Decizia Nr.191 din 10.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Greenlake Development“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 46.776/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 3 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 46.776/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Greenlake Development“ - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză civilă având ca obiect rezoluţiune contract.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi, deoarece conferă reclamantului-creditor o poziţie privilegiată, discriminatorie, faţă de pârâtul-debitor. În acest sens, arată că, în cazul rezoluţiunii, desfiinţarea contractului depinde exclusiv de voinţa părţii faţă de care cealaltă parte nu şi-a executat obligaţia, deoarece creditorul acestei obligaţii are un drept de opţiune, putând opta între executarea silită şi desfiinţarea contractului. Acest drept de opţiune este însă atât în favoarea celui care şi-a executat obligaţia asumată, cât şi în favoarea celui care, deşi nu şi-a executat obligaţia asumată, se declară gata să o execute sau, aşa cum este în cazul de faţă, se presupune că urmează să şi-o execute la termenul scadent stabilit de părţi.Totodată, în opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât măsurile dispuse de instanţă în condiţiile art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil pot limita în mod nepermis accesul la exercitarea libertăţii economice la care este autorizat, potrivit legii.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, reglementarea criticată fiind în concordanţă cu normele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, care prevăd că:– Art. 1020: „Condiţia rezolutorie este subînţelesă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său.“;– Art. 1021: „Într-acest caz, contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune de interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate.“Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 45 referitoare la libertatea economică. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, în jurisprudenţa sa în materie, exemplu fiind Decizia nr. 1.347 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 29 decembrie 2008, Decizia nr. 24 din 8 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 27 ianuarie 2009, şi Decizia nr. 939 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 10 august 2010, Curtea a constatat că textele de lege criticate reglementează două forme de sancţionare a neexecutării obligaţiei de către o parte contractuală, şi anume rezoluţiunea sau rezilierea contractului. Curtea constată că nu pot fi primite criticile autorului excepţiei privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, deoarece, aşa cum a statuat prin Decizia nr. 24/2009, „încheierea unui contract fiind guvernată de principiul libertăţii contractuale, părţile pot să determine, prin voinţa lor, clauzele contractuale şi efectele pe care acestea urmează să le producă. Totodată, prin reglementarea în cuprinsul art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil a rezoluţiunii contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu sau rezilierii contractelor cu executare succesivă, pentru neexecutarea culpabilă a unor obligaţii contractuale, se recunoaşte părţii care şi-a executat sau este gata să-şi execute obligaţiile posibilitatea de a alege între executarea silită şi încetarea contractului prin rezoluţiune, respectiv reziliere, în cazul când cealaltă parte nuşi execută obligaţiile sale contractuale, legiuitorul realizând astfel un echilibru între principiul forţei obligatorii a contractului şi principiul executării în natură şi cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate.Garanţia acestui echilibru este dată tocmai de competenţa instanţei judecătoreşti, reglementată prin teza ultimă a art. 1021 din Codul civil, de a aprecia asupra posibilităţii părţii creditoare de a cere rezoluţiunea sau rezilierea, acordând un termen de graţie, în situaţiile în care apreciază că este posibilă executarea în natură a obligaţiilor debitorului sau de a respinge acţiunea când debitorul şi-a executat obligaţiile în cursul procesului.“ Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Greenlake Development“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 46.776/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora