DECIZIE Nr.
170 din 2 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11, art. 13 alin. (1) lit. a) si
art. 13 alin. (1 2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind
Directia Nationala Anticoruptie, precum si a dispozitiilor art. 248 si art. 248
1 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 171 din 17 martie 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, art. 13 alin. (1) lit.
a) şi art. 13 alin. (12) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia
Naţională Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art.
248 şi art. 2481 din Codul penal, excepţie ridicată
de Dan Gavrilescu în Dosarul nr. 2.174/95/2007 al Tribunalului Sibiu -
Secţia penală.
La apelul nominal se prezintă autorul
excepţiei personal şi asistat de apărătorii aleşi
Gheorghe Cosmin Dragu, din cadrul Baroului Gorj, şi Vasile Ioan Vidrighin,
din cadrul Baroului Sibiu, ambii cu delegaţii la dosar. Se constată
lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a
fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul celor 2 reprezentanţi ai autorului
excepţiei, care reiau argumentele inserate în notele scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 9 ianuarie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 2.174/95/2007, Tribunalul Sibiu -
Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11, art. 13
alin. (2) lit. a) şi art. 13 alin. (12) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia
Naţională Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art.
248 şi art. 2481 din Codul penal, excepţie
ridicată de Dan Gavrilescu în dosarul de mai sus.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că prevederile art. 248 şi art. 2481 din
Codul penal încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 44
alin. (2), prin aceea că nu fac nicio distincţie între proprietatea
publică şi cea privată, supunând aceleiaşi ocrotiri
speciale atât partea din patrimoniu care constituie proprietate publică,
cât şi pe cea care constituie proprietate privată. De asemenea, sunt
afectate şi dispoziţiile art. 16 şi art. 20 din
Constituţie, întrucât se instituie o răspundere mai mare pentru
funcţionarul public.
Dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 contravin prevederilor art. 24 alin.
(1), art. 124 alin. (2), art. 16 şi art. 131 alin. (3) din
Constituţie, deoarece specialistul din cadrul direcţiei având
calitatea de funcţionar public are, din cauza subordonării sale faţă
de procuror, o atitudine subiectivă, părtinitoare. Totodată,
constatarea tehnico-ştiintifică efectuată de un astfel de
specialist capătă valenţele unui veritabil mijloc de
probă. In plus, textul excedează dispoziţiei
constituţionale a art. 131 alin. (3) prin aceea că procurorul
conduce, supraveghează şi exercită un control nemijlocit asupra
specialiştilor care au calitatea de funcţionari publici, dar care nu
aparţin poliţiei judiciare.
In ceea ce priveşte prevederile art. 13 alin. (1)
lit. a) şi art. 13 alin. (12) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, este de observat că autorul
excepţiei s-a limitat la a critica textele din perspectiva unor
raţiuni de oportunitate, fără a menţiona in terminis care
este temeiul constituţional afectat şi în ce constă această
critică.
Tribunalul Sibiu - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) şi art. 13 alin. (12)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, precum
şi a dispoziţiilor art. 248 şi art. 2481 din Codul
penal este nefondată.
In ceea ce priveşte excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, instanţa opinează că
este întemeiată, deoarece prin modalitatea de numire a specialiştilor
din cadrul direcţiei se creează de la început o prezumţie de
imparţialitate a acestora în soluţionarea constatărilor
tehnico-ştiinţifice şi expertizelor efectuate. Această
împrejurare este de natură a afecta dreptul la apărare al
inculpaţilor, precum şi prezumţia de nevinovăţie. De
asemenea, legea creează o situaţie discriminatorie a acestor
specialişti faţă de celelalte categorii de gen, neasigurând
suficiente garanţii şi condiţii de imparţialitate şi
obiectivitate. Acest neajuns este de natură a afecta, în opinia instanţei,
dispoziţiile art. 124 alin. (2) şi art. 16 din Constituţie.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
susţinerile părţilor, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îi constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare a Curţii
Constituţionale, dispoziţiile art. 11, art. 13 alin. (12)
şi art. 13 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională
Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 248 cu
denumirea marginală Abuzul în serviciu contra intereselor publice şi
ale art. 2481 cu denumirea marginală Abuzul în serviciu în
formă calificată din Codul penal. In realitate, având în vedere
notele scrise ale autorului excepţiei, precum şi considerentele
încheierii de sesizare a instanţei de contencios constituţional,
obiect al excepţiei nu îl constituie art. 13 alin. (2) lit. a) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, ci art. 13
alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, fiind evident că în
dispozitiv s-a strecurat o eroare materială. Prin urmare,
dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:
-Art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 43/2002: „(1) In cadrul Direcţiei Naţionale
Anticorupţie sunt numiţi, prin ordin al procurorului şef al
acestei direcţii, cu avizul ministerelor de resort, specialişti cu
înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal,
informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte
tehnice în activitatea de urmărire penală.
(2) Specialiştii prevăzuţi la alin.
(1) au calitatea de funcţionar public şi îşi
desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere
şi control nemijlocit al procurorilor din Direcţia
Naţională Anticorupţie. Specialiştii au drepturile şi
obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, cu
excepţiile menţionate în prezenta ordonanţă de urgenţă.
De asemenea, specialiştii beneficiază, în mod corespunzător, de
drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale
magistraţilor, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Constatarea tehnico-ştiinţifică
efectuată din dispoziţia scrisă a procurorului de
specialiştii prevăzuţi la alin. (1) constituie mijloc de
probă, în condiţiile legii.
(4) Constatările
tehnico-ştiinţifice şi expertizele pot fi efectuate şi de
alţi specialişti sau experţi din instituţii publice sau
private române sau străine, organizate potrivit legii, precum şi de
specialişti sau experţi individuali autorizaţi sau
recunoscuţi, potrivit legii.";
- Art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 43/2002: „(1) Sunt de competenţa
Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile
prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi
completările ulterioare, săvârşite în una dintre
următoarele condiţii:
a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor
care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât
echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a
activităţii unei autorităţi publice, instituţii
publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei
sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie
este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro;";
- Art. 13 alin. (12) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 43/2002: „(12) Direcţia
Naţională Anticorupţie este competentă să efectueze
urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială
mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul
infracţiunilor prevăzute la art. 215 alin. 1, 2, 3, şi 5, art.
246, 247, 248 şi 2481 din Codul penal, al infracţiunilor
prevăzute la art. 175, 177 şi 178-181 din Legea nr. 141/1997 privind
Codul vamal al României, cu modificările şi completările
ulterioare, şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale.";
- Art. 248 din Codul penal: „Fapta
funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de
serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl
îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o
tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii
ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau
o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 5 ani.";
- Art. 2481 din Codul penal: „Dacă
faptele prevăzute în art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe
deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost
supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin
raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 767 din 24 iunie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie
2008, Curtea Constituţională a respins ca nefondată
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248
şi art. 2481 din Codul penal, statuând că referirea la
producerea unei pagube în patrimoniul subiectelor pasive ale infracţiunii
de abuz în serviciu contra intereselor publice sau de abuz în serviciu în
formă calificată nu are semnificaţia înzestrării acesteia
cu o dublă natură juridică, şi anume cea de
infracţiune de serviciu şi cea de infracţiune contra
patrimoniului, fapta rămânând, evident, o infracţiune de serviciu sau
în legătură cu serviciul, ci descrie una dintre cele două
urmări imediate alternative prevăzute de lege - prima fiind „o
tulburare însemnată a bunului mers" al organului, instituţiei
sau unităţii - pentru ca fapta să constituie infracţiune.
De altfel, chiar admiţând că prin art. 248 din Codul penal se
urmăreşte şi apărarea proprietăţii, se
constată că textul nu face nicio diferenţiere între proprietatea
publică şi cea privată, abuzul funcţionarului public
pedepsindu-se la fel, indiferent dacă are ca urmare producerea unei pagube
în patrimoniul public sau în proprietatea privată a unei unităţi
dintre cele prevăzute de art. 145 din Codul penal.
De aceea, nu poate fi primită critica
formulată în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în
sensul că, prin conţinutul său, art. 248 din Codul penal
contravine principiului constituţional al ocrotirii egale a
proprietăţii private, indiferent de titular.
De asemenea, prin Decizia nr. 910 din 16 septembrie
2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 20
octombrie 2008, Curtea Constituţională a respins ca nefondată
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin.
(1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002,
reţinând în esenţă că „partea putea să ia
cunoştinţă de existenţa constatării tehnico-ştiinţifice
- mijloc de probă efectuat de specialiştii din cadrul Direcţiei
Naţionale Anticorupţie - odată cu prezentarea materialului de
urmărire penală, în condiţiile art. 250-254 din Codul de
procedură penală. Aşadar, partea poate formula obiecţiuni
la raportul de constatare sau poate contesta în faţa instanţei de
judecată, în condiţii de contradictorialitate, mijlocul de probă
respectiv".
Pe de altă parte, Curtea a constatat că „o
reglementare similară cu cea criticată este cuprinsă în art. 112
din Codul de procedură penală, potrivit căruia, în anumite
cazuri, organul de urmărire penală poate folosi
cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau
la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice, care
se efectuează, de regulă, de către specialişti sau
tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă
instituţia de care aparţine organul de urmărire penală, dar
care poate fi efectuată şi de către specialişti sau
tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe".
De asemenea, Curtea a reţinut că „în procesul
deliberării judecătorul verifică şi evaluează
materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe
întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi
aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările
tehnico-ştiinţifice întocmite de specialiştii
prevăzuţi de textele de lege criticate. Aşadar, judecata se
desfăşoară de către o instanţă independentă
şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate
şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează
soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi
coroborând probele, astfel că informaţiile conţinute în
constatările tehnico-ştiinţifice nu pot crea în mod concret
riscul unui abuz de procedură".
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente
noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe,
considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează
valabilitatea şi în cauza de faţă.
In ceea ce priveşte critica referitoare la art. 13
alin. (1) lit. a) şi art. 13 alin. (12) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, Curtea constată că
aceasta este inadmisibilă, deoarece autorul excepţiei s-a limitat la
a critica textele din perspectiva unor raţiuni de oportunitate,
fără a menţiona in terminis care este temeiul
constituţional afectat şi în ce constă aceasta. Or, potrivit
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii
„trebuie făcute în formă scrisă şi motivate". De
aceea, simpla enunţare a coliziunii unui text cu Legea fundamentală
nu este suficientă pentru a răspunde rigorilor referitoare la actul de
sesizare, instanţa de contencios constituţional neputându-se
substitui autorului pentru a evidenţia în mod concret care este viciul de
constituţionalitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia
Naţională Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art.
248 şi art. 2481 din Codul penal, excepţie ridicată
de Dan Gavrilescu în Dosarul nr. 2.174/95/2007 al Tribunalului Sibiu -
Secţia penală.
2. Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a)
şi art. 13 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională
Anticorupţie, excepţie ridicată de acelaşi autor în
acelaşi dosar.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 2 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru