Decizia Nr.1616 din 20.12.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 449 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Isfănuţ în Dosarul nr. 7.118/325/2009 al Judecătoriei Timişoara şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 261D/2011.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 1 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7.118/325/2009, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 449 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Isfănuţ în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cereri de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale sunt neconstituţionale, deoarece atribuie unei alte instanţe dreptul de a interveni post factum în actul de justiţie finalizat printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Astfel, aceasta poate să modifice rezultatul unei judecăţi consumate care s-a concretizat în aplicarea unei pedepse individualizate. Această posibilitate constituie o ingerinţă în actul de justiţie, care nu se justifică şi care pune sub semnul întrebării respectarea dreptului la un proces echitabil.În fapt, prin Sentinţa penală nr. 284/2004 a Tribunalului Hunedoara (definitivă prin Decizia penală nr. 396/A/2004 a Curţii de Apel Alba nerecurată), autorul excepţiei a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Printr-o altă sentinţă penală din 2006 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 250/R din 9 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, a fost condamnat la o altă pedeapsă cu închisoare, dispunându-se şi de această dată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.Ulterior, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş a sesizat Judecătoria Timişoara - Biroul Executări Penale şi a solicitat revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, invocând dispoziţiile art. 449 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală referitor la existenţa concursului de infracţiuni.Judecătoria Timişoara opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu afectează dreptul la un proces echitabil, care presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte. Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.Prin urmare, orice modificări ale pedepsei pronunţate în condiţiile stabilite de prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate sunt specifice fazei de executare şi nu sunt menite să reformeze ori să retracteze conţinutul unei hotărâri judecătoreşti. Cu alte cuvinte, instanţa nu se pronunţă asupra vinovăţiei ori asupra individualizării pedepsei, ci efectuează un procedeu tehnic de contopire a două sau a mai multor pedepse stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 358 din 17 martie 2009 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2009), referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 449 alin. 2 din Codul de procedură penală.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 449 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Alte modificări de pedepse, care au următorul conţinut: „Pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii:a)concursul de infracţiuni;b)recidiva;c)acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.Instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deţinere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa. Sesizarea instanţei se face din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat.“ Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la Dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 358 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2009, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 449 alin. 2 din Codul de procedură penală, statuând că legiuitorul poate stabili prin normele de procedură instanţa competentă să se pronunţe asupra modificării pedepsei dacă se constată existenţa vreuneia dintre situaţiile enumerate limitativ. Or, această procedură vizează alte modificări de pedepse, ca incidente procedurale ce, prin natura lor, sunt specifice fazei de executare şi nu sunt menite să reformeze ori să retracteze conţinutul unor hotărâri judecătoreşti bazate pe o stare de fapt aprioric stabilită. Altfel spus, instanţa inferioară nu se pronunţă asupra vinovăţiei ori asupra individualizării pedepsei stabilite deseori de o instanţă superioară, ci efectuează un procedeu tehnic de contopire a două sau a mai multor pedepse stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive. Distinct de aceste argumente, care îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, Curtea mai constată că dispoziţiile legale criticate reglementează cu privire la alte modificări de pedepse în cazurile strict şi limitativ enunţate. Or, ţinând cont de caracterul şi natura sa, posibilitatea instituită de normele legale contestate de a modifica pedeapsa pronunţată dacă la punerea sa în executare ori în cursul executării se constată, pe baza unei hotărâri definitive, existenţa unui concurs de infracţiuni, a stării de recidivă ori existenţa unor acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni este strâns legată de existenţa acestora din urmă. Eventualele schimbări care ar interveni în executarea unor hotărâri judecătoreşti au ca funcţie proprie adaptarea executării lor la situaţiile reale care impun o schimbare. Finalitatea proprie a acestei activităţi constă în asigurarea respectului legalităţii şi adevărului în faza de executare, finalitate care se integrează în scopul procesului penal şi contribuie la înfăptuirea justiţiei penale în limitele unui proces tehnic circumscris condiţiilor prevăzute de art. 34, art. 39 şi art. 43 din Codul penal. Pe de altă parte, Curtea mai constată că autoritatea de lucru judecat în materie penală legitimează aspectele referitoare la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. Aşa fiind, prin posibilitatea de a modifica pedeapsa nu se aduce atingere principiului non bis in idem, legiuitorul fiind liber să întreprindă măsurile necesare care să justifice o individualizare a pedepsei mai eficientă. În plus, întrucât suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu reprezintă un drept al persoanei, ci doar o vocaţie conferită inculpatului, şi revocarea sau anularea acestei măsuri capătă acelaşi caracter relativ. Aşa fiind, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate ar contraveni liberului acces la justiţie sau dreptului la un proces echitabil, deoarece aplicarea măsurii, precum şi revocarea sau anularea ei se fac prin hotărâre judecătorească pronunţată ca urmare a finalizării procesului penal. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 449 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Isfănuţ în Dosarul nr. 7.118/325/2009 al Judecătoriei Timişoara. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru