DECIZIE Nr.
1587 din 9 decembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911-913 din Codul de procedura
penala cu referire la art. 228 din acelasi cod, a dispozitiilor art. 26, art.
27 si art. 28 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea
faptelor de coruptie, a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului
nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, si a dispozitiilor art. 16
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala
Anticoruptie
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 73 din 28 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte
Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader -judecător
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911-913 din Codul de procedură
penală cu referire la art. 228 din acelaşi cod, a dispoziţiilor art. 26, art.
27 şi art. 28 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a
dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru
modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcţia Naţională Anticoruptie şi a dispoziţiilor art. 16 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională
Anticoruptie, excepţie ridicată de Alexandru Crişan în Dosarul nr. 5.135/3/2006
al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
La apelul nominal se prezintă personal autorul
excepţiei Alexandru Crişan şi doamna traducător autorizat de limba germană
Cristina Dumitru desemnată în cauză. Se constată lipsa celeilalte părţi, faţă
de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia şi depune
concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 22
februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.135/3/2006, Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 911-913 din Codul de procedură penală cu referire la art. 228 din acelaşi
cod, a dispoziţiilor art. 26, art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a dispoziţiilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia
Naţională Anticoruptie, şi a dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticoruptie, excepţie ridicată de Alexandru Crişan.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 134/2005 contravin prevederilor constituţionale ale art. 73
alin. (3) lit. I), art. 74,
art. 108, art. 116, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Dispoziţiile art. 26, art. 27 şi art. 28 din Legea nr.
78/2000 şi dispoziţiile art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
43/2002 contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 26, art. 27 şi
art. 28, precum şi celor ale art. 6 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Dispoziţiile art. 911-913 din Codul de procedură
penală cu referire la art. 228 din acelaşi cod contravin prevederilor
constituţionale ale art. 20, art. 21 alin. (3), art. 53 şi art. 148, precum şi
ale art. 6 paragraful 1, art. 7, art. 8, art. 14 şi art. 18 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
In esenţă, se arată că prin înfiinţarea Direcţiei
Naţionale Anticoruptie se instituie un organism paralel instituţiei
constituţionale a Ministerului Public.
De asemenea, celelalte prevederi permit dispunerea unor
măsuri specifice procesului penal în afara acestuia, întrucât este posibilă
interceptarea convorbirilor telefonice înainte de începerea urmăririi penale
împotriva unei persoane.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru
modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcţia Naţională Anticoruptie, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr.
54/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13
martie 2006.
De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie şi
dispoziţiile art. 911-913 din Codul de procedură
penală - Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a
convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc
electronic de comunicare, Organele care efectuează interceptarea şi
înregistrarea, Certificarea înregistrărilor şi dispoziţiile art. 228 din
acelaşi cod cu denumirea marginală Inceperea urmăririi penale.
Obiect al excepţiei îl constituie şi prevederile art.
26, art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 219 din 18 mai
2000, aşa cum au fost modificate şi completate prin art. I pct. 21 şi 22 din cartea II, titlul I din Legea nr. 161/2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, şi care au următorul conţinut:
- Art.26 din Legea nr. 78/2000: „Secretul bancar şi cel profesional, cu excepţia secretului
profesional al avocatului exercitat în condiţiile legii, nu sunt opozabile
procurorului, după începerea urmăririi penale, şi nici instanţei de judecată.
Datele şi informaţiile solicitate de procuror sau de instanţa de judecată se
comunică la cererea scrisă a procurorului, în cursul urmăririi penale, sau a
instanţei, în cursul judecăţii.";
- Art.27 din Legea nr.
78/2000: „(1) Când sunt indicii temeinice cu privire la săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute în prezenta lege, în
scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorului, procurorul poate
să autorizeze motivat, pe o durată de cel mult 30 de zile:
a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora;
b) punerea sub supraveghere sau interceptarea
comunicaţiilor;
c) accesul la sisteme informaţionale;
d) comunicarea de înscrisuri, documente bancare,
financiare ori contabile.
(2) Pentru motive temeinice autorizarea prevăzută la
alin. (1) poate fi prelungită, în aceleaşi condiţii, fiecare prelungire
neputând depăşi 30 de zile. Durata maximă a măsurilor prevăzute la alin. (1)
lit. a)-c) autorizate este de 4 luni.
(3) In cursul
judecăţii, instanţa poate dispune prelungirea măsurilor prevăzute la alin. (1),
prin încheiere motivată.
(4) Dispoziţiile art. 911-915 din Codul de procedură penală se aplică în mod
corespunzător."
Art. 28 din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat prin art.
34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională
Anticoruptie.
In sfârşit, obiect al excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 16 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 244 din 11
aprilie 2002, modificat prin art. IV pct. 12 al titlului II din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 365 din 27 aprilie 2004, şi prin art. II lit. a) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticoruptie,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie
2005, aşa cum a fost modificat prin articolul unic pct. 4 din Legea nr. 54/2006
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, care au
următorul conţinut:
- Art. 16 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr.
43/2002:
„(1) Când sunt indicii temeinice cu privire la
săvârşirea uneia dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de
urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale Anticoruptie, în scopul strângerii de
probe sau al identificării făptuitorului, pot fi dispuse următoarele măsuri:
a) punerea sub
supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora;
b) punerea sub supraveghere,
interceptarea sau înregistrarea comunicaţiilor;
c) accesul la sisteme informaţionale.
(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)
pot fi dispuse de procurorii Direcţiei Naţionale Anticoruptie, pe o durată de
cel mult 30 de zile. Pentru motive temeinice aceste măsuri pot fi prelungite de
procuror prin ordonanţă motivată, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de
zile. Durata maximă a măsurilor dispuse este de 4 luni.
(3) Măsura prevăzută
la alin. (1) lit. b) poate fi dispusă de judecător, potrivit dispoziţiilor art.
911-916 din Codul de procedură penală care se aplică în mod corespunzător.
(4) Procurorii Direcţiei Naţionale Anticoruptie pot
dispune să li se comunice înscrisuri, documente bancare, financiare ori
contabile, în condiţiile prevăzute la alin. (1)."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 20, art. 26, art. 27, art. 28, art. 21 alin. (3), art. 53, art. 148,
art. 73 alin. (3) lit. I), art.
74, art. 108, art. 116, precum şi ale art. 6, art. 7, art. 8, art. 14 şi art.
18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 911-913 din Codul de procedură
penală, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, precum şi ale art.
16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 au mai fost supuse
controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul
pronunţării Deciziei nr. 316 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, şi Deciziei nr. 560 din 6 iulie
2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 10
august 2006, Curtea Constituţională a statuat că transformarea fostului Parchet
Naţional Anticoruptie în noua Direcţie Naţională Anticoruptie, ca structură
specializată în cadrul Ministerului Public, s-a impus ca un imperativ desprins,
pe de o parte, din raţiuni de conformitate cu Legea fundamentală, impuse la
rândul lor de Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 5 mai 2005, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, definitivă
şi general obligatorie, şi, pe de altă parte, din necesitatea îmbunătăţirii
activităţii acestei structuri.
Totodată, Curtea a mai statuat că „interceptările şi
înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea
în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a
modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu
privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii
convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii
persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a
acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de
aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât,
potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă
numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată
[...]".
De asemenea, „nu poate fi
primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin
prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele
invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul
corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri,
justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel,
societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce
mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în
mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce
acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin
necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii
naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de
infracţiuni".
Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate
într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale
criticate nu constituie o problemă de constituţionalitate, sens în care a
reţinut că „nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumţiei de
constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în
contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale".
De asemenea, Curtea
Constituţională, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, a statuat că acestea
„se constituie în norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din
Constituţie, sunt stabilite prin lege. Prevederile legale contestate, fără a
avea semnificaţia unei încălcări a secretului corespondenţei, corespund
cerinţelor constituţionale prevăzute la alin. (1) al art. 53, potrivit cărora
exercitarea dreptului poate fi restrânsă dacă se impune pentru desfăşurarea
instrucţiei penale şi apărarea ordinii publice, cu respectarea alin. (2) al
aceluiaşi articol."
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în ceea ce
priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 228 din Codul
de procedură penală şi ale art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 78/2000.
In ceea ce priveşte celelalte prevederi constituţionale
şi internaţionale invocate în susţinerea excepţiei, Curtea constată că autorul
excepţiei nu a arătat în concret în ce constă contrarietatea prevederilor
legale criticate cu acestea. Aşa fiind, instanţa de contencios constituţional
nu se poate substitui autorului pentru a face, în consecinţă, o analiză de
conformitate.
In sfârşit, Curtea constată că dispoziţiile art. 28 din
Legea nr. 78/2000 nu mai sunt în vigoare, fiind, potrivit art. 34 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticoruptie,
abrogate începând cu data de 1 septembrie 2002. Aşa fiind, în acord cu
prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, această excepţie urmează a fi respinsă ca
inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de
voturi în ce priveşte dispoziţiile Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr.
134/2005,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca neîntemeiată
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911-913 din Codul de procedură penală cu referire la art. 228 din acelaşi
cod, a dispoziţiilor art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a dispoziţiilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia
Naţională Anticoruptie şi a dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticoruptie, excepţie
ridicată de Alexandru Crişan în Dosarul nr. 5.135/3/2006 al Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
2. Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie
ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru