DECIZIE Nr.
1596 din 9 decembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 198 alin. 3 si art. 199 din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 43 din 18 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Tudorel Toader -judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 198 alin. 3 şi art. 199 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Boboşa în Dosarul nr.
457/273/2009 al Judecătoriei Oraviţa şi care formează obiectul Dosarului Curţii
Constituţionale nr. 1.414D/2010.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul si în dosarele
nr. 1.565D/2010 şi nr. 3.612D/2010, având ca obiect excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 198 alin. 3 şi art. 199 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Lăcrămioara Liliana Guzu în Dosarul nr.
5.023/245/2007 al Curţii de Apel laşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori
şi Mircea Boboşa în Dosarul nr. 457/273/2009 al Judecătoriei Oraviţa.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea
dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere
dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării
dosarelor.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a
cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea si funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor
nr. 1.565D/2010 şi nr. 3.612D/2010 la Dosarul nr. 1.414D/2010, care a fost
pfimul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 22 martie 2010, 16 februarie 2010
si 19 aprilie 2010, pronunţate în dosarele nr. 457/273/2009 si nr.
5.023/245/2007, Judecătoria Oraviţa şi Curtea de Apel laşi - Secţia penală şi
pentru cauze cu minori au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 198 alin. 3 şi art. 199 din Codul de
procedură penală şi, respectiv, art. 199 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată în dosarele de mai sus de
Mircea Boboşa într-o cauză având ca obiect două cereri de scutire a amenzii
judiciare aplicate prin Incheierea din 22 februarie 2010 şi prin Incheierea din
8 martie 2010 în Dosarul nr. 457/273/2009 al Judecătoriei Oraviţa şi de
Lăcrămioara Liliana Guzu într-o cauză având ca obiect o cerere de scutire a
amenzii aplicate.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii
acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile
constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, deoarece
nu este echitabil, corect şi legal ca aceeaşi persoană care a dispus amendarea
să judece şi cererea de scutire. In plus, această amendă nu poate fi atacată
decât odată cu fondul cauzei. Se susţine că aplicarea normei devine anacronică
în situaţia în care în apel ori recurs clientul îşi angajează un alt avocat.
Nefiind parte în proces avocatul iniţial nu mai are calitatea procesuală de a
cere scutirea ori reducerea amenzii.
Totodată, se susţine că prevederile legale menţionate
contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul
liber la justiţie şi ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, deoarece
nu prevăd în mod expres posibilitatea atacării cu recurs a încheierii de
respingere a cererii de reexaminare, cu toate că aceasta a fost judecată de
acelaşi complet care a dispus amendarea. Mai mult, în condiţiile în care nu
există posibilitatea controlului judiciar a încheierii de respingere a cererii
de reexaminare, este evident că este afectat dreptul la dublul grad de
jurisdicţie şi cel al unui recurs efectiv garantate de Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
De asemenea, textul contestat instituie o discriminare
între inculpat şi avocatul amendat, adică între cetăţenii aceluiaşi stat,
întrucât inculpatul are deschisă calea recursului, în timp ce avocatul amendat
nu are această posibilitate oferită de lege.
Judecătoria Oraviţa, în ambele cauze ce aveau ca obiect
cereri de scutire a amenzii judiciare aplicate la intervale diferite în acelaşi
dosar, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Curtea de Apel laşi - Secţia penală opinează că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 198 alin. 3 -Abateri judiciare şi art. 199
- Procedura privitoare la amenda judiciară, ambele din Codul de
procedură penală, care la data sesizării instanţei de contencios constituţional
aveau următorul conţinut:
-Art. 198 alin. 3: „Lipsa nejustificată a
apărătorului ales sau desemnat din oficiu fără a asigura substituirea, în
condiţiile legii, ori înlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apărarea se sancţionează
cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei.";
-Art. 199: „Amenda se aplică de organul de urmărire
penală, prin ordonanţă, iar de instanţa de judecată, prin încheiere.
Persoana amendată poate cere scutirea de amendă ori
reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen
de 10 zile de la comunicarea ordonanţei ori a încheierii de amendare.
Dacă persoana amendată justifică de ce nu a putut
îndeplini obligaţia sa, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, apreciind,
dispune scutirea sau reducerea amenzii."
După sesizarea Curţii Constituţionale cu prezenta
excepţie, dispoziţiile art. 198 alin. 3 din Codul de procedură penală au fost
modificate prin art. XVIII pct. 23 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri
pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, lege care, potrivit art.
XXVIII, a intrat în vigoare, cu privire la aceste dispoziţii, la 30 de zile de
la publicarea sa în Monitorul Oficial al României. Aşa fiind, dispoziţiile art.
198 alin. 3 din Codul de procedură penală au următorul conţinut:
- Art.198 alin. 3 din Codul de procedură penală: „Lipsa
nejustificată a apărătorului ales sau desemnat din oficiu fără a asigura substituirea,
în condiţiile legii, ori înlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apărarea
se sancţionează cu amendă judiciară de la 250 lei la 3.000 lei."
După cum se poate observa, ca urmare a modificărilor
menţionate mai sus, soluţia legislativă de principiu a fost preluată, motiv
pentru care Curtea urmează a se pronunţa asupra acestora din urmă.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie şi ale art. 16
referitoare la Egalitatea în drepturi, precum şi art. 13 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din
Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate aii mai fost supuse controlului său
din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei
nr. 867 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 779 din 16 noiembrie 2007, Curtea Constituţională a statuat că,
în situaţia în care aceeaşi autoritate care a aplicat sancţiunea este chemată
să hotărască şi cu privire la reducerea sau scutirea amenzii judiciare, nu este
afectat dreptul la un proces echitabil, deoarece principiile general valabile
pentru o judecată pe fondul cauzei nu pot fi extinse şi la incidentele
procedurale ce se pot ivi pe parcursul soluţionării litigiului. Aşa fiind, nu
poate fi pus semnul egalităţii între cele două situaţii. „De altfel, cu privire
la decizia organului emitent referitoare la cererea de scutire ori de reducere
a amenzii judiciare, partea interesată poate ataca încheierea judecătorului
odată cu fondul şi, când contestaţia vizează ordonanţa procurorului, are la
îndemână procedura prevăzută de art. 275-278 din Codul de procedură penală, iar
ulterior va putea contesta în faţa judecătorului de fond în situaţia în care
cauza este finalizată cu emiterea unui rechizitoriu sau va putea uza de dispoziţiile
art. 2781 din Codul de procedură penală în situaţia în care cauza
este finalizată cu o soluţie de netrimitere în judecată, care, în mod evident,
poate fi contestată şi în ceea ce priveşte stabilirea cheltuielilor judiciare.
Dimpotrivă, s-ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi la
soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, dacă pentru orice măsură sau
act care în esenţă dinamizează procesul penal ar fi posibilă o contestare
imediată.
In plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat
o atitudine flexibilă referitoare la judecarea unei cauze de către o instanţă
imparţială, sens în care s-a cristalizat, până la proba contrarie, criteriul
imparţialităţii personale a magistratului vizat. Astfel, chiar în Hotărârea din
15 decembrie 2005 pronunţată în cauza Kyprianou contra Cipru, Curtea a
constatat existenţa unei suspiciuni de imparţialitate nu din cauza faptului că
aceiaşi judecători se pronunţaseră anterior asupra cauzei, ci datorită faptului
că aceştia s-au grăbit să îl judece pe reclamant pentru comportamentul său
recalcitrant din faţa instanţei, fără a-i adresa mai întâi un avertisment şi
fără a-i da posibilitatea de a-şi retrage afirmaţiile făcute la adresa
completului, lată de ce instanţa de la Strasbourg a evitat să soluţioneze în
mod tranşant o astfel de problemă, menţinând un stătu quo tocmai pentru
că s-a apreciat că circumstanţele fiecărei speţe în parte sunt edificatoare
pentru a se putea stabili dacă a fost sau nu afectată imparţialitatea
judecătorului."
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Distinct de acestea, Curtea mai constată că nu poate fi
primită nici critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii în
drepturi între inculpat şi avocatul amendat, deoarece acest principiu presupune
aplicarea unui tratament juridic identic persoanelor aflate în situaţii care,
prin specificul lor, nu sunt diferite. Or, inculpatul în calitate de persoană
cercetată pentru comiterea unei infracţiuni nu se află în aceeaşi situaţie
juridică cu avocatul care a comis o abatere judiciară, astfel încât tratamentul
juridic aplicat acestuia din urmă nu poate fi decât diferit.
In plus, dreptul la două grade de jurisdicţie,
consacrat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat în susţinerea
excepţiei, este aplicabil numai în ceea ce priveşte acuzaţiile în materie
penală, nefiind incident în cauzele referitoare la abaterile judiciare
săvârşite într-un proces şi care sunt străine de fondul acestuia.
De asemenea, referitor la dreptul la un recurs efectiv
consacrat de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, Curtea constată că, pe de o parte, textul legal
criticat oferă posibilitatea avocatului amendat de a se adresa efectiv unei
instanţe naţionale şi, pe de altă parte, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii
de la Strasbourg, criteriul imparţialităţii personale a magistratului vizat
are, până la proba contrarie, prevalentă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 198 alin. 3 şi art. 199 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Boboşa în Dosarul nr.
457/273/2009 al Judecătoriei Oraviţa şi de Lăcrămioara Liliana Guzu în Dosarul
nr. 5.023/245/2007 al Curţii de Apel laşi - Secţia penală şi pentru cauze cu
minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru