DECIZIE Nr.
189 din 26 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 1 lit. a), art. 33 alin. (2),
(4) si (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 239 din 27 martie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), art. 33 alin. (2),
(4) şi (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Dual" - S.R.L. din Târgu Mureş în
Dosarul nr. 127/1.371/2007 al Tribunalului Comercial Mureş -
Judecătorul-sindic.
Dezbaterile au avut loc în
şedinţa publică din 19 februarie 2008 şi au fost consemnate în încheierea
întocmită la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a
amânat pronunţarea pentru data de 26 februarie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1.248/Adin 26 iulie 2007, pronunţată
în Dosarul nr. 127/1.371/2007, Tribunalul Comercial Mureş -
Judecătorul-sindic a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), art. 33 alin. (2),
(4) şi (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Dual" - S.R.L. din Târgu Mureş.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate contravin
prevederilor constituţionale invocate, întrucât limitează dreptul debitorului
de a solicita reorganizarea judiciară dacă a contestat, în prealabil, starea de
insolvenţă, iar contestaţia sa a fost respinsă. Atâta timp cât contestaţia
stării de insolvenţă este reglementată prin lege drept o cale procedurală de
apărare a debitorului împotriva cererii creditorului de deschidere a procedurii
insolvenţei, exercitarea ei nu trebuie să conducă la consecinţe nefavorabile
pentru debitorul a cărui stare de insolvenţă este constatată de instanţă. Sub
acest aspect, pierderea dreptului de a formula un plan de reorganizare apare ca o sancţiune aplicată debitorului
pentru demersul său exercitat în condiţiile legii.
Tribunalul Comercial Mureş - Judecătorul-sindic apreciază excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr.
85/2006 privind procedura insolvenţei ca fiind neîntemeiată. Arată că
legiuitorul a reglementat o procedură specială care pune la dispoziţia
creditorului mijloace de realizare a creanţei sale cu celeritate, procedură în
lipsa căreia exerciţiul dreptului subiectiv patrimonial al creditorului ar fi
suferit o gravă încălcare.
In ceea ce priveşte sancţionarea debitorului care
contestă starea de insolvenţă cu pierderea dreptului de a mai depune un plan de
reorganizare, instanţa apreciază că aceasta nu corespunde exigenţelor impuse de
dispoziţiile constituţionale ce ocrotesc accesul liber la justiţie. Sancţiunea
instituită limitează dreptul debitorului de a accede la un proces echitabil şi
de a obţine o verificare a situaţiei sale de către o instanţă judecătorească,
atunci când, cu bună-credinţă, a avut convingerea că nu este insolvabil. Punând
în cumpănă dreptul de creanţă al creditorului şi dreptul la un proces echitabil
al debitorului, instanţa consideră că ocrotirea celui dintâi nu impune
încălcarea celui de-al doilea. Faptul că debitorul nu a fost capabil să
aprecieze asupra situaţiei sale financiare, în condiţiile în care, în mod cert,
este în discuţie o apreciere subiectivă, determinată tocmai de împrejurarea că
este chemat să recunoască propriul eşec, nu ar trebui sancţionată atât de
drastic, întrucât de cele mai multe ori debitorii care mai au totuşi active şi
desfăşoară o activitate posibil profitabilă înţeleg să conteste starea de
insolvenţă.
Dispoziţiile de lege criticate nu disting dacă
sancţiunea ridicării dreptului de a depune un plan de reorganizare este
aplicabilă doar celor care au introdus contestaţia la cererea de deschidere a
procedurii cu rea-credinţă sau şi celor care au fost de bună-credinţă. A
concluziona că respingerea contestaţiei dovedeşte reaua-credinţă a debitorului
ar însemna negarea rolului justiţiei de a soluţiona situaţii conflictuale,
deci, calificarea tuturor celor care se adresează instanţelor de judecată şi
ale căror cereri sunt respinse ca fiind de rea-credinţă. Or, buna-credinţă se
prezumă şi, prin urmare, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 33 alin. (2)
şi (4) raportat la alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei sunt neconstituţionale, contravenind art. 21 din Constituţie.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul susţine
netemeinicia criticii de neconstituţionalitate, arătând că procedura
reglementată de dispoziţiile criticate reprezintă o formă specială de executare
silită declanşată de creditor în acord cu prevederile constituţionale care
ocrotesc libertatea comerţului şi concurenţa loială. Limitarea dreptului
debitorului de a depune un plan de reorganizare a fost determinată de
necesitatea reducerii la maxim a cauzelor ce pot conduce la prelungirea
excesivă a duratei procesului. Această măsură restrictivă instituie o
responsabilizare a debitorului prin obligarea acestuia de a folosi un mijloc
procedural - contestaţia numai după efectuarea unei evaluări a situaţiei sale
financiare. Legiuitorul furnizează totuşi mecanisme procedurale de compensare,
prin instituirea obligaţiei administratorului judiciar desemnat în cauză de a
întocmi, în condiţiile legii, un plan de reorganizare al debitorului, astfel
încât se reechilibrează drepturile şi interesele în concurs în cadrul acestei
proceduri.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale
Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Referitor la actul de sesizare a instanţei de
contencios constituţional, Curtea constată că dispoziţiile art. 29 alin. (4)
din Legea nr. 47/1992 prevăd că „sesizarea Curţii Constituţionale se dispune
de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate,
printr-o încheiere [...]". Or, în speţa de faţă, sesizarea Curţii s-a
realizat prin Sentinţa nr. 1.248/Adin 26 iulie 2007, pronunţată în Dosarul nr.
127/1.371/2007 de către Tribunalul Comercial Mureş - Judecătorul-sindic. Sub
acest aspect, Curtea reţine că procedura insolvenţei prezintă anumite particularităţi,
printre care şi aceea că se deschide printr-o sentinţă pronunţată de
judecătorul-sindic, care respinge contestaţia debitorului şi stabileşte că
acesta se află în stare de insolvenţă. Această sentinţă nu soluţionează
litigiul declanşat între creditori şi debitor, situaţie în care sesizarea
Curţii ar fi fost inutilă, controlul de constituţionalitate nemaiavând vreun
efect asupra soluţiei deja pronunţate, ci reprezintă actul judecătoresc prin
care se deschide procedura generală, astfel încât poate constitui actul de
sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.
Prin urmare, Curtea a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. a), art. 33 alin. (2), (4) şi (6)
din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie
2006, texte de lege care au următorul conţinut:
- Art. 3 pct. 1 lit. a): „In
înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele
semnificaţii:
1. insolvenţă este acea stare a patrimoniului
debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti
disponibile pentru plata datoriilor exigibile:
a) insolvenţă este prezumată ca fiind vădită atunci
când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de
unul sau mai mulţi creditori;"
-Art. 33 alin. (2), (4) şi (6): „(2) In termen de 10 zile de la
primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa
stării de insolvenţă. Dacă debitorul contestă starea de insolvenţă, iar
contestaţia sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite
reorganizarea judiciară. [...]
(4) Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul
este în stare de insolvenţă, îi va respinge contestaţia şi va deschide,
printr-o sentinţă, procedura generală, situaţie în care un plan de reorganizare
poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către
creditorii deţinând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale
şi numai dacă aceştia îşi exprimă intenţia de a depune un plan în termenul
prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2). [...]
(6) Dacă debitorul nu contestă, în termenul prevăzut
la alin. (2), că ar fi în stare de insolvenţă şi îşi exprimă intenţia de a-şi
reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va da o sentinţă de deschidere a
procedurii generale. In cazul în care, din declaraţia debitorului, făcută până
la data pronunţării sentinţei, rezultă că acesta se încadrează în una dintre
categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2) sau a mai beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de deschidere a procedurii
simplificate."
Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii de lege
criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 care consacră
egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 referitoare la accesul liber la
justiţie şi art. 45 privind libertatea economică.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate s-a mai
pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.138/2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 16 ianuarie
2008, constatând netemeinicia criticilor formulate.
Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, în ceea ce
priveşte art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, acesta instituie „o
prezumţie de insolvenţă pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie
exigibilă după 30 de zile de la scadenţă. Instituirea acestei prezumţii, cu
consecinţa răsturnării probei în sarcina debitorului, este justificată însă de
necesitatea asigurării celerităţii în desfăşurarea procedurii insolvenţei,
principiu recunoscut pentru desfăşurarea raporturilor de drept comercial, cât
şi de nevoia de a se evita obligaţia creditorului de a dovedi starea de
insolvenţă, fapt ce ar fi imposibil în condiţiile în care acesta nu are acces
la documentele debitorului şi la datele privind disponibilităţile băneşti ale
acestuia. [...]
In acest sens,Curtea a reţinut
că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de
atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând
institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite. O
situaţie deosebită o reprezintă şi starea de insolvenţă cauzată de culpa
debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având
un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile şi care, sub imperiul
celerităţii specifice soluţionării raporturilor comerciale, a impus adoptarea
unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului
şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp,
valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea
satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor."
Cu privire la critica de
neconstituţionalitate a art. 33 alin. (2), (4) şi (6) din Legea nr. 85/2006,
Curtea a constatat că aceasta are în vedere, de fapt, „doar interzicerea
debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce anterior a
contestat existenţa stării de insolvenţă, iar contestaţia i-a fost respinsă.
Curtea a reţinut că garantarea libertăţii economice trebuie să aibă loc, în mod
egal, pentru toţi cei care desfăşoară o activitate economică. Astfel,
garantarea drepturilor comercianţilor debitori nu poate aduce prejudicii
drepturilor creditorilor. Prin urmare, limitarea exerciţiului unor drepturi ale
debitorilor care nu şi-au exercitat voluntar obligaţiile de plată apare ca
justificată cu prilejul desfăşurării procedurii insolvenţei ce urmăreşte tocmai
acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanţelor creditorilor.
Restrângerea anumitor drepturi ale debitorului nu duce
însă la dispariţia totală a acelor drepturi. Astfel, debitorul are
posibilitatea de a opta între acceptarea soluţiei cu privire la deschiderea
procedurii insolvenţei şi propunerea unui plan de reorganizare sau contestarea
soluţiei de deschidere a procedurii insolvenţei, contestare care însă nu
trebuie să tindă spre o simplă tergiversare a cauzei. In plus, chiar dacă va fi
respinsă contestaţia, un plan de reorganizare va putea fi propus de
administratorul-judiciar sau de către creditori. Astfel, legea pune la
dispoziţie mai multe căi prin care debitorul îşi poate valorifica drepturile
sale, inclusiv prin exercitarea accesului liber la justiţie."
Intrucât nu au intervenit elemente noi de natură să
determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia,
cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterioare îşi păstrează
valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate
de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), art. 33 alin. (2), (4) şi (6) din Legea
nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Dual" - S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 127/1.371/2007
al Tribunalului Comercial Mureş - Judecătorul-sindic.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 februarie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu