DECIZIE Nr.
193 din 2 martie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea si completarea Codului de procedura civila
ACT EMIS DE: CURTEA
CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 275 din 27 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Irina Loredana Lăpădat -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr.
138/2000 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Marioara Bodea şi Rodica Milescu în Dosarul nr. 9.412/C/2005 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă.
La apelul nominal răspunde reprezentantul autoarelor excepţiei, avocat Mircea Constantinescu, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Având cuvântul pe fondul cauzei, reprezentantul
autoarelor excepţiei susţine admiterea acesteia, în esenţă, cu motivarea că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi ale art. 126 alin. (6) din Constituţie, deoarece substituie un act administrativ, nespecific activităţii de judecată şi neopozabil părţilor din proces, unei hotărâri judecătoreşti. Se mai susţine şi faptul că modalitatea de dezînvestire a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, deoarece nu se face printr-o
încheiere, susceptibilă de a
fi atacată cu recurs.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca
neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, are ca scop realizarea accesului la justiţie şi a celerităţii procesului, în condiţiile unei degrevări a activităţii
instanţelor de judecată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 15 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 9.412/C/2005, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II
alin. (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de
Elena Marioara Bodea şi Rodica
Milescu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece în temeiul acestora
recursurile aflate pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care sunt de
competenţa curţilor de apel, potrivit prevederilor Legii
nr. 219/2005, se trimit instanţelor devenite competente să le judece prin decizie administrativă, iar nu printr-o hotărâre judecătorească, susceptibilă de a fi supusă căilor de atac.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate reprezintă norme de procedură,
de competenţa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu
dispoziţiile art. 126 alin.
(2) din Constituţie, şi nu îngrădesc realizarea controlului judecătoresc al actelor autorităţilor publice, ci, dimpotrivă, contribuie la urgentarea soluţionării cauzei.
Preşedinţii
celor două
Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate
ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţie,
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl reprezintă
prevederile art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, potrivit cărora:
„(4) In cazurile prevăzute la alin. (1) - (3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale
administrativă,
instanţelor
devenite competente să le judece."
In opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale
cuprinse în art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, în art. 126 alin.
(6) privind garantarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităţilor publice, în art. 127 - Caracterul
public al dezbaterilor şi
în art. 129 - Folosirea căilor de atac.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că s-a pronunţat anterior asupra textului de lege criticat, cu raportare, între
alte dispoziţii constituţionale, şi la art. 126 şi
129 din Constituţie.
Astfel, prin Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006,
publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate, reţinând
că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în temeiul competenţei sale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia
„Competenţa
instanţelor
judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Mai mult,
prin textul de lege criticat se urmăreşte înlăturarea unei grave disfuncţii în sistemul judiciar, cauzată de supraîncărcarea Inaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie cu atribuţii
privind judecarea unor căi de
atac, consecinţa fiind
prelungirea duratei proceselor dincolo de limitele rezonabile cerute de art. 21
alin. (3) din Constituţie şi de tratatele internaţionale. Aşa fiind, soluţia
trimiterii pe cale administrativă a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil
tergiversarea soluţionării cauzelor.
Soluţia
şi considerentele pronunţate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză,
neintervenind elemente noi care să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
Curtea constată că nici în
prezenta cauză nu poate fi reţinută pretinsa contrarietate între prevederile legale criticate şi dispoziţiile art. 129 din Constituţie referitoare la folosirea căilor de atac, deoarece instituirea posibilităţii de a exercita o cale de atac împotriva
măsurii de trimitere a
dosarului la instanţa devenită competentă potrivit noii reglementări ar fi condus la tergiversarea soluţionării cauzei şi ar fi fost inutilă faţă de caracterul imperativ al normelor în materie de competenţă.
De asemenea, Curtea constată că invocarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, în art. 126 alin.
(6) privind garantarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităţilor publice şi în art. 127 ce instituie caracterul public al dezbaterilor în
cadrul şedinţelor de judecată ale instanţelor nu
este relevantă pentru soluţionarea excepţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea şi completarea
Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de
Elena Marioara Bodea şi Rodica
Milescu în Dosarul nr. 9.412/C/2005 al Curţii de Apel Timişoara
- Secţia civilă.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2006.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lăpădat