DECIZIE Nr. 187 din 8 mai 2003
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^9
alin. 1 pct. 5 si ale art. 460 alin. 2 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 409 din 11 iunie 2003
Costica Bulai - presedinte
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Ioan Vida - judecator
Nicoleta Grigorescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 5 si ale art. 460 alin. 2 din Codul de
procedura penala, exceptie ridicata din oficiu de Curtea de Apel Bucuresti -
Sectia a II-a penala in Dosarul nr. 128/2003.
La apelul nominal se prezinta, personal, partea Gabriel Dorel Mincu, procedura
de citare fiind legal indeplinita.
Curtea dispune apelul si in dosarele nr. 42C/2003 si nr. 43C/2003,
constatandu-se lipsa partilor, fata de care procedura de citare este legal
indeplinita.
Curtea, din oficiu, pune in discutie conexarea dosarelor nr. 42C/2003 si
nr. 43C/2003 la Dosarul nr. 41C/2003, avand in vedere ca au acelasi obiect si
aceeasi cauza. Partea prezenta si Ministerul Public sunt de acord cu masura
conexarii. Fata de aceste sustineri, pentru o mai buna administrare a
justitiei, Curtea, in temeiul art. 164 din Codul de procedura civila, dispune
conexarea dosarelor nr. 42C/2003 si nr. 43C/2003 la Dosarul nr. 41C/2003.
Cauza fiind in stare de judecata, se da cuvantul partii prezente Gabriel
Dorel Mincu, care arata ca lasa la aprecierea Curtii solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea exceptiei de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 460 alin. 2 din Codul de procedura
penala, aratand ca sunt incalcate prevederile constitutionale ale art. 24. In
ceea ce priveste dispozitiile art. 385^9 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedura
penala, se apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata,
fiind vorba de o omisiune, ce nu intra in competenta Curtii.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin incheierile din 22 ianuarie 2003, pronuntate in dosarele nr. 128/2003,
nr. 160/2003 si nr. 161/2003, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala a
sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 5 si ale art. 460 alin. 2 din Codul de
procedura penala, exceptie ridicata din oficiu.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate instanta arata ca din
examinarea dispozitiilor legale referitoare la situatia inculpatului aflat in
stare de arest rezulta ca legiuitorul a prevazut garantii suplimentare ale
dreptului la aparare in favoarea acestuia, tinand seama de starea de privare de
libertate in care se afla si care ii restrange posibilitatea de a-si exercita
dreptul la aparare. De aceea, legiuitorul a impus regula ca judecata sa se
desfasoare numai in prezenta inculpatului, regula instituita sub sanctiunea
nulitatii absolute (art. 197 alin. 2 din Codul de procedura penala). Or, cata
vreme in faza punerii in executare a hotararilor penale condamnatii se afla, de
regula, in executarea pedepsei, deci in stare de privatiune de libertate, este
firesc ca acestora sa le fie recunoscute aceleasi garantii ale dreptului la aparare
ca si in cazul inculpatilor judecati in stare de arest. Altfel exprimat, o
persoana aflata in stare de privatiune de libertate trebuie sa se bucure in
egala masura de exercitarea dreptului la aparare, nefiind justificata o
discriminare a persoanelor private de libertate in baza unui mandat de
executare a pedepsei inchisorii, in raport cu persoanele aflate in stare de
arest preventiv. O astfel de discriminare aduce atingere egalitatii cetatenilor
in fata legii, principiu inscris in art. 16 din Constitutie.
Cu privire la dispozitiile art. 460 alin. 2 din Codul de procedura penala,
instanta apreciaza ca dispozitia privind aducerea condamnatului la judecata
"numai in cazul cand i s-a agravat situatia sau cand instanta considera
necesara prezenta acestuia" este contrara prevederilor art. 24 din
Constitutie, chiar daca, potrivit art. 460 alin. 1 din Codul de procedura
penala, instanta de executare sau instanta corespunzatoare acesteia este
obligata sa desemneze un aparator din oficiu pentru condamnatul in stare de
detinere. Se mai arata ca, in absenta persoanei arestate de la judecata,
exercitarea dreptului la aparare nu este garantata, deoarece absenta
condamnatului il pune pe acesta in imposibilitatea de a-si formula si sustine
cererile si apararile, de a solicita si administra probele in apararea sa.
Rezulta ca, pentru ca dreptul la aparare sa fie efectiv garantat, este necesar
ca si in cazul condamnatului aflat in stare de detinere aducerea sa la judecata
sa fie obligatorie, iar nu conditionata de aprecierea instantei. In acest sens
se invoca Decizia Curtii Constitutionale nr. 348 din 18 decembrie 2001, prin
care s-a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 402 alin.
3 din Codul de procedura penala si s-a constatat ca dispozitia "numai daca
instanta considera necesar", cuprinsa in acest text, este
neconstitutionala, fiind contrara art. 24 din Constitutie referitor la dreptul
la aparare. Or, cata vreme este vorba tot despre situatia unui condamnat aflat
in stare de detinere, iar formularea legii este, cel putin in parte, identica,
se apreciaza ca este firesc ca si concluzia referitoare la constitutionalitatea
art. 460 alin. 2 din Codul de procedura penala sa fie aceeasi cu cea la care
Curtea Constitutionala a ajuns in privinta art. 402 alin. 2 din Codul de
procedura penala. In concluzie, instanta apreciaza ca dispozitiile art. 460
alin. 2 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, fiind contrare
atat art. 16 din Constitutie (intrucat se creeaza discriminarea, in ceea ce
priveste obligativitatea aducerii la judecata, intre persoana arestata
preventiv si persoana condamnata definitiv, aflata in executarea unei pedepse),
cat si art. 24 din Constitutie (intrucat exercitarea dreptului la aparare de
catre o persoana privata de libertate presupune obligativitatea aducerii sale
la judecata, indiferent de faza in care se afla procesul penal).
Cu privire la dispozitiile art. 385^9 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedura
penala, instanta arata ca si acestea sunt neconstitutionale, fiind contrare, de
asemenea, prevederilor art. 16 din Constitutie; de vreme ce judecata ce a avut
loc in lipsa inculpatului arestat preventiv atrage nulitatea hotararii si deci
casarea ei, aceeasi trebuie sa fie solutia si in situatia condamnatului aflat
in stare de detinere. De aceea, arata instanta, cazul de casare prevazut
trebuie sa fie aplicabil deopotriva si in situatia condamnatului privat de
libertate, iar nu numai in situatia inculpatului arestat preventiv. In caz
contrar s-ar crea, in opinia sa, o discriminare intre persoane aflate in
aceeasi situatie, ceea ce ar aduce atingere principiului egalitatii in
drepturi, consacrata prin art. 16 din Constitutie.
Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, incheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor
doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si formula punctele de
vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate. De asemenea, in
conformitate cu dispozitiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile
ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.
Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 385^9 alin. 1 pct. 5 si ale art. 460 alin. 2 din Codul de procedura
penala, in raport cu prevederile art. 16 si 24 din Constitutie, este
neintemeiata. Se arata in acest sens ca sustinerile conform carora atat art.
385^9 alin. 1 pct. 5, cat si art. 460 alin. 2 din Codul de procedura penala ar
incalca prevederile art. 16 si 24 din Constitutie nu pot fi retinute, deoarece
in ambele situatii cauza a trecut de "controlul" fondului si al
apelului, fiind respectate, sub toate aspectele, exigentele impuse de un dublu
grad de jurisdictie. Mai mult, in cazul art. 460 din Codul de procedura penala,
tocmai pentru a oferi garantii suplimentare in vederea respectarii dreptului la
aparare, legiuitorul a prevazut obligativitatea desemnarii unui aparator din
oficiu, in cazurile prevazute in art. 171 din Codul de procedura penala,
respectiv obligativitatea prezentei condamnatului in cazul cand acestuia i s-ar
putea agrava situatia sau atunci cand instanta considera necesara prezenta lui.
Se arata ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 16 din Constitutie,
deoarece legiuitorul a adoptat solutii diferite pentru situatii diferite, in
speta fiind vorba despre o persoana impotriva careia s-a pronuntat o hotarare
ramasa definitiva, iar in cealalta situatie despre o persoana impotriva careia
nu s-a pronuntat o hotarare ramasa definitiva. In ceea ce priveste garantarea
dreptului la aparare in cazul recursului, Guvernul invoca dispozitiile art.
385^6 din Codul de procedura penala, care prevad posibilitatea examinarii
cauzei in recurs sub toate aspectele. Se arata, totodata, ca omisiunile nu pot
face obiectul controlului de constitutionalitate.
Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile legale criticate sunt
neconstitutionale, iar exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata.
Potrivit dispozitiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedura penala,
exista posibilitatea ca inculpatul sa nu fie prezent la judecata, pentru ca
participarea sa nu este obligatorie, potrivit legii. Totodata, din analiza
dispozitiilor art. 460 alin. 2 din Codul de procedura penala reiese ca un
condamnat arestat poate sa nu fie adus la judecata daca instanta apreciaza in
acest sens. De aici se desprinde concluzia ca se creeaza o discriminare intre
condamnatul arestat, pentru care instanta de executare considera necesara
aducerea la judecata, si cel pentru care instanta nu considera necesara
aducerea la judecata.
Cu privire la dispozitiile art. 460 alin. 2 din Codul de procedura penala,
se arata ca acestea sunt neconstitutionale, deoarece prevad ca condamnatul
arestat este adus la judecata numai in cazul cand i s-ar putea agrava situatia
sau cand instanta considera necesara prezenta acestuia, ceea ce contravine
prevederilor art. 24 alin. (1) din Constitutie, care prevad ca dreptul la
aparare este garantat. Se considera, totodata, ca dispozitia criticata
contravine si prevederilor art. 49 din Constitutie, deoarece instituie o
restrangere nejustificata a exercitiului dreptului la aparare. Se invoca, in
acelasi sens, Decizia Curtii Constitutionale nr. 348/2001 referitoare la
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 402 alin. 3 din Codul de
procedura penala.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele de
vedere.
CURTEA,
examinand incheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si
Avocatului Poporului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, sustinerile
partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie si ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia
de neconstitutionalitate ridicata.
Dispozitiile legale din Codul de procedura penala criticate ca fiind
neconstitutionale sunt:
- Art. 385^9 (Cazurile in care se poate face recurs) alin. 1 pct. 5:
"Hotararile sunt supuse casarii in urmatoarele cazuri: [...] judecata a
avut loc fara participarea procurorului sau inculpatului, cand aceasta era
obligatorie, potrivit legii.";
- Art. 460 alin. 2 (Procedura la instanta de executare): "Condamnatul
arestat este adus la judecata numai in cazul cand i s-ar putea agrava situatia
sau cand instanta considera necesara prezenta acestuia."
Exceptia a fost ridicata din oficiu de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a
II-a penala.
In motivarea exceptiei privitoare la dispozitiile art. 460 alin. 2 din
Codul de procedura penala, instanta arata ca acestea sunt contrare prevederilor
art. 24 din Constitutie, referitoare la dreptul de aparare, deoarece prevad ca
la instanta de executare condamnatul arestat este adus la judecata numai in
cazul in care s-ar putea agrava situatia sau cand instanta considera necesara
prezenta acestuia. Or, admitand ca judecata ar putea avea loc si in lipsa
condamnatului arestat, dispozitia legala respectiva incalca dreptul la aparare
al condamnatului lipsa, deoarece acesta, chiar daca este reprezentat de un
aparator din oficiu, nu isi poate exercita pe deplin dreptul la aparare. Se mai
sustine ca dispozitiile legale criticate sunt contrare si prevederilor art. 16
din Constitutie, referitoare la egalitatea in fata legii, deoarece il
discrimineaza pe condamnatul care nu este adus la judecata, pentru ca se
considera ca nu i se va agrava situatia sau pentru ca instanta apreciaza ca nu
este necesara prezenta lui, in raport cu acela care este adus la judecata.
Cu privire la dispozitiile art. 385^9 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedura
penala, instanta afirma ca si acestea ar fi contrare prevederilor art. 16 din
Constitutie, deoarece "cazul de casare invocat trebuie sa fie deopotriva
aplicabil si in situatia condamnatului privat de libertate".
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:
I. In ceea ce priveste dispozitiile art. 460 alin. 2 din Codul de procedura
penala, Curtea constata ca acestea sunt contrare celor ale art. 24 din
Constitutie, referitoare la dreptul de aparare, deoarece prevad ca la instanta
de executare competenta sa rezolve diferite situatii privind executarea
hotararilor penale, intre care si solutionarea unei cereri de liberare
conditionata, ca in speta, condamnatul arestat nu este adus, in mod
obligatoriu, la judecata. Intr-adevar, textul prevede ca cel condamnat, aflat
in stare de arest, este adus la judecata numai in cazul in care i s-ar putea
agrava situatia sau cand instanta considera necesara prezenta acestuia. Or,
lipsa condamnatului de la judecata, chiar in cazurile in care nu i s-ar putea agrava
situatia sau cand instanta apreciaza ca prezenta sa nu este necesara, il pune
pe acesta in imposibilitatea de a-si exercita personal dreptul la aparare, iar
nu numai prin aparatorul numit din oficiu.
De altfel, in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a constatat
neconstitutionalitatea unor dispozitii ale Codului de procedura penala care
lasau la aprecierea organelor judiciare aducerea invinuitului sau inculpatului
in fata acestora, desi exercitarea deplina a dreptului la aparare reclama prezenta
obligatorie a acestuia. Astfel, prin Decizia nr. 348 din 18 decembrie 2001,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 63 din 29 ianuarie
2002, Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitia "numai daca
instanta considera necesar", cuprinsa in art. 402 alin. 3 din Codul de
procedura penala, este neconstitutionala, fiind contrara art. 24 din
Constitutie. Solutia si considerentele din aceasta decizie sunt valabile, in
principiu, si in cauza de fata.
De asemenea, Curtea observa ca prevederile art. 16 alin. (1) din
Constitutie, referitoare la egalitatea in drepturi a cetatenilor in fata legii
si a autoritatilor publice, nu au incidenta in cauza si, prin urmare, nu se
pune problema incalcarii acestora prin dispozitia legala criticata, deoarece nu
exista o similitudine de situatie intre partea aflata in stare de libertate,
care poate sa se prezinte singura la proces, si partea care se afla in stare de
detinere, care pentru a fi prezenta trebuie adusa la judecata din dispozitia
instantei.
II. Referitor la critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 385^9
alin. 1 pct. 5 din Codul de procedura penala, Curtea constata ca aceasta nu
poate fi primita, deoarece aceste dispozitii nu au un continut
neconstitutional, iar sustinerea ca dispozitiile nu se refera si la condamnat
este inadmisibila.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23
alin. (3) si (6) si al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
1. Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata din oficiu de Curtea
de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala in dosarele nr. 128/2003, nr. 160/2003
si nr. 161/2003 ale acelei instante si constata ca prevederile art. 460 alin. 2
din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale.
2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^9
alin. 1 pct. 5 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de aceeasi
instanta in aceleasi dosare.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 8 mai 2003.
PRESEDINTE,
prof. univ. dr. COSTICA BULAI
Magistrat asistent,
Florentina Geangu