DECIZIE Nr. 168 din 6 iunie 2002
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin.
1 teza intai si ale art. 145 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 542 din 24 iulie 2002
Nicolae Popa - presedinte
Costica Bulai - judecator
Nicolae Cochinescu - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Ioan Vida - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 141 alin. 1 teza intai si ale art. 145 din Codul de
procedura penala, exceptie ridicata de Gheorghe Neculai si Duman Palfi in
Dosarul nr. 524/2002 al Curtii de Apel Pitesti - Sectia penala.
La apelul nominal lipseste autorul exceptiei, fata de care procedura de
citare este legal indeplinita.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei
de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata, aratand ca asupra constitutionalitatii
dispozitiilor art. 141 alin. 1 teza intai din Codul de procedura penala, Curtea
Constitutionala s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 179/2001 si prin Decizia nr.
180/2001, statuand ca aceste dispozitii sunt constitutionale.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea din 21 februarie 2002, pronuntata in Dosarul nr. 524/2002,
Curtea de Apel Ploiesti - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. 1 teza intai
si ale art. 145 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Neculai
Gheorghe si Palfi Duman in dosarul acelei instante.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca
art. 141 alin. 1 teza intai din Codul de procedura penala este contrar
prevederilor constitutionale ale art. 20 alin. (2), deoarece nu prevede calea
de atac a recursului si impotriva incheierii prin care se respinge cererea de
revocare a unei masuri preventive. Se sustine ca dispozitiile criticate
contravin prevederilor art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 aditional la
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,
care stabilesc ca "Orice persoana declarata vinovata de o infractiune de
catre un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaratiei de vinovatie sau
a condamnarii de catre o jurisdictie superioara. Exercitarea acestui drept,
inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de
lege", articolul fiind intitulat "Dreptul la doua grade de
jurisdictie".
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine, de asemenea, ca
dispozitiile art. 145 din Codul de procedura penala contravin prevederilor art.
16 alin. (1), art. 23 alin. (1) si ale art. 25 alin. (1) din Constitutie. Se
sustine ca art. 145 alin. 2 se refera exclusiv la faza urmaririi penale, de
unde rezulta ca atunci cand masura este dispusa de instanta aceasta nu mai este
limitata in timp si dureaza pana la solutionarea cauzei. Aceasta conduce la
neconstitutionalitatea textului de lege criticat, creandu-se solutii diferite,
dupa cum masura se dispune in cursul urmaririi penale, cand durata acesteia nu
poate depasi 30 de zile, sau in cursul judecatii, cand durata nu este limitata.
Autorul exceptiei sustine ca este o situatie similara celei reglementate prin
dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala, constatate ca
fiind neconstitutionale prin Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998. Prin urmare,
autorul exceptiei sustine ca masura obligarii de a nu parasi localitatea nu
putea fi dispusa decat pentru cel mult 30 de zile, iar nu sine die, asa cum s-a
procedat.
Exprimandu-si opinia asupra exceptiei, Curtea de Apel Pitesti - Sectia
penala arata ca nu exista nici o neconcordanta intre dispozitiile art. 141
alin. 1 teza intai din Codul de procedura penala si ale art. 20 alin. (2) din
Constitutie, cele doua categorii de norme vizand materii diferite. Se apreciaza
ca este mai curand o problema de modificare a dispozitiilor art. 141, astfel
incat acestea sa permita atacarea, separat cu recurs, a incheierii prin care
s-a respins cererea de revocare a masurii preventive. Reglementarile
internationale au prioritate, in conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2)
din Constitutie, dar acestea nu se pot substitui dreptului intern, care poate
reglementa reguli de procedura penala pentru anumite situatii, competenta si
caile de atac fiind materii in care reglementarea este atributul exclusiv al
legiuitorului intern.
In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.
145 din Codul de procedura penala, in special a celor care limiteaza durata
masurii obligarii de a nu parasi localitatea la 30 de zile, lasand sa se
inteleaga ca in cursul judecatii aceasta durata nu este limitata, instanta
apreciaza ca dispozitiile constitutionale prevazute la art. 16 alin. (1) si la
art. 23 alin. (1) nu au legatura cu dispozitiile art. 145 alin. 2 din Codul de
procedura penala. Singura dispozitie care ar putea fi pusa in discutie este cea
prevazuta de art. 25 alin. (1) din Constitutie, referitoare la dreptul la
libera circulatie. Textul mentioneaza insa ca numai legea stabileste conditiile
exercitarii dreptului la libera circulatie in tara si strainatate, astfel ca
legea poate sa ingradeasca si sa limiteze exercitarea acestui drept. Daca s-ar
pune problema ca si in cursul judecatii masura sa fie limitata in timp, aceasta
ar insemna modificarea legii, ceea ce excede competentei Curtii
Constitutionale. Nu se poate accepta similitudinea invocata intre dispozitiile
art. 149 alineatul final si cele ale art. 145 alin. 2 din Codul de procedura
penala, deoarece, pe de o parte, metoda analogica nu are suport in materie
procesuala penala, iar pe de alta parte, Constitutia se refera la masura
arestarii preventive atunci cand limiteaza durata la 30 de zile, nu si la
durata masurii obligarii de a nu parasi localitatea. In afara de aceasta, desi
nelimitata ca durata pe parcursul judecatii, exista oricand posibilitatea
revocarii masurii obligarii de a nu parasi localitatea, din oficiu sau la
cerere, in conformitate cu prevederile art. 139 sau 141 alin. 1 din Codul de
procedura penala, atunci cand nu mai exista temei pentru mentinerea ei sau cand
masura obligarii de a nu parasi localitatea este ilegala.
In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicata
presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a
trimite punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate
in cauza.
Guvernul considera exceptia ca fiind neintemeiata. In ceea ce priveste
critica dispozitiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penala, Guvernul
precizeaza ca referirea la prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale nu este fundamentata, intrucat acestea se
refera la dreptul la o cale de atac impotriva hotararii judecatoresti prin care
se constata vinovatia unei persoane, pe cand art. 141 alin. 1 se refera la
incheiere, deci la o hotarare prin care nu se solutioneaza fondul cauzei, ci
priveste o masura procesuala provizorie.
In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.
145 din Codul de procedura penala, considerate ca fiind contrare prevederilor
art. 16, 23 si 25 din Constitutie, Guvernul arata ca masura obligarii de a nu
parasi localitatea este o constrangere in stricta conformitate cu prevederile art.
49 din Constitutie, referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau
al unor libertati, precum si cu dispozitiile art. 125 alin. (3) din
Constitutie, potrivita carora competenta si procedura de judecata sunt
stabilite de lege. Mai mult, art. 25 alin. (1) teza a doua din Constitutie
prevede ca legea stabileste conditiile exercitarii dreptului la libera
circulatie, putand institui limitari ale exercitiului acestui drept, fara a
contraveni prevederilor constitutionale.
Presedintii Camerei Deputatilor si Senatului nu au trimis punctele lor de
vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii
nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala constata ca este competenta, potrivit dispozitiilor
art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2,
3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
141 alin. 1 teza intai si ale art. 145 din Codul de procedura penala, care au
urmatorul continut:
- Art. 141 alin. 1 teza intai: "Incheierea data in prima instanta prin
care se dispune luarea, revocarea, inlocuirea sau incetarea unei masuri
preventive poate fi atacata separat cu recurs, de procuror sau de
inculpat.";
- Art. 145: "Masura obligarii de a nu parasi localitatea consta in
indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului, de procuror ori de instanta
de judecata, de a nu parasi localitatea in care locuieste, fara incuviintarea
organului care a dispus aceasta masura. Procurorul poate lua aceasta masura
prin ordonanta si numai daca sunt indeplinite conditiile prevazute in art. 143
alin. 1.
In cursul urmaririi penale, durata masurii prevazute in alineatul precedent
nu poate depasi 30 de zile.
In caz de incalcare a masurii aplicate se poate lua impotriva invinuitului
sau inculpatului una din celelalte masuri preventive, daca sunt indeplinite
conditiile prevazute de lege pentru luarea acelor masuri."
Dispozitiile constitutionale invocate de autorii exceptiei ca fiind
incalcate sunt urmatoarele:
- Art. 16 alin. (1): "Cetatenii sunt egali in fata legii si a
autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.";
- Art. 20 alin. (2): "Daca exista neconcordante intre pactele si
tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania
este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile
internationale.";
- Art. 23 alin. (1): "Libertatea individuala si siguranta persoanei
sunt inviolabile.";
- Art. 25 alin. (1): "Dreptul la libera circulatie, in tara si in
strainatate, este garantat. Legea stabileste conditiile exercitarii acestui
drept."
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea constata ca
prevederile art. 141 alin. 1 teza intai si ale art. 145 din Codul de procedura
penala sunt constitutionale, iar exceptia, sub acest aspect, este neintemeiata.
In ceea ce priveste sustinerea autorului exceptiei referitoare la
ingradirea prin art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penala a dreptului de exercitare
a cailor de atac, intrucat acesta nu prevede calea de atac a recursului si
impotriva incheierii prin care se respinge cererea de revocare a unei masuri
preventive, Curtea retine ca art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penala
este in deplina concordanta cu art. 128 din Constitutie, care reglementeaza
folosirea cailor de atac. Acest drept fundamental se realizeaza in conditiile
legii si, prin urmare, este in competenta exclusiva a legiuitorului de a
stabili care sunt caile de atac si in ce conditii pot fi exercitate. Faptul ca
incheierea prin care se respinge cererea de revocare a masurii arestarii
preventive nu poate fi atacata separat cu recurs se explica, pe de o parte,
prin necesitatea de a evita o prelungire abuziva a procesului, iar pe de alta
parte, prin faptul ca respectiva incheiere poate fi atacata cu recurs o data cu
hotararea prin care s-a solutionat fondul cauzei.
Prevederile art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventia
pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu sunt
aplicabile in cauza dedusa judecatii, intrucat acestea se refera la dreptul
persoanei la o cale de atac impotriva unei hotarari judecatoresti prin care se
solutioneaza un proces, in timp ce art. 141 alin. 1 se refera la incheierea
prin care se dispune luarea, revocarea, inlocuirea sau incetarea unei masuri
preventive, deci nu priveste o hotarare prin care se solutioneaza fondul
cauzei.
Cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145
din Codul de procedura penala, Curtea constata ca acestea nu sunt contrare
prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece nu instituie nici un
fel de privilegii sau discriminari. Faptul ca legiuitorul a instituit numai
pentru faza urmaririi penale o durata maxima de 30 de zile in care invinuitul
sau inculpatul este supus masurii obligarii de a nu parasi localitatea nu poate
conduce la concluzia ca in acest mod s-ar crea o discriminare nejustificata a
persoanelor aflate in faza judecatii, impotriva carora instanta poate dispune
luarea masurii preventive pe intreaga durata a desfasurarii procesului. Aceasta
imprejurare este justificata de necesitatea solutionarii cu celeritate a
procesului penal si pentru evitarea obstructionarii cercetarii judecatoresti.
Este evident ca situatiile in care se afla aceste persoane nu sunt similare,
astfel incat tratamentul juridic nu poate fi decat diferentiat. De altfel, in
conformitate cu prevederile art. 139 sau 141 alin. 1 din Codul de procedura
penala, exista oricand posibilitatea revocarii masurii obligarii de a nu parasi
localitatea, din oficiu sau la cerere, atunci cand nu mai exista temei pentru
mentinerea masurii preventive.
Curtea constata, de asemenea, ca dispozitiile art. 145 din Codul de
procedura penala nu sunt contrare prevederilor constitutionale ale art. 23
alin. (1) privind libertatea individuala sau ale art. 25 alin. (1) referitoare
la libera circulatie, deoarece masura preventiva a obligarii de a nu parasi
localitatea reprezinta o restrangere a exercitiului unor drepturi sau al unor
libertati in deplina concordanta cu prevederile art. 49 din Constitutie.
Aceasta masura preventiva se impune pentru desfasurarea in bune conditii a
instructiei penale, iar legea reglementeaza cazurile si conditiile in care ea
este aplicabila.
In ceea ce priveste referirea la dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de
procedura penala, constatate ca fiind neconstitutionale prin Decizia nr. 546
din 4 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
98 din 2 martie 1998, Curtea constata ca nu se poate stabili nici o legatura
intre dispozitiile art. 145 si cele ale art. 149 alin. 3 din Codul de procedura
penala, astfel incat solutia adoptata in decizia mentionata mai sus, precum si
considerentele pe care aceasta se intemeiaza nu sunt valabile si in cauza de
fata.
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) din
Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea
nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. 1
teza intai si ale art. 145 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de
Gheorghe Neculai si Duman Palfi in Dosarul nr. 524/2002 al Curtii de Apel
Pitesti - Sectia penala.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 6 iunie 2002.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat asistent,
Mihaela Senia Costinescu