DECIZIE Nr.
193 din 12 februarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 alin. (2) din Ordonanta
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 160 din 16 martie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Ion Georgetaîn
Dosarul nr. 1.010/312/2007 al Tribunalului Ialomiţa.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent arată că, la dosar, autorul
excepţiei a depus o cerere de amânare, motivată de faptul că pe data de 12
februarie 2009 are termen de judecată într-un dosar aflat pe rolul Curţii de
Apel Bucureşti.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii
formulate, iar Curtea respinge cererea de amânare a cauzei.
Pe fondul cauzei, Reprezentantul Ministerului Public
pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele
legale contestate sunt criticate sub aspectul interpretării şi aplicării lor.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 23 octombrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 1.010/312/2007, Tribunalul Ialomiţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie
ridicată de Ion Georgeta într-o cauză privind soluţionarea recursului formulat
împotriva unei sentinţe prin care s-a respins contestaţia la executare
formulată de aceasta ca tardiv introdusă.
In motivarea excepţiei autorul
acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate nu specifică dacă actul
administrativ fiscal se comunică la domiciliul „stabil" al
contribuabilului sau la adresa imobilului supus impozitării.
Tribunalul Ialomiţa apreciază
excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că
modalităţile de comunicare a actului fiscal asigură celui în cauză accesul
liber la justiţie şi la un proces echitabil.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu
au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992,'să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost precizat, îl constituie dispoziţiile art. 44 din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. In realitate, critica autorului excepţiei, astfel cum rezultă
din motivarea acesteia, vizează dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, text asupra căruia
Curtea urmează să se pronunţe şi care are următorul cuprins:
„(2) Actul
administrativ fiscal se comunică după cum urmează:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul
organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către
acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;
b) prin remiterea, sub semnătură, a actului
administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal,
potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;
c) prin poştă, la domiciliul fiscal al
contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi
prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului
actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber
la justiţie, ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale
art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului.
Totodată, se consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi
art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, precum şi Decizia nr. 87/1993 a Curţii Supreme de Justiţie şi
Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în Cauza Ignaccolo-Zenide contra României (2000).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Comunicarea actului administrativ fiscal se face la
domiciliul fiscal al contribuabilului, domiciliu
declarat de contribuabilul persoană fizică sau juridică străină la
înregistrarea ca plătitor de taxe şi impozite sau există posibilitatea de a se
face şi la adresa unde acesta locuieşte în mod efectiv. Mai mult, Curtea
observă că, în cazul străinului, această adresă este cea de reşedinţă,
consemnată ca atare în permisul de şedere eliberat de autorităţile române. In
aceste condiţii, Curtea Constituţională nu poate reţine nicio contrarietate
între textul criticat şi prevederile constituţionale şi convenţionale invocate.
De asemenea, Curtea reţine că cele constatate prin Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului pronunţată în Cauza Ignaccolo-Zenide
contra României (2000) nu au incidenţă în această
cauză.
In final, Curtea constată că normă de referinţă în
exercitarea controlului de constituţionalitate nu poate fi o hotărâre a unei
instanţe judecătoreşti naţionale, fie ea Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
astfel încât nu este competentă să analizeze o pretinsă contrarietate între un
text legal şi o hotărâre judecătorească.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Ion Georgeta în Dosarul nr.
1.010/312/2007 al Tribunalului Ialomiţa.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 februarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly