Decizia Nr.167 din 26.05.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, raportat la art. 345 alin. (3) şi la art. 346 alin. (4) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Anabella Ruse în Dosarul nr. 3.024/2/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 867D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra concluziilor scrise depuse la dosar de către autoarea excepţiei, prin care se solicită admiterea acesteia.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la Decizia nr. 249 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 8 iulie 2019, şi Decizia nr. 531 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 23 noiembrie 2017.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea nr. 1.268 din 15 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.024/2/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, raportat la art. 345 alin. (3) şi la art. 346 alin. (4) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Anabella Ruse cu ocazia soluţionării unei cauze penale aflate în faza contestaţiei împotriva încheierii pronunţate în camera preliminară.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că soluţia legislativă care permite procurorului ca, în procedura camerei preliminare, să remedieze neregularitatea actului de sesizare constând în nedescrierea acuzaţiilor, astfel încât să permită stabilirea obiectului şi limitelor judecăţii, şi, respectiv, judecătorului de cameră preliminară să dispună începerea judecăţii în condiţiile în care procurorul a remediat aceste aspecte de neregularitate este neconstituţională, contravenind dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare.6. Invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, apreciază că informarea persoanei cu privire la acţiunea penală îndreptată împotriva sa este un act procedural de o asemenea importanţă, încât trebuie să se efectueze în conformitate cu cerinţele procedurale şi materiale care pot garanta exercitarea efectivă a drepturilor inculpatului, cunoaşterea vagă şi neoficială nefiind suficientă. Or, soluţia legislativă criticată prevede posibilitatea ca persoana acuzată să ia cunoştinţă despre descrierea acuzaţiilor aduse împotriva sa, direct şi exclusiv în etapa trimiterii în judecată, ceea ce contravine scopului procedurii camerei preliminare. Soluţia legislativă criticată permite procurorului să rescrie actul de sesizare a instanţei, în afara urmăririi penale şi după ce acesta a fost comunicat persoanei acuzate, fără ca ulterior unei asemenea rescrieri/modificări a actului de sesizare persoana acuzată să aibă posibilitatea efectivă de a comenta asupra legalităţii acestuia, astfel cum impun principiile contradictorialităţii şi egalităţii de arme. Mai mult, o asemenea modificare a rechizitoriului direct în procedura de cameră preliminară se realizează în afara oricăror dispoziţii procedurale privind actele procurorului, odată ce, potrivit art. 286 din Codul de procedură penală, procurorul emite ordonanţe în cursul urmăririi penale, iar rechizitoriul numai în condiţiile art. 328 şi art. 329 din acelaşi act normativ.7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile criticate respectând exigenţele impuse de Legea fundamentală. Camera preliminară este reglementată ca procedură filtru pregătitoare fazei de judecată, scopul acesteia fiind de a verifica îndeplinirea condiţiilor ce ţin de legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor, respectiv a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, pentru a se constata dacă o anumită cauză penală poate fi trimisă instanţei în vederea desfăşurării judecăţii, respectiv pentru ca judecătorul fondului să poată aprecia asupra temeiniciei acuzaţiei penale. Prin reglementarea procedurii camerei preliminare s-a urmărit rezolvarea chestiunilor ce ţin de legalitatea trimiterii în judecată şi de legalitatea administrării probelor, asigurându-se premisele pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei în fond şi înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată. Raportat la scopul avut în vedere de legiuitor la momentul edictării lor, dispoziţiile legale care permit remedierea de către procuror a neregularităţilor din rechizitoriu care vizează nedescrierea acuzaţiilor, constatate de către judecătorul de cameră preliminară, nu vin în contradicţie cu prevederile constituţionale şi cu cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu permit procurorului să procedeze la modificarea rechizitoriului sau a acuzaţiei, ci doar să aducă precizări referitoare la acuzaţia deja formulată, cu privire la care s-a efectuat urmărirea penală.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 345 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, raportat la art. 345 alin. (3) şi la art. 346 alin. (4) din acelaşi act normativ, cu următorul conţinut:– Art. 345 alin. (3): „În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare sau în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.";– Art. 346 alin. (4): „În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.";– Art. 347 alin. (3): „Contestaţia se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului. Dispoziţiile art. 345 şi 346 se aplică în mod corespunzător."12. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică cu cea ridicată în prezenta cauză, prin Decizia nr. 249 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 8 iulie 2019, şi Decizia nr. 531 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 23 noiembrie 2017. 14. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că procedura de cameră preliminară a fost concepută de legiuitor ca o procedură-filtru, în cadrul căreia se examinează competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, legalitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză, precum şi legalitatea modului de administrare a probelor în faza de urmărire penală. Scopul acestei proceduri este de a identifica şi remedia eventualele neregularităţi survenite sub aspectele enumerate, aşa încât faza de judecată să se desfăşoare cu celeritate şi cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. 15. Neregularităţile constatate în procedura de cameră preliminară determină sancţiuni juridice diferite, în funcţie de elementele asupra cărora poartă şi de consecinţele pe care lear avea acestea în perspectiva continuării judecăţii. Astfel, dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit dispoziţiilor art. 50 şi art. 51 din Codul de procedură penală [art. 346 alin. (6) din Codul de procedură penală], încălcarea regulilor referitoare la competenţa instanţei sesizate determină declinarea competenţei şi desesizarea acesteia, având în vedere sancţiunea nulităţii absolute, prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală pentru încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti (atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente). De asemenea, dacă judecătorul de cameră preliminară constată că una sau mai multe dintre probele administrate în faza de urmărire penală sunt nelegale, va proceda la înlăturarea acestora din cadrul probatoriului, probele excluse neputând fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei [art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală], iar dacă apreciază că anumite acte de urmărire penală au fost efectuate cu nesocotirea legii, va proceda potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, dispunând anularea lor [art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală]. În fine, atunci când observă neregularităţi ale rechizitoriului ce fac imposibilă stabilirea obiectului sau a limitelor judecăţii, iar în termenul prevăzut de lege procurorul nu răspunde solicitării de remediere, judecătorul de cameră preliminară dispune restituirea cauzei la parchet [art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală], întrucât în lipsa acestor elemente instanţa nu poate cunoaşte persoanele şi faptele cu privire la care este chemată să se pronunţe. Trimiterea de către judecătorul de cameră preliminară a încheierii prin care constată neregularităţi ale actului de sesizare, prin care sancţionează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii sau prin care sunt excluse una sau mai multe probe administrate, parchetului care a emis rechizitoriul, conform art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, este justificată, având în vedere calitatea parchetului de titular al dreptului de sesizare a instanţei şi, totodată, obligaţia acestuia de întocmire a actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului, conform art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală. 16. Curtea a reţinut, de asemenea, că aceeaşi soluţie de restituire a cauzei la parchet este prevăzută de lege şi pentru situaţia în care judecătorul de cameră preliminară exclude toate probele administrate în faza de urmărire penală [art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală]. Dacă însă înlătură numai unele dintre probele administrate în faza de urmărire penală, dosarul nu va fi restituit parchetului, ci judecata va avea loc pe baza probelor legal administrate de către organul de urmărire penală şi a probelor ce vor fi administrate nemijlocit de către instanţă în etapa cercetării judecătoreşti. 17. Curtea a constatat, totodată, că dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală - care împiedică judecătorul de cameră preliminară să dispună începerea judecăţii atunci când a înlăturat ca nelegale toate probele administrate în cursul urmăririi penale - ţin seama de principiul separării funcţiilor judiciare, consacrat de prevederile art. 3 din Codul de procedură penală, având în vedere faptul că, într-o astfel de ipoteză, începerea judecăţii ar însemna ca instanţa să efectueze ea însăşi ancheta penală, substituindu-se organelor de urmărire penală. Pe de altă parte, a permite judecătorului de cameră preliminară să evalueze dacă probele legal administrate în faza de urmărire penală sunt sau nu suficiente pentru susţinerea acuzaţiei înseamnă depăşirea obiectului procedurii camerei preliminare şi, în mod implicit, încălcarea principiului legalităţii procesului penal, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, în această etapă se verifică exclusiv legalitatea administrării probelor de către organul de urmărire penală. Sub acest aspect, Curtea a reţinut că aptitudinea probelor de a susţine acuzaţia se analizează de instanţa de judecată în urma administrării întregului material probator [art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală], cu ocazia judecării fondului cauzei penale (Decizia nr. 468 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 19 septembrie 2017, paragrafele 18-22). 18. Dispoziţiile ce reglementează procedura camerei preliminare au rolul de a contribui la efectuarea unei anchete efective în cauzele penale. Astfel, prin prevederile art. 346 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură penală, legiuitorul a stabilit că dosarul de urmărire penală se restituie parchetului dacă procurorul de caz solicită aceasta, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde încheierii prin care judecătorul a exclus ca nelegale unele dintre probele administrate. Or, în acest fel, legiuitorul dă procurorului posibilitatea de a relua urmărirea penală în vederea desfăşurării unei anchete efective. 19. De asemenea, Curtea a constatat că, în considerarea principiului separaţiei funcţiilor judiciare, dacă procurorul comunică judecătorului de cameră preliminară că, în ciuda excluderii unora dintre probele administrate ori după remedierea neregularităţilor actului de sesizare, menţine dispoziţia de trimitere în judecată, judecătorul va proceda conform dispoziţiilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, dispunând începerea judecăţii. Ca urmare a comunicării, făcută de procuror către judecătorul de cameră preliminară, de menţinere a dispoziţiei de trimitere în judecată (sau a solicitării de restituire a cauzei, în urma remedierii neregularităţilor actului de sesizare), potrivit art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, procesul penal va continua conform unei proceduri pe parcursul căreia părţile beneficiază de toate garanţiile procesuale specifice respectării dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil. Astfel, dispunerea de către judecătorul de cameră preliminară a începerii judecăţii, conform art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, are ca efect declanşarea procedurii prevăzute la art. 371 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar restituirea cauzei la parchet, potrivit art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, are ca efect reluarea şi, respectiv, continuarea acesteia, după cum soluţia se întemeiază pe dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. a) sau b) din Codul de procedură penală sau pe prevederile art. 346 alin. (3) lit. c) din acelaşi cod. 20. Având în vedere considerentele anterior prezentate, Curtea nu a putut reţine că soluţia legislativă - care permite procurorului ca, în procedura camerei preliminare, să remedieze neregularitatea actului de sesizare constând în nedescrierea acuzaţiilor şi, respectiv, judecătorului de cameră preliminară să dispună începerea judecăţii în condiţiile în care procurorul a remediat aspectele de neregularitate - este neconstituţională. 21. Întrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Anabella Ruse în Dosarul nr. 3.024/2/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 345 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, raportat la art. 345 alin. (3) şi la art. 346 alin. (4) din acelaşi act normativ, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu