DECIZIE Nr. 17
din 12 ianuarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei
pentru spatiile cu destinatia de locuinte, precum si a prevederilor art. 1436
din Codul civil
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 79 din 5 februarie 2010
Acsinte Gaspar -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga -
procuror
Mihaela Ionescu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia
chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu
destinaţia de locuinţe, precum şi a prevederilor art. 1436 din
Codul civil, excepţie ridicată de Ştefan Motoc si Ana Motoc în
Dosarul nr. 11.213/300/2008 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti -
Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 27 mai 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 11.213/300/2008, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti
- Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind
protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile
cu destinaţia de locuinţe, precum şi a prevederilor art. 1436
din Codul civil. Excepţia a fost ridicată de Ştefan Motoc
şi Ana Motoc într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune
de evacuare.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate, autorii acesteia
susţin, în esenţă, că prevederile art. 1436 din Codul civil
încalcă drepturile unei categorii de chiriaşi care au dobândit
drepturi locative în temeiul Legii nr. 5/1973, a Legii nr. 17/1994 şi,
ulterior, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
40/1999, discriminându-i în raport cu proprietarii cărora statul le-a
restituit imobilele, în temeiul Legii nr. 10/2001. Totodată, arată
că prevederile de lege criticate nu sunt accesibile şi previzibile.
In acest sens, fac referire la jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului în cauzele Sunday Times contra Regatului Unit, 1979,
şi Rotaru contra României, 2000.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti -
Secţia civilă apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi
stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8
aprilie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 241/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 265 din 23 mai 2001, având următorul conţinut: „Contractele de
închiriere prelungite sau reînnoite în temeiul Legii nr. 17/1994, pentru
suprafeţele cu destinaţia de locuinţe, proprietatea persoanelor
fizice sau juridice de drept privat, se prelungesc, la cererea
chiriaşilor, pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în
vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."
Totodată, obiect al excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile art. 1436 din
Codul civil, cu următorul conţinut: „Locaţiunea
făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu
trecerea termenului, fără să fie trebuinţă de o
prealabilă înştiinţare.
Dacă contractul a fost fără termen,
concediul trebuie să se dea de la o parte la alta, observându-se termenele
defipte de obiceiul locului."
Autorii excepţiei invocă încălcarea
dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la
egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie
şi ale art. 26 alin. (1) referitoare la viaţa intimă,
familială şi privată. De asemenea, invocă şi
dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un
proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru
următoarele considerente:
I. Prevederile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 40/1999, în ansamblu, au mai făcut obiect al controlului de
constituţionalitate, prin Decizia nr. 582 din 20 mai 2008, publicata în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 21 iulie 2008, Decizia nr.
88 din 4 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 389 din 21 august 2000, şi Decizia nr. 97 din 18 mai 2000,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 19
octombrie 2000, Curtea statuând în sensul constituţionalităţii
acestora.
Astfel, Curtea a decis că măsurile de
protecţie a chiriaşilor instituite prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 îşi au temeiul
constituţional în prevederile art. 47 alin. (1) şi în cele ale art.
135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, finalitatea acestei ordonanţe
fiind aceea de a reglementa raporturile dintre chiriaşi şi
proprietari, de a oferi soluţii juridice situaţiilor litigioase,
asigurându-se posibilitatea pentru proprietar de a-şi exercita atributele
dreptului său de proprietate şi, în acelaşi timp, protecţia
chiriaşilor împotriva unor eventuale abuzuri.
In ceea ce priveşte susţinerea
contrarietăţii art. 2 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului
nr. 40/1999 raportat la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, Curtea
reţine că prin Decizia nr. 761 din 18 septembrie 2007, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 23 octombrie 2007,
şi Decizia nr. 157 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 12 iunie 2003, a statuat că
instituirea de regimuri juridice diferite în situaţii care impun
rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a
principiului egalităţii în faţa legii.
Totodată, Curtea a reţinut în Decizia nr. 617
din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 395 din 11 iunie 2009, că prevederile legale criticate nu aduc
atingere nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor
într-un termen rezonabil, întrucât autorii au beneficiat de toate
garanţiile procesuale în soluţionarea acţiunii în evacuare
formulată în contradictoriu cu aceştia, existând totodată unele
exigenţe rezonabile fără a căror satisfacere chiriaşul
nu ar putea fi obligat să elibereze locuinţa.
Atât considerentele, cât şi soluţiile
deciziilor menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă,
neexistând temeiuri pentru modificarea jurisprudenţei Curţii în
această materie.
II. Cât priveşte art. 1436 din Codul civil, Curtea
reţine că acesta reglementează o cauză de încetare a
contractului de locaţiune şi anume prin ajungerea la termen,
reglementând raportul dintre locator şi locatar (chiriaş), şi nu
încalcă dreptul persoanei la viaţa privată, de vreme ce
contractul de locaţiune este un contract consensual încheiat pe un anumit
termen, stabilit exclusiv prin voinţa părţilor. Acest text de
lege reprezintă dreptul comun în materie de locaţiune, normă de
la care părţile pot deroga şi de la care legiuitorul poate
institui excepţii. O astfel de excepţie o reprezintă şi
prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
40/1999 ce reglementează o măsură de ocrotire pentru anumite
categorii de chiriaşi.
In fine, faţă de susţinerile autorilor
excepţiei privind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate
şi previzibilitate ale normelor juridice, Curtea constată că
aceeaşi instanţă europeană a statuat, de exemplu prin
hotărârea pronunţată în Cauza Rekvenyi contra Ungariei, 1999,
că previzibiiitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ
determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de
dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă
a reglementării.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, art.
11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei
pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, precum şi a
prevederilor art. 1436 din Codul civil, excepţie ridicată de
Ştefan Motoc şi Ana Motoc în Dosarul nr. 11.213/300/2008 al
Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 12 ianuarie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu