DECIZIE   Nr. 174 din  4 noiembrie 1999

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 639 din 28 decembrie 1999

    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Iuliana Nedelcu        - procuror
    Florentina Geangu      - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Serban Alexandru Danciu in Dosarul nr. 2.409/1999 al Judecatoriei Buftea.
    La apelul nominal se prezinta autorul exceptiei, asistat de avocat Viorel Nicolae Spanu, in baza imputernicirii avocatiale depuse la dosar, lipsind Dumitru Preda si Societatea Comerciala "Fulgerul" - S.A. Bragadiru, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
    Cauza fiind in stare de judecata, reprezentantul autorului exceptiei de neconstitutionalitate solicita admiterea acesteia, aratand ca dispozitiile art. 257 din Codul de procedura penala contravin prevederilor constitutionale ale art. 24 privind dreptul la aparare. De asemenea, mai arata ca prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999 Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 257 din Codul de procedura penala, constatand ca dispozitia "daca socoteste necesar" este neconstitutionala. Totodata invedereaza nerespectarea de catre instantele judecatoresti a deciziilor Curtii Constitutionale.
    Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei ca fiind inadmisibila, in baza art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala pronuntandu-se printr-o decizie anterioara asupra continutului partial neconstitutional al acestui text (si anume, prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999).

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 28 iunie 1999, pronuntata in Dosarul nr. 2.409/1999, Judecatoria Buftea a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Serban Alexandru Danciu. In motivarea exceptiei se arata ca aceste prevederi incalca art. 24 din Constitutie privind dreptul la aparare. In cauza, se sustine in continuare, procurorul nu i-a prezentat inculpatului materialul de urmarire penala, acesta luand cunostinta ca a fost trimis in judecata abia in momentul primirii citatiei de la instanta de judecata. Or, pe aceasta cale se ajunge la trimiterea in judecata fara ca persoana in cauza sa stie si fara sa ia cunostinta de invinuirile care i se aduc.
    Exprimandu-si opinia asupra exceptiei ridicate, instanta de fond o considera intemeiata, apreciind ca prezentarea materialului de urmarire penala, ca garantie a dreptului la aparare al invinuitului in cursul urmaririi penale, trebuie sa fie obligatorie si in situatia in care aceasta se face de catre procuror. Se apreciaza ca actuala redactare a dispozitiilor art. 257 din Codul de procedura penala contravine prevederilor art. 24 din Constitutie si ale art. 6 din Codul de procedura penala.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca exceptia este inadmisibila, deoarece prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999 Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 din Codul de procedura penala, constatandu-se ca dispozitia "daca socoteste necesar" este contrara prevederilor constitutionale care garanteaza dreptul la aparare.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile autorului exceptiei si ale procurorului, dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Critica de neconstitutionalitate priveste dispozitiile art. 257 din Codul de procedura penala, potrivit carora: "Procurorul, primind dosarul, daca socoteste necesar, cheama pe invinuit si ii prezinta materialul de urmarire penala potrivit dispozitiilor art. 250 si urmatoarele, care se aplica in mod corespunzator."
    Autorul exceptiei sustine ca aceste dispozitii contravin art. 24 din Constitutie, conform caruia dreptul la aparare este garantat in tot cursul procesului, partile avand dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
    Asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 din Codul de procedura penala, sub acelasi aspect ca si cel existent in cauza de fata, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, decizie prin care a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate, constatandu-se ca dispozitia "daca socoteste necesar" din art. 257 din Codul de procedura penala este neconstitutionala. In motivarea acelei decizii s-a aratat ca:
    a) Textul criticat face parte din capitolul consacrat terminarii urmaririi penale si are doua subcapitole: unul dedicat urmaririi fara punerea in miscare a actiunii penale, iar celalalt dedicat urmaririi cu actiunea penala pusa in miscare.
    b) Prevederile art. 257 din Codul de procedura penala sunt consecutive art. 255 si 256, in care se reglementeaza urmarirea fara punerea in miscare a actiunii penale, respectiv finalizarea cercetarii penale de catre organul de cercetare penala. Astfel, potrivit art. 255 din Codul de procedura penala, daca nu a fost pusa in miscare actiunea penala si organul de cercetare penala constata ca exista invinuit si ca sunt suficiente probe impotriva lui, procedeaza la o noua ascultare, aducandu-i la cunostinta invinuirea si intrebandu-l daca are noi mijloace de aparare.
    c) In cazul in care invinuitul nu solicita probe noi sau daca probele propuse nu sunt intemeiate, cercetarea se considera terminata, dosarul urmand a fi inaintat, potrivit art. 256 din Codul de procedura penala, procurorului, cu un referat in care se consemneaza rezultatul cercetarii si propunerile ce se impun, precizandu-se, daca este cazul, sa se procedeze la trimiterea in judecata. Organul care decide asupra propunerilor facute este procurorul.
    d) In conformitate cu art. 257 din Codul de procedura penala, procurorul, primind dosarul, cheama pe invinuit spre a-i prezenta materialul de urmarire penala, numai daca socoteste necesar, ceea ce presupune ca trimiterea in judecata se poate efectua legal si fara instiintarea invinuitului, considerandu-se ca aducerea la cunostinta a invinuirii de catre organul de cercetare penala, in temeiul art. 255 din Codul de procedura penala, ar fi suficienta. Rezulta ca problema constitutionalitatii dispozitiilor art. 257 din Codul de procedura penala priveste in fapt obligatia, iar nu optiunea, pentru procuror de a-l chema si el pe invinuit, chiar dupa ce organul de cercetare penala eventual a facut-o, pentru a-i prezenta din nou materialul de urmarire penala, fiind evident ca de aceasta data operatiunea respectiva nu se efectueaza in scopul completarii dosarului cu probele cerute de invinuit, ci pentru a i se aduce la cunostinta trimiterea sa in judecata prin intermediul rechizitoriului (art. 261 si 262 din Codul de procedura penala).
    e) Dispozitiile art. 257 din Codul de procedura penala, in actuala redactare, contravin prevederilor art. 24 din Constitutie, potrivit carora dreptul la aparare este garantat in tot cursul procesului, partile avand dreptul sa fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu. Intr-adevar, liberul exercitiu al dreptului de aparare este conditionat de chemarea invinuitului spre a i se aduce la cunostinta materialul probator ce statea la baza invinuirii sale. Organul de cercetare penala este obligat sa procedeze la ascultarea sa (art. 255 din Codul de procedura penala), dar scopul acesteia este completarea dosarului cu eventuale noi probe cerute de catre invinuit.
    f) Terminarea cercetarii penale se concretizeaza intr-un referat in care organul de cercetare are numai atributia de a propune procurorului, daca este cazul, emiterea rechizitoriului si sesizarea instantei de judecata. Raspunderea pentru luarea acestor masuri revine exclusiv procurorului.
    g) Or, daca procurorul are numai latitudinea, iar nu si obligatia chemarii invinuitului, inseamna ca cel mai important moment al urmaririi penale - trimiterea in judecata - se poate realiza fara ca invinuitul sa fie instiintat de catre procuror despre invinuirea ce i se aduce. In aceste conditii invinuitul nu are posibilitatea sa fie asistat de catre un aparator si nici sa dispuna de timpul necesar pentru a-si pregati apararea, neavand cunostinta de solutia data de procuror in urma examinarii materialului primit de la organul de cercetare penala.
    h) In raport cu dispozitiile art. 257 din Codul de procedura penala, s-ar putea considera ca cerinta textului cu caracter general al art. 6 din Codul de procedura penala este acoperita prin art. 255 din acelasi cod si deci o noua ascultare a invinuitului nu ar mai fi necesara inaintea procurorului, ceea ce, potrivit celor de mai sus, ar conduce la incalcarea dreptului constitutional la aparare al oricarei persoane trimise in judecata penala.
    i) Pe de alta parte, nu trebuie omis nici faptul ca, pana la rezolutia procurorului, dupa primirea dosarului de la organul de cercetare penala, invinuirea se afla in stare de simpla propunere care se cere validata de catre procuror; acesta are insa la dispozitie si alte solutii decat trimiterea in judecata. Este de aceea cu atat mai necesar ca rezolvarea cauzei sa se faca dupa chemarea invinuitului si dupa instiintarea sa despre punerea in miscare a actiunii penale, in prezenta aparatorului sau, care, alaturi de cel in cauza, poate determina sau influenta pronuntarea altei solutii de natura sa excluda trimiterea in instanta a dosarului (scoaterea de sub urmarire, incetarea urmaririi penale, clasarea etc.).
    j) Intrucat dispozitia "daca socoteste necesar" din art. 257 al Codului de procedura penala restrange exercitarea dreptului la aparare, contravenind astfel prevederilor art. 24 din Constitutie, inseamna ca procurorul, primind dosarul, inainte de a dispune trimiterea in judecata are obligatia, iar nu latitudinea, de a-l chema pe invinuit spre a-i prezenta materialul de urmarire penala, chiar daca acesta i-a fost adus la cunostinta de catre organul de cercetare penala, urmand sa fie aplicate in mod corespunzator dispozitiile art. 250 - 254 din Codul de procedura penala.
    Fata de cele aratate, intrucat Curtea a constatat printr-o decizie anterioara neconstitutionalitatea dispozitiei legale criticate, aceasta nu mai poate face din nou obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate, operand o cauza de inadmisibilitate, in temeiul art. 23 alin. (3) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicata, iar in ipoteza in care exceptia este inadmisibila, instanta judecatoreasca trebuie sa o respinga, pentru acest temei, printr-o incheiere motivata.
    Se retine ca, in speta, intrucat Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, la 1 aprilie 1999, aceasta cauza de inadmisibilitate s-a ivit inainte de data de 28 iunie 1999, cand s-a pronuntat de catre instanta de judecata incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale. Asa fiind, la acea data instanta avea posibilitatea sa aplice dispozitiile art. 23 alin. (3) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicata.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge, ca fiind inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 din Codul de procedura penala, ridicata de Serban Alexandru Danciu in Dosarul nr. 2.409/1999 al Judecatoriei Buftea.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 4 noiembrie 1999.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent,
                              Florentina Geangu