DECIZIE   Nr. 193 din 2 martie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila

ACT EMIS DE:                CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 275 din 27 martie 2006

Ioan Vida                                  - preşedinte

Nicolae Cochinescu                - judecător

Aspazia Cojocaru                    - judecător

Constantin Doldur                   - judecător

Kozsokar Gabor                      - judecător

Acsinte Gaspar                       - judecător

Petre Ninosu                            - judecător

Ion Predescu                           - judecător

Antonia Constantin                 - procuror

Irina Loredana Lăpădat       - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Marioara Bodea şi Rodica Milescu în Dosarul nr. 9.412/C/2005 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă.

La apelul nominal răspunde reprezentantul autoarelor excepţiei, avocat Mircea Constantinescu, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul pe fondul cauzei, reprezentantul autoarelor excepţiei susţine admiterea acesteia, în esenţă, cu motivarea că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi ale art. 126 alin. (6) din Constituţie, deoarece substituie un act administrativ, nespecific activităţii de judecată şi neopozabil părţilor din proces, unei hotărâri judecătoreşti. Se mai susţine şi faptul că modalitatea de dezînvestire a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, deoarece nu se face printr-o încheiere, susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, are ca scop realizarea accesului la justiţie şi a celerităţii procesului, în condiţiile unei degrevări a activităţii instanţelor de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 15 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 9.412/C/2005, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Marioara Bodea şi Rodica Milescu.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece în temeiul acestora recursurile aflate pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care sunt de competenţa curţilor de apel, potrivit prevederilor Legii nr. 219/2005, se trimit instanţelor devenite competente să le judece prin decizie administrativă, iar nu printr-o hotărâre judecătorească, susceptibilă de a fi supusă căilor de atac.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate reprezintă norme de procedură, de competenţa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, şi nu îngrădesc realizarea controlului judecătoresc al actelor autorităţilor publice, ci, dimpotrivă, contribuie la urgentarea soluţionării cauzei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, potrivit cărora:

„(4) In cazurile prevăzute la alin. (1) - (3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece."

In opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, în art. 126 alin. (6) privind garantarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităţilor publice, în art. 127 - Caracterul public al dezbaterilor şi în art. 129 - Folosirea căilor de atac.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a pronunţat anterior asupra textului de lege criticat, cu raportare, între alte dispoziţii constituţionale, şi la art. 126 şi 129 din Constituţie.

Astfel, prin Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în temeiul competenţei sale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Mai mult, prin textul de lege criticat se urmăreşte înlăturarea unei grave disfuncţii în sistemul judiciar, cauzată de supraîncărcarea Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu atribuţii privind judecarea unor căi de atac, consecinţa fiind prelungirea duratei proceselor dincolo de limitele rezonabile cerute de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de tratatele internaţionale. Aşa fiind, soluţia trimiterii pe cale administrativă a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluţionării cauzelor.

Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi care să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.

Curtea constată că nici în prezenta cauză nu poate fi reţinută pretinsa contrarietate între prevederile legale criticate şi dispoziţiile art. 129 din Constituţie referitoare la folosirea căilor de atac, deoarece instituirea posibilităţii de a exercita o cale de atac împotriva măsurii de trimitere a dosarului la instanţa devenită competentă potrivit noii reglementări ar fi condus la tergiversarea soluţionării cauzei şi ar fi fost inutilă faţă de caracterul imperativ al normelor în materie de competenţă.

De asemenea, Curtea constată că invocarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, în art. 126 alin. (6) privind garantarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităţilor publice şi în art. 127 ce instituie caracterul public al dezbaterilor în cadrul şedinţelor de judecată ale instanţelor nu este relevantă pentru soluţionarea excepţiei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA    CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Marioara Bodea şi Rodica Milescu în Dosarul nr. 9.412/C/2005 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Lăpădat