DECIZIE Nr. 52
din 4 iunie 2007
referitor la problema
aplicabilitatii dispozitiilor cuprinse in titlul VII din Legea nr. 247/2005
privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri
adiacente, privind procedura administrativa pentru acordarea despagubirilor in cazul
deciziilor/dispozitiilor emise anterior intrarii in vigoare a acelei legi,
contestate in termenul prevazut de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile prelate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,
astfel cum aceasta a fost modificata ulterior.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 140 din 22 februarie 2008
Dosar nr. 12/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea
examinării recursului în interesul legii, formulat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la
problema aplicabilitatii dispozitiilor cuprinse in
titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si
justitiei, precum si unele masuri adiacente, privind procedura administrativa
pentru acordarea despagubirilor in cazul deciziilor/dispozitiilor emise
anterior intrarii in vigoare a acelei legi, contestate in termenul prevazut de
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile prelate in mod abuziv
in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum aceasta a fost
modificata ulterior.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 90 de
judecători din totalul de 115 în funcţie.
Procurorul general al Parchetului
de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de
procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că
prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt aplicabile şi în cazul
contestaţiilor având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent,
formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, înainte de a fi modificată, dacă acele
noi prevederi au intrat în vigoare în cursul judecăţii.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul
legii, constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit
diversitate de soluţii în legătură cu aplicarea dispoziţiilor cuprinse în
titlul VII din Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii şi plăţii
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în cazul deciziilor/dispoziţiilor emise
anterior intrării în vigoare a acelei legi, contestate în termenul prevăzut de
Legea nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată ulterior.
Astfel, unele instanţe, considerând că dispoziţiile
cuprinse în titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt de imediată aplicare, s-au
pronunţat în sensul că despăgubirile băneşti cuvenite persoanelor îndreptăţite la măsuri
reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv trebuie stabilite potrivit
acestor noi dispoziţii, chiar dacă raportul juridic dintre părţi s-a născut sub
imperiul prevederilor Legii nr. 10/2001, nemodificată.
S-a relevat, în acest sens, că reglementarea dată prin
dispoziţiile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 este explicită şi imperativă
în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire şi acordare a măsurilor
reparatorii în echivalent, prevăzând în esenţă că ele se referă atât la
notificările soluţionate până la data intrării în vigoare a acestei legi, cât
şi la cele rămase nesoluţionate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor, potrivit procedurii obligatorii care include şi evaluarea
imobilelor de către un evaluator sau o societate de evaluare desemnată de acea
comisie.
Aşadar, în cadrul punctului de vedere menţionat s-a
considerat că imobilele supuse restituirii prin acordarea de despăgubiri în
echivalent urmează să fie evaluate numai potrivit procedurii instituite prin
această lege specială, care prevede, de altfel, în cuprinsul art. 19 şi 20, şi
căile de atac împotriva deciziilor pe care le adoptă Comisia Centrală.
S-a subliniat că o atare soluţie se impune şi pentru că
dispoziţiile cuprinse în titlul VII al Legii nr. 247/2005 au caracter
procedural, astfel că, atât timp cât nu a fost fixat un termen pentru intrarea
lor în vigoare, se impune ca acestea să fie de imediată aplicare şi incidente
în toate situaţiile în care operaţiunea de restituire prin despăgubire în
echivalent se află în curs de desfăşurare.
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că prevederile
cuprinse în art. 16 şi următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005,
privind procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, nu se
aplică şi în cazul deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare
a acestei legi, dacă au fost contestate în termenul prevăzut în Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum această lege a fost
modificată prin Legea nr. 247/2005.
In motivarea acestui punct de vedere s-a învederat că,
din moment ce, potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art.
1 din Codul civil, legea civilă nu retroactivează, nu este posibil ca unui
raport juridic să i se aplice o dispoziţie legală care încă nu exista atunci
când el s-a născut.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
Intr-adevăr, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a reglementat că „imobilele preluate
în mod abuziv de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte
persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele
preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilorşi
nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi", iar
prin alin. (2) din aceleaşi articol s-a prevăzut că „în cazurile în care
restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin
echivalent", precizându-se, în continuarea aceluiaşi alineat, că „măsurile
reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau
servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei
legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau
despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul
stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod
abuziv".
Tot astfel, în conformitate cu alin. (3) din acelaşi
articol, „măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte
bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a
entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării",
iar „măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale
privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor
preluate mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz,
dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu
soluţionarea notificării".
Pentru asigurarea ducerii la îndeplinire a acestor măsuri într-un spirit rezonabil pentru părţile implicate în
astfel de litigii, prin titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost reglementat
regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod
abuziv.
Astfel, în titlul menţionat,
prin art. 16 alin. (1) din cap. V, privind procedurile
administrative pentru acordarea despăgubirilor, s-a stabilit că „deciziile/dispoziţiile
emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de
retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei centrale
învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care
urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică
actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă
acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate
depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau
pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale,
pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de
zile de la data intrării în vigoare a acestei legi".
Tot în acest cadru s-a mai precizat, în cuprinsul alin.
(2) al aceluiaşi articol, că „notificările formulate potrivit prevederilor
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, care nu au fost soluţionate în sensul
arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se
predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile
emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de
retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice
centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz,
de situaţiajuridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga
documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu
imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite
în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a
deciziilor/dispoziţiilor sau, după caz, a ordinelor".
Intr-adevăr, aşa cum reiese din cele două alineate
menţionate ale art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, legiuitorul a
înţeles să facă distincţie între notificările ce erau deja soluţionate la data
intrării în vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul unor
decizii/dispoziţii a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubire, ipoteză la
care se referă alin. (1), şi notificările care nu erau încă soluţionate într-o
asemenea modalitate, în privinţa cărora s-a reglementat, în cuprinsul alin.
(2), să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoţite de documentele
cu propuneri de acordare a despăgubirilor.
In raport cu această distincţie făcută de legiuitor,
este de reţinut că notificările cu privire la care există practică neunitară
sunt cele ce se referă în principal la dispoziţiile alin. (1) din art. 16 al
titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Dar, din perspectiva reglementării de ansamblu a
conţinutului art. 16 alin. (1) şi (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005,
prin notificări soluţionate până la data intrării în vigoare a noii legi nu
pot fi înţelese decât acele notificări pe baza cărora entităţile învestite au
emis decizii sau dispoziţii motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri
reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, neatacate în
instanţă în termenul prevăzut în art. 24 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 26
după modificare).
De aceea, deciziile sau dispoziţiile care se aflau pe
rolul instanţelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării
lor cu contestaţie, ca şi cele care au fost ulterior atacate pe această cale,
în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului
instanţelor judecătoreşti, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, atât timp
cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu
prevederile art. 24 (26) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în
vigoare la data emiterii actului.
Opinia potrivit căreia, refuzând un atare control,
instanţele judecătoreşti nu ar face decât să dea curs normal unor norme de procedură,
de imediată aplicare, nu poate fi acceptată câtă vreme, în realitate, prin
Legea nr. 247/2005 s-au adus modificări mai ales normelor de drept material din
Legea nr. 10/2001, unele referindu-se la însăşi restrângerea sferei măsurilor
reparatorii prin echivalent susceptibile să fie acordate pentru imobilele
preluate abuziv.
A da o altă interpretare dispoziţiilor art. 16 alin.
(1) şi (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 ar însemna să se contravină
prevederii art. 3 din Codul civil, potrivit căreia judecătorului nu îi este
îngăduit să refuze a judeca, precum şi dreptului de acces liber la justiţie
reglementat prin art. 21 din Constituţie, republicată, şi art. 6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale.
Or, refuzul de a se da curs căii de atac legal
exercitate în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 împotriva
deciziei sau, după caz, a dispoziţiei de respingere a notificării ar constitui
o ingerinţă nepermisă în dreptul celor având vocaţia de a primi despăgubirea,
incompatibilă cu reglementarea dată protecţiei proprietăţii prin art. 1 din
Prococolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Evident, în măsura în care, în cazul notificărilor
soluţionate înainte de intrarea în vigoare a noii legi, contestaţiile formulate
privesc nu doar îndreptăţirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru
imobilele preluate abuziv, ci şi, după caz, natura sau întinderea acestora,
instanţele se vor pronunţa asupra contestaţiilor în limitele învestirii lor, în
baza principiului plenitudinii de competenţă.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004, republicată, precum şi ale art. 329 din Codul de
procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se
stabili că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din titlul VII al
Legii nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea
despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării
în vigoare a acestei legi, contestate în termenul prevăzut în Legea nr.
10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi stabilesc:
Prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din
Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea
despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării
în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001,
astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Obligatorie pentru instanţe,
potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 iunie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE,
prof. univ. dr.
NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei