Decizia Nr.163 din 26.05.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 şi ale art. 421 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Rudi Sâma şi Diana Ioana Sâma în Dosarul nr. 8.567/30/2016 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 703D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind, pe de-o parte, că dispoziţiile criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, iar, pe de altă parte, că autorul excepţiei solicită instanţei de contencios constituţional completarea textelor de lege. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, şi Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 26 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 8.567/30/2016, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 şi art. 421 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Rudi Sâma şi Diana Ioana Sâma, cu ocazia soluţionării apelului.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că, potrivit Deciziei nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, nulitatea absolută ce decurge din încălcarea regulilor privind competenţa organului de urmărire penală după materie sau calitatea persoanei poate fi invocată oricând pe întreg parcursul procesului penal, chiar şi în căile de atac. Or, în aceste condiţii, dispoziţiile criticate nu permit instanţei să dispună restituirea cauzei la procuror sau desfiinţarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre soluţionare organului judiciar competent.6. Dispoziţiile art. 396 din Codul de procedură penală permit instanţei să pronunţe, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Astfel, atunci când se constată în faza de judecată incidenţa cazului de nulitate absolută anterior precizat, instanţa nu are posibilitatea de a trimite cauza spre competentă soluţionare organului judiciar abilitat potrivit legii. Aceeaşi limitare se regăseşte şi în art. 421 din Codul de procedură penală, instanţa de apel fiind în măsură să trimită cauza doar instanţei competente nu şi altui organ judiciar, chiar dacă se constată incidenţa unui caz de nulitate absolută.7. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 396 şi art. 421 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:– Art. 396: „(1) Instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.
(2) Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
(3) Renunţarea la aplicarea pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 80-82 din Codul penal.
(4) Amânarea aplicării pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 83-90 din Codul penal.
(5) Achitarea inculpatului se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d).
(6) Încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j).
(7) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată, ca urmare a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţă achitarea.
(8) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal.
(9) În cazul în care, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecăţii, faţă de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune şi inculpatul este condamnat la pedeapsa amenzii, instanţa dispune plata acesteia din cauţiune, potrivit dispoziţiilor art. 217.
(10) Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1), (1¹) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpaţii minori, instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.";– Art. 421: „Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii:1. respinge apelul, menţinând hotărârea atacată: a)dacă apelul este tardiv sau inadmisibil; b)dacă apelul este nefondat;2. admite apelul şi: a)desfiinţează sentinţa primei instanţe şi pronunţă o nouă hotărâre, procedând potrivit regulilor referitoare la soluţionarea acţiunii penale şi a acţiunii civile la judecata în fond. Instanţa de apel readministrează declaraţiile pe care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de achitare, dispoziţiile art. 374 alin. (7)-(10) şi ale art. 383 alin. (3) şi (4) aplicându-se în mod corespunzător; b)desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă."12. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), potrivit căruia România este stat de drept, art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 12 referitor la simboluri naţionale, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (3), potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (12), potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, şi art. 45 referitor la libertatea economică. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că noul Cod de procedură penală a reformat materia nulităţilor, aducând modificări în conţinutul dispoziţiilor ce reglementează regimul acestora, una dintre aceste modificări privind scoaterea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală. Astfel, în concepţia noului Cod de procedură penală, nerespectarea dispoziţiilor procedurale referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală atrăgeau sancţiunea nulităţii relative, iar nu a nulităţii absolute. 14. În consecinţă, în cazul nerespectării acestor dispoziţii procedurale, deveneau aplicabile prevederile art. 282 din Codul de procedură penală referitoare la instituţia nulităţii relative. Astfel, încălcarea dispoziţiilor procedurale referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală determina nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale se aducea o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu putea fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului. 15. Potrivit art. 282 alin. (3) şi (4) lit. a) din Codul de procedură penală, această nulitate se putea invoca în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură; cel mai târziu până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei; până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii. Consecinţa neinvocării nulităţii relative în termenul prevăzut de lege determina acoperirea acestui viciu. De asemenea, viciul se acoperea şi în situaţia în care persoana interesată renunţa în mod expres la invocarea nulităţii. 16. Aşa fiind, nulitatea ce decurgea din nerespectarea dispoziţiilor procedurale referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală putea fi invocată cel mai târziu până la închiderea procedurii de cameră preliminară, cu consecinţa pronunţării de către judecătorul de cameră preliminară a uneia dintre soluţiile prevăzute la art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, şi anume restituirea cauzei la parchet dacă: rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii; a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii. 17. Ulterior, prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională. 18. După pronunţarea acestei decizii, legiuitorul nu a intervenit, potrivit art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, în sensul punerii de acord a prevederilor declarate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. 19. În această situaţie, au devenit incidente dispoziţiile art. 281 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) poate fi invocată în orice stare a procesului". 20. Pe de altă parte, având în vedere că, înainte de pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, nulitatea ce decurgea din nerespectarea dispoziţiilor procedurale referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală nu putea fi ridicată în cursul judecăţii în primă instanţă sau în cursul soluţionării apelului, dispoziţiile art. 396 şi art. 421 din Codul de procedură penală nu prevăd soluţiile pe care judecătorul (fondului sau apelului) le poate pronunţa în cazul constatării acestei nulităţi absolute. 21. În acest context, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, având aceleaşi efecte pentru toate autorităţile publice şi toate subiectele individuale de drept. Decizia prin care Curtea Constituţională, în exercitarea controlului concret, a posteriori, admite sesizarea de neconstituţionalitate este obligatorie şi produce efecte erga omnes, determinând obligaţia legiuitorului, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale. Termenul în care trebuie îndeplinită obligaţia constituţională este de 45 de zile, consecinţa nerespectării sale fiind încetarea efectelor juridice a dispoziţiilor din legile sau ordonanţele constatate ca fiind neconstituţionale în vigoare la data efectuării controlului şi suspendate de drept pe durata termenului constituţional. 22. Or, dată fiind natura omisiunii legislative relevate în prezenta cauză, Curtea apreciază că instanţa de contencios constituţional nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera exclusivă de competenţă a legiuitorului primar sau delegat. În consecinţă, ţinând seama de dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei", şi de cele ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora „în România, respectarea [...] legilor este obligatorie", Curtea a subliniat că legiuitorul are obligaţia de a reglementa, în sensul punerii de acord a prevederilor declarate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragrafele 51, 56 şi 57). 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 şi ale art. 421 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Rudi Sâma şi Diana Ioana Sâma în Dosarul nr. 8.567/30/2016 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu