DECIZIE   Nr. 183 din  8 mai 2003

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1) si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 425 din 17 iunie 2003

    Costica Bulai         - presedinte
    Constantin Doldur     - judecator
    Kozsokar Gabor        - judecator
    Petre Ninosu          - judecator
    Serban Viorel Stanoiu - judecator
    Lucian Stangu         - judecator
    Ioan Vida             - judecator
    Florentina Balta      - procuror
    Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent sef

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28 si art. 33 alin. (1), toate sub aspectul termenului "contravenient", precum si ale art. 34 alin. (1) partea "necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal", din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, exceptie ridicata de Corneliu-Liviu Popescu in Dosarul nr. 2.296/2002 al Judecatoriei Buhusi.
    La apelul nominal raspunde autorul exceptiei, personal, constatandu-se lipsa Inspectoratului de Politie Bacau, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
    Autorul exceptiei de neconstitutionalitate formuleaza, inaintea dezbaterilor in fond, exceptia de nelegalitate a prevederilor art. 25 teza finala din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, cu modificarile ulterioare, referitoare la inaplicabilitatea dispozitiilor privind recuzarea judecatorilor. Arata ca cererea se intemeiaza pe art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil si o instanta impartiala.
    Curtea, deliberand, in temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, respinge cererea formulata.
    In legatura cu fondul exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia solicita admiterea ei, pentru argumentele pe larg expuse in motivarea formulata in fata instantei de judecata.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neintemeiata, intrucat apreciaza ca prin notiunea de contravenient cuprinsa in prevederile de lege criticate nu se incalca art. 23 alin. (8) din Constitutie si nici art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 22 octombrie 2002, pronuntata in Dosarul nr. 2.296/2002, Judecatoria Buhusi a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art 27, art. 28 si art. 33 alin. (1), toate sub aspectul termenului "contravenient", precum si ale art. 34 alin. (1) partea "necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal", din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002. Exceptia a fost ridicata de Corneliu-Liviu Popescu intr-o cauza avand ca obiect plangerea formulata de acesta impotriva unui proces-verbal de sanctionare contraventionala emis in temeiul ordonantei criticate.
    In motivarea exceptiei autorul acesteia are in vedere urmatoarele aspecte: "1. stabilirea nejudiciara a vinovatiei contraventionale si sarcina probei in procedura judiciara contraventionala de drept comun; 2. aplicabilitatea normelor constitutionale si contraventionale consacrand dreptul la respectarea prezumtiei de nevinovatie; 3. violarea dreptului la respectarea prezumtiei de nevinovatie de normele juridice privind procedura contraventionala de drept comun; 4. contrarietatea dintre normele juridice privind procedura contraventionala judiciara de drept comun si principiul constitutional si conventional al statului de drept si democratic, bazat pe respectarea drepturilor omului."
    I. Prima critica de neconstitutionalitate are in vedere doua probleme distincte: stabilirea nejudiciara a vinovatiei contraventionale si sarcina probei in procedura judiciara contraventionala de drept comun.
    Cu referire la stabilirea nejudiciara a vinovatiei contraventionale, se considera ca utilizarea, in cuprinsul Ordonantei Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, si in special in art. 18, art. 16 alin. (1), (5) si (7), art. 17, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) si (3), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (1) si (3), art. 27, art. 38 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 28 si 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1), art. 14 alin. (3) si art. 39 alin. (2), a denumirii de "contravenient" pentru persoana despre care se afirma ca a savarsit o contraventie are "semnificatia de persoana vinovata de savarsirea unei contraventii, iar nu de persoana cercetata sau acuzata de savarsirea unei contraventii, inainte ca actul de aplicare a sanctiunii contraventionale sa ramana irevocabil si executoriu. De asemenea, toate aceste elemente "semnifica evident stabilirea, direct prin lege, a faptului ca ne aflam in prezenta unei fapte prevazute si sanctionate de acte normative contraventionale, ca acestea prezinta pericol social si ca ea a fost savarsita cu vinovatie de persoana in cauza".
    In legatura cu sarcina probei in procedura contraventionala de drept comun, se arata ca, in ipoteza in care sanctiunea contraventionala "a fost aplicata anterior de agentul administrativ, <<contravenientul>> care formuleaza plangerea se afla in situatia de a fi partea care a sesizat instanta judecatoreasca". Ca atare, el are pozitia procesuala de contestator, in timp ce organul care a aplicat sanctiunea este intimat, acestuia revenindu-i si sarcina de a rasturna prezumtia de legalitate si temeinicie a procesului-verbal. Pe aceasta cale contestatorul "contravenient" trebuie sa isi dovedeasca nevinovatia in fata judecatorului, fara ca agentul administrativ sa fie obligat sa dovedeasca vinovatia persoanei careia i-a aplicat sanctiunea.
    II. A doua critica de neconstitutionalitate are in vedere aplicarea in materia contraventiilor a prezumtiei de nevinovatie, consacrata de art. 23 alin. (8) din Constitutia Romaniei si de art. 6 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Sub acest aspect, principala problema pe care o ridica autorul exceptiei de neconstitutionalitate are in vedere faptul ca materia contraventiilor intra in domeniul "penal", chiar daca dreptul intern nu o consacra ca atare, pe baza unor criterii complementare, admise in practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, care tin de natura faptei si de gravitatea sanctiunii.
    III. Potrivit celei de-a treia critici de neconstitutionalitate, normele legale privind procedura judiciara contraventionala de drept comun violeaza dreptul la respectarea prezumtiei de nevinovatie. In acest sens, se arata ca prezumtia de nevinovatie trebuie respectata atat de instanta judecatoreasca, cat si de legiuitor, ca si de structurile administrative in activitatea de aplicare a legii. Totodata, prezumtia de nevinovatie "comanda ca sarcina probei sa revina acuzarii" si ca orice dubiu sa profite "acuzatului", asa cum s-ar fi pronuntat Curtea Europeana a Drepturilor Omului, printre altele, in cauza Barbera, Messegue si Jabardo impotriva Spaniei, 1998. In concluzie, considera ca "procedura contraventionala romana de drept comun violeaza evident dreptul la respectarea prezumtiei de nevinovatie, consacrat de art. 6 pct. 2 din Conventia europeana a drepturilor omului si interpretat in lumina instantei de contencios european".
    IV. In sfarsit, o ultima critica de neconstitutionalitate consta in aceea ca principiul statului de drept si democrativ, bazat pe respectarea drepturilor omului, ar fi incalcat de normele juridice privind procedura contraventionala judiciara de drept comun, prin faptul ca "politistul este liber sa constate contraventiile si sa aplice sanctiunile potrivit unei competente de apreciere foarte largi, iar apoi este scutit de orice sarcina a probei <<acuzatiilor>> si sanctiunilor sale indreptate impotriva <<contravenientilor>> automat vinovati, acestia fiind obligati sa adune si sa prezinte probe pentru a anula masura politistului, pentru a inlatura sanctiunea care le-a fost aplicata de acesta, pentru a-si dovedi nevinovatia". Ca atare, considera ca prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, sunt contrare si art. 1 alin. (3) din Constitutie, interpretat potrivit art. 20 alin. (1) din aceasta, "in lumina preambulului Conventiei europene a drepturilor omului, interpretat, la randul sau, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, in lumina jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului".
    Judecatoria Buhusi apreciaza ca textele de lege criticate sunt constitutionale. In acest sens, se arata ca materia contraventionala a trecut, ca efect al schimbarilor legislative, din domeniul penal in sfera abaterilor cu caracter administrativ, "iar aceasta translatie, desi a mentinut unele apropieri si similitudini cu institutii apartinand dreptului penal, a impus definirea din punctul de vedere al ramurii de drept apartinatoare, dreptul administrativ." Totodata, instanta de judecata a respins exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, deoarece in dispozitiile acestui text nu apare termenul de contravenient.
    Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate. De asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.
    Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata. In acest sens, arata ca simpla desemnare a unei persoane drept contravenient nu inseamna si stabilirea vinovatiei sale. Acest aspect rezulta si din posibilitatea reglementata de ordonanta de a formula plangere la judecatorie impotriva procesului-verbal contraventional. Cu referire la invocarea incalcarii art. 23 alin. (8) din Constitutie si art. 6 pct. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Guvernul considera ca modul in care Curtea de la Strasbourg a interpretat prevederile acestui din urma articol nu se opune unei schimbari a sarcinii probei de natura celei aratate de autorul exceptiei. Mentionand, in acest sens, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, mai arata ca statele trebuie sa mentina un raport rezonabil de proportionalitate intre scopul legitim urmarit prin reglementarea rasturnarii sarcinii probei si atingerea adusa prezumtiei de nevinovatie. Pentru ca inversarea sarcinii probei sa nu duca la incalcarea prezumtiei de nevinovatie, statele trebuie sa respecte cateva principii, care, aplicate la situatia de fapt, sa justifice interesul legitim al acestora de a incredinta unor organe administrative constatarea si sanctionarea acelor acte ilegale care aduc o atingere mai redusa valorilor sociale ocrotite prin lege. De altfel, conform art. 31 alin. (1) din ordonanta criticata, impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia, instanta in fata careia se judeca contestatia bucurandu-se de plenitudine de jurisdictie si avand libertatea de a administra orice proba pertinenta si concludenta. Tot astfel, procedura de judecata ofera toate garantiile procesului echitabil, sistemul contine anumite garantii menite sa atenueze situatia dezavantajoasa in care este plasata persoana acuzata de savarsirea unei contraventii, iar art. 17 din ordonanta stabileste mentiunile a caror lipsa din procesul-verbal atrage nulitatea absoluta si care sunt cercetate, in mod obligatoriu, din oficiu, de instanta de judecata.
    Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1) si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, sunt constitutionale. Astfel, arata ca ordonanta nu contine dispozitii exprese privind sarcina probei, ci stabileste doar necesitatea administrarii ei, potrivit normelor dreptului comun. In ceea ce priveste folosirea notiunii de "contravenient", considera ca aceasta "nu este facuta in acelasi mod in care legislatia penala utilizeaza cuvintele <<invinuit>> sau <<inculpat>>, de care se leaga prezumtia de nevinovatie, ci este facuta pentru caracterizarea unei persoane care a savarsit o contraventie". Mai mult, potrivit art. 47 din ordonanta, plangerii i se aplica regulile procedurii civile, "care nu presupun nevinovatia penala a cuiva, ci stabilirea temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei". Referitor la invocarea prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3), considera ca acestea nu sunt relevante in cauza, iar incalcarea art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu poate fi retinuta, intrucat contestatia este judecata de un tribunal independent, impartial, stabilit prin lege, si in mod public.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1), toate sub aspectul utilizarii termenului "contravenient", precum si ale art. 34 alin. (1) in ceea ce priveste sintagma "necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal", din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002. Aceste texte de lege prevad:
    - Art. 16 alin. (1) si (7): "(1) Procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este incheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia; indicarea societatii de asigurari, in situatia in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie; posibilitatea achitarii in termen de 48 de ore a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plangerea. [...]
    (7) In momentul incheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct in procesul-verbal la rubrica <<Alte mentiuni>>, sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal.";
    - Art. 17: "Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.";
    - Art. 18: "Contravenientul este obligat sa prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele in baza carora se fac mentiunile prevazute la art. 16 alin. (3). In caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiteri si subofiteri de politie, jandarmi sau gardieni publici.";
    - Art. 19 alin. (1): "Procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia.";
    - Art. 25 alin. (1) si (3): "(1) Procesul-verbal se va inmana sau, dupa caz, se va comunica, in copie, contravenientului si, daca este cazul, partii vatamate si proprietarului bunurilor confiscate. [...]
    (3) In situatia in care contravenientul a fost sanctionat cu amenda, precum si daca a fost obligat la despagubiri, o data cu procesul-verbal acestuia i se va comunica si instiintarea de plata. In instiintarea de plata se va face mentiunea cu privire la obligativitatea achitarii amenzii si, dupa caz, a despagubirii, in termen de 15 zile de la comunicare, in caz contrar urmand sa se procedeze la executarea silita.";
    - Art. 26 alin. (3): "In cazul in care contravenientul nu este prezent sau, desi prezent, refuza sa semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum si a instiintarii de plata se face de catre agentul constatator in termen de cel mult o luna de la data incheierii.";
    - Art. 27: "Comunicarea procesului-verbal si a instiintarii de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operatiunea de afisare se consemneaza intr-un proces-verbal semnat de cel putin un martor.";
    - Art. 28: "(1) Contravenientul poate achita, pe loc sau in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia, jumatate din minimul amenzii prevazute in actul normativ, agentul constatator facand mentiune despre aceasta posibilitate in procesul-verbal. In actul normativ de stabilire a contraventiilor aceasta posibilitate trebuie mentionata in mod expres.
    (2) Plata amenzii se face la Casa de Economii si Consemnatiuni sau la trezoreria finantelor publice, iar o copie de pe chitanta se preda de catre contravenient agentului constatator sau se trimite prin posta organului din care acesta face parte, in termenul prevazut la alin. (1).
    (3) In cazul in care contravenientul a achitat jumatate din minimul amenzii prevazute in actul normativ pentru fapta savarsita orice urmarire inceteaza.";
    - Art. 33 alin. (1): "Judecatoria va fixa termen de judecata, care nu va depasi 30 de zile, si va dispune citarea contravenientului sau, dupa caz, a persoanei care a facut plangerea, a organului care a aplicat sanctiunea, a martorilor indicati in procesul-verbal sau in plangere, precum si a oricaror alte persoane in masura sa contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei.";
    - Art. 34 alin. (1): "Instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii."
    In opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, dispozitiile de lege criticate contravin, in ordinea invocarii lor, art. 23 alin. (8) si art. 1 alin. (3) din Constitutie, precum si preambulului si art. 6 pct. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Aceste dispozitii constitutionale si conventionale prevad:
    - Art. 23 alin. (8): "Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata.";
    - Art. 1 alin. (3): "Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme si sunt garantate."
    De asemenea, se invoca si incalcarea dispozitiilor art. 6 pct. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit carora "Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita".
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea Constitutionala retine:
    I. In esenta, in opinia autorului exceptiei, folosirea prin textele de lege criticate a notiunii de contravenient pentru persoana despre care se afirma ca a savarsit o contraventie are semnificatia calificarii acesteia ca persoana "vinovata" de savarsirea unei fapte ilicite, iar nu ca persoana "cercetata" sau "acuzata" pentru o asemenea fapta, ceea ce contravine dispozitiilor art. 23 alin. (8) din Constitutie, potrivit carora "Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata".
    Aceasta critica de neconstitutionalitate este neintemeiata si urmeaza a fi respinsa. Conform art. 2 din Codul penal "Legea prevede care fapte constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile care se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte", iar conform art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 180/2002, "Legea contraventionala apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penala. Constituie contraventie fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, prin hotarare a Guvernului sau, dupa caz, prin hotarare a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti". Asadar, simpla desemnare a unei persoane ca fiind contravenient nu inseamna si stabilirea vinovatiei sale. Utilizarea de catre legiuitor a notiunii de contravenient in dreptul administrativ sau de infractor in dreptul penal nu are semnificatia unei infrangeri a prezumtiei de nevinovatie consacrate de art. 23 alin. (8) din Constitutie. Aceasta dispozitie constitutionala este aplicabila atat in domeniul penal, cat si in cel contraventional, nici o persoana care a savarsit o infractiune (infractor) sau o contraventie (contravenient) neputand fi exclusa de la beneficiul acestei garantii procesuale pana cand o hotarare judecatoreasca de condamnare a ramas definitiva.
    In ceea ce priveste invocarea incalcarii preambulului Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea constata ca acesta nu are valoare normativa decat prin raportare la textele Conventiei si, prin urmare, nu retine criticile formulate prin raportare la el. In legatura insa cu sustinerile referitoare la incalcarea dispozitiilor art. 6 pct. 2 din Conventie, potrivit carora "Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita", Curtea observa ca, in dreptul romanesc, contraventiile au fost scoase de sub incidenta legii penale si au fost supuse unui regim administrativ. Sub acest aspect, Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu se opune tendintei de "dezincriminare" a unor asemenea fapte. In acelasi sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in jurisprudenta sa, a statuat ca nimic nu impiedica statele sa-si indeplineasca rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau mentinerea unei distinctii intre diferitele tipuri de infractiuni, retinand ca, in scopul aplicarii prevederilor art. 6 al Conventiei, trebuie avute in vedere trei criterii: 1) caracterizarea faptei in dreptul national; 2) natura faptei; 3) natura si gradul de gravitate ale sanctiunii care ar putea fi aplicata persoanei in cauza. In aprecierea acestor criterii, in cauza Ozturk impotriva Germaniei, 1994, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca modul de definire a faptelor prin dreptul intern are o valoare relativa, esentiala fiind natura faptei si a sanctiunii. Curtea Europeana considera ca pozitiva masura dezincriminarii, in "interesul individului", a unor infractiuni mai putin grave si pentru care faptuitorul nu mai raspunde penal, putand chiar sa evite procedura judiciara si pe aceasta cale sa se elimine supraaglomerarea tribunalelor. Cu toate acestea, distinctia operata de statele europene intre crime, delicte si contraventii nu este operanta, intrucat in sensul art. 6 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale toate aceste fapte au caracter penal si, tocmai de aceea, prevederile sale garanteaza oricarui "acuzat" dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei in dreptul intern. In sensul aratat, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat si in cauza Garyfallou Aebe impotriva Greciei, 1997, in cauza Lauko impotriva Slovaciei, 1998, precum si in cauza Kadubec impotriva Slovaciei, 1998.
    Totodata, potrivit teoriei si jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, problema stabilirii vinovatiei in materia contraventiilor nu are in vedere faza extrajudiciara a sanctiunii administrative, ci faza judiciara a acesteia, ceea ce presupune respectarea dreptului la un proces echitabil si a garantiilor prevazute de art. 6 din Conventie, articol cu care prevederile art. 23 alin. (8) din Constitutie, potrivit carora "Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata", sunt in deplina concordanta.
    Autorul exceptiei de neconstitutionalitate mai sustine ca, in cazul in care contravenientul se considera nevinovat si sesizeaza instanta de judecata, are calitate procesuala de contestator, iar organul care a aplicat sanctiunea are calitate de intimat, astfel ca sarcina de a rasturna prezumtia de legalitate si temeinicie a procesului-verbal de contraventie, deci sarcina probei, revine contravenientului, si nu organului care aplica sanctiunea. In legatura cu aceasta sustinere, Curtea observa ca, desi legiuitorul a dezincriminat contraventiile, potrivit art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, instanta competenta sa solutioneze plangerea indreptata impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei este obligata sa urmeze anumite reguli procedurale distincte de cele ale dreptului procesual civil, in virtutea carora, asa cum sustine autorul exceptiei, sarcina probei apartine celui care afirma ceva in instanta. Astfel, alin. (1) al textului de lege mentionat stabileste, fara distinctii, ca instanta competenta sa solutioneze plangerea verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, intre care, potrivit art. 33 din ordonanta, si organul care a aplicat sanctiunea, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii. Dispozitiile alin. (2) al art. 34 din ordonanta prevad ca hotararea judecatoreasca prin care s-a solutionat plangerea poate fi atacata cu recurs, fara ca motivarea acestuia sa fie obligatorie. Asa fiind, si sub acest aspect, prevederile de lege criticate sunt in deplin acord cu exigentele art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, iar din procedura de solutionare a plangerii impotriva procesului-verbal de stabilire si sanctionare a contraventiei nu rezulta rasturnarea sarcinii probei, ceea ce ar fi contrar intereselor contravenientului, ci, mai degraba, exercitarea dreptului la aparare.
    II. Cea de a doua critica de neconstitutionalitate priveste "aplicabilitatea normelor constitutionale si conventionale consacrand dreptul la respectarea prezumtiei de nevinovatie". In sustinerea acestei critici se arata ca, spre deosebire de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, legislatia romana in materie contraventionala nu tine seama de caracterul autonom al notiunii de "penal". Asa cum s-a aratat deja, jurisprudenta acestei Curti accepta dezincriminarea anumitor fapte penale prin legislatia nationala si trecerea lor in domeniul administrativ si considera ca prin aceasta nu se incalca prezumtia de nevinovatie, care nu poate fi tratata la modul absolut, ci exista chiar posibilitatea admiterii sale limitate (cauza Salabiaku impotriva Frantei, 1988).
    Totodata, Curtea Constitutionala constata ca hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului, mentionate in sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate sub acest aspect, nu sunt incidente in cauza, intrucat prin acestea nu s-a retinut contrarietatea dezincriminarii anumitor fapte fata de prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Astfel, in cauza Ozturk impotriva Germaniei, 1994, statul german a fost condamnat pentru ca reclamantul a fost obligat sa plateasca cheltuielile de interpret, cu incalcarea art. 6 pct. 3 din Conventie; in cauza Garyfallou Aebe impotriva Greciei, 1997, statul grec a fost condamnat pentru durata excesiva a procedurilor judiciare, fiind incalcat art. 6 pct. 1 din Conventie; in cauza Lauko impotriva Slovaciei, 1998, si Kadubec impotriva Slovaciei, 1998, persoanele interesate trebuie sa se poata adresa unui tribunal independent si impartial; in cauza E.L., R.L. si J.O.L. impotriva Elvetiei, 1997, statul elvetian a fost condamnat pentru aplicarea unei amenzi cu incalcarea principiului raspunderii personale pentru savarsirea unei fapte cu caracter "penal"; in cauza Schmautzer impotriva Austriei, 1995, statul a fost condamnat pentru nerespectarea dreptului de acces la un tribunal.
    Fata de cele aratate, rezulta ca prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, sunt constitutionale si in deplin acord cu art. 6 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece permit persoanei interesate sa se adreseze justitiei si sa ii fie respectate garantiile procesuale, generale si speciale, prevazute de acest text.
    In acest sens sunt si dispozitiile art. 31 alin. (1) si ale art. 32 din ordonanta, care dau expresie liberului acces la justitie, stabilesc ca dosarul cauzei se intocmeste de catre agentul constatator si tot acesta sesizeaza instanta, pe baza plangerii contravenientului, asa incat sustinerea autorului exceptiei potrivit careia agentul constatator are atributii de acuzator nu poate fi retinuta. Textele de lege mentionate reprezinta si o aplicare a dispozitiilor art. 48 alin. (1) din Constitutie, care stabilesc ca "Persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei".
    III. Cea de a treia critica de neconstitutionalitate priveste nerespectarea prezumtiei de nevinovatie de catre autoritatile administrative, de instanta de judecata si de catre legiuitor. In opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate prezumtia de nevinovatie "comanda ca sarcina probei sa revina acuzarii si ca orice dubiu sa profite <<acuzatului>>".
    Potrivit celor aratate in prezenta decizie, utilizarea de catre legiuitor si de catre autoritatile administratiei publice a notiunii de contravenient nu este de natura sa infranga prezumtia de nevinovatie. Nici instanta de judecata, in procedura de solutionare a contestatiilor impotriva procesului-verbal de stabilire si sanctionare a contraventiei, nu opereaza cu notiunile de "acuzat" si "acuzare" si nici nu-l considera vinovat pe contravenient inainte de pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
    Curtea constata ca invocarea cauzei Barbera, Messegue si Jabardo impotriva Spaniei, 1998, in sprijinul sustinerilor de neconstitutionalitate nu este relevanta, intrucat cauza priveste un asasinat si nu o procedura contraventionala, care se desfasoara potrivit regulilor anterior aratate si care sunt in conformitate cu prevederile Constitutiei si ale Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
    IV. In sfarsit, in esenta, o ultima sustinere de neconstitutionalitate consta in incalcarea principiului statului de drept si democratic, prin aceea ca "politistul este liber sa constate contraventiile si sa aplice sanctiunile potrivit unei competente de apreciere foarte largi". Cu privire la aceste critici, Curtea constata ca nu comportamentul politistului este relevant, ci important este ca legiuitorul sa ii atribuie acestuia competente in concordanta cu principiile si normele constitutionale. Or, sub acest aspect, nu este formulata nici o critica.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28 si art. 33 alin. (1), toate sub aspectul termenului "contravenient", precum si ale art. 34 alin. (1) partea "necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal", din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, exceptie ridicata de Corneliu-Liviu Popescu in Dosarul nr. 2.296/2002 al Judecatoriei Buhusi.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 8 mai 2003.

                        PRESEDINTE,
              prof. univ. dr. COSTICA BULAI

                              Magistrat asistent sef,
                              Gabriela Dragomirescu