Decizia Nr.1623 din 16.12.2010

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 395, 397, 399, 402 şi 403 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihai Dulău în Dosarul nr. 1.062/294/2009 al Judecătoriei Sălişte.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia nu arată în ce constă contrarietatea dintre dispoziţiile de lege criticate şi prevederile din Constituţie invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.062/294/2009, Judecătoria Sălişte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 395, 397, 399, 402 şi 403 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Mihai Dulău cu ocazia soluţionării unei cereri de revizuire.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 395, 397, 399, 402 şi 403 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât, pe de o parte, cererea de revizuire se adresează parchetului, şi nu instanţei de judecată, iar pe de altă parte, admiterea în principiu a cererii de revizuire este condiţionată de întrunirea anumitor cerinţe legale, inclusiv dovedirea unor cazuri de revizuire prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, în condiţiile în care este de notorietate că soluţionarea cauzelor privind anchetarea unor poliţişti pentru fapte comise în timpul serviciului trenează foarte mult.Judecătoria Sălişte apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 155/2007, nr. 561/2007 şi nr. 570/2007.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 395, 397, 399, 402 şi 403 din Codul de procedură penală, cu modificările şi completările aduse art. 397, 402 şi 403 prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 395: „Situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) şi d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.Când organele arătate în alin. 1 nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situaţiile menţionate se constată în procedura de revizuire.“; – Art. 397: „Cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă.Cererea se face în scris, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia. Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile arătate în alin. 2, procurorul cheamă persoana care a făcut cererea în vederea completării sau precizării acesteia. Cererea de revizuire adresată direct instanţei se trimite pe cale administrativă procurorului competent.“; – Art. 399: „După introducerea cererii de revizuire procurorul ascultă, dacă este cazul, potrivit art. 397 alin. 3, persoana care solicită revizuirea. În cazul când este necesară efectuarea de cercetări pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune aceasta prin ordonanţă.Totodată, procurorul cere, dacă este necesar, dosarul cauzei. Pentru efectuarea actelor de cercetare procurorul poate delega organul de cercetare penală. Dispoziţiile art. 217 alin. ultim sunt aplicabile. Termenul de efectuare a actelor de cercetare este de 2 luni şi curge de la data introducerii cererii de revizuire. După efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanţei competente.“; – Art. 402: „La primirea lucrărilor trimise de procuror, preşedintele instanţei fixează termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, dispunând ataşarea dosarului cauzei.“;– Art. 403: „Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. Instanţa, în baza celor constatate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentinţă, respingerea acesteia. Cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări. Când cererea de revizuire a fost făcută pentru un condamnat decedat sau când condamnatul care a făcut cererea ori în favoarea căruia s-a făcut revizuirea a decedat după introducerea cererii, prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. 1 lit. g) procedura de revizuire îşi va urma cursul, iar în cazul admiterii în principiu, după rejudecarea cauzei, instanţa va hotărî potrivit dispoziţiilor din art. 13 alin. 2 şi 3 care se aplică în mod corespunzător.“ În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi a prevederilor art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 395, 397, 399 şi 402 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 226 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 395 alin. 1 din Codul de procedură penală, reţinând că textul de lege criticat, conform căruia situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) şi d) din Codul de procedură penală se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului prin care s-a dispus asupra fondului cauzei, nu conţine dispoziţii care prin natura lor afectează dreptul la un proces echitabil, întrucât părţile se pot prevala de toate garanţiile care condiţionează caracterul echitabil al procesului. Conform art. 405 din Codul de procedură penală, „Rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă“. Eventualele abuzuri ale organelor de urmărire penală sau ale procurorilor, la care se face referire în motivarea excepţiei şi care constituie, în realitate, cauza nemulţumirii autorului excepţiei, nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a textului de lege criticat şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 397, 399 şi 402 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 570 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 16 iunie 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că aceste prevederi de lege, care instituie reguli privind modul de soluţionare a cererii de revizuire, nu sunt de natură să îngrădească dreptul părţilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de un proces echitabil. Legislaţia procesual penală prevede suficiente garanţii pentru asigurarea accesului liber la justiţie. Astfel, după efectuarea cercetărilor pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire, procurorul înaintează întregul material, împreună cu concluziile sale, instanţei competente. Aceasta examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. Din dispoziţiile art. 397-406 din Codul de procedură penală rezultă faptul că este obligatorie sesizarea instanţei de judecată, care, după verificarea probelor existente, se va pronunţa cu privire la temeinicia cererii de revizuire. Justificarea prezenţei organelor de urmărire penală în procedura revizuirii se explică prin specificul acestei căi de atac, al cărei scop îl constituie repararea erorilor judiciare de fapt cuprinse în hotărârile judecătoreşti definitive. Calea de atac a revizuirii presupune reluarea procesului penal din faza de urmărire penală, restabilirea adevărului putând duce la o altă soluţionare a cauzei decât cea dispusă anterior, fiind necesar ca şi în această situaţie fazele procesului penal să fie respectate.Pe cale de consecinţă, prin Decizia nr. 570 din 15 mai 2008, Curtea a reţinut că prevederile art. 397, 399 şi 402 din Codul de procedură penală nu aduc atingere principiului liberului acces la justiţie, întreaga activitate desfăşurată de procuror şi de organele de urmărire penală, precum şi întregul probatoriu administrat fiind supuse controlului instanţei judecătoreşti. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 403 din Codul de procedură penală, faţă de care nu au fost formulate critici distincte. Pentru aceleaşi motive arătate mai sus, textele de lege atacate nu aduc atingere nici dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 395, 397, 399, 402 şi 403 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihai Dulău în Dosarul nr. 1.062/294/2009 al Judecătoriei Sălişte. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie 2010. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică