determinat-o şi condiţia de a lămuri, de a soluţiona favorabil sau nefavorabil petiţia. Prin urmare, o soluţionare formală, amorfă şi evazivă a petiţiilor, respectiv o soluţionare care ignoră total sau parţial petiţiile, prin care acestea nu sunt nici admise, nici respinse în mod clar, nu este în concordanţă cu litera şi cu spiritul dreptului fundamental de petiţionare. Mai mult, insecuritatea juridică generată de prevederile legale criticate afectează şi exercitarea dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică. Petiţionarul trebuie să primească un răspuns clar de unde să reiasă dacă cererile/sesizările pe care le adresează autorităţii publice sunt luate în considerare şi sunt soluţionate sau nu de către respectivele autorităţi. În lipsa unui astfel de răspuns, dreptul de petiţionare ar fi golit de eficienţă. În cauză, autoarea excepţiei susţine că adresa răspuns primită din partea autorităţii publice sesizate nu poate fi considerată „răspuns" la petiţia pe care a formulat-o, deoarece nu se referă la toate cele 16 cereri punctuale din petiţie şi pentru că nu soluţionează nici favorabil, nici nefavorabil aceste cereri, în sensul art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002, dând astfel naştere unei manifestări asimilabile „tăcerii autorităţii publice", în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. 6. Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiile supremaţiei Constituţiei şi a legii şi nici dreptul de petiţionare, ci instituie garanţii pentru exercitarea acestui drept.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece motivele expuse în susţinerea criticii de neconstituţionalitate pun în evidenţă aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, de modalitatea concretă în care norma legală a fost aplicată la cazul particular, elemente care nu intră în competenţa instanţei de control constituţional, ci a instanţelor judecătoreşti.9. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece un eventual comportament indezirabil al autorităţilor publice, inclusiv răspunsuri pe care petiţionarii le consideră incomplete sau neconcluzive în speţe concrete nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate. Aceste aspecte ţin de aplicarea legii, nu privesc conţinutul textului de lege ca atare. Or, Curtea Constituţională judecă numai în drept, iar interpretarea şi aplicarea defectuoasă a legii nu constituie temei pentru constatarea neconstituţionalităţii unor texte legale. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de către instituţiile publice sau instanţele judecătoreşti, excepţiile de neconstituţionalitate care nu se referă la normele juridice, ci la aplicarea acestora, fiind respinse de Curtea Constituţională ca inadmisibile, în temeiul art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată, deoarece excedează competenţei instanţei de contencios constituţional (a se vedea deciziile nr. 14 din 9 februarie 1999 şi nr. 1.665 din 15 decembrie 2009).10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 30 aprilie 2002. Aceste prevederi legale au următorul conţinut: „(1) Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă."13. În opinia autoarei excepţiei, prevederile legale ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) referitoare la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi în art. 51 privind dreptul de petiţionare.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că motivele expuse în susţinerea criticii de neconstituţionalitate pun în evidenţă aspecte ce ţin cu stricteţe de interpretarea şi aplicarea legii, de modalitatea concretă în care norma legală a fost aplicată la cazul particular, elemente care nu intră în competenţa instanţei de control constituţional, ci a instanţelor judecătoreşti.15. De asemenea, Curtea observă că prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 au mai făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate soluţionate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 530 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 18 august 2016, prin care instanţa de contencios constituţional a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate. 16. Cu acel prilej, în urma analizei unor critici similare celor formulate în prezenta cauză, Curtea a reţinut că prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 prevăd obligaţia autorităţilor şi instituţiilor publice sesizate cu o petiţie de a răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă. 17. În considerarea criticilor de neconstituţionalitate, astfel cum au fost formulate în susţinerea excepţiei, Curtea a constatat că autoarea acesteia este nemulţumită, în realitate, de modalitatea în care autoritatea publică pârâtă în speţă, căreia ia adresat o petiţie, a înţeles să-şi îndeplinească obligaţia prevăzută de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002, context în care a apreciat că textul de lege criticat ar fi trebuit să fie mult mai detaliat, în sensul de a obliga autoritatea la un răspuns în scris, cât mai complet, cuprinzător. Or, acest aspect nu reprezintă o problemă de constituţionalitate în sine a dispoziţiilor legale criticate, ci o chestiune de interpretare şi aplicare a legii de către autorităţile publice pârâte, asupra căreia, în temeiul art. 126 din Constituţie, instanţa de judecată are competenţa exclusivă să se pronunţe cu prilejul soluţionării litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 87 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011, sau Decizia nr. 825 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2012).18. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în Decizia nr. 530 din 5 iulie 2016, precitată şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, excepţie ridicată de Asociaţia „Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor" din Braşov în Dosarul nr. 1.880/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 23 martie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Simina Popescu-Marin