Decizia Nr.1576 din 07.12.2011

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 32 din 16 ianuarie 2012

Pe rol se află soluţionarea obiecţiilor de neconstituţionalitate asupra dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, formulate de un grup de 119 deputaţi şi de un grup de 40 de senatori în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie.Curtea, având în vedere că obiecţiile de neconstituţionalitate, care formează obiectul dosarelor nr. 1.331A/2011 şi nr. 1.339A/2011, au conţinut identic, dispune conexarea Dosarului nr. 1.339A/2011 la Dosarul nr. 1.331A/2011, care este primul înregistrat.1. Cu Adresa nr. 51/5.314 din 15 noiembrie 2011, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, formulată de un număr de 119 deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Social Democrat.Această sesizare a fost semnată de către următorii deputaţi: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almăjanu, Sergiu Andon, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Dan Bordeianu, Octavian Bot, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihăiţă Calimente, Mariana Câmpeanu, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Liviu-Bogdan Ciucă, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Victor Paul Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitrică, Relu Fenechiu, Damian Florea, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Ludovic Orban, Ionel Palăr, Viorel Palaşcă, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Călin Potor, Ana Adriana Săftoiu, Nini Săpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, Gheorghe-Mirel Taloş, Adriana Diana Tuşa, Radu Bogdan Ţîmpău, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga şi Mihai Alexandru Voicu, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi Gheorghe Ana, Gheorghe Antochi, Nicolae Bănicioiu, Eugen Bejinariu, Vasile Bleotu, Matei Radu Brătianu, Doina Burcău, Ion Burnei, Ion Călin, Dumitru Chiriţă, Ioan Cindrea, Radu Eugeniu Coclici, Dorel Covaci, Ioan Damian, Mircea-Gheorghe Drăghici, Sonia-Maria Drăghici, Cristian-Sorin Dumitrescu, Ion Dumitru, Mircea Duşa, Filip Georgescu, Marian Ghiveciu, Vasile Ghiorghe Gliga, Horia Grama, Viorel Hrebenciuc, Florin Iordache, Cornel Itu, Ciprian-Florin Luca, Antonella Marinescu, Vasile Mocanu, Carmen Ileana Moldovan, Rodica Nassar, Adrian Năstase, Marian Neacşu, Nicolae-Ciprian Nica, Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz, Laurenţiu Nistor, Constantin Niţă, Iuliu Nosa, Florin-Costin Pâslaru, Petre Petrescu, Victor-Viorel Ponta, Georgian Pop, Vasile Popeangă, Dan-Mircea Popescu, Neculai Răţoi, Cornel-Cristian Resmeriţă, Cristian Rizea, Ioan Sorin Roman, Lucreţia Roşca, Victor Socaciu, Adrian Solomon, Anghel Stanciu, Sorin Constantin Stragea, Viorel Ştefan, Florin-Cristian Tătaru, Angel Tîlvăr, Aurelia Vasile, Radu Costin Vasilică, Petru Gabriel Vlase, Mădălin-Ştefan Voicu şi Valeriu Ştefan Zgonea, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 6.191 din 15 noiembrie 2011 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.331A/2011.Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate consideră că actul normativ supus analizei Curţii Constituţionale este lovit atât de vicii de constituţionalitate extrinsecă, cât şi de vicii de constituţionalitate intrinsecă, ce rezultă din chiar conţinutul reglementării.I. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, autorii obiecţiei susţin, în esenţă, că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, cuprinsul legii adoptate de Camera Deputaţilor fiind total diferit de cel adoptat de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi fără legătură cu obiectul de reglementare al actului normativ propus de Guvern. Astfel, Camera Deputaţilor a eliminat complet toate modificările adoptate de Senat şi a operat modificări şi completări esenţiale, concretizate într-un număr de 23 de articole, cuprinse în art. II din lege, care nu se regăsesc în forma adoptată de către Senat. În sprijinul celor arătate sunt invocate cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 1.093/2008, nr. 710/2009 şi nr. 472/2008 cu privire la principiul bicameralismului.II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate intrinsecă adusă dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, autorii obiecţiei arată că, prin neacordarea unor drepturi câştigate, dispoziţiile art. 9 şi art. 18 din legea amintită încalcă prevederile Constituţiei referitoare la condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi. Astfel, consideră că motivele invocate pentru adoptarea măsurilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 - reducerea cheltuielilor publice, eliminarea riscului de deficit excesiv etc. - nu pot constitui o justificare pentru neacordarea unor drepturi. De asemenea, restrângerea drepturilor din perspectiva unei simple utilităţi publice nu poate fi acceptată. În acest sens, invocă cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 1 iulie 1961 pronunţată în Cauza Lawless contra Irlandei, potrivit cărora, în cazul instituirii unor măsuri derogatorii, cu caracter excepţional, statul trebuie să acţioneze astfel încât să fie protejate valorile enumerate de art. 15 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar nu utilitatea publică.În sfârşit, autorii obiecţiei arată că prevederile legii criticate aduc atingere dispoziţiilor art. 47 din Constituţie referitoare la dreptul la un nivel de trai decent şi dreptul la pensie.2. Cu Adresa nr. 3.744 din 16 noiembrie 2011, secretarul general al Senatului a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 18 şi art. 19 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, formulată de un număr de 40 de senatori aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Social Democrat.Această sesizare a fost semnată de către următorii senatori: Marian-Cristinel Bîgiu, Minerva Boitan, Cristian David, Mircea Diaconu, Emilian-Valentin Frâncu, Ioan Ghişe, Puiu Haşotti, Raymond Luca, Teodor-Viorel Meleşcanu, Vasile Mustăţea, Romeo-Florin Nicoară, Vasile Nistor, Mario-Ovidiu Oprea, Liviu-Titus Paşca, Şerban Rădulescu, Nicolae Robu, Dan-Radu Ruşanu, Dan Voiculescu şi Varujan Vosganian, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi Ilie Sârbu, Alexandru Cordoş, Miron-Tudor Mitrea, Viorel Arcaş, Trifon Belacurencu, Laurenţiu Florian Coca, Vasile-Cosmin Nicula, Titus Corlăţean, Ioan Mang, Sergiu-Florin Nicolaescu, Elena Mitrea, Dan-Coman Şova, Doina Silistru, Cătălin Voicu, Alexandru Mazăre, Valer Marian, Gheorghe Pop, Ecaterina Andronescu, Florin Constantinescu, Nicolae-Dănuţ Prunea şi Gheorghe Saghian, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 6.237 din 16 noiembrie 2011 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.339A/2011.În susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 18 şi art. 19 din legea supusă analizei de constituţionalitate, dispoziţii ce prevăd suspendarea indemnizaţiilor acordate în temeiul Legii nr. 341/2004, precum şi diminuarea facilităţilor de transport acordate prin diverse acte normative, aduc atingere prevederilor Legii fundamentale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. În acest sens, arată că „restrângerea unor drepturi nu înseamnă că se poate suspenda sau interzice un drept exercitat“, aşa cum se intenţionează prin dispoziţiile art. 18.De asemenea, consideră că se creează o discriminare între cetăţenii cărora nu li se mai acordă indemnizaţiile de gratitudine prevăzute de Legea nr. 341/2004 şi cei care, în temeiul aceleiaşi legi, continuă să primească astfel de indemnizaţii, precum şi cei care beneficiază de indemnizaţii în temeiul altor acte normative.În sfârşit, susţin că textele de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor Legii fundamentale care consacră demnitatea şi libera dezvoltare a personalităţii umane ca valori supreme ale statului român, deoarece suspendă drepturi acordate unor persoane în virtutea contribuţiei lor deosebite la desfăşurarea Revoluţiei din Decembrie 1989.Prin Adresa nr. 3.965 din 29 noiembrie 2011, secretarul general al Senatului a înaintat Curţii Constituţionale înscrisul intitulat „Cerere completatoare“, înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 6.549 din 29 noiembrie 2011. Prin acest înscris, autorii obiecţiei detaliază criticile referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 18 din legea supusă analizei de neconstituţionalitate, arătând că o serie de persoane care au fost ostracizate de regimul comunist, aşa cum sunt cadrele militare din armata regală, veteranii de război, deţinuţii politici şi magistraţii supuşi persecuţiei politice, au fost răsplătiţi sau recompensaţi de statul democratic, fapt posibil doar datorită contribuţiei persoanelor care au luptat în Revoluţia din 1989. Prin urmare, lipsirea acestora de drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004 este de natură să aducă atingere demnităţii umane.În susţinerea caracterului discriminatoriu al dispoziţiilor art. 18 din legea criticată, autorii obiecţiei precizează faptul că, în timp ce revoluţionarii sunt privaţi de drepturile prevăzute de lege pentru un an, alte categorii de persoane, precum cadrele militare înlăturate de comunişti, primesc un drept pe care nu îl aveau anterior. Mai mult, cuantumul indemnizaţiilor pentru aceştia din urmă este de 3.335.116 lei pentru anul 2012, sumă acordată unui număr de 300 de beneficiari, în timp ce pentru revoluţionari, cuantumul indemnizaţiilor se ridică la 2.000.000 lei pentru acelaşi an, sumă revenind unui număr de aproximativ 10.000 de beneficiari.Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, se precizează că restrângerile aduse drepturilor la indexarea salariilor, la pensie pentru vechime în muncă şi la indemnizaţiile de gratitudine pentru fapte de eroism naţional sunt lipsite de temei constituţional.În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I 812 din 6 decembrie 2011 şi Adresa nr. I 814 din 6 decembrie 2011, punctul său de vedere, în care se arată că sesizările de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă adusă Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, arată că actul normativ criticat a fost adoptat de Camera decizională a Parlamentului în spiritul Constituţiei şi al celor statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, îndeosebi Decizia nr. 413/2010. În această decizie s-a statuat că principiul bicameralismului nu este încălcat dacă modificările operate de către una dintre cele două Camere ale Parlamentului faţă de forma legii adoptată de cealaltă Cameră nu sunt de natură a imprima nici deosebiri majore de conţinut juridic faţă de forma legii adoptată de prima Cameră sesizată şi nici o configuraţie deosebită semnificativ diferită faţă de cea a proiectului de lege în forma adoptată de prima Cameră sesizată. Astfel, forma legii supuse analizei de constituţionalitate în prezenta cauză, adoptată de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională, conţine o serie de completări şi modificări ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2007 care însă nu introduc nici deosebiri majore de conţinut juridic faţă de forma adoptată de Senat şi nici o configuraţie deosebită a noilor texte de lege. În plus, competenţa decizională în materie aparţine Camerei Deputaţilor, şi nu Senatului.Cât priveşte critica de neconstituţionalitate intrinsecă a legii analizate, preşedintele Senatului arată că „îngheţarea“ salariilor şi pensiilor pentru anul 2012 la nivelul celor din anul 2011 nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la un nivel de trai decent, în condiţiile în care limitele acestor drepturi au fost deja apreciate atât de legiuitor, cât şi de Curtea Constituţională ca fiind în acord cu prevederile art. 47 alin. (1) din Constituţie.De asemenea, consideră că art. 18 al art. II din legea dedusă controlului de constituţionalitate respectă prevederile art. 16 din Constituţie. Astfel, textul de lege amintit instituie un regim juridic diferit faţă de alte categorii socioprofesionale, însă nu prevede niciun fel de discriminare în interiorul categoriei de persoane ce beneficiază de indemnizaţii în temeiul Legii nr. 341/2004.Aceleaşi concluzii se impun şi în ceea ce priveşte art. 19 din legea criticată.În sfârşit, arată că, în măsura în care art. 18 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar nu reglementează situaţia unor drepturi fundamentale, critica de neconstituţionalitate raportată la art. 53 din Constituţie este lipsită de fundament.Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/5.448 din 22 noiembrie 2011 şi Adresa nr. 51/5.447 din 22 noiembrie 2011, punctul său de vedere, prin care arată că obiecţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, arată că textele de lege introduse de Camera Deputaţilor în plus faţă de cele adoptate de Senat nu sunt în vădită contradicţie cu iniţiativa legislativă adoptată de Senat şi nici nu există deosebiri majore de conţinut juridic faţă de aceasta. Astfel, materia reglementată de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, se referă tot la instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, reglementări pe care le-a dezbătut şi Senatul, ca primă Cameră sesizată. Mai mult, aceste tipuri de măsuri constituie şi obiectul ordonanţei de urgenţă aprobate şi al celei modificate implicit, fiind doar adaptate, prin legea criticată, la condiţiile de criză economică şi financiară care se prefigurează pentru anul 2012.Cât priveşte critica de neconstituţionalitate intrinsecă, raportată la dispoziţiile art. 47 din Constituţie, arată că jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale constituie un argument suficient pentru respingerea ca neîntemeiată a acesteia. De altfel, consideră că, în condiţiile actuale ale crizei economice şi financiare, niciun legiuitor nu ar putea aproba cheltuieli bugetare suplimentare. Prin urmare, nivelul de trai actual este cel pe care România şi-l poate permite faţă de bugetul de care dispune.De asemenea, arată că textele de lege criticate nu afectează substanţa dreptului la indemnizaţie acordat în temeiul Legii nr. 341/2004, ci prevăd doar o restrângere temporară a exerciţiului acestuia, motivată de grava criză economică şi financiară care se manifestă la nivel internaţional, european şi naţional.Totodată, consideră că nu există diferenţe de tratament între beneficiarii Legii nr. 341/2004, astfel că sunt neîntemeiate criticile privind caracterul discriminatoriu al textelor de lege supuse analizei de constituţionalitate.În sfârşit, referitor la susţinerile privind încălcarea art. 1 alin. (3) din Constituţie, arată că aceste critici nu sunt motivate, astfel că instanţa de contencios constituţional nu se poate pronunţa asupra lor.Guvernul, cu Adresa nr. 5/6.614 din 29 noiembrie 2011 şi Adresa nr. 5/6.629 din 29 noiembrie 2011, a trimis Curţii Constituţionale punctul său de vedere asupra obiecţiilor de neconstituţionalitate, în care arată că acestea sunt neîntemeiate.Referindu-se la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, arată că, potrivit celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.018/2010, o iniţiativă legislativă poate fi modificată sau completată de prima Cameră sesizată, fără ca decizia acesteia să fie limitată de conţinutul iniţiativei legislative în forma depusă de iniţiator, după cum tot astfel Camera decizională are dreptul de a modifica, de a completa ori de a renunţa la iniţiativa în cauză. Or, forma actului normativ criticat adoptată de Camera Deputaţilor, cu rol de Cameră decizională, menţine acelaşi obiect şi scop de reglementare, şi anume măsuri financiare din domeniul bugetar, ca în forma adoptată de Senat, prima Cameră sesizată. Completările aduse în Camera Deputaţilor reprezintă adaptări ale măsurilor financiare din domeniul bugetar, cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008, la contextul economico-financiar care se prefigurează pentru anul 2012. Soluţiile legislative cuprinse în cele două ordonanţe de urgenţă mai sus menţionate fac parte integrantă din legea de aprobare supusă controlului de constituţionalitate, astfel încât completarea şi adaptarea acestora nu pot fi nicidecum considerate ca o abatere de la materia avută în vedere de iniţiator. În sfârşit, arată că, în spiritul celor reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 710/2009 şi Decizia nr. 472/2008, dezbaterea realizată de Camera Deputaţilor s-a referit la conţinutul şi forma iniţiativei legislative adoptate de Senat şi s-a raportat la materia avută în vedere de iniţiator.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate intrinsecă raportată la art. 53 din Constituţie, invocând cele statuate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 872/2010 şi nr. 874/2010, arată că legea criticată întruneşte condiţiile stabilite de textul constituţional invocat. Astfel, restrângerea exerciţiului unor drepturi se face prin Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, luarea acestor măsuri impunându-se de urgenţă în vederea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012, condiţie sine qua non pentru menţinerea acordurilor cu organismele financiare internaţionale. Securitatea naţională implică şi valenţe sociale şi economice, aşa cum de altfel s-a statuat şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 872/2010 şi Decizia nr. 1.414/2009. Cât priveşte cerinţa constituţională a necesităţii măsurilor propuse într-o societate democratică, precum şi a caracterului proporţional pe care aceste măsuri trebuie să îl aibă faţă de situaţia care a determinat instituirea acestora, arată că existenţa crizei economice reprezintă, atât potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cât şi celor statuate de Comisia de la Veneţia prin Opinia nr. 598/2010, o justificare suficientă a îndeplinirii acestor condiţii. În sfârşit, aminteşte că măsurile instituite de legea criticată au un caracter temporar.Referitor la dispoziţiile art. 18 şi art. 19 din legea criticată, arată însă că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente, întrucât drepturile reglementate de textele de lege amintite nu sunt drepturi fundamentale.Privitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (2) din Constituţie, arată că autorii obiecţiei nu invocă niciun argument, astfel că instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui părţii în motivarea sesizării.Faţă de susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 18 din legea criticată ar aduce atingere demnităţii umane, arată că, în lumina celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 164/2005, o astfel de critică apare ca fiind neîntemeiată, de vreme ce dreptul la indemnizaţiile acordate de Legea nr. 341/2004 nu este unul consacrat la nivel constituţional.Asociaţia 14 Decembrie 1989, Asociaţia 22 Decembrie 1989 şi Federaţia Naţională a Revoluţionarilor au depus la Dosarul nr. 1.331A/2010 un act intitulat „Notă de protest“, înregistrat la Curtea Constituţională sub nr. 4.411 din 23 noiembrie 2011.CURTEA,examinând obiecţiile de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de grupul celor 119 deputaţi şi grupul celor 40 de senatori.Obiecţia de neconstituţionalitate se referă la Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, în ansamblul său, precum şi, în mod special, dispoziţiile art. 1, 4, 5, 9, 15, 18 şi 19 din legea amintită, potrivit cărora:– Art. 1: „(1) În anul 2012 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
(2) În anul 2012 cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.(3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.(4) Începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce priveşte salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.(5) În anul 2012 prevederile art. 12 din anexa nr. II, cap. I lit. B - Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nu se aplică.“;– Art. 4: „(1) Valoarea de referinţă se menţine şi în anul 2012 la 600 lei. (2) În anul 2012 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cele aflate în coordonarea primului-ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului, ale căror contracte colective de muncă îşi încetează valabilitatea în anul 2012, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, fără a depăşi nivelul din decembrie 2011.“;– Art. 5: „În anul 2012, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizată pentru luna decembrie 2011.“; – Art. 9: „În anul 2012, nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“; – Art. 15: „(1) În anul 2012, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora. (2) În bugetele pe anul 2012 ale instituţiilor publice centrale şi locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou şi tichete de vacanţă personalului din cadrul acestora.“;– Art. 18: „În anul 2012 indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, nr. 341/2004 cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă.“; – Art. 19: „În anul 2012 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilităţile de transport prevăzute de următoarele acte normative: a)art. 1 alin. (1), (2) şi (4), ale art. 2 alin. (1) şi (2), ale art. 3 alin. (1), (2) şi (3), ale art. 4, art. 5 alin. (1), (2) şi (3), ale art. 8 alin. (1), ale art. 9 alin. (1), ale art. 11 şi art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, aprobată cu modificări prin Legea nr. 210/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; b)lit. k) a alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare; c)art. 80 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.“Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 61 alin. (2) privind structura Parlamentului, respectiv cele ale art. 1 alin. (3) prin care se consacră demnitatea omului şi libera dezvoltare a personalităţii umane ca valori supreme ale statului român, ale art. 4 alin. (2) privind interzicerea discriminării, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, ale art. 47 alin. (1) şi (2) referitor la nivelul de trai şi dreptul la pensie şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. I. Referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată de autorii sesizării, Curtea reţine următoarele: La data de 15 iunie 2011, Senatul, în temeiul art. 76 alin. (2) din Constituţie, a adoptat proiectul Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. În forma adoptată de Senat, proiectul de lege dispunea modificarea art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008, precum şi introducerea, în cadrul aceluiaşi articol, a alin. (5). Ulterior, această formă a legii a fost trimisă Camerei Deputaţilor, Cameră decizională, care a adoptat legea aducând următoarele modificări şi completări: – au fost înlăturate modificările şi completările aduse de Senat art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008; – a fost modificat titlul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, astfel încât acesta să se refere la un domeniu de reglementare mai vast decât cel iniţial: „Ordonanţă de urgenţă pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar“; – a fost introdus art. II în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, prin care se aprobă pentru anul 2012 instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar reglementate într-un număr de 23 de articole. Aceste măsuri vizează, în esenţă, veniturile şi alte drepturi de natură patrimonială acordate personalului plătit din fonduri publice ori care beneficiază de măsuri de protecţie socială ce se acordă din aceste fonduri.Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, Curtea a statuat cu privire la principiului constituţional al bicameralismului parlamentar, că, „atât timp cât Camera Deputaţilor este Cameră decizională, aceasta poate introduce în textul legii prevederi noi care ţin de competenţa sa decizională şi care au legătură directă şi indisolubilă cu textul iniţial al proiectului sau propunerii legislative. Prin urmare, nu este obligatoriu ca ambele Camere să se pronunţe pe o prevedere legală, ci este suficient în situaţia mai sus enunţată ca numai o Cameră, cea decizională, să se pronunţe.“ Totodată, prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Curtea a stabilit criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului. Aceste criterii esenţiale cumulative sunt: a)existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; b)existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferită, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.În aceste condiţii, Curtea trebuie să analizeze dacă modificările operate de Camera Deputaţilor asupra proiectului Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar vizează acelaşi conţinut juridic şi aceeaşi configuraţie ale reglementării adoptate de Senat. În legătură cu acest aspect, Curtea constată că legea supusă analizei de constituţionalitate are ca obiect aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 decembrie 2010. Aşa cum arată însuşi titlul actului normativ supus aprobării, acesta dispune, la rândul său, modificarea unor dispoziţii ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 8 aprilie 2008, având ca obiect reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. Prin urmare, dispoziţiile actului normativ dedus controlului de constituţionalitate au ca efect, în ultimă instanţă, modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008. Revenind la forma legii criticate, adoptată de Camera Deputaţilor, Curtea constată că această Cameră a înlăturat modificările şi completările operate de către Senat, ceea ce se încadrează în dreptul de decizie prevăzut de art. 75 alin. (1) din Constituţie. Cât priveşte completările aduse de către Camera decizională, Curtea constată că acestea privesc măsuri financiare în domeniul bugetar, obiect identic celui reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008. Astfel, Curtea apreciază că, în realitate, conţinutul juridic al legii adoptate de Camera decizională este acelaşi cu cel propus de iniţiator, Guvernul. De asemenea, nu se poate vorbi despre o configuraţie deosebită, de vreme ce legea aprobată păstrează dispoziţiile articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2011, completând conţinutul acestei ordonanţe cu un nou articol, care cuprinde o serie de reglementări cu un obiect asemănător. II. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă aduse Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Curtea reţine următoarele: Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, Curtea constată că actul normativ criticat reglementează o serie de măsuri cu caracter financiar având impact asupra unei game largi de drepturi de natură bănească de care se bucură o serie de categorii socio-profesionale, drepturi ce îşi au izvor fie în Legea fundamentală, fie în alte acte normative. Astfel, făcând trimitere doar la textele de lege indicate de autori în motivarea obiecţiei, Curtea constată că măsurile financiare privesc, în egală măsură, dreptul la salariu, la soldă sau indemnizaţie, drept de natură fundamentală, ca element esenţial al dreptului la muncă, dar şi dreptul la prime, ajutoare, compensaţii şi altele asemenea, drepturi fără temei constituţional, expresie, mai degrabă, a statului social. O astfel de situaţie impune o analiză separată a dispoziţiilor de lege criticate, după cum acestea prevăd fie simpla interdicţie a sporirii unor drepturi băneşti de natură fundamentală, fie inaplicabilitatea pentru anul 2012 a unor dispoziţii legale ce prevăd creşteri ale unor drepturi de natură fundamentală, fie diminuarea ori chiar neacordarea în anul 2012 a unor drepturi neconsacrate la nivelul Constituţiei. 1. În ceea ce priveşte prima ipoteză, Curtea apreciază că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 din Constituţie. Astfel, dispoziţiile constituţionale nu instituie nicio obligaţie pentru legiuitor şi niciun drept al cetăţeanului în sensul sporirii periodice a cuantumului drepturilor băneşti, precum dreptul la salariu, la soldă ori indemnizaţie. 2. În cea de-a doua ipoteză, însă, în situaţia în care legiuitorul a înţeles să prevadă prin lege creşteri viitoare ale unor drepturi fundamentale de natură bănească, Curtea apreciază că orice modificare a unei astfel de reglementări, în sensul restrângerii drepturilor acordate trebuie analizată din perspectiva art. 53 din Constituţie. O astfel de concluzie se desprinde, de altfel, şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, şi Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009, a sancţionat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile unor ordonanţe de urgenţă ce prevedeau creşteri ale drepturilor salariale mai mici decât cele acordate printr-o lege anterioară. Aşa cum Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 8 iunie 2010, restrângerea unui drept fundamental este condiţionată de respectarea cerinţelor strict limitative prevăzute de art. 53 din Constituţie, şi anume: – să fie prevăzută prin lege; – să se impună restrângerea sa; – restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituţional, şi anume pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; – să fie necesară într-o societate democratică; – să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o; – să fie aplicată în mod nediscriminatoriu; – să nu aducă atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.Curtea constată că măsurile financiare criticate sunt prevăzute prin lege, al cărei conţinut urmăreşte nu doar aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 care modifică dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008, dar şi completarea măsurilor financiare dispuse prin aceste acte normative în sensul adaptării acestora la condiţiile economice actuale marcate de traversarea unei perioade de criză, atât la nivel naţional, cât şi mondial, şi de imperativul reechilibrării situaţiei economice a ţării, care impune, între altele, reducerea ori limitarea unor cheltuieli bugetare destinate plăţii unor drepturi băneşti. De altfel, situaţia notorie de criză economică existentă a constituit fundamentul adoptării mai multor reglementări cu caracter recent, având obiective asemănătoare, pe care Curtea Constituţională le-a analizat inclusiv din perspectiva art. 53 din Constituţie, reţinând constituţionalitatea acestora. Un exemplu în acest sens este însăşi Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, în ceea ce priveşte diminuarea salariilor, dar şi deciziile nr. 188 şi nr. 190 din 2 martie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, respectiv nr. 224 din 9 aprilie 2010, şi Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, prin care Curtea a analizat constituţionalitatea unor acte normative ce suspendau executarea unor hotărâri judecătoreşti şi eşalonau plata sumelor de bani rezultate din acestea, pornind tocmai de la premisa situaţiei de criză economică. Prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a reafirmat necesitatea restrângerii unor drepturi fundamentale din perspectiva deficitului economic bugetar al ţării. De asemenea, Curtea constată că măsurile instituite prin reglementarea criticată sunt determinate de necesitatea apărării securităţii naţionale, care, aşa cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 872/2010, îmbracă nu doar valenţe militare, ci şi valenţe sociale şi economice. Astfel, Curtea a reţinut că „nu numai existenţa unei situaţii manu militari atrage aplicabilitatea noţiunii de «securitate naţională» din textul art. 53, ci şi alte aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului“. De asemenea, Curtea a arătat că „situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională“. În consecinţă, Curtea constată că, în situaţia de speţă, art. 53 teza referitoare la securitatea naţională este aplicabil şi, în acelaşi timp, se constituie într-un temei pentru justificarea măsurilor preconizate. În condiţiile existenţei unei astfel de situaţii economice specifice, legiuitorul are nu numai dreptul, ci şi obligaţia de a interveni în lumina dispoziţiilor art. 135 din Constituţie, prin măsuri adecvate în sensul prevenirii unor efecte negative ireversibile ori greu de înlăturat pentru întreaga societate pe termen mai lung din punct de vedere economic. O astfel de intervenţie legislativă, deşi constituie o măsură de limitare ori chiar de diminuare imediată a unor drepturi ale cetăţenilor pe termen scurt, trebuie evaluată din perspectiva ansamblului său de efecte atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Într-o asemenea lumină, ceea ce prevalează este perspectiva limitării şi chiar a înlăturării unor dezechilibre bugetare necesare relansării economice. Tot din această perspectivă, este greu de făcut o distincţie între interesul general şi cel particular al cetăţenilor, de vreme ce măsurile vizând restabilirea echilibrului bugetar vizează bunăstarea viitoare a societăţii, reprezentând, în ultimă instanţă, fiecare dintre indivizii ce o compun. Aşa fiind, Curtea apreciază că măsurile financiare prevăzute de legea criticată sunt necesare într-o societate democratică tocmai pentru menţinerea democraţiei şi salvgardarea fiinţei statului, fiind în acelaşi timp proporţionale cu scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat). În egală măsură, din perspectiva celor arătate, Curtea consideră că există un echilibru echitabil între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului. Curtea constată, totodată, că dispoziţiile de lege criticate nu creează discriminări între persoane aflate într-o situaţie identică. În sfârşit, Curtea observă că măsurile financiare dispuse prin legea criticată nu aduc atingere înseşi substanţei drepturilor băneşti vizate, ci doar previn creşterea acestora pe o durată limitată de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetară imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de criză. 3. În ceea ce priveşte dispoziţiile legii criticate vizând limitarea ori chiar neacordarea în anul 2012 a unor drepturi ce nu sunt consacrate la nivel constituţional, neavând în consecinţă un caracter fundamental, Curtea reţine că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente, acestea având în vedere doar restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Într-o asemenea situaţie sunt şi drepturile consacrate de art. 9, 18 şi 19 din legea dedusă controlului de constituţionalitate, dispoziţii criticate în mod deosebit de către autorii sesizării. Astfel, dispoziţiile art. 9 din actul normativ criticat se referă la indemnizaţiile acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă. Aceste drepturi reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socio-profesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional. În mod asemănător, art. 18 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, în forma adoptată de Camera Deputaţilor, stabileşte că, temporar, pentru anul 2012, nu se mai acordă indemnizaţiile prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004. De aceste indemnizaţii, calculate prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea asigurărilor sociale de stat, beneficiau persoanele care au obţinut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu prilejul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, numai dacă acestea aveau un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De asemenea, *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011. de această indemnizaţie beneficiau şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu erau încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizau venituri din motive neimputabile lor. Aceste drepturi fac parte dintr-un ansamblu de măsuri pe care Legea nr. 341/2004 le-a instituit pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Demnitatea umană este un atribut inalienabil al persoanei umane, valoare ce impune fiecărui membru al societăţii un comportament de respect şi protecţie a celorlalţi indivizi şi interzicerea oricărei atitudini umilitoare sau degradante la adresa omului. Altfel spus, fiecare individ este ţinut să recunoască şi să respecte în oricare altă fiinţă umană atributele şi valorile care îl caracterizează ca om. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului interzice, în acest sens, în art. 3, tratamentele degradante ori inumane, precum şi tortura. O prevedere asemănătoare are şi art. 22 din Constituţia României. Din această perspectivă, se poate vorbi chiar de existenţa unei obligaţii de intervenţie a statului în sensul asigurării unor resurse materiale necesare vieţii, în măsura în care lipsa acestora ar fi de natură să reducă traiul acestora la un nivel ce nu poate fi considerat propriu vreunei fiinţe umane. Cu toate acestea, Curtea apreciază că demnitatea umană, aşa cum este aceasta consacrată de Constituţie, nu este şi nu trebuie interpretată ca instituind un tratament preferenţial pentru anumite categorii de persoane, indiferent de contribuţiile, calităţile ori aportul acestora în societate. Prin urmare, demnitatea este o valoare intrinsecă a fiinţei umane, având aceleaşi valenţe pentru oricare dintre indivizi. De aceea, recunoştinţa ori respectul ce se cuvin anumitor persoane, pentru aportul lor deosebit la dezvoltarea societăţii, nu trebuie raportate la conţinutul art. 1 alin. (3) din Constituţie, izvorul acestora regăsindu-se, mai degrabă, în însăşi obligaţia morală a întregii societăţi de a-şi manifesta gratitudinea faţă de aceste persoane. În concluzie, deşi temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. De altfel, în acelaşi sens Curtea s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 1.087 din 14 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, când, analizând critica de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, a reţinut că, „fiind vorba despre indemnizaţii cu caracter reparatoriu, legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală“. Relevante din această perspectivă apar şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, când, analizând o situaţie similară, referitoare la acordarea unor drepturi cu titlu de compensaţie morală persoanelor persecutate în perioada comunistă, a conchis că nu se poate vorbi despre existenţa unei obligaţii a statului de a acorda despăgubiri de acest gen, iar legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum şi a stabilirii condiţiilor şi criteriilor de acordare. Aceleaşi concluzii se impun şi în ceea ce priveşte natura drepturilor afectate de dispoziţiile art. 19 din legea criticată, drepturi ce privesc facilităţi de transport acordate diferitor categorii de persoane în virtutea funcţiei ocupate sau a statutului deosebit pe care îl deţin ori a titlului obţinut în temeiul Legii nr. 341/2004. În concluzie, din perspectiva celor arătate, Curtea reţine că drepturile afectate de dispoziţiile art. 9, 18 şi 19 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar nu sunt drepturi fundamentale, astfel că prevederile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în privinţa acestora. De asemenea, pentru considerentele arătate, nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că aceasta vizează în mod deosebit dispoziţiile art. 18 din legea dedusă controlului de constituţionalitate, autorii sesizării susţinând existenţa unui tratament discriminatoriu atât între beneficiarii Legii nr. 341/2004, cât şi între aceştia şi beneficiarii altor acte normative ce reglementează acordarea unor drepturi cu natură de reparaţie morală. Faţă de aceste critici, Curtea reţine că acordarea diferitelor beneficii prevăzute de Legea nr. 341/2004 se face în funcţie de titlul deţinut potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din lege, titlu care are în vedere sacrificiul ori contribuţia persoanelor implicate în acest eveniment, făcându-se următoarea clasificare: „a) Erou Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - atribuit celor care s-au jertfit în lupta pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 sau au decedat în legătură cu aceasta; b)Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989:1. Luptător Rănit - atribuit celor care au fost răniţi în luptele pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 sau în legătură cu aceasta; 2. Luptător Reţinut - atribuit celor care au fost reţinuţi de forţele de represiune ca urmare a participării la acţiunile pentru victoria Revoluţiei; 3. Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite - atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989; c)Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - calitate onorifică.“În lumina acestor prevederi de lege, reiese că fiecare titlu acordat are în vedere un nivel de implicare şi contribuţie diferit, precum şi consecinţe diferite suportate de participanţii la Revoluţia Română din 1989. Astfel, persoanele care se încadrează în una dintre aceste categorii ale legii se află într-o situaţie obiectiv diferită faţă de persoanele având un alt titlu potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004. Persoanele vizate de art. 18 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar vizează doar una dintre categoriile de persoane enumerate de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, respectiv cele care au obţinut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu prilejul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu erau încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizau venituri, din motive neimputabile lor. Or, aşa cum deja s-a arătat, aceste categorii de persoane se află într-o situaţie obiectiv diferită faţă de cea a celorlalte categorii de persoane beneficiare ale Legii nr. 341/2004, astfel că instituirea unui tratament juridic diferit nu poate primi semnificaţia încălcării principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Cu atât mai mult nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări între destinatarii Legii nr. 341/2004 şi beneficiarii unor indemnizaţii în temeiul altor acte normative, criteriile de acordare a diferitor beneficii fiind evident diferite. În sfârşit, analizând critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea constată că autorii sesizării au avut o susţinere cu caracter general, neargumentând nici modalitatea în care se contravine acestor dispoziţii ale Legii fundamentale şi nici textele din legea criticată care contravin acestor dispoziţii. Faţă de o astfel de critică, Curtea consideră ca având o deosebită relevanţă considerentele Deciziei nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, cu privire la nivelul de trai. Astfel, prin decizia amintită Curtea a reţinut că „stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economică a ţării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare al societăţii, gradul de cultură şi civilizaţie la un anumit moment şi modul de organizare a societăţii reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul «decent» al vieţii. În concluzie, aprecierea modului şi a măsurii în care statul reuşeşte să ducă la îndeplinire obligaţia de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la aceşti factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil“. Or, în lumina acestor considerente, precum şi a celor reţinute mai sus cu privire la temeiurile adoptării de către Camera Deputaţilor a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Curtea apreciază că dispoziţiile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituţional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condiţiile economico-sociale existente, în funcţie de care nivelul de trai nu poate fi evaluat ca având un standard mai ridicat. În acelaşi context, al analizării conformităţii legii criticate cu dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie, sunt relevante considerentele aceleaşi decizii prin care s-a arătat că legiuitorul este chemat „să instituie un ansamblu de măsuri prin care statul să asigure protejarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor atât prin reglementarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la securitate socială, dreptul la muncă - condiţie principală pentru un trai decent -, dreptul la o salarizare echitabilă, dreptul la protecţia sănătăţii şi altele asemenea, dar şi prin drepturi care nu au o consacrare constituţională şi care tind către acelaşi obiectiv. În acelaşi spirit, Constituţia consacră, în chiar art. 1 alin. (3), caracterul de stat social al României, obligă statul, prin dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. f), să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, iar prin art. 41 alin. (2) şi art. 47 alin. (2) prevede dreptul salariaţilor, respectiv al cetăţenilor şi la alte măsuri de protecţie socială şi de asistenţă socială decât cele nominalizate expres în Legea fundamentală, măsuri stabilite prin lege. Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetăţenilor şi obligaţii corelative ale statului este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituţie, legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordarii măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi“. Curtea apreciază că, faţă de motivarea formulată de autorii sesizării, aceste considerente cu caracter de principiu răspund criticii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, în sensul evidenţierii caracterului constituţional al acestora. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru modificarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar este constituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterile au avut loc la data de 7 decembrie 2011 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán şi Tudorel Toader, judecători. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea OPINIE SEPARATĂ În opoziţie cu opinia majoritară, susţinem că obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar trebuia admisă în privinţa criticilor extrinseci pentru motivele pe care le vom dezvolta în continuare. Autorii obiecţiei susţin că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, cuprinsul legii adoptate de Camera Deputaţilor fiind total diferit de cel adoptat de Senat, ca primă Cameră sesizată. Astfel, Camera Deputaţilor a eliminat complet toate modificările adoptate de Senat şi a operat modificări şi completări esenţiale, concretizate într-un număr de 23 de articole, cuprinse în art. II din lege, care nu se regăsesc în forma adoptată de către Senat, invocând în sprijinul celor arătate Decizia nr. 1.093/2008, Decizia nr. 710/2009 şi Decizia nr. 472/2008 ale Curţii Constituţionale. Analizând susţinerile autorilor putem constata că unicul obiect de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 se referă la art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 şi priveşte limitele anuale stabilite pentru finanţările rambursabile care urmau a fi contractate de unităţile administrativ-teritoriale şi tragerile ce se puteau efectua din finanţările rambursabile contractate sau care urmau să fie contractate. La data de 15 iunie 2011, Senatul, în temeiul art. 76 alin. (2) din Constituţie, a adoptat proiectul Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aducând următoarele modificări şi completări: 1. La articolul unic punctul 1, partea introductivă a alineatului (4) al articolului 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar va avea următorul cuprins:(4) Dacă în cursul exerciţiului financiar valoarea însumată a tragerilor autorizate de comisia prevăzută la alin. (3), pentru a fi efectuate din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrative-teritoriale, reprezintă cel puţin 80% din limita anuală pentru trageri stabilită în condiţiile legii, comisia autorizează efectuarea de trageri, cu parcurgerea succesivă a următoarelor etape: 2. La articolul unic, după punctul 1 se introduce un nou punct, pct. 2, cu următorul cuprins: La articolul 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:(5) Comisia prevăzută la alin. (3) autorizează efectuarea de trageri în ordinea cronologică a înregistrării cererilor la direcţia de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice, care asigură secretariatul comisiei. Această formă a legii a fost trimisă Camerei Deputaţilor, Cameră decizională, care a adoptat legea aducând următoarele modificări şi completări: – a fost modificat titlul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel încât acesta să se refere la un domeniu de reglementare mai vast decât cel iniţial: „Ordonanţă de urgenţă pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar“; – a fost introdus art. II în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, prin care se aprobă pentru anul 2012 instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, reglementate într-un număr de 23 de articole. Aceste măsuri vizează, în esenţă, veniturile şi alte drepturi de natură patrimonială acordate personalului plătit din fonduri publice ori care beneficiază de măsuri de protecţie socială ce se acordă din aceste fonduri, neavând legătură cu domeniul iniţial de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010.Considerăm că prin această modalitate de adoptare a legii au fost încălcate prevederile constituţionale consacrate de art. 61 alin. (2) din Constituţie, prin aceea că dispoziţiile adoptate de Camera Deputaţilor nu au fost dezbătute sub nicio formă de Senat. Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut următoarele: – Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009: „Potrivit art. 61 din Constituţia României, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, iar structura sa este bicamerală, fiind alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Principiul bicameralismului, astfel consacrat, se reflectă însă nu numai în dualismul instituţional în cadrul Parlamentului, ci şi în cel funcţional, deoarece art. 75 din Legea fundamentală stabileşte competenţe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie de Cameră decizională. Totodată, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră. Art. 75 din Legea fundamentală a introdus, după revizuirea şi republicarea acesteia în octombrie 2003, soluţia obligativităţii sesizării, în anumite materii, ca primă Cameră, de reflecţie, a Senatului sau, după caz, a Camerei Deputaţilor şi, pe cale de consecinţă, reglementarea rolului de Cameră decizională, pentru anumite materii, a Senatului şi, pentru alte materii, a Camerei Deputaţilor, tocmai pentru a nu exclude o Cameră sau alta din mecanismul legiferării. [...] Diferenţele de conţinut juridic dintre forma proiectului de lege adoptat de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi a legii adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, sunt de natură să încalce principiul bicameralismului, în sensul că forma finală a legii, în redactarea adoptată de Camera decizională, se îndepărtează în mod substanţial de forma adoptată de Camera de reflecţie, ceea ce echivalează practic cu excluderea acesteia din urmă de la procesul de legiferare. Or, legea trebuie să fie rezultanta manifestării de voinţă concordante a ambelor Camere ale Parlamentului.Este adevărat - aşa cum a reţinut Curtea cu alt prilej (Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 20 octombrie 2008) - că în dezbaterea unei iniţiative legislative, Camerele au un drept propriu de decizie asupra acesteia, dar principiul bicameralismului nu poate fi respectat decât atât timp cât ambele Camere ale Parlamentului au dezbătut şi s-au exprimat cu privire la acelaşi conţinut şi la aceeaşi formă ale iniţiativei legislative.“ – În Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 18, pct. 22, pct. 23 şi pct. 27, teza referitoare la funcţiile publice de conducere, din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, precum şi a legii în ansamblul ei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Curtea comentează considerentele Deciziei nr. 710/2009, astfel: „Prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Curtea a stabilit criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului.Aceste criterii esenţiale cumulative sunt: a)existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; b)existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferită, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului;“.– Prin Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi a ordonanţei în întregul ei, art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi a ordonanţei de urgenţă în întregul ei, art. 3 alin. (1) lit. g) şi h), art. 10 alin. (1) şi (2), art. 13, art. 19 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, precum şi a ordonanţei în întregul ei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009: „Referitor la invocarea încălcării principiului constituţional al bicameralismului, se constată că atât timp cât Camera Deputaţilor este Camera decizională, aceasta poate introduce în textul legii prevederi noi care ţin de competenţa sa decizională şi care au legătură directă şi indisolubilă cu textul iniţial al proiectului sau propunerii legislative“.Având în vedere considerentele de mai sus, considerăm că legea examinată a fost adoptată cu încălcarea normelor constituţionale referitoare la procedura de legiferare, şi anume a fost încălcat principiul constituţional al bicameralismului, consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie. Judecător, prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru Judecător, Puskás Valentin Zoltán Judecător, prof. univ. dr. Tudorel Toader