Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.17 din 20.07.2020

Dosar nr. 1.135/1/2020
ACT EMIS DE: Inalta Curte de Casatie si Justitie
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 61 din 20 ianuarie 2021



SmartCity1

Corina-Alina Corbu - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
Laura-Mihaela Ivanovici - preşedintele Secţiei I civile
Marian Budă - preşedintele Secţiei a II-a civile
Denisa Angelica Stănişor - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Daniel Grădinaru - preşedintele Secţiei penale
Adina Georgeta Nicolae - judecător la Secţia I civilă
Valentin Mitea - judecător la Secţia I civilă
Sorinela Alina Macavei - judecător la Secţia I civilă
Cristina Truţescu - judecător la Secţia I civilă
Cristina Petronela Văleanu - judecător la Secţia I civilă
Simona Gina Pietreanu - judecător la Secţia I civilă
Carmen Trănica Teau - judecător la Secţia a II-a civilă
Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secţia a II-a civilă
Petronela Iulia Niţu - judecător la Secţia a II-a civilă
Diana Manole - judecător la Secţia a II-a civilă
Eugenia Voicheci - judecător la Secţia a II-a civilă
Maria Speranţa Cornea - judecător la Secţia a II-a civilă
Iuliana Măiereanu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Gabriel Viziru - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Horaţiu Pătraşcu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Marius Ionel Ionescu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Ionel Barbă - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Cezar Hîncu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Ioana Alina Ilie - judecător la Secţia penală
Maricela Cobzariu - judecător la Secţia penală

1. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.135/1/2020 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat (Regulamentul).2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.3. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror şef al Secţiei judiciare, Antonia Eleonora Constantin.4. La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulament.5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce formează obiectul Dosarului nr. 1.135/1/2020.6. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse la dosar anexele cu hotărârile definitive contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorii-raportori, opiniile procurorului general şi ale specialiştilor consultaţi şi o notă precizatoare la raportul asupra recursului în interesul legii.7. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general.8. Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin susţine că dispoziţiile Legii nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative sunt aplicabile cererilor de deschidere a procedurilor de insolvenţă formulate după intrarea în vigoare a acestui act normativ. Ca atare, art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă se va aplica cererilor de deschidere a procedurilor de insolventă formulate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative. Cu privire la prima problemă de drept, susţine că art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă nu menţionează dacă executarea silită se face în cadrul procedurii insolvenţei sau separat de către practicianul în insolvenţă ori de către executorul judecătoresc sau fiscal. În cauzele analizate în vederea promovării recursului în interesul legii, executările silite au fost efectuate de către executorii fiscali, măsurile şi actele întocmite de aceştia încadrându-se în noţiunea de „administrare a creanţelor fiscale", iar actele a căror anulare sau suspendare s-a solicitat au natură fiscală. Ca atare, aceste acte pot fi contestate de persoanele interesate pe calea contestaţiei la executare în condiţiile art. 260-262 din Codul de procedură fiscală, de competenţa judecătoriei, ca instanţă de executare de drept comun. Cu privire la a doua problemă de drept, reprezentantul procurorului general susţine că sunt inadmisibile cererile de ordonanţă preşedinţială având ca obiect ridicarea, suspendarea şi suspendarea provizorie a măsurilor de executare silită luate de organele de executare fiscală, în cazurile în care executarea silită a fost începută de acestea în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. În acest sens arată că aplicarea prevederilor Codului de procedură fiscală în privinţa executărilor silite individuale, începute în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, este consecinţa faptului că actele de executare silită au fost efectuate de organele de executare fiscală, iar nu de practicienii în insolvenţă. De vreme ce Codul de procedură fiscală reglementează o procedură în cadrul căreia persoanele interesate pot obţine desfiinţarea şi suspendarea actelor de executare nelegale, recurgerea în acest scop la procedura specială a ordonanţei preşedinţiale reglementată de Codul de procedură civilă este inadmisibilă. Pentru aceste argumente, reprezentantul procurorului general solicită admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei hotărâri de unificare a practicii judiciare.9. Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită prin sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarele probleme de drept:interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, art. 260 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură fiscală, art. 651 alin. (1), art. 714 alin. (1) şi art. 719 alin. (1) şi (7) din Codul de procedură civilă, sub aspectul instanţei competente material să soluţioneze contestaţiile la executare, cererile de suspendare a executării silite şi cererile de suspendare provizorie a executărilor silite individuale începute de creditorii bugetari în temeiul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă;interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 997 alin. (1) din Codul de procedură civilă, art. 233 alin. (1) lit. a) şi art. 260 din Codul de procedură fiscală în ceea ce priveşte admisibilitatea cererilor de ordonanţă preşedinţială având ca obiect ridicarea, suspendarea şi suspendarea provizorie a măsurilor de executare silită luate de organele de executare fiscală, în cazurile în care executarea silită a fost începută de acestea în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.II. Prevederile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 11. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, în forma nemodificată prin Legea nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative (Legea nr. 85/2014) Articolul 41
(1) Toate procedurile prevăzute de prezentul capitol, cu excepţia apelului, sunt de competenţa tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului specializat în a cărui circumscripţie debitorul şi-a avut sediul social/profesional cel puţin 6 luni anterior datei sesizării instanţei. Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secţie specială de insolvenţă, acesteia îi aparţine competenţa pentru derularea procedurilor prevăzute de prezenta lege. (...)
Articolul 45(...) (2) Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. (...) Articolul 143
(1) (...) Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită. (...) 12. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură fiscală)
Articolul 233
(1) Executarea silită se suspendă: a) când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii; (...)
Articolul 260
(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
(2) Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, nu sunt aplicabile.
(3) Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
(4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.
13. Codul de procedură civilă
Articolul 651
(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (...)
Articolul 714
(1) Contestaţia se introduce la instanţa de executare. (...)
Articolul 719
(1) Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată. (...)
(7) Dacă există urgenţă şi dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauţiunea, instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea depusă potrivit prezentului alineat rămâne indisponibilizată chiar dacă cererea de suspendare provizorie este respinsă şi este deductibilă din cauţiunea finală stabilită de instanţă, dacă este cazul. (...)
III. Orientările jurisprudenţiale divergente 14. Autorul sesizării a arătat că, după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative (O.U.G. nr. 88/2018), creditorii bugetari, prin organele de executare fiscală, au început executări silite individuale, urmând procedura prevăzută de Codul de procedură fiscală, în scopul stingerii creanţelor bugetare cu o vechime mai mare de 60 de zile, acumulate în perioada procedurii de insolvenţă de către debitorii împotriva cărora s-a deschis această procedură. 15. În soluţionarea contestaţiilor de executare, a cererilor de suspendare a executării silite, precum şi a cererilor de suspendare provizorie a executării silite, instanţele de judecată nu au avut un punct de vedere unitar cu privire la competenţa materială de soluţionare a acestor cereri şi la admisibilitatea cererilor de ordonanţă preşedinţială având ca obiect ridicarea, suspendarea ori suspendarea provizorie a executării silite efectuate de executorii fiscali. 16. Cu privire la instanţa competentă material să soluţioneze cererile anterior menţionate, autorul sesizării a arătat că s-au conturat două orientări jurisprudenţiale. 17. Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că judecătorului-sindic îi revine competenţa de a soluţiona contestaţiile şi cererile de suspendare a executării silite. 18. În fundamentarea acestei orientări s-a arătat că executarea silită la care se referă art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 nu se confundă cu executarea silită de drept comun, ci reprezintă o operaţiune prevăzută de acest act normativ, aflată sub administrarea şi controlul de legalitate al organelor care aplică procedura insolvenţei, prevăzute de art. 40 din Legea nr. 85/2014. 19. Competenţa judecătorului-sindic este reglementată de art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014, conform căruia „Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei". 20. Posibilitatea executării silite individuale introdusă de art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 nu poate fi interpretată ca reprezentând un caz de încetare a efectelor procedurii de insolvenţă, respectiv de executare silită iniţiată în paralel cu derularea procedurii de insolvenţă, ci constituie o completare a cazurilor în care creditorii îşi pot recupera individual creanţa în cadrul procedurii colective. 21. De asemenea, executarea silită de drept comun nu poate fi realizată fără a intra în conflict cu principiile şi regulile insolvenţei. Astfel, conflictul dintre cele două proceduri - individuală şi colectivă - este soluţionat de art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 în favoarea celei din urmă. 22. Fiind vorba de o executare silită specială realizată în cadrul procedurii de insolvenţă, respectiv o cerere aferentă acestei proceduri, competenţa aparţine judecătorului-sindic de la tribunalul în circumscripţia căruia debitorul îşi are sediul social. 23. Prin începerea unei executări silite individuale, creditorii bugetari ar înfrânge caracterul colectiv al procedurii, de natură a afecta masa activă a debitorului, conducând, indirect, la ridicarea efectului suspensiv de drept cu privire la toate măsurile de recuperare a creanţelor, consacrat de art. 75 din Legea nr. 85/2014. Or, numai judecătorul-sindic poate acorda derogări de la acest efect suspensiv. 24. Ca atare, dispoziţiile art. 651 din Codul de procedură civilă nu pot fi aplicate executărilor silite efectuate în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014. Executarea silită prevăzută de aceste din urmă dispoziţii legale reprezintă o operaţiune ce se efectuează în cadrul procedurii insolvenţei de către administratorul sau lichidatorul judiciar, motiv pentru care incidentele privind executarea silită sunt de competenţa judecătorului-sindic. 25. S-a arătat că actele de executare contestate sunt aferente procedurii insolvenţei, fiind strâns legate de situaţia debitorului insolvent. Ele privesc creanţe născute în timpul procedurii insolvenţei, astfel încât competenţa judecătorului-sindic este atrasă de dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. r), alin. (2) şi art. 58 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 85/2014, de vreme ce toate cererile care au ca obiect anularea ori suspendarea măsurilor de executare silită interesează procedura insolvenţei. În acest sens au fost invocate mutatis mutandis considerentele de la paragrafele 63-67 din Decizia nr. 28 din 16 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 20 iunie 2018. 26. Ca atare, o creanţă fiscală deţinută împotriva unui debitor aflat în procedura insolvenţei poate fi realizată doar în condiţiile şi conform acestei proceduri, care se aplică cu prioritate. În toate cazurile în care legiuitorul a înţeles să se refere la o executare silită individuală în afara procedurii insolvenţei, acesta a prevăzut-o în mod expres. Astfel, posibilitatea executării silite individuale introdusă de art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 nu reprezintă un caz de încetare a efectelor procedurii de insolvenţă, ci o completare a cazurilor în care creditorii îşi pot recupera individual creanţa în cadrul procedurii colective. 27. Pentru identitate de raţiune au fost invocate dezlegările date de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C157/13 şi C-111/08. Astfel, prin Hotărârea din 4 septembrie 2014, pronunţată în Cauza C-157/13, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că numai acţiunile care derivă direct dintr-o procedură de insolvenţă şi care sunt strâns legate de aceasta intră în domeniul de aplicare a Regulamentului nr. 1.346/2000 (paragraful 23). 28. Pentru a stabili dacă o acţiune derivă direct dintr-o procedură de insolvenţă, primul criteriu reţinut de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru a identifica domeniul în care se încadrează o acţiune nu este contextul procedural în care se înscrie acea acţiune, ci temeiul juridic al acesteia. Potrivit acestei abordări, trebuie să se stabilească dacă dreptul sau obligaţia care serveşte drept temei al acţiunii îşi are originea în normele comune de drept civil şi comercial sau în norme derogatorii, specifice procedurilor de insolvenţă (paragraful 27 din hotărârea pronunţată în Cauza C-157/13). 29. Pe de altă parte, prin Hotărârea din 2 iulie 2009, pronunţată în Cauza C-111/08, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că, în ceea ce priveşte cel de-al doilea criteriu, intensitatea legăturii existente între o acţiune în justiţie şi procedura insolvenţei este determinantă (paragraful 25). 30. Astfel, legătura dintre acţiunea din litigiul principal şi procedura insolvenţei trebuie să fie directă şi strânsă. Cu alte cuvinte, trebuie ca litigiul să nu poată exista în absenţa unei proceduri de insolvenţă. 31. În urma aplicării acestor criterii, instanţele care au împărtăşit prima orientare jurisprudenţială au apreciat că cererile prin care se contestă actele de executare individuală efectuate de executorii fiscali ori se solicită suspendarea acestor acte de executare prezintă o strânsă legătură cu procedura insolvenţei şi derivă direct din aceasta, întrucât creditorii bugetari se prevalează de creanţe curente, rezultate din desfăşurarea activităţii conform planului de reorganizare. 32. În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate de tribunale şi curţi de apel în 34 de dosare. 33. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a considerat că judecătoriile, ca instanţe de executare de drept comun, sunt competente să soluţioneze în primă instanţă contestaţiile la executare şi cererile de suspendare a executării silite a creanţelor fiscale, în ipoteza prevăzută de art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014. 34. În fundamentarea acestei orientări s-a arătat că executarea silită şi, implicit, contestarea măsurilor şi a actelor de executare silită a creanţelor fiscale se circumscriu activităţii de administrare a creanţelor fiscale, prevăzută de art. 1 pct. 2 din Codul de procedură fiscală, act normativ care, potrivit art. 3 din cod, constituie dreptul comun pentru administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului general consolidat. 35. Prin voinţa expresă a legiuitorului, executarea silită şi, implicit, contestarea măsurilor şi a actelor de executare silită a creanţelor fiscale se circumscriu prevederilor Codului de procedură fiscală. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca executarea silită prevăzută de art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 să se facă în cadrul procedurii de insolvenţă, ar fi menţionat în mod expres acest aspect, tocmai pentru a reglementa o soluţie derogatorie de la art. 260 alin. (4) din Codul de procedură fiscală. 36. Printre atribuţiile judecătorului-sindic prevăzute de art. 45 din Legea nr. 85/2014 nu se regăsesc cele care privesc anularea ori suspendarea actelor de executare silită efectuate de executorul fiscal. Din conţinutul acestui text de lege rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a delimita atribuţiile jurisdicţionale ale judecătorului-sindic de cele de administrare şi gestiune a procedurii insolvenţei, acestea din urmă revenind, în principal, administratorului sau lichidatorului judiciar, precum şi celorlalţi participanţi la procedură. Astfel, controlul judecătorului-sindic se raportează numai la aspecte de legalitate, fără a avea în vedere şi aspectele de oportunitate, ce cad în sarcina creditorilor şi a organelor acestora. 37. S-a mai arătat că art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 enumeră principalele atribuţii ale judecătorului-sindic. Această enumerare are însă caracter exemplificativ, deoarece alin. (2) al art. 45 din Legea nr. 85/2014 stabileşte în competenţa judecătorului-sindic noi atribuţii ce privesc controlul asupra activităţii participanţilor la procedură, cu referire la actele şi operaţiunile care se desfăşoară după deschiderea procedurii insolvenţei. 38. Utilizând sintagma „procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei", legiuitorul a avut în vedere toate cererile şi procesele ce decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenţei. Astfel, soluţia aleasă de legiuitor este exhaustivă, în sensul că nu limitează atribuţiile judecătorului-sindic doar la cazurile concrete enumerate în art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, ci are în vedere şi controlul tuturor operaţiunilor şi actelor efectuate de administratorul judiciar, lichidatorul judiciar, debitorul şi alţi participanţi la desfăşurarea procedurii, precum şi procesele şi cererile care au legătură directă cu insolvenţa şi care sunt prevăzute în aceeaşi lege. 39. În acelaşi timp, această soluţie legislativă este şi restrictivă, în sensul că judecătorul-sindic nu are atribuţii în soluţionarea unor cereri sau acţiuni ce excedează procedurii insolvenţei, cum ar fi realizarea unui drept, o pretenţie, o somaţie de plată ori recuperarea unei creanţe, operaţiuni care nu sunt prevăzute în mod expres de Legea nr. 85/2014, ci sunt reglementate în dreptul comun. 40. Împrejurarea că debitorul se află în procedura de reorganizare judiciară nu prezintă relevanţă din perspectiva stabilirii instanţei competente să soluţioneze cererile privind măsurile de executare silită, întrucât normele aplicabile actelor de executare sunt cele prevăzute în Codul de procedură fiscală, iar nu cele prevăzute în Legea nr. 85/2014. Acest din urmă act normativ este aplicabil doar în privinţa obiectului executării silite şi limitărilor referitoare la bunurile ce pot fi executate silit, însă regulile generale de procedură fiscală sunt aplicabile şi acestui tip de executare silită individuală. 41. În aceste condiţii, judecătorul-sindic are competenţa de a soluţiona numai contestaţiile împotriva măsurilor luate de practicienii în insolvenţă, nu şi contestaţiile împotriva actelor de executare silită individuale, întocmite de creditorii fiscali. Aceste din urmă contestaţii, precum şi cererile de suspendare a executării silite ori de suspendare provizorie a executării silite, nefiind proprii procedurii insolvenţei, sunt de competenţa materială a judecătoriilor, ca instanţe de executare, în temeiul art. 260 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, raportat la art. 651 alin. (1), art. 714 alin. (1) şi la art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborate cu Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, aplicabilă mutatis mutandis. 42. În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate de judecătorii, tribunale şi curţi de apel în 47 de dosare. 43. Cu privire la admisibilitatea cererilor de ordonanţă preşedinţială având ca obiect ridicarea, anularea ori suspendarea executării silite efectuate de creditorii bugetari, autorul sesizării a arătat că s-au conturat două orientări jurisprudenţiale. 44. Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a considerat că, în toate aceste ipoteze, sunt admisibile cererile de ordonanţă preşedinţială formulate în temeiul art. 997 din Codul de procedură civilă. 45. În fundamentarea acestei orientări s-a arătat că art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că dispoziţiile acestei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului civil. Dispoziţiile art. 997 din Codul de procedură civilă, care instituie condiţiile de admisibilitate a procedurii ordonanţei preşedinţiale, sunt compatibile cu dispoziţiile Legii nr. 85/2014, astfel încât judecătorul-sindic are posibilitatea să dispună, pe calea acestei proceduri speciale, măsuri provizorii atunci când acestea sunt necesare în procedura insolvenţei. 46. Dispoziţiile art. 260 alin. (2) din Codul de procedură fiscală nu sunt incidente, întrucât executarea silită întemeiată pe dispoziţiile art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 trebuie analizată din perspectiva legii insolvenţei, aplicabilă cu prioritate, iar nu din perspectiva dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală. 47. S-a mai arătat că instanţele care au aderat la această opinie au reţinut aplicabilitatea mutatis mutandis a considerentelor Deciziei nr. 28 din 16 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 48. În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate de tribunale şi curţi de apel în 19 dosare. 49. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că cererile de ordonanţă preşedinţială având ca obiect ridicarea, anularea ori suspendarea executării silite efectuate de creditorii bugetari sunt inadmisibile. 50. În fundamentarea acestei orientări s-a arătat că din analiza dispoziţiilor art. 997 alin. (1) din Codul de procedură civilă rezultă că procedura specială a ordonanţei preşedinţiale este pusă la dispoziţia celor interesaţi numai pentru a obţine măsuri vremelnice şi provizorii în cazuri grabnice, când aparenţa dreptului pledează în favoarea reclamantului, iar măsura solicitată se impune a fi luată pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara sau pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. 51. Deşi legea nu prevede expres, în afara condiţiilor care decurg din textul de lege anterior evocat, doctrina a subliniat că una dintre condiţiile pentru ca o cerere să poată fi soluţionată pe calea ordonanţei preşedinţiale este ca măsura solicitată să nu tranşeze cu autoritate de lucru judecat fondul litigiului, adică să nu prejudece fondul. Această condiţie decurge din caracterul vremelnic şi urgent al măsurii solicitate. Prin urmare, pe calea ordonanţei preşedinţiale nu poate fi tranşat definitiv fondul cauzei, chiar dacă aparenţa de drept ar fi în favoarea reclamantului. 52. Aplicând consideraţiile teoretice anterior expuse, instanţele care au aderat la această orientare jurisprudenţială au considerat că debitorii aflaţi în insolvenţă nu pot obţine pe calea ordonanţei preşedinţiale ridicarea/anularea măsurilor ori a actelor de executare silită efectuate de creditorii fiscali în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, aceste măsuri putând fi dispuse numai de instanţa de executare învestită cu o contestaţie la executare. 53. Astfel, s-a apreciat că nu este îndeplinită condiţia neprejudecării fondului în ceea ce priveşte constatarea nelegalităţii actelor de executare, întrucât aceasta ar presupune o cercetare a fondului, imposibil de realizat în procedura ordonanţei preşedinţiale. 54. În plus, emiterea unei ordonanţe preşedinţiale este admisibilă numai pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, nu şi pentru împiedicarea executării silite sau pentru dezlegarea unor chestiuni care privesc fondul raporturilor juridice dintre părţi. 55. Ca atare, contestaţia la executare se înfăţişează ca o cale de atac specifică, prin intermediul căreia debitorul poate obţine desfiinţarea sau emiterea unui act de executare, cum ar fi anularea sau ridicarea popririi. 56. Cu privire la admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială pentru obţinerea suspendării ori a suspendării provizorii a executării silite s-a arătat că, întrucât executarea silită este guvernată de dispoziţiile Codului de procedură fiscală, sunt incidente cazurile de suspendare a executării silite de la art. 233 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, prima ipoteză fiind aceea în care suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii. 57. Instanţa de judecată poate pronunţa suspendarea unei executări silite numai cu ocazia exercitării contestaţiei la executare, reglementată atât de art. 712 din Codul de procedură civilă, cât şi de art. 260 din Codul de procedură fiscală. În plus, art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă derogă de la art. 997 din acelaşi act normativ, acest din urmă text de lege având o sferă mai largă de aplicare. 58. Astfel, de vreme ce pe calea contestaţiei la executare se poate solicita şi suspendarea executării silite, cererea de ordonanţă preşedinţială având acelaşi obiect este inadmisibilă. De asemenea, cererea de ordonanţă preşedinţială având ca obiect suspendarea provizorie a executării silite începute de creditorii bugetari este inadmisibilă, faţă de prevederile art. 260 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, care statuează că dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile. 59. În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate de tribunale şi curţi de apel în 10 dosare. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 60. Prin Decizia nr. 325 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 1 octombrie 2018, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 719 alin. (7) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 61. Prin Decizia nr. 362 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 9 octombrie 2018, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 719 alin. (7) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 62. Prin Decizia nr. 843 din 13 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 22 martie 2019, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 19 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 nr. 340/2013 şi ale art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 63. Prin Decizia nr. 565 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 16 aprilie 2020, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 631 alin. (2), ale art. 651 alin. (1), ale art. 713 alin. (1) şi (3), ale art. 717 alin. (1) şi (4) şi ale art. 720 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 64. Prin Decizia nr. 605 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 23 ianuarie 2020, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 260 alin. (2) din Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 65. Deciziile anterior menţionate nu cuprind considerente relevante cu privire la problemele de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii. V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 66. Prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, a stabilit că: „Judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege." 67. Prin Decizia nr. 6 din 14 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 20 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis sesizările formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 136 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, a stabilit că executarea hotărârilor judecătoreşti de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 se va efectua, în cazul concursului dintre creditorii fiscali şi ceilalţi creditori ai debitorului, potrivit Codului de procedură fiscală. 68. Prin Decizia nr. 66 din 2 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 7 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 4.754/270/2016 şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 623 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 220 alin. (3) şi (5) şi la art. 226 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 3 pct. 18 din Legea responsabilităţii fiscalbugetare nr. 69/2010, republicată, a stabilit că: „Executarea silită a titlurilor executorii - hotărâri judecătoreşti privind creanţe bugetare, datorate în temeiul unor raporturi juridice contractuale care se fac venit la bugetul consolidat al statului, se realizează prin executori fiscali, ca organe de executare silită ale statului." 69. Prin Decizia nr. 28 din 16 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 20 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.620/84/2015 şi, în consecinţă, a stabilit că: „Prevederile art. 1473 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se interpretează în sensul că dacă s-a constatat, prin hotărâre definitivă, că o creanţă fiscală nu poate fi valorificată în procedura insolvenţei reglementată de Legea nr. 85/2006, ca urmare a depunerii tardive a acesteia, aceeaşi creanţă nu mai poate fi valorificată de organul fiscal în procedura soluţionării cererii de rambursare a T.V.A., formulată de debitoarea aflată în procedura insolvenţei." 70. Prin Decizia nr. 18 din 3 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 26 iulie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 714 şi art. 95 din Codul de procedură civilă, secţiile civile ale tribunalelor sunt competente funcţional să soluţioneze apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii asupra contestaţiilor formulate împotriva executărilor silite pornite în temeiul dispoziţiilor art. 260 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare." 71. În cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost identificată Decizia nr. 262 din 31 ianuarie 2020 a Secţiei a II-a civile, prin care a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc, apreciindu-se că printre atribuţiile prevăzute de art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu figurează judecarea contestaţiilor la executare formulate cu privire la creanţele menţionate la art. 143 alin. (1) teza finală din acelaşi act normativ şi că niciun text de lege nu instituie competenţa judecătorului-sindic de a judeca contestaţiile respective. VI. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene 72. Prin Hotărârea din 12 februarie 2009, pronunţată în Cauza C-339/07, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut în paragrafele 19-23 următoarele: „În această privinţă, trebuie amintit cu titlu introductiv că, în cadrul jurisprudenţei referitoare la Convenţia din 27 septembrie 1968 privind competenţa şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (JO 1972, L 299, p. 32), Curtea a hotărât că o acţiune asemănătoare celei în discuţie în acţiunea principală se referă la o procedură de faliment, de vreme ce decurge în mod direct din faliment şi se află în strânsă legătură cu o procedură de lichidare de bunuri sau de reorganizare judiciară (a se vedea Hotărârea din 22 februarie 1979, Gourdain, 133/78, p. 733, punctul 4). Prin urmare, o acţiune care prezintă astfel de caracteristici nu intră în domeniul de aplicare al acestei convenţii. Or, exact acest criteriu este utilizat în considerentul (6) al Regulamentului nr. 1.346/2000 pentru a delimita obiectul acestuia din urmă. Astfel, potrivit acestui considerent, regulamentul respectiv ar trebui să se limiteze la dispoziţiile care reglementează competenţa de a deschide proceduri de insolvenţă şi de a pronunţa hotărâri care derivă direct din procedurile de insolvenţă şi sunt strâns legate de acestea. Ţinând seama de această intenţie a legiuitorului şi de efectul util al regulamentului respectiv, articolul 3 alineatul (1) din acest regulament trebuie interpretat în sensul că atribuie de asemenea o competenţă internaţională statului membru pe teritoriul căruia a fost deschisă procedura de insolvenţă pentru judecarea acţiunilor care rezultă în mod direct din această procedură şi care sunt strâns legate de aceasta. O astfel de concentrare a tuturor acţiunilor legate în mod direct de insolvenţa unei întreprinderi, acţiuni introduse la instanţele din statul membru competent pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, pare de asemenea conformă cu obiectivul de a ameliora eficienţa şi de a accelera procedurile de insolvenţă cu efecte transfrontaliere, prevăzut în considerentele (2) şi (8) ale Regulamentului nr. 1.346/2000. În plus, această interpretare este confirmată de considerentul (4) al regulamentului respectiv, potrivit căruia, pentru buna funcţionare a pieţei interne, este necesar să se evite ca părţile să fie tentate să transfere bunurile sau procedurile judiciare dintr-un stat membru în altul, în încercarea de a obţine o situaţie juridică mai favorabilă (forum shopping)". 73. Prin Hotărârea din 2 iulie 2009, pronunţată în Cauza C111/08, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că: „(...) o acţiune se referă la o procedură de faliment dacă decurge în mod direct din faliment şi se află în strânsă legătură cu o procedură de lichidare de bunuri sau de administrare judiciară (...) Prin urmare, având în vedere cele ce precedă, intensitatea legăturii existente, în sensul jurisprudenţei Gourdain, citată anterior, între o acţiune în justiţie precum cea din acţiunea principală şi procedura de insolvenţă este determinantă (...)" (paragrafele 21 şi 25). 74. Prin Hotărârea din 10 septembrie 2009, pronunţată în Cauza C-292/08, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut în paragraful 26 următoarele: „(...) în cadrul jurisprudenţei referitoare la Convenţia de la Bruxelles, Curtea a statuat că o acţiune se referă la o procedură de faliment dacă decurge în mod direct din faliment şi se află în strânsă legătură cu o procedură de lichidare de bunuri sau de administrare judiciară (a se vedea Hotărârea din 22 februarie 1979, Gourdain, 133/78, Rec., p. 733, punctul 4). Prin urmare, o acţiune care prezintă astfel de caracteristici nu intră în domeniul de aplicare al acestei convenţii (...)". 75. Prin Hotărârea din 4 septembrie 2014, pronunţată în Cauza C-157/13, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că: „(...) numai acţiunile care derivă direct dintr-o procedură de insolvenţă şi care sunt strâns legate de aceasta sunt excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001. Pe cale de consecinţă, numai aceste acţiuni intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1.346/2000. (...) În consecinţă, criteriul determinant reţinut de Curte pentru a identifica domeniul în care se încadrează o acţiune nu este contextul procedural în care se înscrie acea acţiune, ci temeiul juridic al acesteia din urmă. Potrivit respectivei abordări, trebuie să se stabilească dacă dreptul sau obligaţia care serveşte drept temei al acţiunii îşi are originea în normele comune de drept civil şi comercial sau în norme derogatorii, specifice procedurilor de insolvenţă." (paragrafele 23 şi 27) VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 76. Cu privire la prima problemă de drept, procurorul general a apreciat că a doua orientare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii. 77. În acest sens a arătat că art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 derogă parţial şi limitat de la caracterul colectiv şi concursual al procedurii de insolvenţă. Executarea silită individuală pentru datoriile cu o vechime mai mare de 60 de zile, acumulate în perioada procedurii de insolvenţă, reprezintă o alternativă la soluţia falimentului, dezavantajoasă pentru debitor atunci când creanţa creditorului curent depăşeşte valoarea-prag. Până la o eventuală declarare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale care consacră posibilitatea executării silite individuale, acestea se bucură de prezumţia de constituţionalitate şi trebuie aplicate. 78. Executarea silită individuală, în ipoteza prevăzută de art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, este derulată în paralel cu procedura de reorganizare de către executorii fiscali, iar nu de către practicienii în insolvenţă, fiind circumscrisă administrării creanţelor fiscale. Spre deosebire de alte situaţii în care Legea nr. 85/2014 prevede că executarea silită se efectuează de către executorul judecătoresc, textul de lege anterior evocat nu menţionează dacă executarea silită se face în cadrul procedurii insolvenţei sau separat de către practicianul în insolvenţă ori executorul judecătoresc sau fiscal, după caz. 79. Procurorul general a apreciat că executarea silită individuală nu intră în atribuţiile administratorului judiciar, prevăzute de art. 58 alin. (1) lit. e) şi f) din Legea nr. 85/2014, care se circumscriu fie supravegherii operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului, fie conducerii în tot sau în parte a activităţii acestuia, atunci când debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare, în condiţiile art. 85 alin. (5) din acelaşi act normativ. În acest caz, executarea silită se va realiza fie de către executorii judecătoreşti în privinţa creanţelor curente civile, fie de către executorii fiscali în privinţa creanţelor curente bugetare. În această procedură de executare silită, practicianul în insolvenţă nu are atribuţii de lichidator judiciar, de vreme ce debitorul se află încă în reorganizare şi nu s-a dispus intrarea sa în faliment. 80. S-a arătat că, în cauzele analizate în vederea promovării recursului în interesul legii, executările silite au fost efectuate de către executorii fiscali. Astfel, măsurile şi actele întocmite de aceştia (titluri executorii, somaţii de plată şi adrese de înfiinţare a popririi) se circumscriu colectării creanţelor bugetare, încadrându-se în noţiunea de administrare a creanţelor fiscale, definită de art. 1 pct. 2 din Codul de procedură fiscală, iar actele juridice a căror anulare ori, după caz, suspendare a fost solicitată sunt acte administrativ fiscale, în sensul art. 1 pct. 1 din acelaşi act normativ. 81. Procurorul general a apreciat că executarea silită, actele de executare întocmite de organele de executare fiscală, refuzul acestora de a îndeplini un act de executare, precum şi titlul executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre judecătorească sau un act al unui alt organ cu activitate jurisdicţională şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege, pot fi contestate de persoanele interesate pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 260-262 din Codul de procedură fiscală, de competenţa judecătoriei, ca instanţă de executare de drept comun. 82. De lege lata, executarea silită individuală efectuată de executorii fiscali nu este integrată procedurii de insolvenţă aflate în curs, ci este separată de aceasta. Singurele elemente de legătură între cele două proceduri, reprezentate de calitatea părţilor şi de creanţa pretinsă, nu au aptitudinea de a constitui criterii legale atributive de competenţă, ci, în cauzele care fac obiect al sesizării, se circumscriu motivelor care au stat la baza formulării contestaţiilor la executare şi a cererilor de suspendare a executării silite. 83. Având în vedere că, în cauzele analizate, măsurile de executare silită au fost luate de executorii fiscali, iar nu de practicienii în insolvenţă, competenţa judecătorului-sindic nu poate fi atrasă în temeiul art. 45 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 85/2014, acest text de lege referindu-se la judecarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor sau ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar. 84. Din analiza art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 rezultă criteriile legale pe baza cărora se determină atribuţiile jurisdicţionale ale judecătorului-sindic, respectiv: cererea trebuie să vizeze exercitarea controlului judecătoresc asupra activităţii administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar; judecătorul-sindic să fie chemat să tranşeze în privinţa unor cereri de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. 85. În cauzele analizate, competenţa judecătorului-sindic nu poate fi stabilită pe baza primului criteriu, întrucât contestaţiile formulate nu vizează activitatea administratorului judiciar, ci a executorilor fiscali. 86. Cu privire la al doilea criteriu, procurorul general a arătat că legătura cu procedura insolvenţei reprezintă acea calitate a cererii sau a procesului cu care este învestit judecătorul-sindic de a constitui o consecinţă directă a procedurii insolvenţei. Această legătură se verifică, de pildă, atunci când procesul sau cererea nu poate fi disociat(ă) de procedura insolvenţei, întrucât derivă direct din această procedură. 87. Or, executarea silită individuală prevăzută de art. 143 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014 poate exista independent de situaţia juridică a debitorului, respectiv independent de implicarea sa într-o procedură de reorganizare. Acest din urmă aspect prezintă relevanţă doar din perspectiva motivelor pentru care ar putea fi admisă contestaţia la executare ori cererea de suspendare a executării silite, nefiind un criteriu atributiv de competenţă. 88. Prin urmare, procurorul general a apreciat că judecătoriile, ca instanţe de executare, sunt competente să soluţioneze contestaţiile la executare şi cererile de suspendare sau suspendare provizorie a executărilor silite individuale, începute de creditorii bugetari în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014. 89. Cu privire la a doua problemă de drept, procurorul general a apreciat că a doua orientare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii. 90. În acest sens a arătat că desfiinţarea şi suspendarea actelor de executare silită efectuate de executorii fiscali se pot obţine doar în cadrul procedurii contestaţiei la executare şi prin formularea unor cereri de suspendare a executării, în condiţiile Codului de procedură fiscală. 91. Aplicarea prevederilor Codului de procedură fiscală în privinţa executărilor silite individuale începute în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 este consecinţa faptului că actele de executare silită au fost întocmite de organele de executare fiscală, iar nu de practicienii în insolvenţă. 92. De vreme ce în materia procedurii fiscale este instituită o procedură în cadrul căreia persoanele interesate pot obţine desfiinţarea şi suspendarea actelor de executare nelegale, recurgerea la procedura ordonanţei preşedinţiale în acelaşi scop este inadmisibilă şi, totodată, relevă multiple consecinţe improprii procedurii în care se desfăşoară executarea silită. 93. Astfel, în această modalitate ar fi atrasă competenţa judecătorului-sindic în privinţa cererilor de suspendare a executării silite efectuate de executorii fiscali. Or, aceste cereri nu intră în competenţa judecătorului-sindic. 94. În al doilea rând, ar fi eludată interdicţia prevăzută de art. 260 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, prin care se statuează expres inaplicabilitatea în procedura execuţională fiscală a prevederilor Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea provizorie a executării. 95. În al treilea rând, de vreme ce admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială nu este condiţionată de plata prealabilă a unei cauţiuni, ar fi eludate dispoziţiile art. 719 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care instituie obligaţia de plată a unei cauţiuni pentru a se dispune suspendarea executării silite. 96. În ultimul rând, atunci când cererea de ordonanţă preşedinţială are ca obiect ridicarea/desfiinţarea/anularea unor acte de executare silită fiscală ori a executării silite înseşi, nu este îndeplinită condiţia neprejudecării fondului. 97. Prin urmare, procurorul general a apreciat că sunt inadmisibile cererile de ordonanţă preşedinţială având ca obiect ridicarea, anularea, desfiinţarea, suspendarea sau suspendarea provizorie a măsurilor de executare silită, luate de organele de executare fiscală, în cazurile în care executarea silită a fost începută de acestea în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014. VIII. Opiniile exprimate de specialiştii consultaţi 98. Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept a prezentat două opinii cu privire la ambele probleme de drept. 99. Cu privire la prima problemă de drept, într-o opinie s-a apreciat că instanţa de executare este competentă să soluţioneze contestaţiile la executare şi cererile de suspendare a executărilor silite începute de organele fiscale în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014. 100. În susţinerea acestei opinii s-a arătat că, potrivit Codului de procedură fiscală, stingerea prin executare silită a obligaţiilor fiscale lato sensu (inclusiv a celor acumulate în perioada procedurii de insolvenţă) intră în sfera activităţii de administrare a creanţelor fiscale, aflată în competenţa exclusivă a organelor fiscale. 101. Astfel, executarea silită individuală nu intră în atribuţiile administratorului judiciar, prevăzute de art. 58 alin. (1) lit. e)-f) din Legea nr. 85/2014, care se circumscriu fie supravegherii operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului, fie conducerii în tot sau în parte a activităţii debitorului, atunci când acestuia i s-a ridicat dreptul de administrare în condiţiile art. 85 alin. (5) din acelaşi act normativ. 102. S-a mai arătat că procedura executării silite a creanţelor bugetar-fiscale este prevăzută de Codul de procedură fiscală, care se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă în materia executării silite de drept comun, iar nu cu dispoziţiile Legii nr. 85/2014, întrucât această din urmă lege nu reglementează proceduri execuţionale, ci alte proceduri specifice insolvenţei. 103. Contestaţiile la executarea silită a creanţelor fiscale şi cererile de suspendare a executărilor silite sunt de competenţa instanţei de executare de drept comun, astfel cum rezultă din coroborarea art. 260 alin. (4) din Codul de procedură fiscală cu art. 651 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, nefiind de competenţa secţiei specializate în insolvenţă a tribunalului. 104. În lipsa unor dispoziţii speciale ale Codului de procedură fiscală, instanţa de executare competentă este cea prevăzută de art. 651 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Având în vedere că în materie fiscală executarea silită se efectuează de organele fiscale, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află domiciliul fiscal al debitorului. 105. Într-o altă opinie s-a apreciat că judecătorului-sindic îi revine competenţa de a soluţiona contestaţiile la executare şi cererile de suspendare a executării silite începute în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014. 106. În susţinerea acestei opinii s-a arătat că executarea silită prevăzută de textul de lege anterior evocat nu se confundă cu executarea silită de drept comun, ci reprezintă o operaţiune ce intră în atribuţiile practicianului în insolvenţă şi se află sub controlul de legalitate al judecătorului-sindic. 107. Posibilitatea executării silite introdusă de art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 nu poate fi interpretată ca reprezentând un caz de încetare a efectelor procedurii insolvenţei, respectiv de executare silită iniţiată în paralel cu derularea procedurii insolvenţei, ci constituie o ipoteză specială în care creditorii cu creanţe curente şi le pot recupera în mod individual în cadrul procedurii colective. 108. Ori de câte ori măsurile de executare individuală ale titularilor de creanţe curente vizează bunurile debitoarei, acestea se circumscriu procedurii insolvenţei. Măsurile respective pot fi contestate de către participanţii la procedură în condiţiile Legii nr. 85/2014, fiind subsumate sintagmei „procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei", care intră în competenţa judecătorului-sindic, conform art. 45 alin. (2) din acelaşi act normativ. 109. Astfel, în temeiul art. 45 alin. (1) lit. r), art. 45 alin. (2) şi art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic este competent să soluţioneze cererile anterior menţionate, întrucât acestea derivă în mod direct dintr-o procedură de insolvenţă şi se află în strânsă legătură cu aceasta. 110. Prin urmare, judecătorul-sindic poate suspenda o cerere de executare silită, în temeiul art. 66 alin. (11) din Legea nr. 85/2014. În condiţiile în care judecătorul-sindic deţine această competenţă chiar înainte de a dobândi deplină competenţă cu privire la supravegherea procedurii insolvenţei, cu atât mai mult acesta rămâne competent pe toată durata procedurii insolvenţei. 111. Cu privire la a doua problemă de drept, într-o opinie sa apreciat că sunt inadmisibile cererile de ordonanţă preşedinţială având ca obiect suspendarea executărilor silite pornite de organele fiscale, în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014. 112. În susţinerea acestei opinii s-a arătat că, în lipsa unor prevederi speciale ale Codului de procedură fiscală, suspendarea executării silite a creanţelor fiscale poate fi dispusă de judecătorie, ca instanţă de executare de drept comun, în condiţiile prevăzute de art. 719 din Codul de procedură civilă. 113. Persoana interesată poate solicita suspendarea executării silite prin contestaţia la executare sau printr-o cerere separată, până la momentul soluţionării contestaţiei. Această măsură excepţională se poate dispune în scopul opririi executării silite, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de admisibilitate: existenţa unei contestaţii la executare în curs de soluţionare; existenţa unor motive temeinice pentru oprirea executării silite şi plata unei cauţiuni, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege. 114. În schimb, cererea de ordonanţă preşedinţială presupune alte condiţii de admisibilitate (urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului) şi poate fi admisă în alte scopuri, respectiv: pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu sar putea repara; pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. 115. Aşadar, ordonanţa preşedinţială are rolul înlăturării piedicilor în realizarea dreptului pe calea executării silite, în timp ce suspendarea executării silite se manifestă ca o măsură de temporizare a aceleiaşi proceduri execuţionale. 116. Având în vedere că este reglementată o procedură specială pentru suspendarea executării silite, procedura specială a ordonanţei preşedinţiale nu poate fi folosită în locul sau pentru atingerea scopului altei proceduri speciale. 117. În plus, cererea de ordonanţă preşedinţială având ca obiect suspendarea provizorie a executării silite începute de creditorii bugetari este inadmisibilă, conform art. 260 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. 118. Într-o altă opinie s-a apreciat că sunt admisibile cererile de ordonanţă preşedinţială având ca obiect ridicarea, anularea ori suspendarea măsurilor de executare silită efectuate de creditorii bugetari. 119. În susţinerea acestei opinii s-a arătat că, în măsura în care s-ar admite că executarea silită prevăzută de art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 se realizează în cadrul procedurii insolvenţei, atunci cererile de ordonanţă preşedinţială, formulate în temeiul art. 997 din Codul de procedură civilă, sunt admisibile. 120. În principiu, dispoziţiile art. 997 din Codul de procedură civilă sunt compatibile cu cele ale Legii nr. 85/2014, deoarece art. 342 alin. (1) din această lege stabileşte că dispoziţiile sale se completează cu cele ale Codului de procedură civilă. De astfel, chiar în Legea nr. 85/2014 există prevederi care permit utilizarea procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale în procedura insolvenţei, respectiv art. 34 alin. (3) şi art. 70 alin. (5), cele două proceduri nefiind incompatibile. 121. Din moment ce judecătorul-sindic este competent să soluţioneze contestaţiile şi cererile de suspendare a executării silite, acesta va fi competent să soluţioneze şi cererea de ordonanţă preşedinţială având ca obiect luarea unor măsuri vremelnice până la soluţionarea cauzelor pe fond, conform art. 998 din Codul de procedură civilă. 122. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi - Facultatea de Drept a apreciat că soluţionarea incidentelor referitoare la executarea silită reglementată de art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 revine instanţei de executare şi că sunt inadmisibile cererile de ordonanţă preşedinţială care tind la suspendarea executărilor silite declanşate potrivit aceluiaşi text de lege. 123. În susţinerea acestei opinii s-a arătat că, în lipsa unei menţiuni specifice în cuprinsul textului de lege analizat, noţiunii de „executare silită" nu îi pot fi ataşate alte înţelesuri decât cele prevăzute în dreptul comun. Utilizarea în art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 a noţiunii de „executare silită" are drept consecinţă incidenţa dispoziţiilor din Codul de procedură civilă şi Codul de procedură fiscală, care reglementează procedura execuţională. 124. Sub aspectul identificării organului de executare competent să efectueze executarea silită în ipoteza prevăzută de art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 623 din Codul de procedură civilă. Astfel, de lege lata, executarea silită reglementată de art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 este realizată de executorul judecătoresc, respectiv de organele de executare prevăzute de art. 220 din Codul de procedură fiscală. 125. Această determinare are implicaţii directe şi imediate şi în ceea ce priveşte stabilirea instanţei competente să soluţioneze incidentele ivite în cursul procedurii execuţionale, respectiv contestaţiile la executare şi cererile de suspendare a executării silite. 126. S-a arătat că dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 limitează competenţa judecătorului-sindic la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau a lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Fiind o normă de trimitere, art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 scoate procedura de executare silită la care face referire din sfera de aplicare a procedurii insolvenţei şi o plasează pe tărâmul dreptului comun, inclusiv în ceea ce priveşte organul de executare. 127. Stabilirea pe cale de interpretare a competenţei judecătorului-sindic de a soluţiona contestaţiile la executare şi cererile de suspendare a executării silite ar contraveni dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu există un text de lege care să îi atribuie în competenţă aceste cereri. 128. De vreme ce art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 nu face vreo altă menţiune, tot ce presupune executarea silită trebuie înţeles în condiţiile prevăzute de dreptul comun, inclusiv în privinţa competenţei stabilite în favoarea instanţei de executare, respectiv a judecătoriei. 129. Faţă de această concluzie cu privire la prima problemă de drept, rezolvarea celei de-a doua este în sensul că o cerere de ordonanţă preşedinţială care ar tinde la suspendarea executării silite este inadmisibilă, suspendarea urmând a opera în condiţiile dreptului comun, respectiv art. 719 din Codul de procedură civilă şi art. 260 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. IX. Opinia judecătorilor-raportori 130. Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii este admisibil cu privire la ambele probleme de drept. 131. Cu privire la prima problemă de drept, judecătorii-raportori au apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi ale art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014, ale art. 260 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură fiscală, ale art. 651 alin. (1), ale art. 714 alin. (1) şi ale art. 719 alin. (1) şi (7) din Codul de procedură civilă, competenţa materială de soluţionare a contestaţiilor privind executarea silită începută de creditorii bugetari în temeiul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 aparţine judecătorului-sindic învestit cu procedura de insolvenţă în care se formulează respectivele contestaţii, potrivit art. 45 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 85/2014. 132. Cu privire la a doua problemă de drept, judecătorii-raportori au apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 997 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 233 alin. (1) lit. a) şi la art. 260 din Codul de procedură fiscală, sunt admisibile cererile adresate judecătorului-sindic pe calea ordonanţei preşedinţiale având ca obiect măsuri vremelnice privind ridicarea, suspendarea şi suspendarea provizorie a măsurilor de executare silită luate de organele de executare fiscală, în cazurile în care executarea silită a fost începută de acestea în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1. Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii 133. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu un recurs în interesul legii, care pleacă de la premisa dezlegării neunitare a două chestiuni de drept: a)interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi ale art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014, ale art. 260 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură fiscală, ale art. 651 alin. (1), ale art. 714 alin. (1) şi ale art. 719 alin. (1) şi (7) din Codul de procedură civilă, sub aspectul instanţei competente material să soluţioneze contestaţiile la executare, cererile de suspendare a executării silite şi cererile de suspendare provizorie a executărilor silite individuale începute de creditorii bugetari în temeiul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014; b)interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 997 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ale art. 233 alin. (1) lit. a) şi ale art. 260 din Codul de procedură fiscală în ceea ce priveşte admisibilitatea cererilor de ordonanţă preşedinţială având ca obiect ridicarea, suspendarea şi suspendarea provizorie a măsurilor de executare silită luate de organele de executare fiscală, în cazurile în care executarea silită a fost începută de acestea în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.134. Dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă prevăd că recursul în interesul legii este admisibil dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii. 135. Aşadar, art. 515 din Codul de procedură civilă impune două condiţii de admisibilitate: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive prin care una sau mai multe probleme de drept să fi primit o dezlegare diferită; ataşarea acestor hotărâri la memoriul de recurs în interesul legii. 136. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii reţine că ambele cerinţe sunt îndeplinite în cauză. 137. Sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este însoţită de un număr de 110 hotărâri judecătoreşti, toate definitive şi având ca parte implicată un creditor bugetar care a întreprins prin executori fiscali măsuri de poprire a contului unic de insolvenţă, hotărâri al căror examen relevă soluţii diferite cu privire la două probleme de drept. a)Astfel, cu privire la problema de drept a competenţei materiale în soluţionarea cererilor calificate drept contestaţii la executare în legătură cu executarea silită la care face referire art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de judecătorii-sindici şi de judecătorii, ca instanţe de executare de drept comun, după cum urmează: 10 hotărâri judecătoreşti pronunţate de judecătorii-sindici şi 13 hotărâri judecătoreşti pronunţate de judecătorii, ca instanţe de executare. 138. Chestiunea competenţei materiale în soluţionarea acestor cereri denumite contestaţii la executare a mai fost tranşată pe calea regulatoarelor de competenţă, prin două sentinţe stabilindu-se competenţa în favoarea judecătorului-sindic şi printr-o sentinţă stabilindu-se competenţa în favoarea judecătoriei. 139. Aceeaşi chestiune a competenţei materiale a fost dezbătută şi tranşată în apel, pronunţându-se 5 decizii de apel prin care s-a statuat asupra competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei. 140. În egală măsură, au fost identificate 17 hotărâri prin care tribunalele (judecătorul-sindic) au declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei şi 3 hotărâri prin care judecătoria a declinat competenţa în favoarea tribunalului, prin judecătorul-sindic. 141. În concluzie, aspectul competenţei materiale de soluţionare a acestor contestaţii la executare este puternic disputat între instanţa de executare de drept comun şi tribunal (prin judecătorul-sindic). b)Cu privire la problema de drept a admisibilităţii ordonanţei preşedinţiale având ca obiect suspendarea, suspendarea provizorie sau desfiinţarea actelor/măsurilor de executare silită iniţiate tot în conformitate cu dispoziţiile art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, se constată, de asemenea, o dezlegare neunitară a problemei de drept, după cum urmează:142. Au fost identificate 47 de hotărâri pronunţate de judecătorii-sindici, care au apreciat procedura ordonanţei preşedinţiale în această materie ca admisibilă şi nu s-a identificat nicio hotărâre în acest sens care să fie pronunţată de judecătorie. 143. Au fost identificate 3 hotărâri judecătoreşti având acest obiect, pronunţate de judecătorii-sindici şi apreciate ca inadmisibile pentru că măsurile solicitate nu sunt de competenţa judecătorului-sindic. 144. Totodată, au fost identificate 6 decizii prin care instanţa de apel a reţinut competenţa judecătoriei, dar prin care nu s-a dispus declinarea competenţei în favoarea instanţei de executare, ci s-au respins ca inadmisibile cererile de ordonanţă preşedinţială adresate judecătorilor-sindici. 145. Au mai fost identificate 3 hotărâri pronunţate de judecătorii-sindici, prin care cererea de ordonanţă preşedinţială a fost apreciată ca inadmisibilă cu motivarea că aceasta priveşte măsuri definitive, nu provizorii. În contextul sesizării de faţă, aceste 3 hotărâri sunt irelevante în cauză. 146. Concluzia care se deduce din acest examen al practicii judiciare este în sensul existenţei a două dezlegări diferite date pentru două probleme de drept, ceea ce fundamentează soluţia admisibilităţii recursului în interesul legii, întemeiat pe o jurisprudenţă divergentă, concludentă şi consistentă. X.2. Asupra fondului recursului în interesul legii 147. Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii reţine că textul legal care a generat problemele de drept dezlegate în mod diferit este art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 88/2018, în vigoare din 2 octombrie 2018, care prevede următoarele: „Dacă debitorul nu se conformează planului sau se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvenţă, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei. Cererea va fi respinsă de către judecătorul-sindic în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitorul încheie o convenţie de plată cu acest creditor. Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită." 148. O modificare similară a acestei prevederi legale, de data aceasta prevăzută de Legea nr. 85/2006, fusese realizată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, declarată neconstituţională în întregul ei prin Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, şi apoi respinsă prin Legea nr. 1/2015 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, soluţia legislativă preconizată neproducându-şi efectele. 149. Cu referire la O.U.G. nr. 88/2018 se cuvine relevat faptul că expunerea de motive a acestui act normativ pune accent pe necesitatea eficientizării mecanismelor de recuperare a creanţelor bugetare, dar face referire şi la eficientizarea procedurilor de insolvenţă şi la îmbunătăţirea protecţiei drepturilor creditorilor, inclusiv a celor bugetari, motiv pentru care trimiterea la „datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă" trebuie înţeleasă ca vizând toate tipurile de creditori, nu numai pe cei bugetari. 150. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că întreaga problematică ce formează obiectul sesizării de faţă îi are în centru pe creditorii bugetari, care s-au prevalat de dreptul de a cere executarea silită a creanţelor în condiţiile art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, uneori fără a ţine cont de faptul că se aflau în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 sau că procedura insolvenţei fusese deschisă anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 88/2018, care nu avea norme tranzitorii pentru această ipoteză, şi neluând în calcul faptul că în unele cauze debitorul nu se afla în procedura de reorganizare, ci în cea de observaţie sau chiar de faliment. 151. O altă notă comună a acestor executări silite vizează faptul că acestea s-au realizat prin executori fiscali şi au vizat predilect îndestularea creanţelor prin poprirea contului unic de insolvenţă. 152. Acesta este cadrul legal şi factual care se află la baza litigiilor soluţionate prin hotărârile anexate memoriului de recurs în interesul legii de faţă. 153. De asemenea, trebuie menţionat că, după formularea sesizării în vederea soluţionării recursului în interesul legii, respectiv la 11 iulie 2020, a intrat în vigoare Legea nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative (Legea nr. 113/2020). 154. Prin articolul unic pct. 10 din Legea nr. 113/2020 a fost eliminată teza finală a art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care prevedea că: „Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită." 155. Norma tranzitorie de la articolul unic pct. 23 din Legea nr. 113/2020, care modifică art. IX din O.U.G. nr. 88/2018, vizează numai termenele prevăzute la art. 75 alin. (3) şi (4) şi la art. 143 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2014, nu şi modificările aduse acestor texte de lege. 156. Aşadar, modificarea adusă art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prin Legea nr. 113/2020 se va aplica numai cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei formulate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 113/2020, conform art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, raportat la art. 24 şi la art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 157. În acest context, art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, care permitea declanşarea executării silite individuale în cadrul procedurii de insolvenţă şi care a generat practica judiciară neunitară, este aplicabil cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei formulate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 113/2020. 158. Prin urmare, cele două probleme de drept dezlegate diferit de instanţele judecătoreşti rămân de actualitate, soluţionarea recursului în interesul legii prezentând interes pentru litigiile aflate în curs de soluţionare, în care cererile de deschidere a procedurii insolvenţei au fost formulate ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 88/2018 - 2 octombrie 2018 şi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 113/2020 - 11 iulie 2020. 159. Cu privire la prima problemă de drept supusă dezlegării, aceea a competenţei materiale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii reţine următoarele: 160. Este adevărat că teza finală a art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 face trimitere la dreptul de „executare silită" pe care îl au creditorii cu creanţe acumulate în perioada procedurii de insolvenţă, creanţe cu o vechime mai mare de 60 de zile. 161. Sensul sintagmei „executare silită" nu trebuie însă subsumat mecanic şi îngust noţiunii cu acest conţinut din dreptul procesual civil. 162. O interpretare corectă trebuie să plece de la premisa că această executare silită individuală este prevăzută în Legea nr. 85/2014 şi se află la dispoziţia creditorului din această procedură, ca şi de la premisa că datoriile sunt acumulate în şi în legătură cu procedura insolvenţei, context în care incidenţa şi compatibilitatea procedurii execuţionale trebuie puse obligatoriu în contextul procedurii insolvenţei. 163. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii reţine că „executarea silită" prevăzută de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 trebuie şi poate fi integrată în rigorile şi cerinţele acestei din urmă proceduri, deşi nu se poate aprecia care este eficienţa acesteia asupra procedurii insolvenţei. 164. Art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că: „Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului civil." 165. Compatibilitatea procedurii de insolvenţă cu cea procesual civilă trebuie să plece în mod obligatoriu de la scopul procedurii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant. Aceasta întrucât, ori de câte ori este vorba despre un demers judiciar având ca scop realizarea unei creanţe asupra unui debitor aflat în insolvenţă, prevalenţă capătă legea insolvenţei, aşa cum s-a dezlegat cu valoare de principiu prin Decizia nr. 28 din 16 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 20 iunie 2018, în care s-a reţinut că: „Atât legea insolvenţei, cât şi codul fiscal conţin dispoziţii cu caracter special, fiecare având însă propriul domeniu de reglementare, dar, în condiţiile în care la procedura colectivă, egalitară şi concursuală a insolvenţei participă toţi creditorii, inclusiv creditorii bugetari, aceştia trebuie să se supună prevederilor legii insolvenţei în procesul de realizare a creanţei. În aceste condiţii se poate aprecia că în cursul acestei proceduri speciale de insolvenţă nu mai pot fi aplicate, în ceea ce priveşte realizarea creanţelor, dispoziţiile contrare dintr-o altă lege, chiar dacă aceasta reglementează o procedură de stabilire a creanţelor fiscale, aşa cum este Codul fiscal (...)" (paragrafele 65 şi 66). 166. Cu privire la legea specială care prevalează chiar şi în concursul cu o altă lege specială, se cuvine subliniat faptul că, potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2014, scopul legii insolvenţei este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia. 167. Art. 5 alin. (1) pct. 44 din Legea nr. 85/2014 defineşte procedura colectivă ca fiind procedura în care creditorii participă împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor lor, în modalităţile prevăzute de prezenta lege. 168. Procedura insolvenţei este, necontestat, o procedură execuţională, care are caracter concursual, colectiv şi egalitar, iar în acest context recunoaşterea dreptului unuia sau unora dintre creditorii înscrişi la masa credală de a purcede la executări silite individuale contravine eo ipso scopului şi caracteristicilor procedurii insolvenţei. 169. În plus, pentru garantarea scopului procedurii şi pentru conservarea caracteristicilor acesteia, legiuitorul a prevăzut în art. 75 din Legea nr. 85/2014 limitarea drepturilor altor creditori de a finaliza demersuri judiciare (acţiuni judiciare, extrajudiciare şi executări silite) de la data deschiderii procedurii insolvenţei, prin inserarea unui caz de suspendare de drept a acestor demersuri vizând realizarea unor drepturi de creanţă asupra averii debitorului în insolvenţă, precum şi prin prevederea măsurii încetării acţiunilor de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii. 170. Astfel, art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că: „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează." 171. Desigur că şi în cadrul procedurii insolvenţei au fost instituite măsuri derogatorii de la caracterul concursual şi colectiv al acestei proceduri, însă acestea au fost anume prevăzute, conform principiului exceptio est strictissimae interpretationes. 172. Exempli gratia, pot fi evocate chiar cazurile de exceptare de la măsura suspendării de drept a acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului prevăzute de art. 75 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 85/2014:
(2) Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1):a)căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b)acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi; c)procedurile extrajudiciare aflate pe rolul comisiilor sportive din cadrul federaţiilor sportive care funcţionează potrivit Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect denunţarea unilaterală a contractelor individuale de muncă sau convenţiilor civile ale sportivilor şi sancţiuni sportive aplicabile în această situaţie sau orice alte litigii având ca obiect dreptul sportivului de a participa la competiţie.
(3) Nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acţiunile judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii. Pentru astfel de acţiuni se va putea formula, pe parcursul perioadei de observaţie şi de reorganizare, o cerere de plată ce va fi analizată de către administratorul judiciar întrun termen de 10 zile de la data depunerii, cu respectarea prevederilor art. 106 alin. (1), care se aplică în mod corespunzător, fără ca aceste creanţe să fie înscrise în tabelul de creanţe. Împotriva măsurii dispuse de către administratorul judiciar se va putea formula contestaţie cu respectarea art. 59 alin. (5)-(7).
173. Trebuie evocate şi alte situaţii în care legiuitorul a prevăzut derogări de la caracterul concursual şi unitar al procedurii de insolvenţă. 174. Astfel, art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 prevede posibilitatea pentru titularul unei creanţe născute după data deschiderii procedurii de a obţine realizarea acestei creanţe fără înscrierea ei în tabelul creanţelor, pe calea unei cereri de plată adresate administratorului judiciar. 175. O situaţie derogatorie o reprezintă şi cea prevăzută de art. 78 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „Creditorul titular al unei creanţe ce beneficiază de o cauză de preferinţă poate solicita judecătorului-sindic, cu citarea comitetului creditorilor, a administratorului special şi a administratorului judiciar, ridicarea suspendării prevăzute la art. 75 alin. (1) cu privire la creanţa sa şi valorificarea imediată, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 154-158 şi cu condiţia achitării din preţ a cheltuielilor prevăzute la art. 159 alin. (1) pct. 1, a bunului asupra căruia poartă cauza de preferinţă, în una dintre următoarele situaţii: A. atunci când valoarea obiectului garanţiei, determinată de un evaluator conform standardelor internaţionale de evaluare, este pe deplin acoperită de valoarea totală a creanţelor şi a părţilor de creanţe garantate cu acel obiect, dacă:
a)obiectul garanţiei nu prezintă o importanţă determinantă pentru reuşita planului de reorganizare propus; b)obiectul garanţiei face parte dintr-un subansamblu funcţional, iar prin desprinderea şi vânzarea lui separată, valoarea bunurilor rămase nu se diminuează;B. atunci când nu există o protecţie corespunzătoare a creanţei garantate în raport cu obiectul garanţiei, din cauza: a)diminuării valorii obiectului garanţiei sau existenţei unui pericol real ca aceasta să sufere o diminuare apreciabilă; b)diminuării valorii părţii garantate dintr-o creanţă cu rang inferior, ca urmare a acumulării dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor de orice fel la o creanţă garantată cu rang superior; c)lipsei unei asigurări a obiectului garanţiei împotriva riscului pieirii sau deteriorării."176. Tot astfel, dispoziţiile art. 164 din Legea nr. 85/2014 prevăd că: „În cazul în care bunurile care alcătuiesc averea unui grup de interes economic ori a unei societăţi în nume colectiv sau în comandită nu sunt suficiente pentru plata creanţelor înregistrate în tabelul definitiv consolidat de creanţe, împotriva grupului sau a societăţii judecătorul-sindic va autoriza executarea silită, în condiţiile legii, împotriva asociaţilor cu răspundere nelimitată sau, după caz, a membrilor, pronunţând o sentinţă executorie, care va fi pusă în executare de lichidatorul judiciar, prin executor judecătoresc." 177. În mod similar, dispoziţiile art. 173 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevăd că: „Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 169 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, potrivit Codului de procedură civilă." 178. În fine, fără a inventaria exhaustiv situaţiile derogatorii de la caracterul concursual, colectiv şi unitar al procedurii insolvenţei, trebuie notat şi cazul prevăzut de art. 102 alin. (81) din Legea nr. 85/2014, care prevede controlul instanţei de contencios administrativ asupra actelor administrative fiscale şi asupra posibilităţii de suspendare a executării acestora, excluzându-le de la verificările din procedura insolvenţei. Astfel, conform acestui text de lege: „Creanţele fiscale constatate printrun act administrativ fiscal contestat şi a cărui executare silită nu a fost suspendată prin hotărâre judecătorească definitivă vor fi admise la masa credală şi înscrise sub condiţie rezolutorie până la finalizarea contestaţiei de către instanţa de contencios administrativ." 179. Cu privire la chestiunea admisibilităţii procedurii de executare silită prevăzute de art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, în condiţiile Codului de procedură civilă ori ale Codului de procedură fiscală, trebuie menţionate efectele cele mai importante pe care o asemenea soluţie le poate avea asupra procedurii insolvenţei şi care se înscriu în ipoteza de excludere prevăzută de art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, întrucât contravin scopului şi naturii acestei din urmă proceduri. 180. Aşa cum s-a subliniat în doctrina de specialitate, a admite că este posibilă o astfel de executare silită de drept comun, care să aibă caracter individual, echivalează chiar cu compromiterea scopului procedurii prin suprimarea caracterului colectiv al procedurii insolvenţei, prin crearea unei breşe nepermise în natura unitară a acesteia, care constă în acceptarea ingerinţei altor proceduri acolo unde procedura specială nu prevede, prin afectarea predictibilităţii şi securităţii procedurii insolvenţei şi care se materializează în crearea unui tratament preferenţial al unora dintre creditori în defavoarea celorlalţi, cu creanţe certe şi anterioare deschiderii procedurii, înscrişi la masa credală. 181. În aceeaşi ordine de idei, a admite că există posibilitatea, în cazurile supuse analizei, a unei executări silite de drept comun, prin executori judecătoreşti şi/sau fiscali, aduce atingere dispoziţiilor art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, care consacră caracterul unic şi intangibil al contului de insolvenţă: „Contul de insolvenţă deschis în condiţiile art. 39 alin. (2) nu va putea fi în niciun mod indisponibilizat prin nicio măsură de natură penală, civilă sau administrativă dispusă de organele de cercetare penală, de organele administrative sau de instanţele judecătoreşti." 182. Nu în ultimul rând, a admite posibilitatea executării silite conform procedurii de drept comun echivalează cu plasarea debitorului în situaţia de imposibilitate de finalizare a procedurii de reorganizare, prin afectarea şanselor de redresare a activităţii economice, în condiţiile acordării permisiunii necontrolate de executare a contului unic de insolvenţă de către creditorii curenţi, executare sustrasă de la controlul judecătorului-sindic şi al administratorului judiciar. 183. Or, un astfel de demers, scos de sub controlul judecătorului-sindic, vine în contradicţie şi cu recomandările făcute prin Ghidul legislativ UNCITRAL, de suspendare a executărilor silite pornite anterior deschiderii procedurii insolvenţei, dar şi cu prevederile Directivei (UE) 2019/1.023 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie şi decăderile, precum şi măsurile de sporire a eficienţei procedurilor de restructurare, de insolvenţă şi de remitere de datorie şi de modificare a Directivei (UE) 2017/1.132 (Directiva privind restructurarea şi insolvenţa), directivă care în considerentul introductiv nr. 1 prevede următoarele: „Obiectivul prezentei directive este de a contribui la buna funcţionare a pieţei interne şi de a îndepărta obstacolele din calea exercitării libertăţilor fundamentale, cum ar fi libera circulaţie a capitalurilor şi libertatea de stabilire, obstacole rezultate din diferenţele dintre dispoziţiile legale şi procedurile naţionale referitoare la restructurarea preventivă, la insolvenţă, la remiterea de datorie şi la decăderi. În scopul îndepărtării acestor obstacole şi fără a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale lucrătorilor, prin prezenta directivă se asigură faptul că: întreprinderile şi întreprinzătorii viabili aflaţi în dificultate financiară au acces la cadre naţionale eficace de restructurare preventivă care le permit să continue să funcţioneze; întreprinzătorii insolvenţi sau supraîndatoraţi care sunt oneşti pot beneficia de o remitere completă de datorie după scurgerea unei perioade rezonabile care să le permită astfel o a doua şansă; şi procedurile de restructurare, de insolvenţă şi de remitere de datorie devin mai eficace, în special prin scurtarea duratei acestora." 184. Toate aceste argumente fundamentează concluzia că executarea silită la care face referire art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 nu se poate realiza pe calea dreptului comun, prin executori judecătoreşti şi/sau fiscali. 185. În aceste condiţii, se impun atât lămurirea înţelesului sintagmei „executare silită", având în vedere exprimarea lacunară a legiuitorului, cât şi interpretarea textului legal analizat din perspectiva principiului de drept actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat. 186. În doctrina care a tratat problematica modificărilor aduse Legii nr. 85/2014 prin O.U.G. nr. 88/2018, plecând de la o viziune de ansamblu şi corelată a situaţiei creditorilor curenţi, cu creanţe născute după deschiderea procedurii, s-a apreciat că aceştia au, ca alternativă la formularea unei cereri de trecere la faliment, posibilitatea realizării creanţelor lor în perioada de observaţie, prin formularea către administratorul judiciar a unei cereri de plată în condiţiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, iar pe parcursul perioadei de reorganizare în condiţiile art. 143 alin. (1) teza finală din acelaşi act normativ, prin formularea unei cereri de executare silită, dar adresată tot administratorului judiciar. 187. Opinia doctrinară anterior evocată a avut în vedere în mod argumentat situaţia premisă a creditorilor curenţi cu creanţe ulterioare deschiderii procedurii, neacoperite, precum şi cele două soluţii legislative care le sunt puse la dispoziţie: realizarea creanţei prin plată în perioada de observaţie şi prin executare silită în perioada de reorganizare, respectiv solicitarea de trecere la faliment a debitoarei, ca măsură energică şi finală pentru recuperarea creanţei. 188. Plecând de la această ipoteză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii reţine că oricare dintre cele două modalităţi de recuperare a creanţelor curente, care nu conduc la trecerea debitoarei la faliment, trebuie şi poate să se desfăşoare în cadrul procedurii insolvenţei, după cum se precizează mai jos. 189. În perioada de observaţie, cererea de plată - etapă premergătoare a executării silite - se adresează administratorului judiciar şi măsura luată de acesta sau omisiunea luării unei măsuri poate fi supusă controlului judecătorului-sindic pe calea contestaţiei, conform art. 75 alin. (3) teza finală din Legea nr. 85/2014. 190. În perioada de reorganizare, solicitarea de executare silită a creanţei curente va fi adresată tot administratorului judiciar, care va fi obligat să o soluţioneze, măsura luată cu privire la aceasta putând fi contestată la judecătorul-sindic în condiţiile art. 59 alin. (5)-(7) din Legea nr. 85/2014, pentru identitate de raţiune. 191. Că persoana nemulţumită de modul de soluţionare a cererii de executare silită a creanţei în condiţiile art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 trebuie şi poate să se adreseze tot administratorului judiciar rezultă şi din interpretarea per a contrario a tezei anterioare a textului legal analizat, care dă în competenţa directă a judecătorului-sindic doar cererea creditorilor sau a administratorului judiciar de trecere a debitorului la faliment. 192. Un argument suplimentar se deduce şi din faptul că punerea în executare a unor creanţe, fie şi ulterioare deschiderii procedurii, nu se realizează automat, ea este şi trebuie să fie supusă verificării de către administratorul judiciar pe baza documentelor pe care se întemeiază şi care atestă creanţa, din perspectiva momentului naşterii dreptului de creanţă, a scadenţei şi a vechimii impuse de textul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014. În acelaşi sens este, mutatis mutandis, şi Decizia nr. 53 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 5 noiembrie 2018, prin care sa statuat că: „În interpretarea dispoziţiilor art. 105 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014, administratorul/lichidatorul judiciar are dreptul de a verifica creanţele bugetare constatate prin titluri executorii sub aspectul întinderii, pentru a stabili dacă acestea sunt anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă a debitoarei." 193. În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii reţine că executarea silită reglementată de art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 este o procedură subsumată procedurii de reorganizare judiciară. Ca atare, contestaţiile la executarea silită începută în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 se circumscriu cererilor de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, în sensul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. 194. Totodată, se impun a fi evocate dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 85/2014, care stabilesc că judecătorul-sindic poate avea şi alte atribuţii prevăzute de lege, în afara celor reglementate la lit. a)-q) ale aceluiaşi alineat. În acest sens, pentru a stabili sfera de cuprindere a sintagmei „alte atribuţii prevăzute de lege" din textul legal invocat, se impune a fi făcută aplicarea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceste dispoziţii legale permiţând a conchide, prin raportare la argumentele expuse în paragrafele 191-193 ale prezentei decizii, că soluţionarea contestaţiilor la executarea permisă de art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 intră în atribuţiile prevăzute de lege în competenţa judecătorului-sindic. 195. Astfel, de vreme ce în cuprinsul art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 este instituită exclusiv competenţa judecătorului-sindic, aceasta nu poate fi limitată numai la cererile menţionate în primele teze ale aceluiaşi alineat, ci vizează şi cererile prevăzute în teza sa finală ca urmare a reglementării lor în cadrul aceluiaşi alineat, în acest sens interpretarea fiind conformă normelor de tehnică legislativă enunţate. 196. În egală măsură se impune a se face şi aplicarea dispoziţiilor art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care prevăd că dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului civil. 197. În acest sens, plecând de la premisa caracterului unitar al procedurii insolvenţei, a cărei soluţionare nu poate fi divizată, procedură care atrage incidenţa cazului de prorogare legală de competenţă reglementat de art. 99 alin. (2) din Codul de procedură civilă, rezultă fără dubiu că soluţionarea contestaţiilor la executarea silită începută în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 revine în competenţa judecătorului-sindic, întrucât acestea au natura unor cereri aferente procedurii insolvenţei, fiind indisolubil legate de creanţele curente ale creditorilor, născute în derularea acestei proceduri. 198. Prin urmare, concluzia care se desprinde cu evidenţă este în sensul că aparţine judecătorului-sindic învestit cu procedura de insolvenţă în care se formulează respectivele contestaţii, potrivit art. 45 alin. (1) lit. r) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014, competenţa materială de soluţionare a contestaţiilor privind executarea silită începută de creditorii bugetari în temeiul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014. 199. A doua problemă de drept supusă dezlegării vizează: interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 997 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ale art. 233 alin. (1) lit. a) şi ale art. 260 din Codul de procedură fiscală în ceea ce priveşte admisibilitatea cererilor de ordonanţă preşedinţială având ca obiect ridicarea, suspendarea şi suspendarea provizorie a măsurilor de executare silită luate de organele de executare fiscală, în cazurile în care executarea silită a fost începută de acestea în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014. 200. Pornind de la dezlegarea primei probleme de drept, în sensul stabilirii competenţei judecătorului-sindic de soluţionare a cererilor de suspendare a executării silite şi a cererilor de suspendare provizorie a executărilor silite începute de creditorii bugetari în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, în virtutea principiului potrivit căruia judecătorul fondului este şi judecătorul ordonanţei preşedinţiale prin care se solicită măsuri provizorii, se desprinde concluzia conform căreia competenţa materială a acestor cereri aparţine judecătorului-sindic. 201. De altfel, această concluzie este în concordanţă şi cu prevederile art. 342 din Legea nr. 85/2014, evocate anterior. 202. Din perspectiva admisibilităţii acestui tip de cereri se cuvine remarcat faptul că, în lipsa unei excluderi exprese a procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale, dispoziţiile art. 997 din Codul de procedură civilă, care instituie condiţiile sale de admisibilitate, sunt compatibile cu dispoziţiile Legii nr. 85/2014, astfel încât judecătorul-sindic are posibilitatea să dispună, pe calea acestei proceduri speciale, măsuri provizorii atunci când acestea sunt necesare în procedura insolvenţei. 203. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii reţine că Legea nr. 85/2014 nu numai că nu are prevederi de excludere a procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale, ci dimpotrivă. 204. Semnificative în acest sens sunt dispoziţiile art. 66 alin. (11) din Legea nr. 85/2014, care prevăd că: „După depunerea cererii de deschidere a procedurii, în cazuri urgente, care ar pune în pericol activele debitorului, judecătorul-sindic poate dispune de urgenţă, în camera de consiliu şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a oricăror proceduri de executare silită a bunurilor debitorului până la pronunţarea hotărârii cu privire la respectiva cerere." Aşadar, acest text de lege permite intervenţia judecătorului-sindic, pe calea ordonanţei preşedinţiale, chiar înainte ca deschiderea procedurii să fi fost consolidată. 205. În acelaşi sens, al compatibilităţii procedurii ordonanţei preşedinţiale, de data aceasta cu o procedură de prevenire a insolvenţei, dispoziţiile art. 34 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 stipulează că: „Judecătorul-sindic, la cererea reclamantului, poate dispune, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea concordatului preventiv." 206. Similar, dispoziţiile art. 70 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 prevăd: „Creditorul care are înregistrată o cerere de deschidere a procedurii, în cazuri urgente, până la data judecării cererii, poate solicita judecătorului-sindic pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să dispună măsuri vremelnice, în scopul suspendării operaţiunilor de înstrăinare a unor bunuri sau drepturi patrimoniale importante din averea debitorului, sub sancţiunea nulităţii, precum şi măsuri de conservare a acestor bunuri." 207. Cu alte cuvinte, judecătorul-sindic, învestit cu o cerere în temeiul art. 143 din Legea nr. 85/2014 în cadrul procedurii de insolvenţă, în ipoteza în care sunt depuse somaţii emise în temeiul art. 230 din Codul de procedură fiscală, la cerere, poate să dispună măsuri provizorii pe calea ordonanţei preşedinţiale, atunci când acestea sunt necesare în procedura insolvenţei. 208. Împrejurarea că măsurile de executare silită au fost luate de organele de executare fiscală, în cazurile în care executarea silită a fost începută de acestea în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, anume pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile, nu exclude incidenţa dispoziţiilor art. 997 din Codul de procedură civilă. 209. Chiar dacă este vorba despre o executare silită începută de organele fiscale în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, aceasta nu exclude adoptarea de măsuri urgente, cu caracter temporar, de protecţie provizorie. 210. Prin Recomandarea nr. R (89) 8, adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, s-a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie, fără a se recunoaşte totuşi eficacitatea necesară acţiunii administrative. De asemenea, s-a reţinut că autorităţile administrative acţionează în numeroase domenii şi că activităţile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertăţile şi interesele persoanelor. În plus, în recomandarea mai sus citată s-a arătat că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului. 211. Aşa cum s-a arătat anterior, prin Decizia nr. 28 din 16 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 20 iunie 2018, în paragrafele 63-66 s-a reţinut că: „Deschiderea procedurii insolvenţei marchează începutul unei perioade fiscale speciale, debitorul în procedură având obligaţia să achite datoriile născute anterior deschiderii procedurii, cu respectarea ordinii de prioritate şi a procedurilor prevăzute de lege. Recuperarea creanţelor împotriva unui debitor în insolvenţă este guvernată de dispoziţiile legii speciale, care reglementează o procedură colectivă, concursuală şi egalitară care are în vedere recuperarea tuturor creanţelor, inclusiv recuperarea creanţelor fiscale. În acest scop, legiuitorul instituie în sarcina titularului unei creanţe, născute anterior deschiderii procedurii, obligaţia depunerii în termenul legal a declaraţiei de creanţă, neîndeplinirea acestei obligaţii producând efectul prevăzut de art. 76 din Legea nr. 85/2006 asupra realizării acestei creanţe, în sensul că respectivul creditor nu va mai avea dreptul de a-şi realiza creanţa împotriva debitorului în timpul procedurii sau după închiderea acesteia şi nici împotriva membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare în timpul procedurii şi nici ulterior închiderii procedurii, cu excepţia cazului în care debitorul a fost găsit vinovat de bancrută simplă sau bancrută frauduloasă sau s-a angajat răspunderea membrilor organelor de conducere pentru efectuarea de plăţi sau transferuri frauduloase. Orice procedură care ar avea ca scop realizarea unei creanţe în mod individual este suspendată conform dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, în timp ce debitorul este obligat să îşi recupereze creanţele în vederea maximizării averii sale. Atât legea insolvenţei, cât şi Codul fiscal conţin dispoziţii cu caracter special, fiecare având însă propriul domeniu de reglementare, dar, în condiţiile în care la procedura colectivă, egalitară şi concursuală a insolvenţei participă toţi creditorii, inclusiv creditorii bugetari, aceştia trebuie să se supună prevederilor legii insolvenţei în procesul de realizare a creanţei. În aceste condiţii se poate aprecia că în cursul acestei proceduri speciale de insolvenţă nu mai pot fi aplicate, în ceea ce priveşte realizarea creanţelor, dispoziţiile contrare dintr-o altă lege, chiar dacă aceasta reglementează o procedură de stabilire a creanţelor fiscale, aşa cum este Codul fiscal. Concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea primei, conform principiului specialia generalibus derogant. Codul fiscal reglementează procedura generală de stabilire a creanţelor fiscale şi de recuperare a creanţelor fiscale împotriva debitorilor care nu se află în situaţii speciale, cum este procedura de insolvenţă, iar Legea nr. 85/2006 reglementează procedura specială de realizare a tuturor creanţelor, inclusiv a creanţelor fiscale faţă de un debitor în insolvenţă." 212. Acest raţionament cu caracter de principiu al priorităţii Legii nr. 85/2006 care reglementează procedura insolvenţei faţă de Codul fiscal este valabil mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte procedura executării silite prevăzută de Codul de procedură fiscală, în concursul dintre cele două legi speciale fiind aplicabilă cu prioritate procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014. 213. Prin urmare, interdicţia prevăzută de norma de la art. 260 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, conform căreia dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile, nu este incidentă, întrucât executarea silită întemeiată pe art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 trebuie analizată din perspectiva legii insolvenţei, aplicabilă cu prioritate, iar nu din perspectiva dispoziţiilor procedurale cuprinse în Codul de procedură fiscală. 214. Pe de altă parte, trimiterea pe care o face art. 260 alin. (2) din Codul de procedură fiscală la suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de Codul de procedură civilă nu vizează procedura ordonanţei preşedinţiale, ci prevederile art. 719 alin. (7) din Codul de procedură civilă, procedură apreciată ca inaplicabilă în condiţiile art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, întrucât au fost găsite ca inaplicabile şi dispoziţiile de drept comun referitoare la executarea silită şi, pe cale de consecinţă, şi cele referitoare la contestaţiile la executare aferente. 215. În plus, procedura ordonanţei preşedinţiale este, la rândul său, una specială, care are un spectru mai larg de aplicare ce priveşte măsurile provizorii în cazuri grabnice, când aparenţa fondului dreptului pledează în favoarea reclamantului, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara sau pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, nefiind condiţionată de promovarea unei contestaţii la executare prin care s-a solicitat şi suspendarea executării silite. 216. Astfel, judecătorul-sindic poate, până la verificarea condiţiilor de fond ale creanţei supuse executării în condiţiile art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, să dispună măsuri vremelnice, inclusiv ridicarea, anularea ori suspendarea actelor de executare silită efectuate de creditorii bugetari, fiind astfel îndeplinită şi condiţia neprejudecării fondului. 217. Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 517 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, art. 260 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură fiscală, art. 651 alin. (1), art. 714 alin. (1) şi art. 719 alin. (1) şi (7) din Codul de procedură civilă, competenţa materială de soluţionare a contestaţiilor privind executarea silită începută de creditorii bugetari în temeiul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 aparţine judecătorului-sindic învestit cu procedura de insolvenţă în care se formulează respectivele contestaţii, potrivit art. 45 alin. (1) lit. r) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 997 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 233 alin. (1) lit. a) şi art. 260 din Codul de procedură fiscală, sunt admisibile cererile adresate judecătorului-sindic pe calea ordonanţei preşedinţiale având ca obiect măsuri vremelnice privind ridicarea, suspendarea şi suspendarea provizorie a măsurilor de executare silită luate de organele de executare fiscală, în cazurile în care executarea silită a fost începută de acestea în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iulie 2020. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Cristian Balacciu


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 17/2020

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 17 din 2020
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 166 2014
    HOW TO GET YOUR EX LOVER BACK & HOW I GOT MY EX LOVER BACK MY TRUE LIFE STORY HOW I GOT MY EX LOVER BACK.I  want to thank Dr Omokpo for saving my marriage. My husband  treated me badly and left home for almost 3 month this got me sick and confused. Then I told my friend about how my husband has changed towards me. Then he told me to contact: dromokpo@gmail.com that he will help me bring my husband back to being a good man.Then I gave him a try. after 3 days of casting the spell my husband came back home and i forgive him and today we are living in joy and happiness If you are going through any relationship stress or  broken marriage situation  and you want your Ex lover,  Ex boyfriend, Ex girlfriend or Divorced husband or wife you can reach him via: dromokpo@gmail.com 
ANONIM a comentat OUG 96 2021
    GET YOUR EX LOVER BACK NOW OR GET YOUR BROKEN RELATIONSHIP, MARRIAGE RESTORED. I’m just upset that I have been in pain and crying for so long and many times. Thank you dromokpo@gmail.com I wished I would have found you earlier, you would have saved me from a lot of pain for the past five years my ex lover left me for another woman in just 2 days i contacted you Dr Omokpo you brought my broken relationship back I spent a small fortune enough to take my dream trip to South Carolina but what’s the point in taking a dream trip without the love of my life. Dr Omokpo has given me hope and his honesty is a breath of fresh air, I feel so good and heavy happiness in my heart to get my ex lover back. Who I thought he was gone forever. We are married now as I share my testimony with you. If you have broken relationship or broken marriage or you want to get your ex lover back kindly contact: dromokpo@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 1134 2016
    My Dear friends online, My name is Annisa Agung, And I live in Illinois USA, I have to give this miraculous testimony which is so unbelievable until now. I had a problem with my Ex husband 2 years ago, which led to our break up. I was not myself again, I felt so empty inside me, my love and financial situation became worse, until a close friend of mine told me about a spell caster who helped her in the same problem too. His name is Doctor OGEDEGBE. I whatsapp the spell caster and I told him my problem and I did what he asked of me, to cut the long story short. Before I knew what was happening, less than two days ago my husband gave me a call and told me that he was coming back to me. I was so happy to have him back. The most interesting part of the story is that I am pregnant. Thanks to Doctor OGEDEGBE  for saving my marriage and for also saving others' marriage too. Continue your good work, If you are interested to contact the great spell caster email address: dr.ogedegbe6@gmail.com or contact him on whatsapp +2348109374702
ANONIM a comentat Legea 141 2018
    Aveți nevoie de un împrumut rapid și urgent cu o dobândă relativ scăzută, de până la 3%? Oferim împrumuturi pentru afaceri, împrumuturi personale, împrumuturi pentru locuințe, împrumuturi auto, împrumuturi pentru studenți, împrumuturi de consolidare a datoriilor etc. indiferent de scorul dvs. de credit. Avem garanția că oferim servicii financiare numeroșilor noștri clienți din întreaga lume. Cu pachetele noastre flexibile de creditare, împrumuturile pot fi procesate și transferate împrumutatului în cel mai scurt timp posibil, contactați-ne prin e-mail:(midland.credit2@gmail.com) și asistați la o experiență financiară care vă va schimba viața.
ANONIM a comentat Legea 243 2021
    I'm Rowe Lyndia from USA, i had a nice family; i was married for 11 years to my husband and all of a sudden, another woman came into the picture, the man that used to love me before started picking quarrels with me he was so abusive that when i try to tell him the truth about how i feel and what he is doing is not right for the family, he gets very angry and hits me with any thing he sees around him. but i still loved him with all my heart despite all he has done to me and i wanted him back at all cost. Then he filed for a divorce, my whole life was tearing apart and I didn't know what to do ...... he moved out of the house and abandoned me and the kids. So a very close friend of mine told me about trying a love spell to get my husband back. She also uses Priest Uduebor love spell to get back her divorce husband and told me they are very much happy with their relationship. So she introduced me to the spell caster, at first i was surprised and scared so i decided to give it a try reluctantly.......although i didn't believe in all those things, then when he did the special spells, i was so surprised, after four days my husband came back and was pleading for my forgiveness, he had realized his mistakes, i just couldn't believe it, anyway we are back together now and we are now one big happy family we use to be. I want to tell everyone who is looking for any solution to his or her problem, I advise you to kindly consult this spell caster, he is real, he is powerful and whatever the spell caster tells is what will happen, because all that the spell caster told me came to pass. You can kindly contact him on: his For an immediate response please contact me by. Email ifagbemileke236@gmail.com WhatsApp number (+2349030638317). He also cures all kinds of sickness and such as 1 LOVE SPELL 2 WIN EX BACK 3 FRUIT OF THE WOMB 4 PROMOTION SPELL 5 PROTECTION SPELL 6 BUSINESS SPELL 7 GOOD JOB SPELL 8 HIV AIDS 9 LOTTERY SPELL and COURT CASE SPELL. 10 CANCER 11 STROKE 12 Erectile Dysfunction
ANONIM a comentat OUG 96 2021
    Hello everyone, my name is Elisa Keily I am so overwhelmed with joy all thanks to Dr Raypower spell. my husband left me for another woman few years back and I was very devastated cause I never did anything wrong to him, I was left with my two kid and a job that pays little.i was almost giving up until I saw a testimony online about Dr Raypower and I decided to contact him.i explained my problem to him and he assured me I'll see a positive result after 24hurs, surprisingly my husband came back the day after the spell begging me to forgive him and promised to never leave. My husband has been back for 6 months now and we've never had any issues, am glad I didn't doubt Dr Raypower cause he sure can solve any problems with fast relief you can also contact him for help now Email: Urgentspellcast@gmail.com or Urgentspellcast@yahoo.com Website: https://urgentspellcast.wordpress.com/  WhatsApp: +14243308109
ANONIM a comentat OUG 96 2021
     I want to use this opportunity to thank Dr Ilekhojie who help me to win a large sum. I have been playing the lottery for the past 5 years now and i have never won. Ever since then i have not been able to win and i was so upset and i needed help to win the lottery. so i decided to go online and search for help, there i saw so many good testimony about this man called Great Dr Ilekhojie of how he have cast lucky spell lotto for people to win the lottery. I contacted him also and tell him i want to win a lottery, he cast a spell for me which i use and i play and won a large amount in dollars. I am so grateful to this man. Just in-case you also need him to help you win, you can contact him through his email: gethelp05@gmail.com and send him a direct message on +2348147400259
ANONIM a comentat OUG 96 2021
    Hello everyone, I want to let the whole world know how Dr. Wale has restored my broken relationship with Wayne. We have been together for 3 years and he told me that he doesn’t love me like he used to. Things have not been good for about 4 months and he ended this about 2 weeks ago. I was miserable and just didn't want to go on anymore. I did text him right after this but he didn’t even respond to me. One day I was searching for a way to get him back on the Internet when I saw a post of a lady testifying of how a love spell caster called Dr. Wale helped her to get back her ex, I was so desperate to get mine back so I messaged him and explained my situation to him and he instructed me to do somethings which I did and 24 hours later my boyfriend Wayne came back kneeling and begging for my forgiveness and I forgive him and our relationship was back to normal again, if your Ex broke up with you or you have any problem then you problem has come to an end because Dr. Wale can solve all marriage and relationship problems. If you need his urgent help WhatsApp/Text him: +1(978) 406-9575 or Email: everlastingspellcast@gmail.com or view his website: https://everlastingspellcaster.website2.me/contact
ANONIM a comentat Decizia 2 2007
    GET YOUR EX LOVER BACK.VIA: dromokpo@gmail.com This is my testimony of life that I will tell everyone. I have been married for 25 years Another woman had a spell to get me away from my lover, My husband left me and the children and we suffered for 2 years until I saw post about where this man Dr Omokpo has helped so many people recover their broken marriages and relationships   to get their ex lovers back. I decided to send him a message about my broken marriage and family  about how my husband left me and  for him to help me bring back my loving husband home, This great man told me what to do and I followed him as he instructed. After 48 hours, as he told me, I saw a car enter the compound. I was shocked when I saw my husband. As I share my testimony with you my husband came back to me and the kids and that's why I'm happy to put all of you to meet this man for solutions to your problem and bring your lover back to you and mend your broken marriage or your relationship restored back to happiness as you wished. Contact this great man via: dromokpo@gmail.com
ANONIM a comentat Decizia 2 2007
    GET YOUR EX LOVER BACK.VIA: dromokpo@gmail.com This is my testimony of life that I will tell everyone. I have been married for 25 years Another woman had a spell to get me away from my lover, My husband left me and the children and we suffered for 2 years until I saw post about where this man Dr Omokpo has helped so many people recover their broken marriages and relationships   to get their ex lovers back. I decided to send him a message about my broken marriage and family  about how my husband left me and  for him to help me bring back my loving husband home, This great man told me what to do and I followed him as he instructed. After 48 hours, as he told me, I saw a car enter the compound. I was shocked when I saw my husband. As I share my testimony with you my husband came back to me and the kids and that's why I'm happy to put all of you to meet this man for solutions to your problem and bring your lover back to you and mend your broken marriage or your relationship restored back to happiness as you wished. Contact this great man via: dromokpo@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu